Cum o fi să te măriți cu viitorul rege al Angliei?

Foto

Kate se mărită cu Will, iar el tot ce are interesant pe lângă tronul Angliei este zâmbetul de nota 20 care îi înfățișează toți dinții. Will se însoară cu Kate, iar ea tot ce are interesant pe lângă faptul că poartă pe deget inelul de logodnă al lui Lady Di, este că acu’ 2 ani i-a dat papucii pentru că el nu avea gânduri de însurătoare. Cu alte cuvinte sunt mișto ăștia doi, s-au comportat foarte normal până acum și au așteptat o droaie de ani ca să se ia, semn că… se întâmplă și la case mai mari, ba chiar regale :)

Will a fost mereu ceva mai “elegant” față de bezmeticul de frate-so. El seamănă și la figură și la caracter cu Lady Diana, în timp ce Harry tot îi tat’su, sunt curioasă pe viitor ce boacăne o să mai facă. Will a fost feblețea multora, în special a celor care se visau prințese (deci a majorității femeilor). Will, de azi le lasă pe cele vizate fără obiectul adorației… pentru că el se însoară fix azi cu o “fostă colegă de facultate”.

Kate, fată deșteaptă și bogată, devenită între timp și celebră și sper eu din suflet fericită, îl ia de bărbat pe Will la 30 de ani de când Diana Spencer l-a luat pe “drăguțul” de Charles, sperând de asemenea la fericire și nemurire. I-a ieșit numai partea cu nemurirea și chiar și aceea abia în ’96 și încă mă întreb de ce :( Kate nu va avea aceeași soartă, căci spre deosebire de viitoarea ei defunctă soacră, pe ea familia regală o vrea, făcându-mă pe mine să mă întreb și de această dată de ce și pentru ce, dar nu mai contează.

Zi mare pentru ei și pentru întreaga planetă. O nuntă regală este ceva demn de un film artistic reușit, este o gală, o paradă și o chestie atât de populară încât întreaga suflare a globului va fi măcar pentru câteva secunde/minute/ore cu gândul la ei. Mă gândesc la mireasă și la cât de emoționată trebuie să fie… și cum naiba nu, din moment ce orice mireasă de rând se stresează maxim ca toate să meargă bine in the big day?!? Sunt foarte curioasă să o văd, să-i văd rochia și sunt și mai curioasă de sărutul oficial de după ceremonie.

Din câte am înțeles ea nu-i va jura supunere, nici Diana nu a făcut-o și a intuit bine, sper ca la Kate aceasta mică omitere să fie doar de “hai să fim moderni, ce naiba?”. Am mai auzit și că “minunatul” cuplu regal va merge în voiajul de nuntă în insula Corfu și îmi și pregăteam o mare bilă albă pentru ei, dar după numai o zi am auzit că de fapt vor merge în ceva insule exotice de pe langă coastele Australiei. Ei să fie sănătoși că pentru câteva mii de lire pe noapte oricine îi va primi, chiar dacă nu au rezervări făcute înainte :P

În rest, e minunat să vezi că după ce toate fetele din lume visează să ajungă prințese unora chiar le iese. Și în ce fel…

Noi le urăm, CASTEL DE PIATRĂ (vorba cuiva) ;)

P.S. Dacă cineva ajunge în Anglia în această perioadă și mai găsește pliculețe de ceai ca cele de mai jos, rog frumos să-mi trimită și mie două. La plătesc, evident ;)

Home. Tired

Ce ați făcut de Paște? O să vă povestesc și eu, dar normal, acum sunt pe fugă, de fapt cam de o săptămână sunt pe fugă și serios că am obosit. De aseară, de după 10, când am ajuns în Cluj vreau să văd numai patul. Dar îmi revin eu :)

Voi?

Înfloresc grădinile

Chiar dacă internetul ne zice că de săptămâna viitoare temperaturile vor scădea și că vor veni frumoasele ploi de primăvară, săptămâna aceasta Clujul s-a îmbrăcat mai subțire. Am avut parte chiar și de prima sâmbătâ (după un lung șir de 3 la număr) în care stropii de ploaie și-au făcut apariția abia pe la 7 seara când deja eram în casă. Dar și așa, mirosul de ploaie călduță mi-a prins bine… nu mai e cale de întoarcere, am scăpat de cojoacele groase. Iar la Cluj, în sezonul ce tocmai s-a încheiat, am simțit cojoacele alea, parcă mai grele ca în alt an.

