Kazahstan, o poveste scurtă dintr-o țară mare

La exact o lună de când râdeam pe aeroport de faptul că pleca în Kazahstan (căci ceva mai exotic de atât nu ni s-a părut decât atunci când a plecat Chandler în Yemen), l-am lăsat pe Clau azi în elementul lui și astfel mi-a predat articolul despre vizita sa în țara din inima Asiei. Mi-a promis o poveste despre experiența kazahă încâ de când a aflat că pleacă, iar apoi i-am făcut promisiunea publică în acest articol, așa că trebuia să se țină de cuvânt, nu mai avea scăpare. Nu știu dacă o să vă doriți să ajungeți în Kazahstan după ce citiți acest articol, dar zic eu că e bine să știi că există și locuri despre care nici turiștii și nici „călătorii de meserie” nu spun mare lucru, eu una mă bucur enorm să citesc despre părți mai puțin populare de lume, locuri în care poate nu o să ajung niciodată altfel decât prin experiențele împărtășite ale altora.

970808_485864028166628_396098765_n

Aveam să ajung în Kazahstan din întâmplare. Să spunem doar că mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit, și că am fost al patrulea pe o listă de pe care s-au retras toți, pe rând, din diverse motive. Inițial, planul părea atât de inedit încât așteptam să se întâmple ceva ce avea să facă imposibilă plecarea mea în republica din inima Asiei. Aveam să fiu norocos și să ajung până la urmă cu bine la destinație. Și înapoi.

Prima etapă: obținerea vizei. Probabil se putea rezolva mai simplu, printr-o agenție de turism, dar am ales să fac eu două drumuri de București, la singura ambasadă a Republicii Kazahstan. Fostă republică sovietică, să spunem doar că am regăsit pe parcursul experienței unele reflexe ce amintesc de un regim totalitar, care încă există acolo. Am fost imediat interogat telefonic despre nume, profesie, loc de muncă, scopul deplasării mele, înainte de a afla detalii despre modul în care se obține viza. În prima parte a săptămânii (luni sau marți) se depune dosarul, ce conține un formular, două fotografii, pașaportul, dovada plății unei taxe, invitația și un număr obținut de la Ministerul de Externe din Kazahstan. Dată fiind natura vizitei mele (participarea ca invitat la Forumul Economic de la Astana), nu a mai fost necesar numărul respectiv și lucrurile la ambasadă au decurs cum nu se poate mai bine. Miercuri este ziua în care ambasada este destinată cetățenilor kazahi din România, iar ridicarea vizei se face în zilele de joi și vineri. Mă așteptam ca ambasada să fie pustie, și așa a și fost în ziua depunerii dosarului, dar vineri când am fost după viză, a trebuit să stau la coadă, fiind vreo trei persoane în fața mea cu o mulțime de pașapoarte, din câte mi-am dat seama, deplasări în scop turistic. Aveam viza, frumos colorată în albastru și galben, culorile de pe drapelul lor, iar în scurt timp aveam și biletele rezervate, moment în care am realizat că nu prea se mai poate întâmpla nimic și că o să zbor spre Kazahstan cât de curând.

Din București, conexiuni spre noua capitală, Astana, sunt variate. Cel mai lejer mi s-a părut prin Frankfurt, de unde am luat un zbor direct. Inconvenientul a fost că la întoarcere a trebui să rămân o noapte în Frankfurt, din cauza legăturii, dar cum sunt câteva hoteluri la 5 minute de mers pe jos de aeroport, nu a fost o problemă. Alte variante din București ar mai fi fost prin Kiev, Moscova sau Istanbul.

969671_485863981499966_238780439_n

Aventura a început de la Frankfurt. Nod aviatic, aici aveam să întâlnesc și invitați la același eveniment care veneau din Statele Unite. Stând la coadă pentru controlul de securitate, văd că se îndreaptă spre o coadă paralelă cu cea la care așteptam eu trei persoane: un domn în vârstă destul de ramolit, o doamnă și o a treia persoană ce părea fiul lor. Bătrânelul este cam dezorientat și parcă îl recunosc. Când soția îl strigă „Johny, this way”, încremenesc și nu-mi mai pot dezlipi privirea de grupul celor trei. În fața mea, cu un palton crem, un păr cărunt și un mers bolnav era însuși John Nash, o legendă vie printre matematicieni, laureat al premiului Nobel pentru economie și subiectul filmului A Beautiful Mind (cu Russel Crowe). Geanta sa de pe umăr a fost detaliul care m-a convins că nu-l confud: o geantă de la o conferință de teoria jocului, domeniul său. Îi privesc fascinat toate mișcările, îl urmăresc și la check-in și deși plănuiam să-i iau un autograf sau să ne pozăm, prefer să nu-l deranjez. Pare obosit, bolnav și pare să aibă nevoie de liniște, așa că mă mulțumesc să-l privesc. Aveam să cunosc la Astana și un alt laureat Nobel, singurul pentru Fizică, George Smooth. Pe restul nouă nu îi recunoșteam, erau toți economiști.

