Cum am petrecut 1 mai pe 28 aprilie

Nu ştiu din ce motive n-am un chef fantastic de scris nici acum, dar nu vreau să păţesc ca şi cu ieşirea la Cavnic din februarie, despre care nici în zi de azi n-am povestit absolut nimic. Aşadar, sâmbătă 28 aprilie am plecat prin Ardeal ca într-o ieşire de 1 mai sărbătorită cu câteva zile în avans din cauza programului dat puţin peste cap (în sensul că altul era planul).

Profitând totuşi de cele 30 de grade de aprilie am vrut să mergem la un picnic unde să ne relaxăm mai mult decât să vizităm ceva. Dar noah, ţine-mă pe mine într-un loc! Iniţial am luat-o spre Leghia, dar foarte repede ne-am dat seama că nu e nimic pitoresc în zonă în afară de o cabană frumoasă de munte, însă nu asta era ceea ce căutam. Aşa că am luat-o puţin mai la vest spre Huedin de unde ştiam eu că nu în foarte mult timp ajungem la Răchiţele (satul natal al lui Boc) pe teritoriul căruia se află una dintre cele mai frumoase cascade din România: Vălul Miresei.

Zis şi făcut: Cluj-Răchiţele 65 de km, totul în jur era verde crud şi deja aveam 90% din ceea ce îmi doream pentru primăvara asta atât de mult aşteptată. Încă de la intrarea în Răchiţele peisajul s-a modificat aşa de frumos şi de pitoresc încât am fost tentată să opresc într-o poieniță şi să nu mai plec de acolo până la final de weekend…

Dar totuşi am mers până la cascadă şi am făcut foarte bine. Cascada Vălul Miresei este un loc fantastic. Trecând de povestea cu mireasa căzută de pe stânci şi al cărei văl a rămas agăţat exact acolo unde e acum superba curgere de apă, locul este deosebit de atractiv. Turişti au fost destui, aproape că am stat la coadă să ne pozăm cu apa furioasă ce tăia cu curaj muntele. Îmi pare foarte rău că abia acum am dat pe aici, mă irit la culme când descopăr la distanţe scurte locuri atât de frumoase şi eu aproape că era să nu ajung niciodată la ele, nu de alta dar timpul nu curge în favoarea omului, nu?

De la cascadă am mai rătăcit puţin prin munţi, oricum nu am putut urca până sus cu maşina ceea ce a fost perfect pentru a ne dezmorţi după sezonul în care am hibernat la greu. Obosiţi dar totuşi nu epuizaţi, am purces la picnic şi cu mâna pe inimă zic că a fost cel mai cu poftă prânz mâncat anul acesta. Apoi două ore am lenevit la soare, iar Clau mi-a îmbogăţit cunoştinţele cu informaţii noi pentru mine despre Tezaurul de Pietroasa (dacă sunteţi curioşi există un material în ultimul număr Ştiinţă şi Tehnică).

Drumul înapoi spre Cluj nu l-am mai făcut prin acelaşi loc, ne plac circuitele (şi de Formula 1) aşa că ne-am întors acasă pe ruta Beliş/Fântânele – Mărişel – Tarniţa (şi că tot veni vorba de Formula 1, Mărişel – Tarniţa este locul de desfăşurare al Raliului Clujului unde anul trecut am avut ocazia să-i cunosc pe Mihai Leu, Titi Aur şi proaspătul premier Victor Ponta, ghici care din ei nu mai participă anul acesta la raliul de la final de mai?) :)

Beliş/Fântânele este după mine cea mai frumoasă zonă din judeţul Cluj, am des treabă pe aici şi vin cu drag de fiecare dată, e mirific în orice anotimp. O pădure semeaţă înecată de un lac verzuliu şi foarte adânc mă va încânta întotdeauna. Mai apoi Mărişel, o comună la mare altitudine care pentru mine dă definiţia satelor din Ardeal. Nimic pe lume nu cred că poate oferi mai multă linişte ca a savura un măr verde în mijlocul unui pajişti din vârf de munte…

Şi aşa, pe lângă Tarniţa, ne-am întors acasă fix la timp pentru nu decreta că ne-am obosit în ultimul hal, dar cu suficient aer de munte în plămâni încât să dormim mai bine ca niciodată…

