Îmi placi la nebunie

Da, știu că unii mă vor întreba iar: “Unde găsești titlurile astea?” :)) Și oarecum pe bună dreptate, dar… acum chiar nu am căutat mult :)
Tot ce am găsit pe net despre cartea Federicăi Bosco s-a rezumat la: “carte pentru femeiuști plictisite” (cum spune însăși autoarea), “lectură privită cu scepticism”, “carte ușurică”. Păi bine, bine … dar oare lectura trebuie privită doar din perspectiva cărților grele care nu te lasă să dormi noaptea? Eu zic un NU hotărât acestui lucru și asta pentru că “Îmi placi la nebunie” m-a relaxat peste măsură.
Povestea Monicăi, italianca plecată în State ca să-și trăiască visul în “cetatea” New York, împletită cu cea a lui Ed, englezul care încearcă să renunțe la vise din cauza unei nenorociri și condimentată cu umor și citate din Salinger te prinde. Ok, da e în genul filmelor americane de duzină la care adolescentele plâng cu mucii în batistă, dar hai treci de clișelee și vezi partea bună, pentru că nicio carte despre “mergi mai departe spre visele tale” nu e de lepădat. În plus ultimul paragraf răstoarnă tot ce ți-ai închipuit despre finalul ei, iar ăsta e mare lucru la genul acesta de carte.
La finanul cărții tânăra scriitoare Federica Bosco acordă un scurt interviu celui care i-a tradus cartea în română și anunță că aventura Monicăi nu se termină aici. Va urma povestea ei plasată în Scoția, iar cea de-a treia partea o va readuce la New York, pentru că “acolo toate visele sunt posibile”. Interesant mi s-a părut faptul că autoarea nu vizitase New York-ul până să scrie cartea, dar surprinde viața colorată de acolo exact așa cum mi-o imaginez și eu.
E medicament pentru zile în care cărți ca “Tess D’Urberville” (asta că să aleg o altă eroină) nu te-ar face să te simți mai bine. Nu vreau să pară că o ridic în slăvi că mare operă nu-i, dar merită încercat :)