Un ceas cât 5 săptămâni în balon

Am zburat! A fost probabil experiența anului pentru mine, căci nu în fiecare dimineață o iau din loc la 4, fac 150 de km prin noapte și undeva pe la răsărit urc într-un balon cu aer cald și mă plimb o tură deasupra Maramureșului happy

DSCF5939

Nu e deloc ușor să vă povestesc despre momentul acela în care m-am ridicat ușor cu balonul deasupra pământului și nici nu e deloc ușor să vă spun ce anume din această experiență mi-a plăcut mai mult. Dar e tare ușor să vă spun că mi-am îndeplinit un vis ce a luat naștere atunci când m-am ridicat deasupra mării făcând parakiting în Corfu, atunci mi-am spus că voi încerca să zbor în diversele forme care îmi vor fi la îndemână.

Zborul cu balonul cu aer cald nu este un zbor cu adrenalină, este un zbor lin, calm și plin de farmec. Eu n-am simțit nicio frică în a pluti deasupra lumii ca în romanul lui Jules Verne și abia aștept o dată viitoare să mai urc într-un balon (poate în unul de viteză, căci am înțes că există și așa ceva).

Experiența de la Maramureș Internațional Baloon Fiesta a fost posibilă datorită Loredanei, care mi-a făcut o bucurie imensă invitându-mă la eveniment și fără să știe, mi-a făcut un cadou în avans pentru ziua mea. Nu mi-aș fi imaginat niciodată ca anul acesta voi ajunge să zbor cu Balonul… în România. Însă pe lângă asta a făcut posibilă revederea cu Andreea și întâlnirea cu Mira și cu Elena pe care îmi doream enorm să le cunosc și să le descopăr dincolo de articolele pe care le-am citit pe blogurile lor, dar și cu Mihaela cu care mă știu de pe Plimbarici big grin Fetelor, ne vom revedea noi, știu asta…

DSCF5978

Astfel, ziua de vineri 4 octombrie a fost una din zilele acelea pentru care a meritat să aștepți tot anul: oameni frumoși, experiențe inedite, discuții spumoase, imagini care nu-ți vor părăsi memoria niciodată și o sumedenie de povești…

Dar cu alte povești mai revenim, mai ales că zborului cu balonul i-a urmat o excursie surpriză pe munte, mai ales că zborului cu balonul i-a fost atașat un frig năprasnic, cea mai friguroasă zi de început de octombrie de când se fac măsurători meteo, mai ales, mai ales că unei experiențe de acest gen nu îi poți atașa un singur articol care să o explice (nu că unele momente pot fi explicate exact).

Dar, trebuia să vă introduc în atmosfera inedită a întâmplărilor de vinerea trecută și trebuia să vă arat pozele, ah… pozele, unele îmi plac atât de mult încât nu îmi vine să cred că le-am făcut eu happy Cu această ocazie, sper să mai primesc și eu poze cu mine și baloanele și cu muntele de pe alte aparate…

Zice-se că pentru zbor trebuie să ai aripi; dar şi visător să fii… ceea ce nu-mi lipsește, se știe. Mulțumesc pentru zbor, mulțumesc pentru amintiri!

DSCF5880

42 comentarii pentru “Un ceas cât 5 săptămâni în balon

  1. Wow, de cand imi doresc sa zbor cu balonul! Foarte frumoasă experiența, iar pozele sunt superbe. Evenimentul se ține anual? Mi-ar plăcea să ajung acolo anul viitor.

    1. Din păcate am trecut mai mult peste Tăuți decât peste Baia Mare, dar am trecut prin Baia Mare și mi-a plăcut ce am văzut, mi-aș fi dorit să fi rămas ceva mai mult timp să am ocazia să vizitez orașul happy

    1. Poate se vor organiza evenimente de acest gen și în alte zone, dacă acesta a avut succes… Se mai organizează la Câmpul Cetății, dar tot nu e în zona ta sad

  2. Am vazut privelistea asta de nenumarate ori, avand vie fix acolo, in Tauti, pe unul din dealuri happy. Nu m-am urcat niciodata fiindca mi-a fost frica, am preferat sa admir peisajul cu ele atarnate in aer, fac un frumos tablou. Cred ca va mai trece ceva timp pana voi prinde curaj! Ma gandeam sa incerc cand voi ajunge in Cappadocia! dar nu stiu daca la fata locului as mai avea curaj crying((

    1. Alicee, aşa cum îţi răspundeam anul trecut pe blogul nostru, nu trebuie să-ţi fie frică de înălţime, din balon nu o percepi. Acum nici o lună am repetat isprava în Cappadocia şi a fost la fel de relaxant şi fără emoţii. Deci, nu mai sta pe gânduri!

