CONCURS: Câștigă Ghidul Londrei cu BookMag

Am primit o propunere de concurs din partea celor de la BookMag (prin elefant.ro), care vor să trimită unui cititor-călător un ghid frumos de la DeAgostini, Ghidul Londrei.

Ce trebuie să facă cel care-l dorește, este să lase un comentariu aici cu răspunsurile la întrebările:

1. Care considerați că este cea mai “populară” carte din literatura engleză? 

2. De ce credeți că este considerată Londra cea mai frumoasă capitală europeană? 

Aștept răspunsurile voastre până pe 5 octombrie ora 21. Pe 6 octombrie aflăm cine primește ghidul (prin tragere la sorți) și cine va fi mai bogat cu noi informații deosebite despre capitala Marii Britanii.

Succes tuturor!

Foto

Cum am ajuns să te iubesc

Monica, Descoperă Italia, iar eu am descoperit-o pe Monica, într-o zi în timp ce navigam nestingherit pe net și visam la greu. În ultima vreme visez la greu Italia, cum vă spunem și în articolul de ieri… așa că atunci când am dat de  Monica, i-am citit blogul și i-am scris, sincer mai mult ca să o felicit că după câteva vizite în Bella Italia a decis să se mute acolo. După un scurt schimb de impresii pe blogul ei, Monica m-a invitat să scriu un guest post despre Italia. Am acceptat și așa s-a născut Italia: Un’emozione per sempre, un fel de articol mega subiectiv (cam ca toate ale mele) în care, pentru ca nu sunt eu genul de enciclopedie de călătorie, am decis să scriu despre cum m-am îndrăgostit de Italia și despre ce am simțit în Italia, mai mult decât despre ce am vizitat în Italia…

Îmi place să-mi amintesc cum m-am îndrăgostit de Italia, îmi place să “ne” spun povestea începută pe neștiute pentru că dincolo de ea se află un întreg amalgam de sentimente ce stau la baza plăcerii mele de a călătorii și a descoperi lumea asta minunată care ne înconjoară. Dar în același timp îmi place să-l parafrazez pe Ramazzotti: “‘Com’è cominciata io non saprei/ la storia infinita con te…”

Continuarea o puteți citi pe descoparitalia… și poate, apoi… vă bate gândul să o vizitați :)

Foto

Just like heaven

Am ales 5 locuri de pe Pământ care arată cam așa cum îmi imaginez eu Raiul, n-am fost în aceste locuri, dar am văzut atât de multe fotografii și am citit atât de mult despre ele căci atunci când voi ajunge probabil senzația de deja vu nu mi se va părea ciudată deloc. Înainte de a vă arăta cele 5 locuri alese, vreau să vă spun că transform în leapșă acest articol și îl trimit către: Salmi, Rontziki, Camelia, Tomata, Ela, Anca, Alice și Vulpitza (cu precizarea că aceste locuri nu trebuie neaparat să fie din țări diferite de exemplu, sau nu trebuie să fie nevizitate încă). Vreau link de la voi ;)

Locul 5: Algarve (Portugalia)

Vreau să ajung în Portugalia pentru o mie de motive printre care și acest loc minunat rupt din Rai. Nu pot decât să-mi imaginez un tur al Coastei Portugaliei, cu treceri prin Lisabona, Porto, Faro, Evora și la final un răsfăț de câteva zile la umbra acestor stânci roșiatice, care parcă au încarcerat fiecare apus în culoarea lor…

Foto

Locul 4: Santorini (Grecia)

Îmi pare mie așa cel mai romantic loc din Grecia asta pe care toți românii au asaltat-o și foarte puțini au înțeles-o. Santorini păstrează o unicitate interesantă în Grecia insulară, este foarte aproape de un loc tropical prin asemănare dar foarte departe ca așezare și stil de viață. Îmi imaginez Santorini la apus, ca în fotografia de mai jos, iar eu fără niciun gând și fără nicio grijă undeva pe o terasă privind dincolo de acoperișurile albastre…

Foto

Locul 3: Oriunde în Thailanda

Ce vă inspiră fotografia de mai jos? Mie îmi inspiră o stare de grație, în sensul că până și doar o imagine care nu a putut aduce cu ea briza și căldura soarelui m-a toropit în asemenea măsură încât m-aș urca în această barcă și nu aș coborâ de acolo decât după asfințit…

