Genova – “orașul stat” de pe Riviera italiană

Deja sunt două luni de când am vizitat Genova și nu am zis nimic despre asta, de altfel de la Cinque Terre încoace nu am mai povestit nimic despre această minunată călătorie și deja ar fi timpul să închei cu ea, căci au urmat altele.

Așadar, după ce am vizitat cele Cinque Terre ne-a dat prin cap întâi să dăm o fugă până la Monte Carlo, însă din motive de “timp pierdut pe drum” am renunțat la idee. Ni se părea aiurea să facem 10 ore cu trenul și să petrecem până la urmă doar 3 ore în Monaco. Așa că dacă tot aveam mâncărime în tălpi, mai ales eu, am zis să mergem undeva mai pe aproape, adică undeva la o distanță de maxim două ore. Cum în direcția Toscana, Pisa o văzusem, am ales direcția opusă, spre Coasta de Azur și ne-am hotărât aproape pe loc, să mergem la Genova.

Zis și făcut, direct din Corniglia cu un tren regional, în mai puțin de două ore eram la Genova, după ce am traversat toată Riviera di Lenvate cu cochetele stațiuni mai puțin cunoscute (pe la noi) ca Sesteri sau Santa Margarita (adevărate oaze de liniște la malul mării, peisaje deosebite, îți venea să cobori din tren și să te arunci direct în mare).

La Genova, era duminică și era cald, foarte cald, iar noi nu aveam niciun plan, nici măcar nu ne-au uitat de acasă pe net să vedem ce ar fi de vizitat. De la gară am luat-o pe jos spre centru (nu că am fi știut că centru era prin apropiere, dar bănuiam asta, căci în multe orașe italiene este așa, excepție face Padova, dar asta e din altă poveste).

Pe sub arcade, exact ca în Bologna, urmărind linia ceva mai complexă arhitectural a clădirilor, pășeam pe asfaltul încins și ne gândeam la o înghețată de fistic, eu și vanilie, el. Minunată oricum această parte de oraș și destul de liniștită, pentru că fiind duminică magazinele marilor branduri, gen Louis Vuitton șau Channel, Zara ori H&M, aliniate perfect pe această stradă denumită evident, Via Garibaldi, erau, desigur închise.

La un moment dat ajungem într-o piață superbă, cu o fântână în centru și încadrată de niște clădiri gigantice ce adăpostesc, ba o bancă, ba ceva hotel celebru la el acasă. Aflăm imediat că este vorba de Piazza de Ferrari.. După ce ne răcorim puțin la arteză și fotografiem străduțele înguste ce pleacă din această piață, stăm și ne gândim cum putem să vedem orașul. Din amintirile mele (amintiri din ceea ce am citit de-a lungul timpului) știam că de la Genova pleacă o mulțime de vase de croazieră, așadar trebuia să ajungem în port, dar cum? În plus cu siguranță mai erau multe alte locuri de văzut în acest oraș. Începusem să fiu puțin frustrată că nu știam mai multe despre acest loc. Nu vroiam să vizitez muzee sau ceva galerii de artă, dar vroiam să văd cât pot de mult din minunatul oraș în care ajunsesem.

Și cum stăteam noi așa, am văzut niște autobuse descoperite care făceam turul orașului. Am luat un astfel de tur la Roma și a fost genială ideea. Am hotărât să luăm și aici un tur. Costa 10 euro de persoană și te puteai plimba toată ziua. Noi știam că nu ne putem plimba chiar toată ziulica dar măcar un tur puteam face până să prindem trenul înapoi spre satul nostru. Autobusul roșu din Genova a fost o idee inspirată și de data aceasta și tind să cred că de fiecare data când ajungi într-un oraș pe care nu ai timp berechet să-l iei la picior și pe care nici nu-l cunoști.

Prima oprire: casa în care s-a născut Cristofor Columb, o casă care păstrează arhitectura originală și care arborează steagul vechii republicii genoveze. Se poate vizita dar noi nu am coborât.