Dacă într-o zi de aprilie un călător…

… s-ar gândi să viziteze un loc deosebit în apropierea Clujului, eu i-aş recomanda din inimă, să ajungă pe următoarea rută din munţii Apuseni: Cluj-Răchiţele-Cascada Vălul Miresei-Beliş/Fântânele-Mărişel. Deocamdată îl ademenesc cu nişte poze, dar poate mâine o să am mai mult chef de vorbă şi o să-i povestesc în detaliu despre o sâmbătă de aprilie trăită la 28 de grade în “Ardealul nostru drag”…

România Merită Descoperită: Sâncraiu

Undeva la peste 50 de km vest de Cluj, se află o comună frumoasă, dar care trece drept o ilustră necunoscută în inima Ardealului: Sâncraiu. Am ajuns prima data aici la începutul lunii martie, anul acesta. Eram în trecere, mare grabă, dar şi aşa, locul, mie mi s-a părut fantastic. Are ceva unic, inedit, parcă nu semăna cu alte sate sau comune din Cluj (Har Domnului le-am cam văzut pe toate, sper să vă mai povestesc şi de altele). Am simţit atunci, în acea fugă, că pentru o secundă, satul în care poposisem mi-a şoptit că e de descoperit, că e mai interesant decât lasă să se vadă. Mi-am zis în gând că o să revin. Nu s-a mai întâmplat, însă.

Totuşi ieri, ajungând cu treabă prin apropiere, am trecut peste un deal de unde Sâncraiu mi s-a arătat din nou ca vrajă ce mă cheama. Am oprit şi am coborât pe marginea drumului ca atunci când mi-e rău (de masină) şi vreau o gură de aer ca altfel mă sufoc. De data această mă sufocam dacă nu urcam pe jos colina să văd de sus, satul Sâncraiu (reşedinţa comunei cu acelaşi nume). Totul în jur era de un verde de neimaginat, parcă eram pe şevaletul unui pictor inspirat… Am făcut câteva poze din depărtare şi am plecat mai departe.

Ajunsă acasă am căutat pentru prima dată impresii despre acest loc din Transilvania. Am găsit, aşa cum era de aşteptat, puţine. Totuşi am aflat că teritoriul acestei comune este considerată poarta nordică a intrării în Munţii Apuseni, iar satul Sâncraiu este datat încă din 1288. Din fericire se pare că mulţi i-au conştientizat valoarea şi locul se află în plin proces de dezvoltare turistică. Dar promovare ZERO, aş adăuga.

Nu ştiu ce o să faceţi voi după ce o să vedeţi trei din pozele pe care le-am făcut eu ieri, dar eu cu siguranţă o să “sap” puţin în interiorul acestui sat care m-a atras atât de tare.

România Merită Descoperită, nu am uitat de asta, dar cred că nu ştiu încă exact cum să o abordez. Mă mai gândesc… Poate şi voi în această mini-vacanţă de 1 mai (la care nu se mai aştepta nimeni) o să ajungeţi pe undeva prin România, printr-un colţ care merită descoperit şi arătat tuturor ca exemplu pozitiv, ca loc care îţi taie răsuflarea, dar şi ca loc, care prin respiraţia proprie te poate aduce pe tine, ca turist, la viaţă. Mini-Vacanţă plăcută vă doresc! :)

Bialog Cafe: cărţi gratis şi cafea cu iz de vacanţă

Cel puţin de vinerea viitoare, pentru 3 sau 4 zile putem considera că suntem în vacanţă, nu? Mă rog, la noi unii lucrează şi în ziua de Paşte (ceea ce mi se pare total greşit şi în fine, asta e altă discuţie, despre programul de muncă la români), dar cei mai mulţi beneficiem de câteva zile libere. Vacanţa de primăvară! Nu e ca vacanţa de iarnă, deşi la ce friguţ e afară, hmmm, însă este şi asta o vacanţă, o Sărbătoare, o întoarcere în familie, o tradiţie… cel puţin la mine e.