Foto

Locul 2: Oriunde în Maldive

Pe bună dreptate i se spune acestui loc, “paradis tropical”, eu cred că asemenea imagine nu are nevoie de cuvinte, ce să mai spui în fața acestei alegeri. Urci sau nu urci în hamac cu pălăria care te așteaptă? Lipsește doar o nucă de cocoș și un pai…

Foto

Locul 1: Lacurile Plitvice (Croația)

Mă bucur nespus de mult că acest loc se află foarte aproape de noi în Europa și numai faptul că sunt prea multe de văzut pe continentul ăsta superb a făcut să nu ajung până acum acolo, dar… ce poate fi mai minunat decat un fel de pădure luxuriată cu zeci de cascade și podețe și cu niște culori ireale ale apei, cu umbră, dar și cu soare, cu verde dar și cu auriu, un loc în care doar zânele pot trăi, sau dacă vreți le putem spune îngeri. Mi se pare un loc fabulos și cum vine cineva de acolo și povestește se mai naște în mine o dorință de a merge să petrec fie și numai o zi în acest parc și să iau toate culorile alea cu mine, pentru totdeauna.

Foto

Nadia, Hagi, Nastase, Țiriac, Andrei Pavel, Bahrami, El Aynaoui, Yannick Noah

Întâlnire de gradul 3 sau 4 ieri în Piața Unirii la Cluj, un meci demonstrativ intre mai marii tenisului mondial de pe vremuri și câțiva tinerei pricepuți, plus o campanie de promovare a sportului dusă de BRD se pare, au făcut să mă trezesc și să nu știu ce mă așteaptă. Am plecat frumos la școală, apoi mai aveam ceva treaba prin oraș… când văd că se montează un teren de tenis chiar sub statuia lui Matei Corvin. Întreb: “ce fac ăștia aici?” și Clau zice… “a… am uitat să-ți zic, cică vine Năstase și Andrei Pavel să joace ceva meci demonstrativ”… apoi anunț la radio și nu-mi cred urechile când aud toate numele alea pe lângă cei doi menționați de Clau.

Urmarea: am dat o fugă pănă acasă să-mi iau aparatul foto și cărțile pe care aș putea lua autografe și am tulit-o înapoi în centru să văd și eu crema sportului românesc, cei mai buni sportivi ever ai nației noastre și mai câțiva pe lângă.

S-au lăsat așteptați ca niște vedete ce sunt, sau pur și simplu organizarea a lăsat cei peste 150-200 de copii și fani să aștepte să-și vadă idolii, peste o oră, când au ajuns însă toți am uitat așteptarea și ne-am îngrămădit spre autografe. Din păcate meciul demonstrativ a fost foarte scurt și cum toți așteptau să ia un autograf sau să facă o poză cu vedetele, acestea n-au mai stat pe gânduri și s-au pierdut în mulțime.

Recunosc că Hagi n-a prea prezentat interes pentru mine căci l-am întâlnit acu’ doi ani cand și-a lansat al doilea DVD despre cariera sa. Așa că acum eram mai curioasă de Nadia și de Ilie Năstase. Luasem de acasă biografia lui Năstase, cartea lui Chiriă Ar fi fost prea frumos, DVD-ul cu finala Cupei Davis din ’72, Nadia lui Chirilă și Scrisori către o tânără gimnastă scrisă chiar de Nadia și pentru că totuși îmi place Hagi ca om (că e blând și simplu) am luat și DVD-urile România-Columbia (’94) si România-Anglia (’98) ca să mai iau niște autografe și de la el dacă pot. Pe lângă asta îl filasem pe Țiriac și am zis că am echipa de Cupă Davis a României completă, dar să îi luăm pe rând:

