Cum mă hrănesc eu din amintiri

Anul trecut pe vremea asta eram in Corfu, la prima întâlnire cu Grecia. Acum sunt la Cluj și afară tocmai s-a pornit o ploaie așa cam din senin, dar paradoxal mi se pare că plouă frumos; așa de frumos cum numai la Ineu mai obișnuiește să plouă, așa de intens că parcă simți cum toți stropii lovesc pământul. E genul de ploaie care îmi place, care parcă îmi răcorește și sufletul în general mult prea aprins, e ploaia de vară cu tunete și fulgere (la Cluj nu prea se servește așa ploaie), e ploaia în care aș sta pe o plajă la mare. Chiar, nu am văzut niciodată cum plouă la mare… dar cine naiba și-ar dori ca într-o vacantă la mare să plouă? Se pare că eu… măcar odată, măcar o oră, măcar cândva și eu să fiu acolo, să alerg de nebună… prin ploaie.

Anul trecut în Corfu, evident că nu a plouat și toată lumea a fost fericită, acum în mare parte toți cei de anul trecut, care am fost în Corfu suntem acasă și destul de melancolici. “Sublima” mea stare a început aseară când mi-am dat seama că pe 13 august ajungeam anul trecut în Agios Georgios și cu toate că eram efectiv bucăți după un drum așa de lung cu mașina, nu am închis ochii o clipă ci am purces spre plajă. În schimb aseară eram proaspăt întoarsă de la București, după cea mai horror călătorie cu trenul, EVER! și marea nu era prin preajmă. Atunci am ascultat N&D (da, știu) și am zis că e CLAR… amintirile mă răscoleau, vorba cântecului (al altui cântec). Așa că m-am culcat cu gândul… la vara lui 2001… când N&D erau pe val, când mergeam la deal și când mă duceam la discotecă la capătul Ineului și când fericirea mea nu depindea de câte ore dorm (căci puteam dormi câte doresc) și nici nu depindea de vreo vacanță la mare. Apoi totul s-a răsturnat…

Trecură 10 ani din 2001, trecură 7 de când am plecat de acasă și mai trecură 4 de când sunt aici și a trecut 1 de când am fost în Corfu și nu a trecut nicio oră de când a început ploaia. Și totul e în mine.

Doi băieței la Câmpia Turzii

Discuții surprinse în tren între doi băieței extrem de drăgălași (mai ales unu cu ochi albaștii, pe care l-aș fi luat acasă instant):

  • –       Uuuui. Tu, urmează tunel!!!
  • –       Ioooi, hai mă, mai în spate că dacă stăm acolo durează tunelu’ mai mult!
  • – Ai dă capu meu ce faină îi câmpia asta!!! Auzi, tu de-ai da cu sania pe aici, iarna?
  • – No ba!
  • – Și io mă. tătă zâua, numa să mânc aș mere acasă.
  • –       Pfoai, măăă, ce faine îs vacile!!! (care pășteau pe câmpie)
  • –       (pauză)
  • –       Așe-i mă?
  • –       Îhî

 Am scris aceste discuții imediat ce le-am auzit în timp ce râdeam ca nebuna în sinea mea, eu și probabil tot compartimentul. Vă rog imaginați-vă discuția dintre acești copii nu mai mari de 7 ani, cu puternic accent de ardeal (am încercat să o redau întocmai).

Foto

Genova – “orașul stat” de pe Riviera italiană

Deja sunt două luni de când am vizitat Genova și nu am zis nimic despre asta, de altfel de la Cinque Terre încoace nu am mai povestit nimic despre această minunată călătorie și deja ar fi timpul să închei cu ea, căci au urmat altele.