Avionul care urma să ne ducă la Astana are întârziere, dar vine în cele din urmă. Ne îmbarcăm și stewardesele sunt probabil primele reprezentate ale Kazastanului pe care le văd. Deși era aproape miezul nopții, nu se servește mâncarea, doar niște bomboane. Apoi, biscuți sărați și ceva de băut. Ațipesc între timp. Mâncarea vine în jur de ora 2. Ațipesc din nou, dar pe la 4 vine înghețata de vanilie. În cel din urmă aterizăm pe ceea ce pare a fi un câmp in the middle of nowhere. Nici o clădire, nici o șosea, nici un semn de capitală, doar un aeroport mai mic decât Henri Coandă în mijlocul stepei asiatice. Studiez oamenii, sunt variați, toți cu ochii migdalați, mai înalți sau mai scunzi, mai mult sau mai puțin asemănători cu ce mă așteptam din stereotipurile pe care le aveam. Nu sunt chinezi, probabil un fel de mongoloizi rusificați ar fi încadrarea cea mai potrivită, deși ea este relativă la preconcepțiile mele. Da, femeile sunt în general atrăgătoare, fără a avea însă accente asiatice prea pronunțate (ceea ce nu este neapăarat un lucru rău).

264549_485864141499950_1057855252_n

Astana este impresionantă. Spuneam că regimul este unul totalitar. Președintele este la putere în Kazahstan încă înainte ca fost republică sovietică să devină independentă. Dar este un totalitarism moale, chiar dacă puterea este concentrată în mâinile lui, țara nu suferă abuzuri în ce privește drepturile elementare ale omului și cel puțin capitala pare expresia unei prosperități date de imensele resurse naturale. Președintele a știut să conducă fără să degenereze și este (sau pare a fi) respectat de cetățeni. Are statui prin Astana, tablouri în care este venerat de clasele muncitoare și în simbolul orașului (clădirea Bayterek) se află un mulaj al mâinii sale. Noua capitală nu este cel mai mare oraș din Kazahstan, dar este cu siguranță cel mai modern. Peisajul s-a schimbat acolo radical în ultimii 15 ani, de când a fost schimbat centrul administrativ al țării și acum pot fi admirate o mulțime de zgârie-nori impresionanți și o mulțime de macarale, pentru că extinderea continuă, Astana va găzdui și expoziția internațională din 2017. Totuși, printre un modern stadion de fotbal, o arenă de ciclism, un stadion ultramodern de hochei și locul unde va avea loc expoziția internațională am văzut și un petec de pământ cu vreo 10-20 de case atât de mizere și de sărăcăcioase încât am crezut că sunt într-un cartier periferic al unui oraș departe de capitală.

Monumentele sunt impozante și plasate fără o logică anume. La un moment dat, aveam în câmpul meu vizual o moschee (cea mai mare din sud-estul Asiei), o piramidă a tuturor religiilor (goală pe dinăuntru, spațiu expozițional, în Kazahstan se pune mare preț pe toleranța religioasă), blocuri cu locuințe, un monument dedicat președintelui, o clădire modernă ovală și un spațiu dedicat conferințelor. Totul situat pe un platou drept ca în palmă, așa cum este toată Astana, și unde vântul se simțea din plin. Tot orașul pare a fi un rezultatul unui joc de SimCity în care s-au folosit din plin cheat-uri. Deși orașul nou s-a construit în jurul celui vechi, clădirile vechi sunt departe de armonia arhitecturală din orașele europene. Mă simt mult mai bine chiar și în centrul Bucureștiului din punctul ăsta de vedere (ca să nu merg mai spre vest), totul în Astana pare steril și fără istorie.

Sentimentul că zgârie-norii sunt de carton și vor să dea impresia unei dezvoltări accelerate oarecum forțată, nu m-a părăsit. Kazahstan face eforturi mari pentru a-și dezvolta o imagine de stat modern, dar se vede că se chinuie și că inerția istorică este încă greu de depășit. Un localnic mi-a confirmat că în afara capitalei lucrurile nu sunt atât de roz. Oamenii sunt îmbrăcați simplu, ca să nu spun sărăcăcios, și mi-am adus aminte de România de la începutul anilor ’90. Dacă zgârie norii îmi aduc aminte de orașele americane reci, oamenii de pe străzi îmi aduc aminte de Europa de est imediat după ieșierea din comunism. Este un contrast interesant.

