Primul turnel de mare slam al anului începe azi la Melbourne. Este de asemenea și unul dintre turneele mele favorite (vorbesc de parcă eu joc), alături de turnelul din Franța de la Roland Garos, dar spre deosebire de cel francez, pe acesta aveam mai mereu în fiecare an timp berechet să-l urmăresc. Am și niște nostalgii legate de el, în facultate, evident în perioada asta eram în sesiune și uneori mă trezeam dimineața înaite de a pleca la examene și mă uitam la ce prindeam având în vedere diferența de fus orar. Anul ăsta chiar nu știu cum fac că nu am cablu și nici nu-mi pun, așa că o să rezolv cu netul cum o să pot.
În fine, deci de azi putem urmări tenis de mare clasă în compania marilor favoriți Roger Federer, Novak Djokovic, Caroline Wozniacki sau Venus Williams, dar și cu mari speranțe pentru românii noștri Victor Hanescu sau Monica Niculescu, care intră în competiție chiar azi mi se pare.
Pentru cei care iubesc tenisul săptămânile următoare chiar vor fi foarte pline, Eurosport va transmite meciurile ca în fiecare an.
3 comentarii
desi nu pot sa zic ca sunt mare cunoscatoare de reguli de jos la tenis sau de performanta jucatorilor, cand dau de tenis la TV ma uit si tot timpul mi-am zis ca mi-ar placea sa merg odata pe teren sa vad cum e si in live :)
Woaaa, păi și unul din visele mele este sa ajung sa vad live un meci intre aia “grei”, daca se poate as alege la Roland Garos, pentru tine este chiar ok, că e aproape :)
Foarte tare doresc la vreo opera Australiana