Prima dată am mers la Năstase cu biografia sa în mână: “dl. Năstase, îmi puteți da un autograf pe cartea dv.?”, se întoarce morocănos să-și ia carioca și se întoarce spre mine… mai seamnează câțiva fluturași ai copiilor, apoi își amintește și de mine și îmi semnează cartea. Între timp îl observ: e bătrân și speram din suflet să fie mai atrăgător, așa cum am auzit, dar nu este, îm schimb e acel Nasty de care citisem în carte și de care știe toată lumea, puțin înfumurat și cam prea vedetă, oricum a fost cel mai asediat și tind să cred că s-a implicat ceva în organizare. M-am întors apoi să-mi mai semneze și cartea lui Chirilă și DVD-ul cu Cupa Davis, tăcut și oarecum plictist le-a semnat și pe acelea…

Apoi am mers la Țiriac cu cartea Ar fi fost prea frumos… când o vede zice “Eiii… asta da!” și se uită spre mine, m-am bucurat, am simțit că povestea lui Chirilă, despre cel mai minunat moment al tenisului românesc l-a mișcat și a vrut să vadă cine a venit cu cartea… mi-a plăcut. M-am mai întors și la el pentru a-mi semna DVD-ul.

Apoi Nadia, acoperită de fetițe care doreau să fie ca ea, am întins cartea sa Scrisori către o tânără gimnastă, Nadia de Ioan Chirilă i-am dat-o lui Călin (mersi de poze, între altele), când vede cartea lui Chrilă zice: “Ooooo….”, semn că și ea este mișcată de cea mai bună carte despre ea, scrisă vreodată. Plec, dar mă întorc pentru poză, ea stă jos, eu trec de gardian și o întreb: “Nadia, putem face o poză, uite acolo (și arat spre Călin cu aparatul)” Apoi ea zâmbește ca pe podium și eu mă aplec spre ea… Yeeeeeeeeiiiiii AM POZA CU NADIA. Nadia e calmă și foooooarte obișnuită cu autografele.

Mă întorc spre Andrei Pavel, iau autograf, apoi facem poză. Este foarte deschis și sociabil… și arată foarte bine, mai bine decât aș fi crezut. Apoi merg spre Moisescu, Roxana cu picioarele lungi, fac poze și cu ei, apoi mă cam liniștesc căci vorba aia… îi bifasem pe toți… Ba, nu stai… Hagi, hai la Hagi… Eu un DVD, Călin altul, luăm autografe și plecăm. V-am mai zis ce tare mă liniștește figura lui Hagi? E foarte tare omu’ cred că cel mai fără fumuri dintre toți, Domane dă să fie toate vedetele ca el!

Concluzii: WOW, mă bucur că i-am văzut, nu știu când o să mai posibilitatea, dar mi se pare huge că am putut să îi ating și să adresez fie și o întrebare. OK, sunt și ei oameni, dar sunt alt fel de oameni, mie îmi place să le zic mai repede decât vedete, personalități, sunt Zei ai sportului, niște ființe care au ajuns foarte sus, prin muncă, pasiune și geniu. Bun, au profitat maxim de un talent, a fost norocul lor să audă cineva de ei și să-i propulseze, dar exceptând asta, ei sunt niște Zei și da, niște exemple de urmat. Că Nadia e o Megavedetă, că Nasty e Nasty și a adus în tenis ceva ce nu a mai dispărut niciodată “show-ul”, că a fost primul Nr.1 ever, că Hagi e “regele” fotbalului sau că Țiriac e cel mai bogat om din România… hmmm, toate astea parcă pălesc în fața faptului că ei sunt niște embleme autentice românești.

Bine, că Andrei Pavel mi s-a părut really hot, iar Țiriac un om foooooarte de treabă și serios e altă discuție, pe Țiriac jur că l-aș fi luat acasă dar mi-am amintit că la mine pe stradă stăm prost cu parcarea și sincer, sincer, avionul lui nu încăpea :)

P.S. Am ieșit horror în toate pozele, dar mă bazez pe faptul că de data asta, având în vedere lângă cine stau, nu se va uita chiar nimeni la mine :)

Totul despre… succes

Succesul este abilitatea de a trece de la un eşec la altul fără pierdere din entuziasm. (Winston Churchill)

Succesul este o călătorie, nu o destinaţie. (Ben Sweetland)

Succesul înseamnă să cazi de nouă ori şi să te ridici de zece. (John Bon Jovi)

Sunt succese care te înjosesc şi înfrângeri care te înalţă. (Nicolae Iorga)

O persoană are succes dacă se trezeşte dimineaţa şi se întoarce înapoi seara în pat iar între cele două momente face doar ceea ce doreşte să facă. (Bob Dylan)

Succesul nu este permanent, iar eşecul nu este fatal. (Michael Keller Ditka)

Pentru fiecare din noi care reuşeşte, există cineva care ne-a arătat calea. (Oprah Winfrey)

Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poţi să vezi foarte departe. (Constantin Brancusi)

Unicul ingredient important în formula succesului este să ştii să fii prietenos cu oamenii. (Theodore Roosevelt, Jr.)