Așadar, după ce am vizitat cele Cinque Terre ne-a dat prin cap întâi să dăm o fugă până la Monte Carlo, însă din motive de “timp pierdut pe drum” am renunțat la idee. Ni se părea aiurea să facem 10 ore cu trenul și să petrecem până la urmă doar 3 ore în Monaco. Așa că dacă tot aveam mâncărime în tălpi, mai ales eu, am zis să mergem undeva mai pe aproape, adică undeva la o distanță de maxim două ore. Cum în direcția Toscana, Pisa o văzusem, am ales direcția opusă, spre Coasta de Azur și ne-am hotărât aproape pe loc, să mergem la Genova.

Zis și făcut, direct din Corniglia cu un tren regional, în mai puțin de două ore eram la Genova, după ce am traversat toată Riviera di Lenvate cu cochetele stațiuni mai puțin cunoscute (pe la noi) ca Sesteri sau Santa Margarita (adevărate oaze de liniște la malul mării, peisaje deosebite, îți venea să cobori din tren și să te arunci direct în mare).

La Genova, era duminică și era cald, foarte cald, iar noi nu aveam niciun plan, nici măcar nu ne-au uitat de acasă pe net să vedem ce ar fi de vizitat. De la gară am luat-o pe jos spre centru (nu că am fi știut că centru era prin apropiere, dar bănuiam asta, căci în multe orașe italiene este așa, excepție face Padova, dar asta e din altă poveste).

Pe sub arcade, exact ca în Bologna, urmărind linia ceva mai complexă arhitectural a clădirilor, pășeam pe asfaltul încins și ne gândeam la o înghețată de fistic, eu și vanilie, el. Minunată oricum această parte de oraș și destul de liniștită, pentru că fiind duminică magazinele marilor branduri, gen Louis Vuitton șau Channel, Zara ori H&M, aliniate perfect pe această stradă denumită evident, Via Garibaldi, erau, desigur închise.

La un moment dat ajungem într-o piață superbă, cu o fântână în centru și încadrată de niște clădiri gigantice ce adăpostesc, ba o bancă, ba ceva hotel celebru la el acasă. Aflăm imediat că este vorba de Piazza de Ferrari.. După ce ne răcorim puțin la arteză și fotografiem străduțele înguste ce pleacă din această piață, stăm și ne gândim cum putem să vedem orașul. Din amintirile mele (amintiri din ceea ce am citit de-a lungul timpului) știam că de la Genova pleacă o mulțime de vase de croazieră, așadar trebuia să ajungem în port, dar cum? În plus cu siguranță mai erau multe alte locuri de văzut în acest oraș. Începusem să fiu puțin frustrată că nu știam mai multe despre acest loc. Nu vroiam să vizitez muzee sau ceva galerii de artă, dar vroiam să văd cât pot de mult din minunatul oraș în care ajunsesem.

Și cum stăteam noi așa, am văzut niște autobuse descoperite care făceam turul orașului. Am luat un astfel de tur la Roma și a fost genială ideea. Am hotărât să luăm și aici un tur. Costa 10 euro de persoană și te puteai plimba toată ziua. Noi știam că nu ne putem plimba chiar toată ziulica dar măcar un tur puteam face până să prindem trenul înapoi spre satul nostru. Autobusul roșu din Genova a fost o idee inspirată și de data aceasta și tind să cred că de fiecare data când ajungi într-un oraș pe care nu ai timp berechet să-l iei la picior și pe care nici nu-l cunoști.

Prima oprire: casa în care s-a născut Cristofor Columb, o casă care păstrează arhitectura originală și care arborează steagul vechii republicii genoveze. Se poate vizita dar noi nu am coborât.

