Gabriela Melinescu se naşte pe 16 august 1942 la Bucureşti. Este o poetă, scriitoare şi traducătoare română si suedeză, stabilită din 1975 în Suedia când se căsătoreşte cu suedezul René Coeckelberghs.
După ce a absolvit Facultatea de Filologie, a fost redactor la revistele “Femeia” şi “Luceafărul”. În tinereţe a fost implicată într-o relaţie sentimentală de lungă durată cu poetul Nichita Stănescu. Imaginea acestuia a urmărit-o toată viaţa, dar şi ea a fost o sursă de inspiraţie pentru el.
Cartea de faţă “Ghetele fericirii” este o colecţie de nuvele scrise iniţial în suedeză dar gândite în română şi ulterior traduse de autoare. Cartea este dedicată soţului său, care a decedat prin 1989, fapt pentru care moartea devine oarecum începutul şi sfârşitul fiecărei nuvele. Se simte şi autoarea nu neagă profunda implicaţie autobiografică, cu detalii clare despre sinuciderea tatălui său, despre faptul că nu a fost tocmai un copil dorit, despre relaţia destul de tensionată cu mama sa, despre căt de străină s-a simţit iniţial în infrigurata Suedie.
Nuvelele sunt deosebit de artistice. Scrise cu nostalgia care transpare la fiecare rând, scrise sub imineta finitudine umană compun un tablou destul de trist, pe alocuri aproape dezolant. Cu toate acestea regăseşti la personajele sale dorinţa de iubire şi fericire (chiar dacă în mare proporţie fără speranţă).
Prima nuvelă Bătăi de aripi mi s-a părut cea mai bună, mai cu miez, poate prin simplul fapt că trimite la clar la următorul aspect “Nu te poţi separa niciodată de ceea ce ai iubit”. Ultima nuvelă Schimb de pene vine evident în opoziţie cu prima fiind practic povestea ultimei nopţi de viaşă a soţului său care-i spune să vină cât mai aproape de el, iar apoi se stinge liniştit fără ca ea să-şi dea seama de asta pănă în zori.
În nuvela care dă numele volumului Ghetele Fericirii se află poate şi cea mai importantă propoziţie din întreaga carte care dă o definiţie completă a sentimentelor care îi pot da târcoale omului “Începutul vieţii se află la sfârşit”, pentru că am citit undeva şi cred cu tărie în faptul că sfârşitul vieţii nu înseamnă automat şi sfârşitul iubirii.
