Farah Pahlavi – Memorii (Iranul așa cum nu-l cunoaștem)

Titlu: Memorii

Autor: Farah Pahlavi

Editura: Rao, 2004

Traducerea: Raluca Bucur

Nr. pagini: 384

Preț: 6 lei în Anticariatul Dacia, Cluj Napoca (chilipir)

Nota: 10/10

Am tot zis pe aici că printre preferințele mele literare se regăsesc volumele de memorii, jurnalele și (auto)biografiile, dar nu știu chiar câte dintre ele mi-au plăcut atât de mult ca și Memoriile, ultimei regine a Iranului, Farah Pahlavi, sotia ultimului sah al Iranului Reza Shah Pahlavi.

Suntem avertizați de la început că ceea ce vom citi este pe alocuri o poveste de dragoste atât cu un bărbat cât și cu o întreagă țară, dar peste toate noi fi singurii care vom observa că da fapt este vorba și despre istoria morții unei țări pe cale de a deveni moderne și populare. Cartea, cu puternice accente patriotice, dar și cu accente sensibil diplomatice, dezvăluie adevărul despre ultima familie conducătoarea a Iranului și prin vocea unei femei rupe tăcerea asupra marilor probleme cu care se confruntă.

Farah Pahlavi își povestește întreaga viață și începe cu copilăria atât de fericită pe care a avut-o, apoi continuă cu adolescența petrecută între paginile romanelor și mai apoi ne este prezentată viața de studentă a tinerei care, la numai 21 de ani se căsătorește cu regele țării. NU aș vrea să credeți că povestea este una telenovelistică, adică ea nu este chiar o „oarecare”, este o tânără educată dintr-o familie bună, face parte din acea categorie de femei respectate și umblate peste tot prin lume, își face studiile la Paris, se îmbracă de la cunoscute case de modă, dispune de bani serioși etc. În același timp este și o fată serioasă, se distrează în limita bunului simț (dacă te poți distra altfel… ar zice unii, eu zic că poți), respectă valorile familiei și speră să-și întemeieze o familie solidă alături de un băiat de categoria ei.

Pe rege nu-l cunoștea decât dintr-o fotografie și recunoaște că mereu îl vedea ca pe un bărbat extrem de atrăgător, mai apoi îl cunoaște la Paris cu ocazia unei serate organizate de țara sa și ea participă în calitate de studentă eminentă ce face cinste Iranului, însă toate acestea până ajunge față în față cu el, printr-un concurs fericit de împrejurări, pe care de obicei îl numim destin.

Farah se împlică activ alături de soțul său în construitea Iranului modern și astfel dintr-o adolescentă cuminte se transformă într-o femeie puternică gata oricând să lupte cot la cot cu soțul său pentru o mai mare deschidere a țării. Sociabilă și foarte determinată Farah este extrem de hotărâtă să arate lumii o altă față a Iranului și aș putea spune că aproape că a reușit. Însuflețirea cu care vorbea despre țara sa, despre frumusețile ei necunoscute, despre cum își dorea ca Iranul să ajungă să fie o țară pe care toți să-și dorească să o viziteze, de care turiștii să fie cu adevărat intresați, toate te făceau să-i dai credit femeii acesteia, dorea să schimbe în bine tot ce putea fi schimbat, iar regele o privea cu mare încredere. Unde mai pui că devenise iubită, populară și lumea o plăcea, o simpatiza pentru ce era și pentru ce dorea să facă.

Cu toate astea, cu toate normele politice și sociale pe care le învățase și cărora dorea să se supună, Farah nu și-a neglijat atribuțiile ei familiale, de soție iubitoare și înțelegătoare și mai apoi de mamă preocupată de copiii săi, căci Farah îi dăruiește regelui 4 copiii (doi băiei și două fete). Și cu aceștia tabloul părea perfect, complet și nimic nu ar fi putut să le strice liniștea, dar, cu toții știm care este acum situația Iranului… și ce s-a întâmplat de fapt aflăm de aici cu lux de amănunte.