A doua oprire pentru noi a fost în Gara Maritimă, însă pe drum am văzut orașul în toată splendoarea lui. Genova se ridică din mare precum o sirenă. Dealurile din preajmă sunt pline de clădiri deosebite, un castel vechi veghează orașul de pe o culme, iar jos marea își sparge valurile de falezele pline de palmieri și leandri. Gara martimimă adăpostește și un muzeu, dar noi am preferat să meregm să vedem Costa Splendida, unul dintre cele mai mari vase de croazieră care tocmai în acea zi acostase în port. Vasul este IMENS, am mai văzut vase de croazieră la Veneția, dar ăsta era mai mare. Ahhh… cât mi-aș fi dorit să urc la bord și măcar pentru o zi să plec pe mare…

Dar nu de data aceasta. În loc să urcăm pe vas, am urcat din nou în autobus cu destinația Portul Turistic/ Acvariul. La Acvariu am vrut să intrăm, dar come oooooonnn, 18 euro un bilet? O fi ceva de acvariul ăla că tot am auzit de el, dar nu am vrut să dau 18 euro de persoană să văd cam același lucru pe care deja l-am văzut la Montpellier la Mare Nostrum pentru 5 euro?!? Așa că am hotărât să nu intrăm, dar în schimb să ne plimbăm prin port. Este superb și mi-a plăcut mult, dacă eram cu copii după noi acvariul era un must, dar așa o plimbare romantică prin port a fost mult mai potrivită. Se mai poate vizita Biosfera (un glob care imită biosfera naturală a Pământului), intrarea este de 5 euro pentru adulți, hotărâți voi dacă merită. Mai există și o corabie veche, cu vele și tot ce vrei, cu cap de mort și evident însemne de pirați.

După ce mi-am ars umerii cu plimbarea din port, am luat-o puțin la pas pe străduțele minunate din jurul portului și am băut un cappuccino la o cafenea patronată de niște coreeni simpatici (de unde și cel mai mic preț plătit pentru un cappuccino în Italia). Apoi sus in bus și vizitat altceva, de exemplu Câmpul lui Columb, o oază de verdeață și de flori semănate în forme de corăbii și ancore, dar și un punct minunat de belvedere, de aici Genova a părut la picioarele noastre, de altfel așa părea că și dorea să se aștearnă înainte de plecarea noastră spre Corniglia.

Alte poze aici

Plimbărici, vacanțe și alte articole de travel

Azi vreau să vă recomand câteva articole de travel, unele postate chiar de mine pe blogul prietenilor de la plimbarici.ro. Plimbarici este inainte de toate un forum adresat celor indragostiti fara leac de calatorii și care nu pot respira din cauza dorului de duca, dar plimbarici este si un blog deosebit de interesant unde găsiți numeroase articole despre posibilitățile de petrecere a timpului liber și despre destinațiile de vacanță ale membrilor comunității.

Până o să-mi fac eu timp să vă povestesc, subiectiv desigur, despre călătoriile mele din ultima vreme (de la Cinque Terre am rămas restantă și de atunci m-am mai plimbat puțin, plus că Genova mă așteaptă săraca să vă povestec și despre ea), vă las în compania unor articole ceva mai obiective despre posibile ținte de voiaj, despre posibile locuri de “plimbărit”:

  • întâi un scurt popas la Sinaia, capitala de vară a României, după cum frumos o numea cineva aici pe blog. O să vă povestec și eu despre săptămâna mea la Sinaia, dar încă nu mi-a revenit și nici nu am sortat pozele.
  • apoi o oprire pe litoralul mult hulit al României, mai exact la Mamaia care a fost, este și va rămâne cea mai populară destinație de vacanță de la noi. A mai dat cineva pe acolo în ultima vreme?
  • daca Londra vă spune ceva, ori că ați vizitat-o, ori că urmează să o vizitați, atunci acest articol o să pună ceva ordine în haosul creat de orice călătorie în capitala Marii Britanii.
  • mie îmi place mult să caut obiective turistice de maxim interes dintrun oraș imens și de data aceasta am ales pentru voi 10 cele mai cele din Budapesta și le-am strâns într-un foto eseu.
  • după ce am vizitat Corfu anul trecut am reușit să fac și un fel de top al stațiunilor și plajelor de pe această insulă grecească mereu verde.
  • și vom încheia cu Amsterdam-ul, cea mai controversată capitală europeană, un loc în care vreau cu ardoare să ajung cât mai curând.

Voi unde mai mergeți vara asta? Pe unde vă mai “plimbăriți”?