A doua oprire pentru noi a fost în Gara Maritimă, însă pe drum am văzut orașul în toată splendoarea lui. Genova se ridică din mare precum o sirenă. Dealurile din preajmă sunt pline de clădiri deosebite, un castel vechi veghează orașul de pe o culme, iar jos marea își sparge valurile de falezele pline de palmieri și leandri. Gara martimimă adăpostește și un muzeu, dar noi am preferat să meregm să vedem Costa Splendida, unul dintre cele mai mari vase de croazieră care tocmai în acea zi acostase în port. Vasul este IMENS, am mai văzut vase de croazieră la Veneția, dar ăsta era mai mare. Ahhh… cât mi-aș fi dorit să urc la bord și măcar pentru o zi să plec pe mare…

Dar nu de data aceasta. În loc să urcăm pe vas, am urcat din nou în autobus cu destinația Portul Turistic/ Acvariul. La Acvariu am vrut să intrăm, dar come oooooonnn, 18 euro un bilet? O fi ceva de acvariul ăla că tot am auzit de el, dar nu am vrut să dau 18 euro de persoană să văd cam același lucru pe care deja l-am văzut la Montpellier la Mare Nostrum pentru 5 euro?!? Așa că am hotărât să nu intrăm, dar în schimb să ne plimbăm prin port. Este superb și mi-a plăcut mult, dacă eram cu copii după noi acvariul era un must, dar așa o plimbare romantică prin port a fost mult mai potrivită. Se mai poate vizita Biosfera (un glob care imită biosfera naturală a Pământului), intrarea este de 5 euro pentru adulți, hotărâți voi dacă merită. Mai există și o corabie veche, cu vele și tot ce vrei, cu cap de mort și evident însemne de pirați.

După ce mi-am ars umerii cu plimbarea din port, am luat-o puțin la pas pe străduțele minunate din jurul portului și am băut un cappuccino la o cafenea patronată de niște coreeni simpatici (de unde și cel mai mic preț plătit pentru un cappuccino în Italia). Apoi sus in bus și vizitat altceva, de exemplu Câmpul lui Columb, o oază de verdeață și de flori semănate în forme de corăbii și ancore, dar și un punct minunat de belvedere, de aici Genova a părut la picioarele noastre, de altfel așa părea că și dorea să se aștearnă înainte de plecarea noastră spre Corniglia.

Alte poze aici

Totul despre Cinque Terre (II)

Da, au trecut 10 zile pline pentru mine în care am abandonat traseul la care m-am înhămat, acela de a vă povesti toată plimbarea noastră prin Cinque Terre. Data trecută rămăsesem la Vernazza, deci o luăm din loc de acolo :)

Vernazza este cel mai cunoscut sat din cele 5 și cel mai fotogenic, dacă o să vedeți poze din Cinque Terre sigur peste tot va apărea imaginea de mai jos, care se obține de pe minunatul traseu cu pornire din Monterosso, traseu despre care v-am vorbit tot data trecută. Dacă este să vă spun strict părerea mea, mie Vernazza nu mi s-a părut cel mai frumos dintre sate, dar se poate ca acea intrare în mare cam din curtea bisericii de pe coasta să atragă foarte mulți turiști; atât de mulți că abia am văzut gelateria unde am păpat o înghețată. Da, Vernazza este cel mai aglomerat sat și îmi pare rău să o spun că pierde din farmec astfel. Însă cum stăteam pe o băncuță și mâncam înghețata am ochit la un butique o rochiță albastră ca apa mării din apropiere, rochiță pe care mi-am și cumpărat-o ca suvenir din honey… ween :) Mai apoi am purtat-o a doua zi la Genova pentru că abia așteptam ;)

Și cu asta cam gata cu Vernazza, am urcat la gară, urcat în adevăratul sens căci gara este undeva mult mai sus ca și satul, spre deosebire de Corniglia unde gara este undeva muuuuult mai jos ca și satul. Interesant relief o să găsiți acolo dacă o să mergeți. Am luat trenul spre Riomaggiore, cum am mai spus, primul și cel mai mare sat cum vii din La Spezia. Am coborât în Riomaggiore și ca să ajungem de la gară în sat am străbătut un tunel luuung. Satul nu este neaparat terasat cât foarte în pantă, faci febră musculară să-l străbați însă de oriunde te-ai uita îl vezi parcă pe tot înconjurându-te.