Succesul vine de obicei la cei care sunt prea ocupaţi să-l caute. (Henry David Thoreau)

Încearcă să fii un om de valoare şi nu neapărat un om de succes. (Albert Einstein)

Ca să eşuezi poţi s-o faci în multe feluri, în timp ce pentru a reuşi, ai o singura opţiune. (Aristotel)

Orice succes îţi oferă un bilet de acces către o problema şi mai dificila. (Henry Alfred Kissinger)

Mulţi dintre cei ce eşuează în viaţă sunt persoane care nu au realizat cât de aproape au fost de succes în momentul când au renunţat. (Thomas Edison)

Succes tuturor, azi și în restul zilelor voastre! ;)

Foto

De ce visăm când nu dormim?

Știți melodia lui Celine Dion Love doesn’t ask why? Cam așa cred că este și cu visele, adică cu dorințele noastre cele mai adânci, alea la care te gândești înainte să adormi, alea la care te gândești când ceva nu merge așa cum ar trebui, alea la care poți reflecta oricând, alea care îți smulg zâmbetul în cea mai aglomerată intersecție din oraș, alea care uneori pur și simplu te lovesc, dar și alea care te pot răpune de frustare că în loc să devină realitate ele se înmulțesc la nesfârșit, unele din altele și tot așa…

Dar care-i treaba cu visele? Visele “cu ochii deschiși” sunt dorințe neîmplinite încă, niște existențe pur ipotetice care ajung la noi, par că ne caută în Univers și atunci când ne găsesc ne asediază. Cum ne găsesc însă aceste vise în Univers? Aici este mica problemă cu care mă confrunt, căci… dacă atunci când dormim, creierul, acest organ extraordinar de complex și de neîțeles al omului crează vise pe care individul nu le poate controla, pe timp de veghe, teoretic visele se pot contrala și de aici și forma lor mai clară. Însă ce nu se poate controla nici pe timp de veghe este drumul lor spre noi, cum de unii avem un gen de vise, de dorințe, de idei (dacă vreți), alții altele, alții altele (și tot așa)?

De exemplu: de ce visez eu de exemplu să ajung la Capul Nord sau să am o vie în Toscana și alții viseasă să facă bani, să-și cumpere cea mai scumpă mașină de pe piață sau să se cazeze în Atlantis, sau alții de ce visează să ajungă în Spațiu, să conducă o navetă spațială, sau alții visează să aibă cele mai trandy și glamour haine și accesorii și să ajungă la cele mai tari petreceri din Ibitza sau St. Tropez, sau alții visează altceva (nu știu, completați voi cu visele voastre)… ?? M-am gândit și mă gândesc la asta și fără studii de psihologie sau psihiatrice sau altceva de genul acesta nu am o explicație logică, dar am o explicație total irațională.

Sunteți pregătiți pentru un basm? :D

Se face că într-o altă viață am avut parte de ceea ce visăm acum cu ochii deschiși și tot din cealaltă viață (în care nu neaparat cred cu tărie, dar uneori îmi pun întrebarea dacă nu am mai trecut odată pe aici, pe Pământ adică…) am plecat oarecum prea repede și în viața asta încercăm să mai terminăm din ceea ce atunci a rămas neterminat. Voi nu aveți senzația că uneori trebuie să faceți cu disperare un anumit lucru? Și că dacă nu-l faceți, nu-l terminați nu vă simțiți compleți? Desigur, poate fi vorba despre mai multe lucruri și să fi simțit această necesitate de mai multe ori…

Nu ați simțit uneori că nu vă găseați locul sau rostul într-o anumită ipostază și că toate gândurile voastre erau în acele momente îndreptate spre altceva… ca și cum aparțineați unei alte dimensiuni și nu celei în care existați? Dacă răspunsul este afirmativ… atunci cred că înțelegeți oarecum ce vreau să zic (deși explic aiurea)… Senzația nu e neaparat prăpăstioasă dar este o senzație din aceea de disconfort, la fel ca în visele din timp ce dormim și dorim să ne trezim, căci parcă ceva nu este în regulă, nu aparținem visului din vis ci vieții conștiente.

