Sufocarea naţională ca sport olimpic

Oricât de mult NU am vrut să scriu despre asta, nu mă mai pot abţine. Dacă nu se suprapunea circul electoral din România cu JO de la Londra, poate treceam peste, vizionând un film sau făcând plimbări lungi pe la mine prin sat (nu olimpic, din păcate!). Aşa însă, am fost pe recepţie, iar TV-ul şi-a demonstrat utilitatea de vineri seara începând, lucru care m-a bucurat în măsura în care m-a şi întristat. Sâmbătă şi duminică am privit aproape fără încetare pe TVR la judo, scrimă, tenis, gimnastică canotaj etc şi în rare momente, naiba m-a pus să zappez (fac asta puţin spre deloc) să văd cu ce se mai ocupă alţii în timp ce români valoroşi şi muncitori încearcă din răsputeri ca imnul României să fie auzit în toată lumea. Evident că TOATE celelalte canale TV româneşti se ocupau cu referendumul, cu … escu şi cu ceilalţi din trib. Şi nu doar că se ocupau în limita bunului simţ (care lipseşte cu desăvârşire de pe ecrane), dar vorbeau cu atâta avânt şi însufleţire caraghioasă încât deveneau nişte “vampiri energetici”, care sufocau pe oricine îi privea. Şi cum oricum sâmbătă nu m-am simţit  prea bine, atât mi-a trebuit ca să simt că mi-e efectiv greaţă de tot ce priveşte politica bolnavă a acestei ţări care, numai nu-şi mai revine. Până şi vremea capricioasă din acest an e mai stabilă ca situaţia politică din România.

Suntem un popor de frustraţi leneşi care aşteptăm mereu ca cineva să ne pună în traistă, care acceptăm din lipsă crasă de cultură orice dezavantaj impus, miorlăind şi vociferând pe la spate cu jumătate de gură şi NICIODATĂ nu ne va merge bine indiferent cine ne va conduce. Mereu vom vedea răul şi mereu vom face explozie de prostie din orice. Noi nu ştim să trăim bine indiferent ce ni s-ar da şi mă feresc şi mă feresc şi iar mă feresc să zic ceva urât despre cultura acestui popor de care poate numai nişte sportivi mă mai poate face mândră chiar dacă termină pe locul 117 în lume.

De ce? Pentru că măcar ei duc o luptă dreaptă, cu personalitatea lor, cu limitele lor fizice, cu mentalul lor, cu nervii lor, cu adversarii. Lupta e dreaptă pentru că lupta e în primul şi în primul rând cu ei şi deşi poate părea lipsit de substanţă ce voi spune, lupta e dreaptă pentru că oamenii aştia nu aşteaptă de la nimeni nimic. NU aşteaptă să le fie acordate merite pentru că eşuează, nu aşteaptă să fie încununaţi dacă pierd, nu aşteaptă şi nu se sapă, ei luptă ca să câştige, iar dacă pierd mâine o iau de la capăt în sala de antrenament. Însă ce îi face cu adevărat valoroşi ca oameni este că o iau de la capăt şi dacă câştigă, ca şi cum nu ar fi câştigat.

Cele 35 de grade care au sufocat România sâmbătă şi duminică au fost “pepsi rece” pe lângă puhoiul de talkshowuri şi transmisiuni în direct de la BEC şi imagini cu preşedinţi suspendaţi şi intermediari şi miniştrii plictisiţi cu gândul la vacanţă, care veneau să voteze, SĂ SE VOTEZE, să voteze ca un preşedinte să plece, ca un altul să îi ia locul, ca România să trăiască sau nu mai bine. În timpul ăsta o fată de 48 de kg, lupta într-o mână pentru aurul olimpic cucerit odată în urmă cu 4 ani. Nu l-am mai luat, dar a adus prima medalie României la aceste JO. A fost luată peste picior în ţară de oameni de televiziune, care pe salarii colosale decid zi de zi pentru oamenii de rând şi când spun decid mă refer, manipulează.  Şi când mă găndesc că în anii trecuţi unii îmi plăceau şi  azi se comportă ca nişte “nici nu ştiu cum să le zic”, care au strania iluzie că ei au fost capabili să rastoarne un guvren sau să schimbe un preşedinte. Câtă naivitate! Aştia sunt oamenii puterii, se vor da mereu de parte celor care câştigă teren, mi se pare incredibil cum cineva (om simplu) poate crede în ce vede la TV, poate spune “da, domnule, aştia au dreptate!”? Cum? Pe ce se bazează, care este certitudinea?