Aşa că azi începe Săptămâna Mare, aici puţeţi citi despre fiecare zi din această săptămână în parte. Nu o să vărs treaba cu, “să încercăm să fim mai buni măcar acum” că eu una sunt foarte lămurită cum stă treaba aici, însă tot ce vă pot spune este că mulţi uită de adevărata semnificaţie a Sărbătorii şi trăiesc numai în SMS-uri treaba cu lumina. Greşesc?

În plus, nu uitaţi de iepuraşul Bialog, care vă aduce cărţi gratis, le mai puteţi cere până în seara asta la ora 20, ca până dimineaţă să avem căştigătorii, să-mi poată da ei adresele şi iepuraşul să ajungă pe la ei atunci când trebuie să ajungă :)

De relaxare mai am câteva articole pentru voi; de exemplu vedeţi ce se contruieşte la Shanghai, sau vedeţi ce site minunat cu poze doar din Italia am găsit ;) Cel mai complex album despre Italia pe care l-am găsit pe net!! Şi să rămânem tot în această sferă, mai am o recomandare de site care vă ajuta atunci dorţi să plănuiţi o vacanţă la… Veneţia! ;)

Apropo, pleacă cineva din ţară cu ocazia acestor Sărbători? Profită cineva de weekend-ul prelungit? Poate vă atrage Franţa! În acest caz vă recomand poveştile mele din Franţa, că tot am reuşi să completez lista de călătorie cu experienţa franceză (treabă care s-a dovedit a fi nu chiar aşa de uşoară pe cât am crezut).

Şi să încheiem în această notă: poate de Paşte va ploua (foarte probabil), poate va fi doar o duminică ca oricare alta şi în plictiseala ei singurul lucru pe care doriţi să-l faceţi este să staţi în pat şi să vedeţi un film, iată aici nişte recomandări… şi nu uitaţi, orice o să faceţi, petreceţi frumos şi cu folos pentru sufletul vostru, fiecare clipă!

Foto

Cum să vezi ca un turist, oraşul în care locuieşti (azi: Clujul)

Am zis de multe ori: dacă locuieşti într-un oraş frumos ajungi după o vreme să îl consideri pe nedrept, banal. Îmi amintesc şi azi cât de frumos mi s-a părut Clujul prima dată când l-am văzut. Avem 17 ani, eram îndrăgostită cum numai la 17 ani poţi fi (imaginaţi-vă că mai am şi acum presat trandafirul pe care l-am primit atunci.. în Cluj), eram nerăbdătoare să descopăr locuri noi, eram probabil la începuturile mele de turist, fără să ştiu de fapt cum este să fii un turist şi eram… mică :D

Aşadar am văzut Clujul de undeva de sus de la Cetăţuie şi am zis că daaaa, e dragoste la prima vedere. De atunci şi până m-am mutat definitv (cică) în Cluj a mai trecut ceva vreme, dar când am venit ca să rămân, parcă a murit ceva în acea dragoste (cumplit destinul ăsta al omului), adică mi se părea totul foarte accesibil, tangibil, al meu cumva… murise mitul, asta ca să nu o mai lungim. Nu că nu mai era Clujul la fel de “mândru”, ba poate chiar era mai fain, dar… noah, eu era de vină. După ce am facut şcoli pe aici, după ce m-am angajat (întâi ca PR la o agenţie imobiliară, deci am învătat sute de străzi într-un an şi ceva cât am lucrat acolo), era poate normal ca din mit să mai moară, mai ales că îmi făurisem vise noi la poalele dealului Feleacului.. eh….

Dar, nu am vrut şi nu vreau să rămână aşa… astfel că de câte ori am avut ocazia, mi-am propus să văd oraşul “meu” şi altfel, adică ceva în genul: poate într-o zi nu va mai fi al meu, aşa că hai să mă bucur de el acum, să merg cu ochii pe sus pe la clădiri, nu pe jos pe la asfalt sau gropi, să urc la Cetăţuie atunci când timpul mi-o permite, ca să îmi amintesc cum m-am îndrăgostit de acoperişuri fierbinţi, să mă opresc uneori din rutina de zi cu zi şi să mă aşez pe o bancă pe malul Someşului, să intru prin Biserici şi Catedrale şi să le văd ca şi cum aş intra în ele pentru prima dată, să văd 360 de grade într-o piaţă, nu să am ochelari de cal şi să îmi urmez robotizat şi anost drumul…”