954890_485863484833349_1080862814_n

Astana era un oraș extrem de întins. Nu-l puteți parcurge la pas și nu are metrou (probabil așa ceva nu ar avea sens, din moment ce populația numără doar câteva sute de mii de suflete), iar cu autobuzul nu am circulat. Citeam că localnicii te pot transporta prin oraș pentru sume modice, dar nici asta nu am încercat. Bulevardele sunt largi, au pe alocuri câte patru benzi pe sens, dar asta nu înseamnă că orașul nu este aglomerat în orele de vârf.

Limba oficială este kazaha, destul de apropiată de turcă. Mi s-a spus că un turc și un kazah se pot înțelege dacă fiecare își vorbește limba. Alfabetul folosit este unul chirilic, ușor modificat (au sedile și ale minuni pe care le-am văzut și în turcă). Limba rusă este a doua limbă oficială și o veți găsi în toate inscripțiile oficiale. Toată lume vorbește kazahă și rusă, engleză mai puțin. Cei care sunt expuși străinilor mai rup ceva engleză, dar am întâlnit și personal în hotel cu care nu mă puteam înțelege.

Oamenii sunt primitori și cel puțin simulează destul de bine ospitalitatea. Știau de România și păreau interesați. Sunt deschiși, zâmbesc și povestesc mereu. Am aflat cu surprindere că pe vremuri, când erau nomazi (adică acum mai puțin de 100 de ani), o familie de clasă medie avea o herghelie zeci de mii de cai. Interlocutorul meu știa de CFR Cluj și de aventura ei prin Champions League, știa de Hagi, dar nu auzise de Nadia. De Ceaușescu nu am îndrăznit să pomenesc. Nu știam, se pare că Kazahstanul este afiliat UEFA, încă o dovadă că se fac eforturi serioase pentru apropierea de Europa, nu m-aș mira să îi văd la Eurovizion în următorii ani happy

Mâncarea m-a dezamăgit (am eu o slăbiciune pentru capitolul ăsta). În mare parte deoarece mă așteptam să mănânc lucruri exotice. Nu a fost să fie. Porțiile au fost mari, bune, dar varietatea și atenția la detalii au lipsit. Două lucruri au fost mai deosebite, carnea de cal (gustoasă, am mâncat un fel de salam făcut din carne și grăsime, bun la gust) și carne care puțea a capră. Nu știu dacă era capră, iac sau alt ierbivor de la ei din zonă, dar mi-a fost imposibil să iau mai mult de două îmbucături, și alea din curiozitate, nu din plăcere. În rest, pui, pește și legume. Porc nu am avut, dar dacă insitam nu cred că nu se găsea. Sunt musulmani, dar niște musulmani nepracticanți în mare parte: femeile se machiază ca europenii, se bea vin (cu moderație însă) și probabil porc nu se mănâncă din rațiuni istorice și practice, nu neapărat culturale, oamenii creșteau cai, nu porci. Nu sunt deloc rafinați în bucătărie, chiar dacă produsele au fost bine gătite și bune la gust. În trendul opulenței, contează cantitatea, nu platingul. Nu mă pot plânge, dar mă așteptam la lucruri mai ciudate.

582032_485864551499909_874230568_n

Prețurile sunt bune, probabil ceva sub nivelul din Cluj, în special la țigări sau alcool. Din păcate, nu am apucat să mă plimb prea mult pentru a face o comparație cât de cât relevantă, dar sentimentul a fost acela de lucruri mai ieftine. Iar produsele sunt aceleași: șampoane Head and Shoulders, chipsuri Lays, pastă de dinți Blend-a-Med. Moneda locală este tenge, dar cam peste tot se acceptă și euro sau dolari. Atenție însă, plata cu cardul nu este foarte răspândită, este recomandat să aveți bani lichizi. Am intrat într-un magazin măricel de suveniruri din centrul capitalei și am ieșit fără să-mi pot cumpăra ceva pentru că nu puteam plăti cu cardul. La un magazin de suveniruri.

Kazahstanul este mult mai apropiat de Europa decât mă așteptam. Din păcate, așa spune, pentru că mă așteptam la o experiență mai exotică. Deși plasat în mijlocul Asiei, vecin cu China, influența sovietică se simte și aveam mereu sentimentul că sunt într-un stat est-european cu cetățeni cu ochi migdalați și nu într-unul asiatic. Sunt convins că șocul cultural ar fi fost mult mai mare în oricare altă parte a Asiei care să nu fi fost sub umbra URSS-urlui.

