Conacul secuiesc – nu doar o experiență culinară

Câteva zile mai liniștite și mai întunecate și iată că am ajuns și la povestea zilei cu Nunta de fier, cea în care făcurăm și noi 6 ani de căsătorie și sărbătorirăm în premieră cu o plimbare prin România. Nu mă întrebați de la ce vin toate denumirile astea ale aniversărilor și ce înseamnă mai exact, dar se poate ca lumea să le țină minte mai ușor așa după denumire… că odată cu trecerea anilor… mai greu cu cifrele :) Vă povesteam în articolul dedicat weekendului săsesc că el s-a terminat fix pe 4 iunie cu ziua de la Colțești, programată cu mai bine de două săptămâni în avans ca să fim siguri că nu mai intervine nimic, cele trei tentative anterioare soldându-se cu câte un eșec…

Prima dată când am auzit de Conacul secuiesc a fost atunci când am vizitat Rîmetea (unul din cele mai faine sate din România) și cetatea Colțești. După ce ne-am plimbat toată ziua prin cele două locații, am vrut să tragem la Conac la o masă, că doar mai era și duminică, dar ce să vezi, deși într-un sat care nu ne spunea nimic, trebuia rezervare. Am plecat cum am venit, adică flămânzi și ne-am promis ca data viitoare să ne facem rezervare. Data asta următoare nu s-a lăsat așteptată prea mult, căci ne doream să urcăm Piatra Secuiului și am strâns și o mică gașcă pe lângă noi, așa că rezervasem pentru mai mult de două persoane. Numai că atunci am avut peripeții pe munte (am povestit la momentul acela) și a trebuit să anulăm. A treia oară am vrut să mergem toamna trecută cu finii noștri nr.4, chiar înainte să se întoarcă ei în Quebec, dar fir-ar să fie, exact în acea vineri pe care ne-o doream noi, la Conac era un eveniment privat… Mai că am crezut că nu-i să fie în veci…

Și totuși, perseverența fiind mama reușitei, am încercat și a patra oară și iată-ne deci ÎN SFÂRȘIT la Conacul secuiesc, gata pentru o masă festivă de ținut minte. Numai că noi, n-am venit aici doar să mâncăm ci și să admirăm peisajul sublim al zonei, căci rar mi-a fost dat să iau masa într-o locație mai frumos amplasată în România noastră dragă.

Anul acesta, locația face (și ea) 10 ani de la deschidere, iar afacerea a crescut enorm. Eu mă bucur și minunez de fiecare dată când o afacere de acest gen are o creștere exponențială, iar Clau zice că e doar un semn de bunăstare a țării, atunci când lumea se înghesuie în locații frumoase și nu foarte ieftine fie doar și pentru a gusta acea “la dolce vita” sau acel “joie de vivre” atât de glorificat în Occident.

Povestea locului o găsiți aici și desigur tot pe site o să dați de informațiile necesare unei vizite, nu mai insist pe asta. Mâncarea este delicioasă, nu degeaba e așa de plin mereu, iar Gulyașul lor este ceva care mă face să salivez și acum când scriu, făcând baltă sub limbă la cât de cu poftă aș mânca unul oricând. Mai bun poate nu a fost decât cel de la Gyor, dar nu cred că se supără nimeni dacă am comparat cu ceva de acasă de la mama lui. Prezentarea e, desigur, foarte fotogenică, porțiile sunt imense, pentru mine a fost clar ca bună ziua că după o asemenea porție de gulyaș nu mai am cum să mănânc altceva (deși niște papanași rumeni îmi făceau cu ochiul), iar localul este foarte frumos amenajat, totul e cu motive secuiești, probabil în mare parte mobilier recondiționat. Mai adăugăm faptul că tot personalul vorbește limba maghiară și poate faptul că vezi muntele pe geam să te facă să înțelegi că de fapt nu ești în Ungaria.

De la turiști străini, la turiști veniți tocmai de la… Ineu, le-am văzut pe toate la Conac :) Lumea se bucură de frumusețea acestui loc și nu cred că e cineva care înainte sau după masa luată să nu facă o plimbare în zonă. Creasta semeață, pajiștile de o culoare în care zici că s-a scăpat o găleata de vopsea verde crud, florile colorate de la Conac, lacul cu nuferi rozalii, copiii care zburdă în voie și oamenii care efectiv se vede cum respiră aer curat prin toți porii, te fac să te oprești un moment și să te întrebi dacă ești fericit. Și cred că foarte greu va putea cineva să răspundă negativ în acest context la această întrebare, căci ce-i frumos și Celui de Sus îi place, zice o zicală românească ce merge din plin într-un loc cu atât de puternice accente secuiești.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.