Şi vreau să vă spun că mai mult sau mai puţin, aşa am făcut, în plus am profitat de fiecare ocazie când aveam musafiri ca să mă comport şi eu ca un musafir prin oraş, să văd mereu cu ochi curioşi locuri pe lângă care am trecut de alte zeci sau sute de ori, să mă opresc la o terasă şi să mă comport ca şi cum aş fi la o terasă pe malul Senei sau la umbra platanilor, să respir şi să-mi dau răgaz. Să mă simt poate, ceva mai bine ca şi musafirii pe care i-am luat în “turul Clujului” şi paradoxal, dar cred că le-am insuflat ceva din asta şi lor făcându-i să se simtă bine primiţi pe aici (sper!) :)

Sâmbăta trecută a fost un astfel de moment, am avut musafiri şi pe lângă musafiri am avut şi o vreme minunată, cu 20 de grade de primăvară adevărată pe care am aşteptat-o ca pe pâinea caldă… Am pornit în oraş şi am văzut… atât de multe, încât mi-a venit ideea de a le dezvolta mai pe larg pe toate în postări separate pentru că deşi aici lângă mine, niciodată nu am vorbit despre ele ca despre nişte obiective turistice: “Catedrala” Catolică Arhanghelul Mihail, Biserica Piaristă, Biserica Franciscană, Piaţa Unirii, Piaţa Muzeului, Bulevardul Eroilor, Piaţa Lucian Blaga, Hotelul Melody, Cetăţuia şi Doamne câte ar mai fi şi în ce lumină frumoasă le-am văzut zilele trecute, îmi părea rău că nu sunteţi toţi aici cu mine să le vedeţi şi voi… Dar dacă o să veniţi, o să fiu aici pentru voi … şi pentru mine ;)

Promit să vă arat poze (din Cluj) mai multe pe viitor ;)

Despre cum să faci pană în faţă la Castel şi altele de weekend

Am avut un weekend fain rău, cel puţin ziua de sâmbătă, când, pentru că am avut treabă 70 de km mai la vest la Cluj, roţile Kiei ne-am dus şi până la Ciucea. Cu această ocazie l-am vizitat pe Goga la Castel, care Castel (Conac), de pe domeniul de la Ciucea a mai fost văzut de mine în urmă cu vreo, hmm, 12 ani, când am fost în excursie organizată de la şcoală. Îmi aminteam de Mausoleu, de sala de muzică a Casteului, dar cam atât. Clau, care a ajuns acolo tot cu clasa, dar în altă excursie îşi amintea de biblioteca de 6000 de volume a familiei Goga, curios dar eu ori n-am văzut biblioteca în tura precedentă, ori la 15 ani încă nu mă îndrăgostisem în aşa hal de cărţi încât să le văd peste tot ?!?

Oricum, sâmbătă am prins o vreme extraordinară, poate cea mai plăcută zi d.p.d.v. al temperaturilor de la 1 octombrie 2011 încoace. Şi ca o paranteză, martie a venit la Cluj cu 3 zile fantastice, 1, 8 şi 10 martie, din care 10 martie a fost ce trebuia să fie pentru această perioadă, în rest vreme foarte schimbătoare ce a venit la pachet cu o stare psihică schimbătoare ce anunţă astenia, bat-o vina… Azi la Cluj a nins cu fulgi mari şi anormali, nu mai pot cu iarna de anul acesta!…

Am văzut aşadar Casteul/Casa memorială Octavian Goga, Mausoleul iubirii (mormântul soţilor Veturia şi Octavian Goga), Casa de oaspeţi şi Casa Ady Endre (domeniul de la Ciucea i-a aparţinut lui iniţial). Ce se ascunde însă în spatele domeniului de la Ciucea pus la punct de Veturia Goga este o poveste de dragoste. Şi uite aşa, fără să ne dăm seama (jur) excursia la Ciucea s-a transformat într-o ieşire romantică. După ce am vizitat Castelul şi Casele mai sus menţionate (taxă 5 lei/persoană) ne-am pierdut prin imensul parc din jur, urcând la Mausoleu şi vizitând micuţa bisericuţă din lemn.