În Riomaggiore am mâncat pizza și ceva paste cu sos pesto de care acasă nu prea facem căci a făcut Clau odată și eu nu le-am putut mânca pentru că miroseau tare rău a “coroane” (sunt nebună, dar nu pot să asociez gustul și mirosul de pesto decât cu așa ceva). Pizza mea în schimb a fost senzațională. Mi-am  luat în premieră și un espresso machiato, care nu, nu este latte machiato ci o cafea super tare (exact cum eu nu beau) cu o fină spumă de lapte… ospătarul chiar m-a întrebat dacă sigur vreau așa ceva la pizza? :) Cu alte cuvinte, după atâta drum în Riomaggiore ne-am odihnit puțin căci știam că de acolo și până la Manarola vom merge pe jos pe Via del’Amore. Moment în care eu m-am ofuscat rău că am uitat să cumpăr un lacăt să-l agățăm și noi pe “drumul dragostei” așa cum se obișnuiește acolo… grrrr… mi-a fost o ciudă din care evident Clau m-a scos, cum altfel, dacă nu spunându-mi că, exact, ați ghicit, o să-l agățăm data viitoare :))

Altfel acest drum de doar 1 km dintre Riomaggiore și Manarola este superb, însă doar ce ai intrat pe el și ai și ajuns la Manarola, ultimul oraș vizitat de noi și tind să cred că și cel mai fain, deși noi am fost teribil de obosiți după așa o zi. Oricum Manarola se vedea mereu de pe terasa camerei noastre și mai ales noaptea cu luminile arată senzațional, poate de aceea l-am perceput ca fiind cel mai cel. I-am găsit și o piazzetă foarte aproape de dig și niște stânci realmente superbe pe care puteai face plajă. De aici am luat trenul înapoi în Corniglia după aproape 12 ore de “huzureală” (cam cât faci cu mașina de la Ineu la Florența, am calculat azi).

În noaptea de după acest maraton, la o cafenea micuță de sub balconul nostru, un “artist” a ținut un  recital live la chitară (plus voce uneori) și ne-a delectat cu niște cover-uri superbe. Era acompaniat de valurile care loveau țărmul. Așa da, noapte bună ;)

Totul despre Cinque Terre (I)

Rămăsesem acu’ două zile cu povestea la Corniglia cu marea ei albastră rău care se vedea de oriunde te-ai fi uitat. Am adormit auzind valurile lovindu-se de tărm, însă doar pentru a mă trezi și a o lua din loc spre celelalte sate cu mările lor diferite ca aspect, culoare și căldură.

Cinque Terre sunt 5 sate de coastă la marea Ligurică. Cum vii dinspre La Spezia spre Genova ele ți se înfățișează așa: Riomaggiore, Manarola (legate prin celebra Via de l’Amore), Corniglia, Vernazza și Monterosso. Noi le-am vizitat cumva în sens invers căci ne făcusem planul să luăm trenul din Corniglia până la Monterosso, de la Monterosso facem traseul pe jos până la Vernazza, de la Vernazza luăm trenul până la Riomaggiore, iar de la Riomaggiore mergem pe Via de l’Amore până la Manarola. Urmând ca apoi să ne întoarcem “acasă” cu trenul până la Corniglia. În general drumul dintre toate satele se poate face pe jos, pe poteci, prin dealuri, dar în această perioadă tronsoanele Vernazza-Corniglia și Corniglia-Manarola erau închise pentru consolidare. Dar la drept vorbind dacă nu esti cumva ready pentru hiking, nu te va tenta niciodată să faci chiar tot traseul pe jos. Mie îmi place să mă cațăr și să umblu până leșin și tot mi-a fost greu la un moment dat pe tronsonul Monterosso-Vernazza, și au fost doar 4 km, da voi reveni la el.