Reformele inițiate de către Shah Reza cunoscute sub numele de Revolția Albă, au devenit în timp motivul principal de dispută al clerului, mollahilor, partidului comunist și tuturor celor care își doreau (stupid, bineînțeles) ca Iranul să fie un stat dictatorial. Pe acest fond au loc o sumedenie de revolte care pun în discuție fondul religios al țării și astfel mulți din cei care au susțiunut familia conducătoare îi întorc spatele și militează pentru ceea ce va deveni Republica Islamică de mai târziu. În aceste condții Sahul și Regina nu doar că se simt amenințați, dar simt că viața lor ca oameni este în pericol și orice încercare de îndreptare de a situației eșuează lamentabil sub presiune și prin manipulări de mare clasă exercitate de cei care doreau schimbarea sistemului.

Forțați de împrejurări, membrii familiei regale se văd nevoiți să părăsească în ultimul moment Iranul și mulți ani vor hoinării prin lume, bolnavi și neconsolați după țara pierdută. Sahul Reza Pahlavi moare în exil, iar Regina după ce își schimbă de mai multe ori locația ajunge să traiască alături de doi dintre copii săi în USA. Cartea este una foarte tristă din acest punct de vedere. Familia regală, care a vrut atât de mult bine Iranului este aspru pedepsită atât de popor cât și de divinitate aș putea spune. La mulți ani după ce lucrurile s-au mai liniștit doi dintre copiii regelui (cei mai tineri dintre ei, ajunsi la maturitate acum) mor subit și oarecum suspect, fiica cea mică este găsită moartă într-un hotel din Paris, iar băiatul cel mic este găseit împușcat în locuința sa din USA (evident nu în același an, dar oricum tragic și similar, aceste aspecte nu sunt acoperite în carte, dar m-am documentat mai apoi de pe internet, simțind tonul din carte).

Ca o concluzie vă spun că aceasta a fost printre cele mai frumoase cărți de „istorie” citite vreodată, poate mai cu seamă că a fost scrisă de o persoană care s-a aflat în vâltoarea evenimentelor și care nu doar a relatat ca un corespondent neimplicat de la fața locului, dar a povestit cu sentiment și multă amărăciune despre cum o țară frumoasă și bogată s-a autodistrus (mai știm cazuri) și cum niște conducători cărora chiar le-a păsat au fost alungați și împiedicați să mai „calce” pe acolo. Sahul nu și-a mai văzut niciodată țară… iar țara sa nu a mai cunoscut niciodată gloria, după ce el a fost nevoit să o părăsească.

Niște imagini uluitoare din Iranul „poveștilor nemuritoare” dacă vreți…

6 comentarii pentru “Farah Pahlavi – Memorii (Iranul așa cum nu-l cunoaștem)

  1. Este prima data cand public la tine pe blog chiar daca am mai citit inainte si alte postari. Eu intotdeauna am fost fascinata de casa regala iraniana si povestea sahului…mai ales relatia cu prima sotie. Oricum este foarte interesant si voi cauta si eu aceasta carte!

    PS – mi-am deschis de curand blog si te-am adaugat la blogroll, sper sa nu te superi.
    O seara cat mai frumoasa

  2. Nu stiu cum se face dar in aceste zile si eu am inceput aceasta literatura. Eu intotdeauna am fost fascinata de musulmani. Si de cei buni si de cei rai. Compatimesc femeile asuprite din tarile arabe dar le si invidiez pe cele care au avut parte de respect si posibilitati.
    Loredana exista ceva bibliografie despre relatia Shahului cu prima sotie? M-ai facut si mai curioasa happy

  3. Am citit si eu cartea in vara, apoi am mai ‘sapat’ pe net sa vad ce s-a mai intamplat cu familia in exil. Am aflat ca s-a sinucis si fiul cel mic, fapt ce a indurerat-o si mai tare pe Farah. Si am mai gasit pe youtube niste filmulete-interviuri facute de o jurnalista iraniana cu farah la Paris. Merita vazute.
    Eu am cautat de fapt motivul pentru care o mare parte a iranienilor nu mai doreau continuarea monarhiei.

  4. Ptr Alexandra – este vorba de Soraya, am gresit eu dar a fost a doua sotie a sahului…prima lui sotie daca nu ma insel a fost neinsemnata si casnicia a durat foarte putin. in schimb Soraya a fost repudiata pentru ca nu putea avea copii si a murit de depresie in exil. Trista poveste, sunt si filme despre ea…si era atat de frumoasa…
    Pupici tuturor si o duminica placuta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.