Parada modei în vacanță: well dressed travelers

Nu e prima dată când abordez tema și sigur nu va fi nici ultima happy Cât de fashion e prea fashion atunci când călătorim, mă întreb adesea. M-a apucat de curând, din nou, când am dat o raită pe două bloguri străine, care pe cât de superbe pe atât de frustrante par la prima vedere. Unul din ele este celebrul The Londoner, de care cu siguranță știți și sunteți chiar acum la două click-uri de el, și de vacanțele „fashion” ale superbei Rose Thomas. Poate că sunt foarte multe lucruri pe care nu le găsesc firești dacă citesc câteva articole, dar asta nu înseamnă că nu mă uit cu plăcere la imagini și că nu apreciez ținutele ei frumoase.

fashion trav

Cu toate că adesea călătoresc doar cu bagaj de mână, deci fără „dulap” la purtator, mi-am auzit-o și eu de câteva ori: „de ce faci parada modei în vacanță, n-ai de lucru?” m-a întrebat cineva care mi-a văzut pozele. Mi-a venit să râd ironic, asta pentru că niciodată n-am simțit că m-aș îmbrăca în vacanțe altfel decât mă îmbrac de obicei. N-am o fashionagenda de consultat înainte de a pleca în vacanță. E hilar să creada cineva asta. Nu, nu mă îmbrac în rochițe și fustițe DOAR în vacanțe, ci și zi de zi, de mă întreabă lumea de ce nu prea port pantaloni. happy Desigur, cine a mai pomenit să mulțumești pe toată lumea? Dacă e așa de ce e așa, dacă nu e așa de ce nu-i altfel…

Însă nu neg existența unui soi de parada a modei pe bloguri atunci când vine vorba de pozele de vacanță. O fac mai ales blogurile așa zise de „beauty & lifestyle” care te învață de la ce să-ți pui în valize pentru o vacanță la mare până la cum să stai în poze ca să nu-ți zărească nimeni nasul, de fapt, coroiat, la ce fel de ruj merge cu clăparii de schi. Nu exagerez! Sunt, de altfel, sigură că au mare succes articolele de acest gen, însă n-am să scriu eu altul acum.

Ce vreau să vă arat azi este cu totul altceva. Am ales câteva imagini surprinse în diverse călătorii, care au în prim plan oameni ce la un moment dat mi s-au părut foarte mișto îmbrăcați, oameni care mi-au atras atenția prin ceea ce purtau. Nu cred că oamenii ce o să-i vedeți și-au gândit ținutele ca să „iasă” bine în poze, ci pur și simplu și-au dorit să se simtă bine în vacanță îmbrăcați în stilul propriu. Până la urmă cred că asta face toată lumea. Poate că unii sunt mai inspirați decât alții, dar cred că nu are de-a face cu călătoriile ci cu felul de a fi al oamenilor obișnuiți…

praga 1

Acești tineri asiatici sunt foarte sus pe lista mea „well dressed travelers”. I-am surprins la Praga și m-am îndrăgostit de ei, de amândoi. Am făcut și o poveste în capul meu și sunt aproape sigură că erau în luna de miere. Ea mi-a plăcut la nebunie, de la rochia cămașă de un albastru minunat și până la aparatul foto vintage, totul mi s-a părut la superlativ la ținuta ei. Și păreau foarte naturali, nu era nimic studiat și doar pentru poză, iar asta le-a dat un farmec în plus. Da, în poza 3 se dă cu ruj winking

praga 2

Rămânem tot în Praga, unde trebuie să vă spun că turiștii chiar au fost mega fashion, dacă mă pot exprima atât de pitziponcesc. Ador bluzița albă asortată la blugi și recunosc că ar trebui să port și eu mai des combinația. Într-o vreme mi se părea foarte boemă și catchy în același timp, dar am abandonat-o. Îmi place și ținuta sport asorată cu o poșetă medie din piele, însă rar ai să mă vezi pe mine atât de sport îmbrăcată. Poate la sală. Cât despre poșeta colorată din imaginea din mijloc… mi-a luat ochii. Și ca să vedeți, m-am întâlnit cu tipa asta de două ori prin Praga în două zile din săptămâna petrecută acolo. Sigur, am recunoscut-o datorită poșetei happy

germany

Din punct de vedere vestimentar, deși n-aș fi crezut, Germania e foarte tare. N-aș ști să vă spun câte din fetele din poze sunt turiste și câte localnice, dar toate mi-au atras atenția prin ținuta lor. Pot începe cu pantalonii scurți din blugi, care sunt singurul gen de pantaloni scurți care îmi plac și pe care chiar îi port. Poate nu cu bluze atât de scurte, dar sunt foarte versatili și merg cam în orice gen de vacanță. Apoi ar fi minunata salopetă a mămicii cu băiețelul în cărucior. Recunosc că n-am salopete elegante de damă, lungi și fluide ca cea din poză, dar poate ar trebui să adaug măcar una la garderobă. Sunt de vis în vacanțe și par foarte lejere. Cât despre tipele colorate chiar asta mi-a plăcut la ele, culoarea. Culoarea n-ar trebui să lipseasă din nicio ținută de vacanță.