Cineva spunea că pe români nu îi ajută cu nimic cine ia medalie la olimpiadă, dar îi ajută rezultatul referendumului. Iniţial am crezut că e un titlu din Times New Roman, apoi am constatat că nu, există deci oameni care CRED că rezultatul refendumului îi va ajuta într-un fel. Doamne, în lume trăim? Nu am fost şocată să aflu că, probabil, dacă preşedintele suspendat va fi reînscăunat, oamenii vor ieşi în stradă, nu am foşt şocată să aflu că nici 50% dintre cetăţeni nu au fost la vot, deşi ei vor schimbare şi pensiii, pensiiile, bani mai mulţi pentru nimic, să trăim mai bine aşa peste noapte dacă se poate. Asta nu mă mai poate şoca, dar credulii, cei care CRED în schimbare şi în ce aud la TV, ei mă şochează şi îmi provoacă milă şi un fel de silă. De ce? Pentru că ei sunt cei care aşteapă de la alţii, să li se dea, să li se ofere beneficii, bani, viaţă pe gratis, şi normal… pensiiiile, pensiile, cât mai sunt pensiile?!! etc… fără ca mulţi să nu facă nimic ” în plus” şi uitând ori ingnorând că, teoretic, graniţele sunt încă deschise.

OK, nu mă va ajuta palpabil argintul Alinei la Londra, dar sufleteşte m-a ajutat muuuult, m-am simţi bine, sâmbătă seara mi-am revenit. Nici alte medalii câştigate de români nu mi-au băgat bani în buzunar, dar paşaportul meu în lume este Nadia de exemplu. Nu mă ajută cu nimic nici că un sportiv orb a doborât recordul mondial la tir cu arcul, dar Doamne, cât de mult mă motivează!!!

Suntem o naţie sufocată care are capacitatea de a se sufoca şi mai tare, aur olimpic pentru România la această probă. Să ţinem un moment de reculegere cât încă mai suntem în interiorul recordului mondial.

17 comentarii

  1. Bia , ai pus punctul pe I. Noi ne-am uitat la filme si sport , iar de votat nu am votat , in primul rand ca nu am vrut , al doilea ca nu putem nefiind timisoreni si al treilea de scarba nemarginita. Am sentimentul ca traiesc intr-o tara in care unora li se face lobotomie , iar altora li se spala creierul.

  2. @Mirela: cu placere… şi eu m-am răcorit puţin prin el, să ştii :)

    @Miki: nu ştiu dacă avem oamenii pe care îi merităm, eu spun că merităm mai mult dar ne mulţumim cu puţin, cu foarte puţin :(

    @Ana: da, ultima ta propozitie din comentariu este sinonimă şi cu părerea mea, cu toate astea punctul I nu cred că-l poate pune nimeni pentru că nu aveam I, l-au furat :)))

  3. Este trist ce se intampla…foarte trist. Si imi pare rau ca Romania este in situatia asta, ca suntem condusi de astfel de oameni, ca televiziunile si presa spala creiere si manipuleaza…Incerc sa fiu optimista si sa cred intr-un viitor bun, macar peste mai multi ani, si asta pentru ca sunt o fire optimista din fire…dar cateodata am dubii. Ma bucur totusi ca, toate aceste mizerii ajung mai greu la mine. Repet, e trist…

  4. @Larisa: da este trist, eu chiar nu-mi doream sa scriu despre asta, dar n-am mai rezistat. Altfel şi eu încerc să fiu optimistă :)

  5. Draga mea Tovarăşă, de ani de zile tot scriu pe blog despre halul în care a ajuns ţărişoara asta şi deja m-am scârbit TOTAL să mai pun două vorbe într-un articol şi să arat cu degetul spre cei răspunzători de starea naţiunii! Totul e aşa sumbru şi fără ieşire… chiar şi eu super-oprimistul am cedat în a mai crede că într-un viitor nu prea îndepărtat se vor schimba în bine (măcar)UNELE aspecte legate de acest colţ de lume…

  6. @Tiq: da, că e rău ştiu şi mă deranjează, dar ideea este că deja abordarea mă scoate din peneni, oamenii cred că se va schimba situaţia, suferim de o naivitate bolnavă, mă întristează asta profund, în plus mulţi aşteaptă chestii, binefaceri, minuni din ceruri, e trist căci ele nu vor veni, iar ei nu ştiu…