Cu visele conștiente pare a fi un pic pe dos; în real life simțim acel disconfort și vrem să evadăm din el, la viața din visul conștient (din dorință, idee sau cum vreți să-i spuneți) pentru că simțim (și aici similitudinea cu visele din timpul somnului) că ceva nu e OK, că nu e acel “the thing”…

În acest context îmi pot pune întrebarea: nu cumva este viața de acum visul vieții anterioare, din care vrem să ne trezim? (desigur, întrebarea poate fi pur stupidă, dar…)

Revenind, de ce am făcut comparația cu melodia lui Celine? Pentru că așa cum:

Love doesn’t ask why
It speaks from the heart
And never explains
Don’t you know that
Love doesn’t think twice
It can come all at once
Or whisper from a distance

Don’t ask me if this feeling’s right or wrong
It doesn’t have to make much sense
It just has to be this strong
We don’t try to have a voice
When our hearts make the choices
There’s no plan
It’s in our hands…

Exact așa și cu visele (ori visul):

The Dream doesn’t ask why
It speaks from the heart
And never explains
Don’t you know that
The Dream doesn’t think twice
It can come all at once
Or whisper from a distance…

Și așa cum cred că ne căutăm jumătatea până o găsim (căci în altă lume am mai întâlnit-o și a făcut parte din întregul nostru, pe vremea când oamenii aveau 8 mâini, 8 picioare, două capete și o singură inimă) ca să ne întregească, tot așa ne căutăm și locul de care am aparținut cândva, și bunurile pe care le-am avut cândva și experinețele pe care le-am trăit cândva. De ce visăm, deci, când nu dormim? Pentru că avem amintiri din altă lume, rămășițele unei vieți trecute, adică un puzzle imens căruia îi lipsesc piese, piese pe care le vom căuta mereu (toată viața asta) și cu fiecare piesă găsită (dorință împlinită) ne simțim tot mai compleți și mai aproape de ce am fost cândva…

Castellina in Chinati (Toscana, Italia) – îmi pare rău că nu mai știu de unde (de pe net) am luat poza, dar am fost fascinată de ea și de ce feeling mi-a transmis

Cheile Turenilor

Și uite că se face aproape o lună de când am vizitat Cheile Turenilor, acest colț minunat de natură, aflat la foarte mică distanță de Cluj. Nu la fel de popular ca și Cheile Turzii, unde și noi am ajuns prima dată în 2009, iar apoi anul acesta am făcut Traseul Crestei, Cheile Turenilor sunt, vorba prietenului care ne-a condus prin zonă, un copil al zonei aș zice, :) mai “sălbatice”. Da, Cheile Turenilor, nu sunt la fel de spectaculoase ca și Cheile Turzii, dar sunt mai sălbatice și mai “românești” :D

O să las fotografiile să vorbească despre peisaj, dar ce vreau eu să mai adaug este că dacă aveți posibilitatea să le vedeți, alegeți așa ca și noi o toamnă din asta mai târzie sau o primăvară cu miros de liliac și evident, nu faceți ca mine, adică mergeți încălțați adecvat. Eu am mers cu niște sandale sau ce sunt alea, pentru că inițial nu am pornit spre Chei ci spre un alt loc, unde nu am zăbovit. Așa că am tras o căzătură de toată frumusețea, una de să o țin minte ceva vreme, una care mă obligă să mă încalț potrivit, data viitoare :)

Pentru prietenii care vor să ne viziteze zona, adăugăm așadar la lista impresionantă de obiective din județ, Cheile Turenilor, în “circuitul brevetat al Clujlui” :). Mai vreau la Băișoara, că e aci la o aruncătură de băț și asta, dar deja Clau are oroare când aude, că nu poate pricepe ce vreau eu să văd și să fac acolo dacă nu schiez… Dar se va remedia cu răbdare, revin ;)