Maratonul de Paşti

Sunt 4 ani de când Paştile (sau orice altă sărbătoare care mă trimite la Ineu) se transformă într-o poveste foarte obositoare şi solicitantă. De ce? Pentru că am ajuns să merg rar acasă la Ineu şi pentru că vreau să mă văd cu toată lumea (familie+prieteni căci din fericirea vizitarea altor neamuri de sânge nu se numără printre preocupările mele din simplul motiv că acei oameni de care teoretic eşti legat nu mi se par apropiaţi) şi pentru că timpul se scurge printre degetele mele devenind mai alunecos şi mai perfid ca o femeie ieftină.

Şi tura asta la Ineu n-am respirat şi nu m-am odihnit deloc, întorcându-mă ceva mai obosită decât după o săptămână de muncă asiduă. Să nu înţelegeţi că nu a fost frumos şi aşa, dar a fost de-a dreptul greu dacă nu chiar imposibil să mulţumesc pe toată lumea. Şi nu mai punem la socoteală deloc vremea sâcâitor de ploioasă şi rece.

Şi totuşi am fost acasă după 3 luni şi jumătate şi am vopsit ouăle, şi am mirosit florile şi am stat cu familia şi mi-am întâlnit prietenii şi am alergat ca pentru maraton între toate acestea şi pe loc nu am simţit oboseala, dar ieri înainte de-a mă urca în maşină să o iau spre Cluj aveam vocea aceea de om obosit care parcă nu a dormit câteva nopţi. Dar, desigur, am petrecut Paştile împreună cu oamenii dragi şi niciodată (deşi mai vorbesc eu pe lângă subiect), aceste sărbători n-ar fi perfecte altfel. Şi oriunde m-aş afla data viitoare de Paşti sau Crăciun voi fi gândul la aceste maratoane fantastice care poate mă sleiesc de putere pe moment, dar mă încarcă cu amintiri atât de vii şi de fantastice pentru o viaţă. De 27 de ani Paştile şi Crăciunul au fost petrecute la Ineu şi altă reţetă eu nu ştiu, chiar dacă am zis că n-ar strica să experimentez şi altceva. Şi nu e vorba la mine că nu pot fără miel şi pască (de care nici nu mănânc de fapt), şi nu e vorba că sunt îndrăgostită de ouă roşii şi iepuraş (deşi îmi plac amblele şi mă împlic ca ele să prindă viaţă) şi nu e vorba că nu mai pot fără mesele în familiei care îţi omoară ficatul (deşi le iau cu drag) şi nu e vorba că tradiţiile trăiesc frenetic în mine (deşi îmi plac) şi nu e vorba că sunt foarte evlavioasă şi nu pot lua lumină decât de la Ineu (deşi e magic) ci… e vorba de magnetism şi de nodul meu în gât pe care îl simt de fiecare dată cel puţin până la Salonta.

Dar, deşi la Cluj acum, o să mă întorc puţin la Ineu în Lunea de după Paşti, când în centrul oraşului se joacă Hora (v-am arătat o fotografie ieri). Acest obicei vechi de când mă ştiu eu, strânge ineuanii în faţa Bisericii Ortodoxe din Ineu (dacă este vreme bună şi nu plouă, şi anul acesta chiar atunci nu a plouat) sau dacă e vreme rea la Casa de Cultură şi în prezenţa primarului şi a preotului şi a altor feţe cunoscute de prin zonă, ansamblurile de joc popular de la Ineu şi oamenii care vor şi ei să se alăture joacă şi sărbătoresc Invierea lui Iisus! Este dacă vreţi un fel de „cheful după Postul Mare” happy

Iepuraşu’ nu m-a uitat nici el, semn că prietenii mei îmi citesc blogul happy Şederea prelugintă de la Ineu m-a determinat să vă arat Ineul în fotografii adunate în ultimii ani, aşa că sunt pe cale să concep un album cu Ineul meu, vă anunţ eu când ajunge sus pe Picasa. În rest, toate-s bune, dorul mă mai întreabă uneori de sănătate, iar eu o iau razna atunci când întreb o veche cunoştinţă cum o mai duce, iar răspunsul este „nimic interesant, tot în Ineu!”.

8 comentarii pentru “Maratonul de Paşti

  1. Dansezi si tu? Te imbraci in rochie populara? happy Eu nu scapam nici o ocazie acasa! Aveam pana si cizme rosii si brodate (brodate de baba nu de masina), eram foarte mandru. Si sa nu crezi ca eram mic. M-am dus pana am plecat big grin

  2. Vladimir draga, in ce an purtau baietii cizme rosii ca eu din Ineu sunt si nu mi aduc aminte.E drept ca in ultimii 30 de ani am vazut costumele doar in poze.

  3. @Vladimir: păi nu, din păcate eu nu joc, ştiu dar n-am cu cine laughing) Am jucat când eram mai mică, când au inaugurat statuia din centrul Ineului de exemplu, dar niciodată nu am fost în ansamblu, acum sunt mai organizaţi ca atunci dacă îţi vine să crezi laughing

    @Dorina: Vladimir nu e ineuan, poate că la el se purtau cizme roşii happy Dorina, cât de departe de Ineu eşti plecată? Mersi de vizită kiss

  4. @Dorina, nu-s din Ineu, desi sunt convins ca mi-ar fi placut cu siguranta. Eu sunt din Moscova. Ma refeream la costumul national rusesc. De fapt familia este din Petersburg si inainte de asta de prin stepele Asiei Centrale, asadar costumul meu rusesc era „generic-combinat” laughing. Prelucrat si facut din bucati. Cizmele erau insa total neaose. Si camasa. Dar nu stiu exact regiunea. As crede ca Iaroslavl, dar nu pot fi sigur. Nu sunt etnolog si n-am studiat problema prea atent. Dar mandru eram de cizmele alea!
    La noi se poarta des orice fel de rosu, e culoarea nationala (de unde a mers si oroarea aia de steag al URSS). La noi rosu echivaleaza cu frumos. Si e important sa fie brodate. Daca-s brodate manual inseamna (pe vremuri) ca te iubesc femeile big grin.

  5. No, ce fain! De mult nu am mai citit un blog cu origini bihorene si sa-mi placa. Hora se juca si la noi in Hidisel pe vremuri. De plecat, nu am plecat asa departe, la Oradea.
    Spor la scris.

  6. Cosmin, originile mele sunt arădene mai mult, când scriu despre Ineu, scriu despre Ineul de Arad (ştiu că există unul şi-n Bihor). Oricum, Oradea e super, am locuit mai aproape 4 ani acolo happy Mă bucur că-ţi place ce scriu şi sper să mă citeşti în continuare chiar dacă am mutat oleacă mai jos zona happy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.