  7. Daca-mi permiti o parere din exterior, eu as zice ca prea esti cam dura, zau asa :). Romanii nu-s nici pe departe nici cel mai lenes si nici cel mai vaicaros neam al Europei. Pai atunci ce facem cu italienii si portughezii? :)). Mai vaicarosi si mai dramatici decat astia eu rar am vazut. Si crede-ma fac comparatia din exterior si am avut de-a face in proportii egale cu neamurile mai sus mentionate (includ romanii). Tot sudul e asa. O fi clima, o fi genetica, dar sigur Romanii nu-s cei mai rai. De fapt cred ca doar voi aveti o parere asa proasta despre propriul neam. Cum insa vi-o manifestati repetat si vocal cu strainii, ajung si ei sa o creada. Pai tu ce parere ai avea daca ar veni unul la tine si ti-ar intinde mana spunand “sunt prost” si apoi ti-ar zice ca-i si imputit, lenes si vaicaros? Nu l-ai crede? Pai daca zice chiar el??? Eu cred sincer ca atunci ca veti inceta voi sa va criticati singuri, atunci vor incepe si restul sa va vada altfel. Fiindca chiar-chiar nu-i un neam atat de nasol. Comparativ e mult mai placut, competent si de baza decat multe alte neamuri ingamfate europene. Doar ca increderea in sine e total la pamant. Nejustificat.

  8. @Vladimir: ai dreptate la partea la cu increderea in noi, dar la partea cu vaicareala nu, crede-ma, locuiesc aici de 28 de ani, maine, poimaine si daca ceva am auzit de la poporul roman aceasta a fost vaicareala, ne plangem din orice si nu ne multumeste nimic, in plus da, suntem lenesi. Nu este doar parerea noastra, asa suntem, luati la modul general, nu ma refer la fiecare in parte, dar 80% asa suntem. NU stiu care-i hiba, comunismul (vad la parintii mei si la generatia lor, incredere in forte proprii 0, vaicareala multa, nu traiesc bine, dar se complac), poate nu-i comunismul, ca am avut 5 ani la revolutie, nu stiu exact ce si cum, imi dau numai cu presupusul.
    Dar mai e ceva, vezi filosofia si literatura romana, vezi emanatia dorului si a nostalgiei după nimic, vezi “Spatiul moritic” al lui Blaga, pe bune, melancolie cat cuprinde, valentele mioritei urca si coboara in sangele nostru. Vezi-l pe ciobanasul ala din Miorita, asteapta sa fie omorat, stie cum sta treaba dar nu le rupe gatul alora care vor sa-l omoare. Sta şi asteapta să moară, Vezi-l pe Mesterul Manole, sincer, se darama catedrala aia, dar el nu s-a gandit sa masoare de doua ori si taie odata (ca neamţul) ci a sperat intr-o minune, s-a luat dupa ce i-a soptit vantul, şi-a sacrificat soţia ca să reuşească, nu putut gândi mai mult de atât.
    Da, probabil am desfinţat puţin aici baladele populare, dar hai să fim serioşi, mie baladele astea mi-au spus aşa de mult despre câtă pasiune doarme în noi.
    Mie nu mi-e ruşine cine sunt, ce am făcut, ce naţionalitate am, dar nu sunt mândră aşa cum aş vrea poporul meu, mi-e ruşine de unii, mi-e silă de cum gândim, mi-e milă de ce aşteptări avem. Ştii că eu nu am vorbit până acum aici de aceste aspecte şi nu mai vreau să o fac, dar am vut acum să pun pe blog exact ce am simţit. Aş vrea să avem alte valori naţionale la care să ne raportăm, să avem o cultură mai solidă, să credem mai mult în noi, de aceea am spus că ne sufocăm şi încă mai cred că ne sufocăm cu scandaluri politice şi de presă, cu băiate de joc la adresa emblemelor şi aşa mai departe…

    Eu peste tot spun că sunt româncă şi nimeni nu m-a tratat aiurea, dar ştii că am păţit să fiu cu bursă în altă parte cu altă colegă care spunea că este italiancă peste tot. Ea zicea că îi este jenă să spună că e din România şi zicea că trăsăturile o ajută să spună că e din Italia. Mă enerva teribil! Mie îmi era jenă cu ea, îţi dai seama, şi mă rugam să nu ne întrebe nimeni de unde suntem când eram împreună. De asta ce spui?