      E un lucru extraordinar că se organizează aşa ceva şi la noi. Nu ne putem compara cu turcii, acolo urcă în aer aproape zilnic peste 100 de baloane, se serveşte un snack înainte, se dau diplome după zbor, e o întreagă industrie. Dar toate au un început, zona Maramureşului este superbă şi merită un astfel de eveniment, cel puţin din când în când. Aşa că trebuie să încurajăm zborul cu balonul în România.

      Bia, Mira, Elena şi toţi ceilalţi care aţi fost acolo sus, vă felicit pentru curaj şi sper că aţi înţeles de ce am povestit cu atâta patimă despre baloane … la anul vrem din nou la înălţime, de data asta nu în Cappadocia, ci în Maramu’ happy

    2. Nu are de ce să-ți fie frică, este foarte… soft, ca să spun așa, am și subliniat că nu este un sport extrem ci de-a dreptul… fermecător happy

  3. Super fain! Minunat! Cu siguranta o experienta pe care mi-ar placea sa o incerc, ti-am mai zis winking.
    Abia asteptam articolul asta, sa-ti citesc impresiile. Ma bucur foarte tare ca ti-a placut. De fapt, cum sa nu-ti placa, cred ca este fantastic happy.

  4. Ma bucur pentru tine! Chiar am vazut la televizor stirea despre evenimentul cu baloanele cu aer cald, acu’ stiu si o persoana fericita ca s-a dat cu balonul! happy

  5. Bravo, Bia, te felicit atat pt. performanta, pt. curaj dar mai ales pt. ca ti-ai implinit inca un vis. Si eu imi doresc sa zbor cu balonul. Nu am stiut ca se practica si in Romania. M-am uitat cu jind in Cracovia sau Uppsala cum altii treceau printr-o astfel de aventura la inaltime. Si atunci m-am gandit: cine stie?? poate odata voi fi si eu fericita care a reusit sa se ridice deasupra lumii si sa zboare fara aripi… happy

  6. Imi doresc sa zbor cu balonul din scoala generala, cand i-am propus, f. serioasa, profesorului de chimie sa construim si noi un balon.
    Si speram ca anul acesta sa imi implinesc visul. Am fost la vestitul Festival de mongolfiere de la Ferrara. Dupa ce am stat la coada timp de vreo ora, ni s-a spus ca gata, pentru ziua aceea, zborurile s-au terminat. Si am plecat cu un sentiment groaznic. Ca sa aflu, dupa cateva zile, ca se poate face chestia asta si la noi. Asa ca am citit povestirea ta cu ochii intredeschisi, imaginandu-mi ca sunt tu happy

  7. Ce faaain. Am vazut si eu pe la televizor ca a avut loc festivalul si mi-ar fi placut tare mult sa merg. Eu m-am dat cu parapanta si stiu cat de frumos poate sa fie zborul in aer liber. Inca nu am avut ocazia sa experimentez si alte aparate de zbor, in afara de avion, dar mi-ar placea la nebunie. Si inteleg imposibilitatea de a descrie unele senzatii. Uneori cuvintele nu sunt suficiente…

  8. Oficial te invidiez big grin Cea mai faina experienta pentru care m-as trezi si eu la 4 big grin Bia, ti-am spus cate te invidiez? laughing Multumesc de poza , macar cu atat sa ma linistesc si eu big grin

  9. Foarte frumoase pozele si cred ca experienta a fost extraordinara happy. I-am spus lui M. ca mi-ar fi o frica maxima, dar mi-a explicat ca nu e asa periculos cum cred eu. Deci, vreeeeaaaaauuuu si eu happy

    Siiii… te-ai vazut cu draga mea Mihu??? happy

    1. Nu te gândi la frică, e foarte… soft laughing
      M-am văzut și cu Mihu, daaaa, păcat că nu am putut socializa mai mult, trebuia să mai rămân vreo 3 zile prin Maramu’ ca să apuc să vorbesc așa cum trebuia cu toată lumea cunoscută pe acolo tongue

    1. S-ar putea să aibă ea primită de la cineva care făcea poze pe acolo, cineva de la un ziar, dacă am înțeles eu bine… Mihaela? kiss Da, am fost în același balon, dar pentru o foarte scurtă plimbare, căci balonul nostru a murit rapid în acea zi și eu m-am mutat în altul, iar ea trebuia să zboare după amiază, însă am aflat că nu a mai putut veni și mi-am făcut mustrări de conștiință după aia, practic a renunțat pentru mine la continuarea zborului și vreau să-i mulțumesc (și) pe această cale… dacă știam nu lăsam lucrurile așa crying

    1. Felicitări tuturor celor implicați, deci și dumneavoastră happy Vă mulțumesc din suflet pentru organizarea unui eveniment de acest gen. Salutări de la Cluj winking

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.