london

Și când vine vorba de haine, Londra e diferită. Am mai zis eu că nu ne desparte de ea doar Canalul Mânecii ci mai mult decât asta, un stil aparte în toate. Tipul și tipa singuri în poză au fost văzuți la Natural History Musem și deși poate nu se vede foarte clar în imagine erau ambii foarte eleganți și rafinați. Erau din regat 100%. Londra e un loc plin de eleganță și stil. Sper să credeți asta și privind imaginea din mijloc sus laughing Da, fetele au fost fotografiate în Camden Town și acolo le poți vedea chiar pe toate în materie de vestimentație. Mi s-au părut amuzante și relaxate și de asta le regăsiți și aici.

polignano

Fără îndoială în Italia am văzut cele mai frumoase ținute de călătorie. Asta poate și pentru că am dat de acolo har Domnului, dar au italenii ceva în plus de etalat. Imaginile de mai sus sunt toate din Poliagno a Mare. Amuzant este faptul că acel copilaș în galben foarte asortat cu cuplul din prima imagine, dar părinții săi sunt de fapt cei din a treia imagine happy Mi-au plăcut totți foarte mult ca și colorit și atitudine. Însă cuplul accesorizat cu cățel este de departe cel mai interesant. Nu pot uita faptul că avea ceva portocaliu pe zgardă câinele și ne-am amuzat foarte tare pe seama lui.

milano

Dar cel mai stylish oraș în care călcat până acum a fost fără doar și poate Milano. Acum îmi pare rău că n-am făcut mai multe fotografii acolo, dar strada este un adevărat podium de defilare. Nu degeaba este una din capitalale mondiale ale modei. În imaginile alăturate aveți o mostră infimă din ceea ce se numeste „cool street style” și sunt fotografi ce fac deplasări fix în acest scop prin minunatele orașe ale lumii.

Sigur, se poate să vă întrebați cum de nu se regăsesc printre imagini călători prin Paris și Florența. E simplu: Florența e prea faină ca să fac poze călătorilor, iar la Paris consider că am stat prea puțin în două ture ca să mă intereseze cum sunt îmbrăcați oamenii de pe stradă. Dar data viitoare… happy

6 comentarii pentru “Parada modei în vacanță: well dressed travelers

  1. Inca ne imbracam prost. De aceea caram cu noi ,,tinute” si nu doar cateva hainute. Exemplele tale puncteaza exact ce spun. Am observat si eu la niste prieteni din Spania. Aveau in bagaj strictul necesar dar toate bluzele si restul erau perfecte. Acea calitate la care jinduim toate. Calitate a materialului si a croielii care face ca haina sa stea bine pe tine. Si atunci o porti natural, cu placere si arati bine. Noi pe de alta parte, aratam ca smulse din sifonier si avem nevoie de ceva mai multe variante de bluzite si pantaloni, plus doua rochite, plus daca si daca si poate ies la… Croiala proasta a unor pantaloni care m-au incantat (vin foarte bine pe picior si la pantof), face ca eu sa am nevoie de o bluzita lunga pe care sa o port la pantalonii respectivi. As purta o bluzita scurta care imi place, dar pe care nu pot sa o port decat la blugi. Si uite asa am pus doua bluzite, doua perechi de pantaloni, doua fuste, trei camasi si am facut un pachet de zici ca plec la mama.

  2. Consider ca fiecare om se imbraca cu ce se simte confortabil si pana la urma „cu ce are in garderoba”. Nu ar trebui sa ne burdusim geamantanul cu haine , pur si simplu , nefolositoare .

  3. Chinezoaicele mi se pare de departe printre cele mai interesant îmbrăcate. Se îmbracă simplu, cu accesorii minimaliste, dar preţioase. Nu mai spun de toate gadgeturile hich-tech pe care le au…De multe ori mă fac să mă simt total nepotrivită în peisajul aeroporturilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.