Războaiele sale

Titlu: Războaiele mele

Autor: Adelin Petrișor
Editura: Polirom, București, 2010
Colecția: Ego Publicistica
Nr. pagini: 248
Preț: 25 de lei, Cărturești, București, 2010
Recomandare: un must pentru cei din breasla, o carte deosebit de interesantă pentru restul

Probabil cu toții știm cine este Adelin Petrișor și de vorba aia “de ce?”. Probabil toți știm și ce a făcut Adelin în televiziune, toți știm că a transmis din zone de conflict, știm că avea transmisii în direct cu avioanele survolând deaspura lui și cu focuri de armă în spate, toți l-am văzut pe Adelin cu acei ochelari mici pe ochii mici și toți i-am simțit curajul mare, inima mare și tare care se zbătea în pieptul acestui bărbat fragil la prima vedere. Toți ne-am întrebat: ce îl motivează pe Adelin să își pună așa viața în pericol? Cât de mare poate fi pasiunea pentru ceea ce faci ca să fii capabil de asemenea sacrificii?

Ani de-a rândul, cu Adelin trecut de la un post TV la altul, cu Adelin transmitând din Iugoslavia, Irak, Israel sau Afganistan, în toți acești ani nu am știut exact ce se află în spatele acelor minute de direct sau în spatele înregistrărilor cu proiectile pe fundal.

Dar am aflat din acestă carte, în care Adelin cu un altfel de curaj de data aceasta, vorbește despre războiale sale și este perfect îndreptățit să le numească ale sale, pentru că de la ideea plecării, la soluția finanțării, la deplasare și la documentarea propriu-zisă, aceste războaie au fost pe drept ale sale. Iar să triești un război nu poate fi decât o experiență pur personală, dacă nu e personală, atunci e istorie.

Cartea cuprinde 10 povestiri de pe front, de pe cel de dinaintea plecării și despre fontul de luptă cunoscut. Ai tendința să le simți la fel de periculoase, dacă bătălia de pe frontul din fața șefului sau a finanțatorului nu a fost câștigată, frontul propriu al transmisiei nu ar mai fi existat. Pentu că, da, din păcate aproape niciodată nu a fost ideea televiziunii sau a departamentului de a-l trimite pe Adelin la război ci a fost mai mereu ideea sa. Ei mereu nu-i dădeau bani, el mereu căuta soluții și oameni dispuși să-I plătească deplasarea. Acum stand și gândindu-mă la ipocrita expresie “trimisul nostru special în Irak/Afagnistan/etc… Adelin Petrișor” o văd ca pe o chestie pompoasă și mitocană.

Cu Adelin la război toate aceste posturi TV au avut rating-uri uriașe, iar oameni au văzut și auzit o știre “bună”, de calitate, de la un “corespondent de război” nu de la un cvazi reporter care se dă mare în apă mica. Cu Adelin la război lumea uita de propriile nenorociri și asculta cu respirația tăiată relatările de pe câmpul de luptă. Cu aceeași respirație tăiată am citit și eu cartea, nu poate să nu te impresioneze, nu te poate lăsa indiferent nici dacă ai fi de piatră, probabil că dacă aș fuma, aș fi fumat și eu alături de Adelin toate acele pachete de țigări de care amintește, toate acele țigări fumate cu patimă și poate mereu acea țigară care putea fi ultima.

M-a impresionat cartea și mi-a dat de gândit, nu literar (căci este evident că această carte este scrisă într-un desăvârșit stil jurnalistic și atât) ci uman, calitatea poveștilor de viața este una ridicată, nu ai ce să reproșezi poveștii, redării ei, este perfecta și foarte adevărată. Felul în care Adelin spune povestea războiului te face pe tine ca dintre pagini să te transporți direct acolo, să simți sudoarea rece la tâmple, iar inima să o ia razna, într-un mod nebunesc.