Pentru că nu prea am dat la aceste Sărbători pe la Biserică din varii motive și pentru că azi de Bobotează am avut treaba prin oraș m-am gândit să intru până în Catedrala Ortodoxă din Cluj să mai stau de vorbă cu Dumnezeul meu interior. Inițial am zis că poate iau și apa sfințită, dar nu aveam în ce și nici jumate de oră la coadă la butoaie nu eram dispusă să stau.

Așa că am intrat în Catedrala, aici evident lume multă, forfotă, se cumpără lumânări, lumea se roagă etc. Slujba se terminase, dar fiindcă era doar ora 14 și mai era și miercuri mulți au venit doar după apă și să se închine că vorba aia “măcar la Sărbătorile mari să mai meargă omul în Casa Domnului”.

Bun, ce văd eu încă de la intrere în fața altarului? Un “domn părinte” care dădea de zor cu aspiratorul. Părea că atunci ieșise din altar și ca o hainică femeie de serviciu curăța de zor mocheta. Nu era deloc deranjat că mulți oameni se rugau în genunchi în fața altarului și că doreau un moment de liniște.

Domane Iartă-mă, dar s-a dus toată pioșenia cu care intrasem. În primul rând e Boboteaza, popă draga, apoi oamenii care cad în genunchi cu ochii la Sfinți nu vor să audă un aspirator pe fundal nici chiar dacă își imaginează că e Ave Maria. Mare e grădina Ta și mulți sar gardul, dar chiar să dau de un preot care face de Bobotează curat în Catedrală, în ditamai centrul Clujlui… la asta nu mă așteptam.

Inutil să vă spun că am plecat de la Catedrală fără să-mi ating scopul, nu?
Cu Boboteaza și Sfântul Ion se încheie ciclul Sărbătorilor de iarnă, dar sinceră să fiu tocmai pe acestea două de ani buni nici nu le mai simt căci de la 1 ianuarie parcă piere toată magia.