Mausoleul iubirii este practic cripta familiei Goga. Gândit încă de la început ca mormântul al lui O.Goga, ridicat de către soţia sa, soprana Veturia Goga, planurile au fost iniţial înmânate lui Constantin Brâncuşi, care însă nu  avut timp imediat să se ocupe de monument, aşa că pentru a nu întârzia şi mai mult începerea lucrărilor, Veturia Goga încredinţează lucrarea lui G. M. Cantacuzino. Chiar şi aşa, datorită superbului mozaic cu marmură de Murano, lucrat exclusiv de Veturia Goga, mormântul este gata abia 20 de ani mai târziu (Veturia oricum îi supravieţuieşte omului iubit 40 de ani şi marea ei dorinţă este să fie înmormântată alături de el, ceea ce se şi întâmplă).

Sentimentul care m-a încercat în faţa acelui monumet dedicat iubirii, a fost unul seren şi de împlinire, jur că a fost ceva dincolo de ce am putut să pricep, aveam un zâmbet cu aură de înţelege pentru Veturia Goga, parcă spiritul ei mângâie fiecare trecător. Clau mi-a zis: “până şi ghida a vorbit mai mult despre Ea decât despre EL”, şi aşa mi s-a părut şi logic să fie, tot ce s-a creat acolo la Ciucea s-a creat în jurul EI, însă pentru EL şi mi se pare extraordinar. De aceea pun Ciucea pe lista celor mai romantice locuri din România.

Ce e păcat este că încă ne aflăm la final de iarnă, totul este încă gri acolo în afară de cerul albastru al zilei de ieri şi de mozaicul de un albastru demenţial al Mausoleului Iubirii. Probabil într-o zi de primăvară adevărată, când pomii sunt înfloriţi, iar iarba înverzeşte, sentimentul se poate să fie potenţat. Însă dacă ajungeţi acolo, indiferent de anotimp, treceţi si pe la minunata bisericuţă din lemn, unde o măicuţă, acolo de când veacul, vă va deschide şi vorbi cu drag. Am primit aşa o urare frumoasă la plecare de m-am gândit la ea mai apoi toată ziua.

Şi ca să coborâm cu picioarele pe pământ, când ne-am întors la maşină să o luăm din loc, am observat că am făcut pană, când nu ştim, n-am simţit, însă n-am vociferat prea tare căci e prima pană după 55.000 de km cu Kia, probabil “s-a dezumflat” pentru că ea a rămas în faţa castelului şi nu a putut urca.

Mai multe poze cu soarele ce l-am lăsat să ne mângâie, aici ;)

Cheile Turenilor

Și uite că se face aproape o lună de când am vizitat Cheile Turenilor, acest colț minunat de natură, aflat la foarte mică distanță de Cluj. Nu la fel de popular ca și Cheile Turzii, unde și noi am ajuns prima dată în 2009, iar apoi anul acesta am făcut Traseul Crestei, Cheile Turenilor sunt, vorba prietenului care ne-a condus prin zonă, un copil al zonei aș zice, :) mai “sălbatice”. Da, Cheile Turenilor, nu sunt la fel de spectaculoase ca și Cheile Turzii, dar sunt mai sălbatice și mai “românești” :D

O să las fotografiile să vorbească despre peisaj, dar ce vreau eu să mai adaug este că dacă aveți posibilitatea să le vedeți, alegeți așa ca și noi o toamnă din asta mai târzie sau o primăvară cu miros de liliac și evident, nu faceți ca mine, adică mergeți încălțați adecvat. Eu am mers cu niște sandale sau ce sunt alea, pentru că inițial nu am pornit spre Chei ci spre un alt loc, unde nu am zăbovit. Așa că am tras o căzătură de toată frumusețea, una de să o țin minte ceva vreme, una care mă obligă să mă încalț potrivit, data viitoare :)

Pentru prietenii care vor să ne viziteze zona, adăugăm așadar la lista impresionantă de obiective din județ, Cheile Turenilor, în “circuitul brevetat al Clujlui” :). Mai vreau la Băișoara, că e aci la o aruncătură de băț și asta, dar deja Clau are oroare când aude, că nu poate pricepe ce vreau eu să văd și să fac acolo dacă nu schiez… Dar se va remedia cu răbdare, revin ;)