Între Corniglia și Monterosso trenul face 10 minute  însă nu te poți bucura pe deplin de peisaj căci primești view spre mare doar cu porția din cauza numeroaselor tunele făcute probabil pentru a consolida țărmul și a feri calea ferată de posibilele alunecări de teren. Trenul te lasă chiar în gara de pe plajă și primul lucru care le lovește în Monterosso este aspectul de plajă tropicală cu apa ei azurie. În toate pozele pare că am fi în Caraibe, după culoarea apei. Apoi remarci spectaculozitatea peisajului, dealurile destul de înalte și de împădurite care întră în mare dramatic. Și abia în al treilea rând, dacă întorci capul vezi și satul. Satul care numai a sat nu arată, eu chiar am zis că Monterosso nu face parte din aceeași poveste, fiind mai mare cu mult ca celelate și cu un vădit aspect de stațiune luxoasă. Desigur am intrat prin el să vedem cam despre ce e vorba și o amintire îmi va rămâne veșnic în memorie: ca să ajungem în sat trecem oarecum printr-un mic tunel, la baza lui cineva cânta My Way a lui Sinatra la ceva instrument rudimentar, însă ecoul din tunel amplifica sunetul făcând să pară că “muzicantul” cânta de pe o scena de undeva cu o întreagă orchestră în spate. A fost foarte frumos, minunat chiar.

Prin sat am rătăcit, dar nu am zăbovit, eram atrași de mare și plajă iar și iar. Clau a zis că ar fi putut sta ore întregi numai să privească marea, destul de zbuciumată în acea zi, dar nu suficient de sălbatică încât să te sperie. Nu i-am putut împlini dorința căci eu repetam întruna că vreau să văd toate satele :) Și după vreo oră și ceva ne-am îndreptat spre poteca care părea că duce peste deal, la Vernazza. Recunosc că nu știam cât de lung e drumul și nici că trebuie să plătești ca să-l străbați, dar am aflat rapid când în plină vegetație mediteraneea, pe creasta dealului ne-a ieșit în cale o casă de bilete. “Afacerea” costa 5 euro de căciulă și avea înclus în preț și Via de l’Amore. Ni s-a pus să fim atenți că porțiunea ce aveam să o parcurgem este cea mai dificilă din tot traseul. N-am crezut, asta până am dat de “miliardul” de scări ce trebuiau urcate numai ca să fie coborâte iar. Singura mulțumire după efort prelungit era marea care nu te părăsea pe tot traseul, o aveai mereu în dreapta ta, parcă încurajându-te să nu cedezi. Preocuparea mea majoră era glezna, proaspăt refăcută cică, mă gândeam că un pas greșit și îmi folosi în premieră asigurarea medicală pentru străinătate. Din fericire nu a fost nevoie, însă celălalt picior săracu de el a fost tare folosit, dovadă sta faptul că deși nu mai am febră musculară în rest, mușchii piciorului stâng încă mă mai dor.

Despre traseu ar trebui să vă mai spun că deși este greu vei vedea pe el o mulțime de familii cu copii și cel mai interesant, sute de persoane de vârsta a treia care te fac să te rușinezi de condiția ta de om în “floarea vârstei”. Când îi vedeam pe seniori cum urcă și coboară și n-au nicio treabă, îmi venea să înjur în gând momentele mele de lene maximă când nici să mă plimb în câmpie nu am chef. Dar îți trece odată ce ai terminat traseul, iar tu te simți grozav că ai reușit să-l faci… și uiți, căci Vernazza apare frumos în zare…

