Așa cum am promis, încep un scurt serial al vacanței mele de 7 zile în Grecia și 2 în Macedonia. Și cum ca să ajung pe alte meleaguri și de pe alte meleaguri a fost nevoie să fac un drum dus și unul întors, azi încep cu cel mai frumos și vesel dintre ele: drumul spre Grecia.
Probabil nu am zis până acum, dar vacanța noastră în Corfu nu a fost un plan de un an (pentru că fiecare avea în capul lui alte și alte variante, care mai de care) ci un plan de aproximativ o lună în care ne-am îngrijit cam de toate detaliile vacanței. Astfel că știam că vom merge cu Kia (care s-a dovedit suficientă pentru 4 persoane) și mai știam că vom fi cazați la Theo’s Hotel într-o stațiune din nord vestul insulei Corfu, Agios Georgios Pagii. Cam atât…
De plecat am plecat pe 11 august din Ineu, Arad pe la ora 12 (de acasă pe la 11, dar până ne-am cules de pe drum și până am alimentat a trecut vremea) și am ales o rută mai lungă, dar am zis noi că în timp va fi mai scurtă datorită autostrăzii. Am ieșit pe la vama Nădlac și urma să mergem pe la Szeged în Ungaria de unde în mod normal am fi avut autostradă până la îmbarcarea în feribotul de Corfu. Buuun, doar că nu am apucat să ajungem nici la Arad până ne-am dat noi seama că ni se stricase ceva la GPS (ne bazam mult pe el). Așa că prima oprire a fost la Mako în Ungaria unde speram că la un Tesco vom găsi piesa problemă, dar nu a fost să fie, așa că am continuat până la Media Market-ul din Szeget. Aici am găsit, doar că la ce pricepuți suntem toți 4, ne-am dat prea târziu seama că de fapt GPS-ul nu avea nimic ci că se arsese o siguranță la mașină, care oprise alimentarea spre cablul GPS-ului.
Ne-am gândit la două variante: căutăm un service ori plecăm la drum doar cu harta salvată pe iPad-ul lui Clau și ne descurcăm noi cumva. Am ales să nu mai dăm banii pe service atunci că și așa eram pe low budget și am plecat fain frumos spre Serbia urmărind indicatoare și bazându-ne pe intuiție. Drăguț și straniu în același timp că nu m-am enervat, dar probabil eram prea entuziasmată de zilele ce aveau să vină.
La ieșirea din Ungaria spre Serbia am stat la vamă cel mai mult de pe tot traseul. Ne-am plictisit groaznic într-o căldură infernală și doar gândul că a doua zi urma să ne bălăcim în mare ne-a ținut în viață :)) În rest în toate vămile am stat maxim 5 minute, deci fără stres.
In Serbia, autostrada nu prea arată așa cum te-ai aștepta, cel puțin partea dinspre Ungaria, în schimb trebuie să plătești de atâtea ori că noi ne-am ușurat de aproximativ 13 euro pe autostrada lor și am părăsit țara destul de nemulțumiți. Evident, poți să plătești în dinari, dar dacă nu îi ai ei au grijă să rotunjească mereu în sus atunci când plătești în euro. Dacă ar fi să o parafrazez pe Cori “Serbia nu e frumoasă” și pe alocuri înclin să-i dau dreptate, însă noi avem un obiectiv clar aici care să ne demonstreze dacă Serbia e frumoasă sau nu: Belgradul, unde cel puțin eu una îmi doream să ajung de ceva vreme ca să văd clădirile bombardate.
Dar despre asta și despre drumul până la Igoumenitsa o să vă povestesc în articolul de mâine.
1 comentariu