Pornind de la versurile de mai jos, Octavian Goga – Fără Ţară, care îmi plac la nebunie din clasa a XII a şi drept urmare le-am pus ca moto la albumul de absolvire, vin şi vă întreb şi pe voi, puteţi să-mi spuneţi cine sunteţi în cîteva versuri? Aş fi curioasă ce iese… (cred ca am mai postat poezia pe blog, dar in alt scop)

Eu sunt un om fara de tara,
Un strop de foc purtat de vânt,
Un rob razlet scapat din fiara,
Cel mai sarac de pe pamânt.
Eu sunt un mag de legea noua,
Un biet nebun, orbit de-o stea,
Ce-am ratacit sa v-aduc voua
Povestile din tara mea.

Eu sunt o lacrima târzie
Din plânsul unei mii de ani,
Sunt visul care reînvie
La vetrele celor orfani.
Sunt o mustrare calatoare
De pe tarâmuri fara glas,
Si dintr-o lume care moare
Sunt strigatul ce-a mai ramas.

Eu sunt oftatul care plânge
Acolo-n satul meu din deal,
Sunt tipatul muiat în sânge
Al vaduvelor din Ardeal.
Sunt solul dragostei si-al urii,
Un visator de biruinti,
Ce port blesteme-n cerul gurii,
Drept mostenire din parinti.

Eu m-am desprins dintre morminte,
Din cripte umede si reci,
De unde-aducerile-aminte
Tin straja unui gând de veci.
Si cu fiorul care poarta
Pe cei încrezatori în frati,
V-am plâns la fiecare poarta
Durerea mortilor uitati.

*ultima strofă a poeziei nu o simt, ca să zic aşa, deci nu am scris-o :)