Genova – „orașul stat” de pe Riviera italiană

Deja sunt două luni de când am vizitat Genova și nu am zis nimic despre asta, de altfel de la Cinque Terre încoace nu am mai povestit nimic despre această minunată călătorie și deja ar fi timpul să închei cu ea, căci au urmat altele.

Așadar, după ce am vizitat cele Cinque Terre ne-a dat prin cap întâi să dăm o fugă până la Monte Carlo, însă din motive de “timp pierdut pe drum” am renunțat la idee. Ni se părea aiurea să facem 10 ore cu trenul și să petrecem până la urmă doar 3 ore în Monaco. Așa că dacă tot aveam mâncărime în tălpi, mai ales eu, am zis să mergem undeva mai pe aproape, adică undeva la o distanță de maxim două ore. Cum în direcția Toscana, Pisa o văzusem, am ales direcția opusă, spre Coasta de Azur și ne-am hotărât aproape pe loc, să mergem la Genova.

Zis și făcut, direct din Corniglia cu un tren regional, în mai puțin de două ore eram la Genova, după ce am traversat toată Riviera di Lenvate cu cochetele stațiuni mai puțin cunoscute (pe la noi) ca Sesteri sau Santa Margarita (adevărate oaze de liniște la malul mării, peisaje deosebite, îți venea să cobori din tren și să te arunci direct în mare).

La Genova, era duminică și era cald, foarte cald, iar noi nu aveam niciun plan, nici măcar nu ne-au uitat de acasă pe net să vedem ce ar fi de vizitat. De la gară am luat-o pe jos spre centru (nu că am fi știut că centru era prin apropiere, dar bănuiam asta, căci în multe orașe italiene este așa, excepție face Padova, dar asta e din altă poveste).

Pe sub arcade, exact ca în Bologna, urmărind linia ceva mai complexă arhitectural a clădirilor, pășeam pe asfaltul încins și ne gândeam la o înghețată de fistic, eu și vanilie, el. Minunată oricum această parte de oraș și destul de liniștită, pentru că fiind duminică magazinele marilor branduri, gen Louis Vuitton șau Channel, Zara ori H&M, aliniate perfect pe această stradă denumită evident, Via Garibaldi, erau, desigur închise.

La un moment dat ajungem într-o piață superbă, cu o fântână în centru și încadrată de niște clădiri gigantice ce adăpostesc, ba o bancă, ba ceva hotel celebru la el acasă. Aflăm imediat că este vorba de Piazza de Ferrari.. După ce ne răcorim puțin la arteză și fotografiem străduțele înguste ce pleacă din această piață, stăm și ne gândim cum putem să vedem orașul. Din amintirile mele (amintiri din ceea ce am citit de-a lungul timpului) știam că de la Genova pleacă o mulțime de vase de croazieră, așadar trebuia să ajungem în port, dar cum? În plus cu siguranță mai erau multe alte locuri de văzut în acest oraș. Începusem să fiu puțin frustrată că nu știam mai multe despre acest loc. Nu vroiam să vizitez muzee sau ceva galerii de artă, dar vroiam să văd cât pot de mult din minunatul oraș în care ajunsesem.

Și cum stăteam noi așa, am văzut niște autobuse descoperite care făceam turul orașului. Am luat un astfel de tur la Roma și a fost genială ideea. Am hotărât să luăm și aici un tur. Costa 10 euro de persoană și te puteai plimba toată ziua. Noi știam că nu ne putem plimba chiar toată ziulica dar măcar un tur puteam face până să prindem trenul înapoi spre satul nostru. Autobusul roșu din Genova a fost o idee inspirată și de data aceasta și tind să cred că de fiecare data când ajungi într-un oraș pe care nu ai timp berechet să-l iei la picior și pe care nici nu-l cunoști.

Prima oprire: casa în care s-a născut Cristofor Columb, o casă care păstrează arhitectura originală și care arborează steagul vechii republicii genoveze. Se poate vizita dar noi nu am coborât.

A doua oprire pentru noi a fost în Gara Maritimă, însă pe drum am văzut orașul în toată splendoarea lui. Genova se ridică din mare precum o sirenă. Dealurile din preajmă sunt pline de clădiri deosebite, un castel vechi veghează orașul de pe o culme, iar jos marea își sparge valurile de falezele pline de palmieri și leandri. Gara martimimă adăpostește și un muzeu, dar noi am preferat să meregm să vedem Costa Splendida, unul dintre cele mai mari vase de croazieră care tocmai în acea zi acostase în port. Vasul este IMENS, am mai văzut vase de croazieră la Veneția, dar ăsta era mai mare. Ahhh… cât mi-aș fi dorit să urc la bord și măcar pentru o zi să plec pe mare…

Dar nu de data aceasta. În loc să urcăm pe vas, am urcat din nou în autobus cu destinația Portul Turistic/ Acvariul. La Acvariu am vrut să intrăm, dar come oooooonnn, 18 euro un bilet? O fi ceva de acvariul ăla că tot am auzit de el, dar nu am vrut să dau 18 euro de persoană să văd cam același lucru pe care deja l-am văzut la Montpellier la Mare Nostrum pentru 5 euro?!? Așa că am hotărât să nu intrăm, dar în schimb să ne plimbăm prin port. Este superb și mi-a plăcut mult, dacă eram cu copii după noi acvariul era un must, dar așa o plimbare romantică prin port a fost mult mai potrivită. Se mai poate vizita Biosfera (un glob care imită biosfera naturală a Pământului), intrarea este de 5 euro pentru adulți, hotărâți voi dacă merită. Mai există și o corabie veche, cu vele și tot ce vrei, cu cap de mort și evident însemne de pirați.

După ce mi-am ars umerii cu plimbarea din port, am luat-o puțin la pas pe străduțele minunate din jurul portului și am băut un cappuccino la o cafenea patronată de niște coreeni simpatici (de unde și cel mai mic preț plătit pentru un cappuccino în Italia). Apoi sus in bus și vizitat altceva, de exemplu Câmpul lui Columb, o oază de verdeață și de flori semănate în forme de corăbii și ancore, dar și un punct minunat de belvedere, de aici Genova a părut la picioarele noastre, de altfel așa părea că și dorea să se aștearnă înainte de plecarea noastră spre Corniglia.

Alte poze aici

6 comentarii pentru “Genova – „orașul stat” de pe Riviera italiană

  1. De numai o saptamana m-ma intors din vacanta in zona Liguriei. In periplul nostru am stat si 5 zile in Genova in apropiere de zona garii Principe.
    Din punct de vedere arhitectural Genova are un farmec aparte, dar o parte „negativa” ar fi faptul ca este plina de emigranti in special negri. La anumite ore si in anumite zone Genova ti se poate parea un pic „dubioasa”.
    Iar referitor la Aquarium, biletul este intradevar scump dar merita din plin. Atat pentru zona cu acvariul efectiv, dar si pentru sectiunea cu corabii.

  2. @Ramona: pfff… dar, as fi stat si eu maulte zile in Genova, dar numai asa s-a putut acum, m-am multumit cu cat a fost. Daca stateam mai mult probabil am fi mers pana la urma si la acvariu… data viitoare, nu?

    @Tomata @ Cristi: mersi happy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.