The road to Riviera di Levante via Pisa

Deși avem ceva plănuit pentru luna august a acestui an, ne-am hotărât să plecam și imediat după nuntă undeva cu foarte puțin timp înainte de eveniment, atunci când prin desele mele vizite pe site-ul Wizzair.com, într-o duminică plictisită, am găsit niște bilete de avion la prețul derizoriu de 80 de lei/persoană (toate taxele incluse) pentru zborul Cluj-Pisa din data de 10 iunie dus și retur pe 13 iunie. La un calcul rapid veneau 160 de lei dus/intors pentru amandoi la o săptămâna de la nuntă, către un oraș în care nu mai fusesem, Pisa, și către o țară pe care o iubim, Italia. Dar, imediat după cumpărarea impulsivă a biletelor am știut că nu Pisa va fi punctul central al vacanței noastre ci Riviera italiană (Riviera italiană se întinde de o parte și de alta a orașului Genova; Riviera di Levante de la granița cu Toscana până la Genova și Riviera di Ponente de la Genvoa la granița cu Franța) aflată în imediata apropiere. În plus îmi doream enorm să ajung în Cinque Terre încă de când văzusem niște poze pe un blog toamna trecută. Totul părea ok, eu eram extaziată, însă au apărut două probleme: prima era buletinul. Eu nu am pașaport și aflasem că buletin în regim de urgență nu se poate face (îmi schimbam numele, avem nevoie de buletin nou ca să pot ieși din țară). Aproape că am plâns de nervi, dar din fericire aflasem din timp de problema asta și aveam vreme să mă interesez cum se poate rezolva. După numeroase întrebări pe forumuri și la Evidența populației am aflat că se poate elibera buletin nou într-un timp mai scurt în caz de “honeymoon”, căci lumea e mai îngăduitoare. Cu toate astea, pe 6 iunie eram în Cluj la ghișeu să-mi depun actele dacă vroiam să plec. În condițiile în care dormisem numai câteva ore de la nuntă, dansasem non stop o noapte întreagă și am condus de la Ineu la Cluj luni dimineața ca să ajung pe 12 la primărie la Cluj, poza de buletin este puțin adormită, dar nu primim plângeri :) Miercuri eram deja fericita posesoare a noii cărți de identitate. Și am promis solemn ca pentru evitatea unor alte stresuri provocate de actele făcute la urgență, să-mi fac din timp și un pașaport, cât mai repede ;)

A doua problemă a apărut cu două zile înainte de plecare: o entorsă :) Normal că o făcusem la nuntă, dar cine să o simtă atunci? Eu cu doza de adrenalină injectată drept în inimă nu am simit nimic nici la nuntă și nici două zile după, până marți seara când mi s-a umflat glezna cât o buturugă, iar eu mi-am amintit instant momentul în care mi-am sucit piciorul pe ringul de dans, dar nu am acordat nicio importanță evenimentului. Miercuri luam antiinflamatoare și îmi frecam glezna cu Voltaren. La fel și joi, la fel și vineri în dimineața plecării. Din fericire nu mă durea, dar arata de cerea o radiografie nu alta. Grrrr… nuuu, nu îmi ratam eu vacanța din cauza unei glezne, fie ea chiar și a mea :)

Avionul a decolat din Cluj cu o întârziere de peste o oră, la Cluj ploua de rupea și cică nici la Pisa nu era mai mișto. Totuși când am aterizat pe Galileo Galilei în Pisa, era soare, bătea un vânt plăcut și era călduț. De la aeroport până la Pisa Centrale se merge cu un tren care face 5-6 minute și costă 1.10 euro/persoană.  Când am ieșit din gară am știut că nici glezna și nici vremea nu o să ne strice zilele frumoase ce se arătau. Așa că am pornit să îndreptăm turnul din Pisa. Am luat-o pe jos pe centru spre Campo dei Miracoli. Din start am zis că nu va fi suficientă acea jumate de zi pentru a vedea orașul, Pisa nu este mare dar este un oraș fabulos, așezat pe râul Arno, plin de istorie și de culoare, cu puncte turistice arhicunoscute, Pisa merită câteva zile să-i străbați străduțele și să te bucuri de mirosul proaspăt al ierbii de pe Câmpul Miracolelor.