  9. m-a uns la inima postarea asta, insa comentariul de mai sus, nu-l impartasesc. eu sunt mandra ca sunt romanca si nu incerc sa ascund asta. daca merg afara din tara, incerc sa formez o alta parere celor care ma privesc cu subinteles. romanii suntem si noi, cei altfel, care nu ne facem de ras, care incercam sa gandim si nu luam doar ce-au mestecat altii. probabil vom fi mereu in minoritate… important e sa nu disparem de tot :)

  10. Pai stai, ca n-am zis ca romanii nu-s vaicarosi. Sunt total, dar total, de acord! De fapt am si iritat spiritele la mine pe blog cam acum vreo 3-4 luni cand m-a intrebat o doamna, cam care vad eu (ca strain) ca ar fi defectul natiei Romane si am zis exact asta: “vaicareala si paranoia (aia cu “ni se face”, “ni se drege”, “isi bat joc de noi”). Lumea s-a suparat cumplit. M-au intrebat de ce n-am zis de bine. Pai eu fusesem intrebat defecte… :)). Ce am vrut sa zic in comentariul de mai sus, dar ca de obicei m-am intins prea tare, e ca romanii nu-s cei mai vaicarosi. Vaicarosi sunt, ooo daaaa, ca orice neam latinizat. Dar nu-s cei mai vaicarosi. Nu-s ce-i mai lenesi. Nu-s ce-i mai rai. Stiu natii mult mai nasoale si care nu-si incap in piele de mandrie nationala (desi face tot restul Europei misto de ei :P).
    Majoritatea fac ca domnisoara respectiva. Ma refer la romani. Uneori e justificat, alteori e doar penibil. Eu n-am vazut-o pe doamna fiind discriminata din cauza ca-i romanca decat de vreo 2 ori. De la cate un idiot care credea ca roman=tigan si avusese o problema cu cei din urma. Dar i s-a rupt, de obicei are replica si i-a pus cu botul pe labe. In Elvetia nici nu stiu ca Romania nu-i fost URSS :)). In plus, “nu e frumos” sa discriminezi tiganii in Europa asa ca, chiar daca cred ca roman=tigan, isi tin pliscul. Ca “e urat” sa dispretuiesti o populatie napastuita :D. Nu-i insa urat sa dispretuiesti si discriminezi pe fata o populatie blonda si mare, ca aia rusa insa :)). Eu-s total obisnuit si am avut parte de mai multe showuri decat Kadia :D. De unde imi scot provocator la fiecare ocazie pasaportul Rus nu occidental. Pentru efect :D. Pacat ca a expirat :)). Deci daca e ca Europa sa dispretuiasca ceva, sigur nu-s Romanii care le sunt indiferenti sau necunoscuti (nu ma refer la Italieni, aia erau in mare nevoie sa gaseasca si ei ceva de dispretuit, mai ales la cate suturi iau in fund de la Europenii fruntasi :D).
    Valorile nationale se cresc. Daca inveti un copil inca din gradinita sa-i fie jena cu neamul si valorile si ca “la noi ca la nimenea”, cat de patriot poate fi? Cum sa cultive niste valori pe care nu le-a invatat niciodata? Uite noi am fost spalati la creieri de la nastere ca sunt scoborati de Dumnezeu cu harborul direct din ceruri si avem si mai multe perechi de …. . Sunt mandru de pleznesc de tara mea si daca ar fi un pericol nu m-ar tine nimic sa ma duc sa o apar. Pe un alt blog am citit acum o luna ca majoritatea cititorilor, in caz de atac asupra Romaniei s-ar cara din tara… Pe principiul “da’ de ce sa mor pentru tara ce a facut Romania pentru mine”. Asta-i educatie bolnava din copilarie, zau asa.

  11. @aA: păi nici eu nu am spus că nu sunt mândră că sunt româncă, poate am scris cam alambicat că prea multe am vrut să spun :) Sunt mandra, dar as vrea sa fiu si mai mandra si as vrea ca valorile nationale sa fie percepute altfel si aparate si mai ales, bine intelese de toti, cultivate daca vrei…
    Şi o spun de multe ori ca ma identific cu Romania mereu cand pot face ceva bun, pozitiv, ceva demn, ceva care de care să fiu chiar şi eu mândra mai apoi.

    @Vladimir: n-am nimic cu tiganii, eu cred ca cine trebuie sa stie, stie ca roman nu e egal tigan, acuma ca pe unii francezi sau italieni ii apuca sa “ne parodieze” pe la TV, hai sa fim seriosi… mai grava a fost faza de BAC-ul francez, cu intrebarea aia oficiala: “ce ar trebui sa faca un antreprenor francez sa se apere de raufacatorii romani?”. Aici vad si simt o buba mare care ar trebui remediata. Da, pe multi insa nu-i doare de romani. Pe mine in FR m-a intrebat o fatuca daca Transilvania face parte din Romania, ca ea auzise de Transilvania, dar de Romania nu :)) That was funny :))
    Ultima parte a comentariului tau e fenomenala. Noi asa ceva nu prea avem de acea va admir si admir alte natii care au capacitatea de a “plezni” de mandrie pentru tara lor si de a sari sa o apere cu pretul vietii.

  12. Pingback: polimedia.us/fain

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.