The road to Corfu (part. II)

Am ajuns pe la 18: 30 la Belgrad, îl văzusem din depărtare de pe autostradă, doar că ratesem intrarea în oraș și ne-am învărtit un pic întrebând în stânga și-n dreapta pe unde să o luăm. Am întrebat chiar și poliția care ne-a zis „uan kilometer dat uei”, doar că ne-am prins noi că la ei kilometri sunt ceva mai lungi decât la noi. A rămas și vorba „kilometri sârbești” unde 1 km sârbesc = 10 km românești :))
 
Evident am găsit orașul, am ajuns în centru, am parcat în față la Ministerul Afacerilor Externe unde am luat și o amendă de parcare (că naiba poate citi în chirilice ce scria pe tăblițele alea și noi am crezut că e gratis parcarea) și apoi ne-am plimbat un pic pe jos, unii cu ochii după o pleșcaviță autentică, alții după clădiri distruse și cu o grămadă de întrebări în cap. Lucru clar, Belgradul m-a întristat foarte tare, clădirile acelea ce poartă urmele războiului sunt lăsate acolo ca să nu uităm nimic, e dezolant, e trist, se ridică părul pe tine și nu poți să nu te gândești că poate într-o dimineața normală în care oamenii se pregăteau să meargă la muncă niște avioane au lovit în plin centrul istoric, inima fostei Iugoslavii a stat și niciodată nu a mai continuat să bată la fel. Am simțit războiul mult prea aproape, un trecut cu mult prea recent, prea apropiat s-a înfățișat înaintea noastră, un trecut care nu mi-a plăcut pentru că m-a bulversat. Și așa am plecat din Belgrad, tristă și neconsolată, dar eu am vrut-o, a fost o curiozitate morbidă, recunosc.
 
Deja se întuneca, am oprit la un popas să mâncăm , mâncasem puțin că nu am vrut să mi se facă ca de obicei rău pe mașină, mai ales că făceam la 250-300 de km schimb cu Cristi, deci avem și ore în care nu eram la volan, momente în care era foarte posibil să mi se facă rău. Din fericire nu mi s-a făcut. (yeeeey)
 
Am traversat Macedonia noaptea (se poate trece doar cu buletinul și aici), am văzut că au mulți munți și deși e o țară muuult mai mică ca România are autostrăzi care o străbat, iar taxele nu sunt foarte mari. Când am intrat în Grecia nu știu de ce mă simțeam ca și cum am ajunge imediat la destinație, aiurea, mai aveam de condus o noapte și oboseala se instalase. Cât am condus eu am reușit să văd din depărtare Salonicul, luminat noaptea, pare de vis (îmi doresc să-l vizitez) și am mai reușit să-mi și dau seama de ce autostrăzi mișto dispune Grecia, Salonic-Igoumenitsa e ceva ce rar vezi și ai ocazia să străbați, e colosală, extrem de bine făcută și semnalizată, plină de tunele și de parcări foarte bine amenajate. Cristi a zis că e mai bună decât tot ce a străbătut el în Germania (și el a circulat ceva pe acolo).
 
În cele 20 si ceva de ore de drum am reușit către dimineața zilei de 12 august să adorm puțin, doar că pe la 7:20 am ajuns la Igoumenitsa și am găsit bilete pentru feribotul de 8:30, deci eram foarte fericiți că nu mai trebuie să stăm și să pierdem vremea în port când o puteam pierde pe plajă. Ceea ce am și făcut imediat ajunși în Agios Georgios.
 
P.S. Click pe numele orașelor pentru poze :)

5 comentarii pentru “The road to Corfu (part. II)

  1. Dani, până la Igoumenitsa, din Ineu?
    Noi ne-am mai oprit prin Belgrad 2 ore, 1 oră ocolit orașul, 1 oră mâncare în afara lui.

    Google Maps dă 16 ore pentru Ineu – Belgrad – Skopje – Salonic – Igoumenitsa, ceea ce reprezintă timpul nostru minus opririle. Dar nu e peste tot autostradă pe unde crede Google.

    Apropo, te-am văzut pe bicicletă în Timișoara când am trecut cu mașina, vineri seara (20 august) big grin

  2. cei drept e ca eu am plecat spre Igoumentisa din Timisoara, dar oricum mi se pare mult happy.
    Cu bicicleta se poate sa ma fi vazut, am iesit la o mica plimbare. Ce sa faci… efectele de la Turul Frantei.

  3. @Dani: Trebuie luat în considerare și faptul că noi am ocolit 200 de km pe la Szeged la sfatul cuiva care credea că ne face un bine zicând că avem autostradă de la Szeged la Igoumenitsa.
    Acum clar nu am mai merge așa… a fost un ocol făcut cam aiurea. Timișoara-Stamora Moravița și apoi Belgrad, e traseul normal.

    @Clau: calculează că ne-am oprit și prin Ungaria să căutăm cablul ăla la GPS laughing

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.