Tot ce am reușit noi să facem a fost să mâncăm niște paste autentice și să bem un cappuccino la o terasă de pe centru, să intrâm în câteva magazine cu suveniruri, să ne cumpăram un Moleskine de la o librărie cochetă, să strabatem centrul istoric per pedes, să bem un Duff și evident să petrecem o oră la umbra turnului înclinat. A! și să-l răsturnăm sau după caz îndreptăm, cum dă mai bine în poze :) Regret că nu am urcat în turn, dar era coadă la bilete și la intrare, iar noi nu mai puteam zăbovi prea mult. Cu ocazia asta am descoperit o chestie interesantă la noi doi ;) eu regret mereu dacă nu apuc să văd tot ce se poate vedea într-un loc pentru că merg pe principiul “dacă nu mai ajung niciodată aici”, în schimb Clau e foarte flexat, le ia pe toate ușor, iar dacă nu reușim să vedem ceva spune “lăsăm pe data viitoate că singur ne mai întoacem aici, ce vrei să nu mai ai ce vedea atunci?’ :) Yin/Yang, right?

Cu un deget îl țin și nu cade :)

Apoi a trebuit să ne întorcem la gară căci mai aveam până la destinație. Trebuia să luăm un tren spre La Spezia, să părăsim Toscana și să ajungem în Liguria, de unde un alt tren avea să ne aducă în Corneglia, în Parcul Național Cinque Terre, dar despre asta în episodul următor.

Până atunci: pozele de la Pisa :)

Endless Love

Nu știu cu ce să încep și cred că nu am habar ce să povestesc mai întâi pentru că e greu cu momentele astea care îți taie respirația, deși ele fac viața să merite trăită orice ar fi. Foarte posibil să fi trăit cele mai frumoase 10 zile (3-13 iunie) din viața mea de până acum și să nu realizez pe deplin, dar poate cu timpul, odată cu sedimentarea amintirilor o să îmi dau seama mai bine.

Cu toate acestea, aseară înainte să închid ochii în patul meu de acasă, ăla de se presupune că este cel mai bun din lume, eu am vrut înapoi, într-un pat care a fost al meu doar pentru 3 nopți și 3 dimineți, dar din care auzeam marea, simțeam briza, adulmecam mirosul de cappuccino și de focaccia proaspătă. Am vrut înapoi atât de mult încât aproape că mi-a fost ciudă pe mine, că nu pot să apreciez momentele întoarcerii acasă.

Da, după niște zile extraordinare în care am schimbat ceva, cum ar fi starea civilă și numele, dar nu mi-am schimbat și nici transformat personalitatea, sentimentele, speranțele, credințele, gesturile, gusturile și nici măcar inițiala, am plecat într-un weekend prelungit în Italia (v-am mai spus cât de tare iubim noi doi Italia? Enorm!). Mai exact am petrect patru zile pe Riviera di Levante, despre care am citit muuuuulte pe Plimbărici și la Alice, despre care tot internetul vuia că este un mic Rai, nu foarte promovat la noi, dar cu atât mai bine și în care trebuie să ajungi măcar odată în viață. Mi-am zis că e momentul acum, mai ales că am prins niște bilete de avion spre Pisa la prețul unui drum Cluj-Arad (fără exagerare).

Ce a urmat o să vă povestesc mai pe larg zilele următoare, trebuie să mai aleg poze și sincer să mă mai odihnesc puțin. Dar în mare vă pot da niște repere de pe traseul pe care l-am parcurs: o zi la Pisa, în Toscana, o altă zi în inima Rivierei italiene, la Genova și restul timpului in Parcul Național Cinque Terre (cu cazare în minunata Corniglia, vizite în toate cele 5 “sate”, trasee pe jos și plimbări cu trenul pe malul mării).

Urmează episoade din seria “Mai frumos nu putea fi”

Vernazza

Monterosso al Mare