Pentru cei care doresc să viziteze Kazahstanul, trebuie spus că nu reprezintă o destinație turistică în sine, asta dacă nu aveți o slăbiciune pentru republicile foste sovietice. Desigur, ar fi de văzut Baikonur, unde nu am ajuns, însă acolo este cu totul altă poveste: zona din jurul cosmodromului este practic o enclavă rusă și aveți nevoie de aprobări de la Moscova pentru a vă apropia de rampele de lansare. În afară de monumentele ridicate în cinstea președintelui, în afară de zgârie nori sterili, nu sunt prea multe lucruri de văzut sau experimentat în Astana. Și nici nu este o destinație suficient de exotică pentru a merita deplasarea. Dar experiența a fost una extraordinară și aș repeta-o oricând, parțial și datorită evenimentului la care am participat. Dar dacă aveți vreodată ocazia să ajungeți în Astana, nu o să regretați, dar dacă nu aveți această ocazie, nici nu insistați, sunt locuri mult mai interesante de văzut, spre care un bilet de avion costă la fel de mult sau poate chiar mai puțin.

18 comentarii pentru “Kazahstan, o poveste scurtă dintr-o țară mare

  1. Dupa Borat si sora lui, tara asta a devenit cu adevarat celebra. Insa, trebuie vizitata pentru a iti face o impresie diferita. Unele documentare prezinta aceasta tara ca un paradis pentru turism.

    1. Poate sunt și locuri frumoase de vizitat, țara e uriașă și nu poate fi judecată după o vizită de câteva zile într-un singur oraș. Eu cu siguranță aș merge la Baikonur oricând aș avea ocazia.

  2. Mie mi-a placut descrierea asta , scurta si la obiecy , fara prea multa poezie.Desi visez sa vizitez state din Asia , cred ca voi ramane numai cu visul , la state foste ale Uniunii Sovietice…nu am aprofundat cu dorinta de turist.Insa imi doresc mult sa ajung in Ulan Bator,Mongolia…N-as putea un motiv anume pentru dorinta asta , dar imi doresc mult sa ajung acolo.

    1. Aș fi vrut să fie mai multă poezie, dar nu a fost de unde happy
      Dacă vedeam însă o rampă de lansare, probabil că-i dedicam un întreg blog. Așa, multe versuri despre niște zgârie nori nu prea se pot scrie.

      1. Nu , sa nu se inteleaga gresit : mie chiar MI-A PLACUT povestirea asa cum este , FARA poezie! Tocmai , a fost la obiect , directa , concisa si bine definita! Tocmai asta mi-a placut!
        Felicitari si chiar mi-ar place sa mai citesc despre excursiile sau locurile vazute , singur sau cu Bia , ai un stil fain de a povesti! big grin

        1. Păi responsabila cu „poezia” din povești sunt EU laughing
          E
          Hai că e talentat rău, nu degeaba scrie și pentru reviste (de ex. Știință și tehnică) tongue

  3. Hehehe eu zic ca impresia cu „cartonul” e dureros de aproape de realitate. E ca un decor de teatru si la propriu si la figurat. Ceea ce nu inseamna ca nu mascheaza ceva interesant si de viitor. Din pacate, as zice eu, fiind european.

    1. Cei de acolo păreau îngrijorați de soarta țării, după ce președintele va dispărea (are peste 70 de ani). Și dacă era opinia unui localnic, spuneam că e probabil spălat pe creier, dar îngrijorarea venea din partea câtorva oameni de afaceri europeni. Președintele actual nu are un succesor clar desemnat și există șansele ca dorința de putere să sfâșie țara, când piesa centrală va dispărea natural, mai ales că este o țară bogată. Așa totalitar cum e acum, măcar a reușit să-i țină sub control și să mimeze o dezvoltare în ton cu lumea modernă. Ce va fi peste 10-20 de ani, vom vedea, eu sunt tare curios, țara are potențial imens.

      1. Probabil au fost prea domni sa zica ca le e frica fe noi, adica de nebunul de Putin & co implicandu-se serios in „independenta” locala si mai ales in afaceri (la noi distinctia intre politic si economic e poezie si atat). Eu zic ca n-au temeri degeaba, e o tara foarte interesanta pentru prostovanii nostrii politici.

    1. Desigur tongue El știe că mai are o poveste restantă pentru care i-am cerut permisiunea, dar cică aia nu e gata (deși e o călătorie de-a lui de suflet, din 2009) big grin

  4. Clau, vezi că lumea te-a plăcut și aici big grin
    Ce zici, ne dai să citim și povestea de la Houston? tongue
    Am și titlu fain deja pentru ea laughing

  5. Kazahstan este o tara imensa. astana este doar capitala cu architectura frumoasa. Trebuia sa vizitati Almaty, acolo e mult mai frumos si mai realistic

    1. Asta a fost percepția mea, nu am pretenția că este una corectă, având în vedere condițiile de călătorie și timpul scurt petrecut acolo. Sunt curios unde am fost indus în eroare și ce anume ți se pare că este departe de realitate din relatarea mea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.