Vineri, la cele 19 grade cu tentă de 20, am urcat până sus la Cetățuie, așa că într-un slalon printre musafiri și alte sarcini ale zilei. Am petrecut o oră pe bancă citind cu soarele ” în cap”, încărcându-mă ca o baterie.

Sâmbătă după o dimineață care s-a prelungit până pe la 3, am petrecut o după amiază la Tarnița. Vânt călduț, apă, nori, apoi soare, apoi iar nori, dar o lumină difuză ce anunța apropierea căldurii a invadat toate pozele pe care le-am făcut. Din păcate, față de anul trecut, locul mi s-a părut parcă mai împânzit de buruieni, dar totuși frumos, inexplicabil. E minunat să ai așa un loc la 20 de minute de Cluj, un loc în care să dai o fugă total neplanificată.

Înfloresc grădinile, cerul s-ar putea să nu fie în fiecare zi ca oglinda, dar fiecare rază de soare ne aduce mai aproape de vară. Și ce mult îmi place mie vara…

Bârlogul lui Faust

Merg susținut la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj, de 3 ani de zile. Știu că ea se numește Lucian Blaga în cinstea marelui scriitor, știam povestea “exilării sale” la BCU după ce i s-a desfințat catedra de la Universitate, dar niciodată nu mă gândisem cu adevărat care a fost biroul său. De fapt mă gândeam că a fost o incăpere obisnuită care acum o fi ocupată de vreo secretară…

Reptet, merg de 3 ani, mă învârt prin Bibliotecă ca la mine acasă.. și totuși abia săptămâna trecută am zis: hai să cobor de la etajul 2 la etajul 1 prin cealaltă parte a scărilor, pe unde nu cobor de obicei (asta nu înseamnă că nu am mai coborât). Ei… la jumătarea lor (undeva pierdut între etajul 1 și 2) există o ușă mica parcă desprinsă din Alice în Țara Minunilor, pe care citesc cu litere mari “Bârlogul lui Faust”. Mă apropii și nu-mi vine a crede… văd numele lui Blaga și explicația: cum că în perioada imediat următoare destituirii de la Catedra de Filosofia Culturii, lui Blaga i se oferă un post mic la bibliotecă. Aici, pe acea ușă micuță intra marele (propiu+figurat) poet și filosof, să lucreze cât era ziua de lungă. Aici l-au vizitat foști studenți, aici este locul la care face referire în scrierile lui când vorbește de perioada bibliotecii și mai ales aici își scrie sârguincios traducerea la Faust (cea mai bună din literatura română). Aici, acolo… în Bârlogul lui Faust. N-au trecut decât 50 de ani de la moartea sa și probabil cam 60 de când cobora și urca și el scările prin același loc ca și mine.

Am găsit răspunsul și am tremurat puțin înaintea lui, acolo între “nebănuitele trepte”… chiar sub nasul meu, pe unde mă purtau mereu pașii fără să ridic puțin privirea. Nu știu dacă se poate intra acolo, dar mi-am imaginat un birou micuț și învechit (cum altfel poate fi un bârlog?).

Ușa aceea micuță, încăperea acea cu iz claustrofofic, mă fac să vă respect ceva mai mult domnule, Blaga!  Mă bucur că pașii mi-au fost “îndrumați” întracolo. A fost ceva magic.

Un subiect greu de digerat

Citeam cu ceva vreme in urmă la Tomata un articol despre sinucidere, articol care a creat la vremea lui multe controverse, doar toată lumea se pricepe și la asta, nu? Nu pretind că eu aș fi avut pe acolo o părere pertinentă, susțin chiar faptul că nu știu despre ce este vorba când aducem în discuție un subiect atât de delicat și de deranjant. Dar, citind “Pe culmile disperării” a lui Cioran, am găsit părerea lui și m-am cutrenurat la faptul că un băiat (practic) de 22-23 de ani, cât avea Cioran când a făcut însemnările reunite în acestă carte, a putut simți așa ceva:

Cîtă laşitate în concepţia celor care susţin că sinuciderea este o afirmaţie a vieţii! Pentru aşi scuza lipsa de îndrăzneală, inventează diverse motive sau elemente care să le scuze neputinţa. În realitate, nu există voinţă sau hotărîre raţională de a te sinucide, ci numai determinante organice, intime, care predestinează la sinucidere.

Sinucigaşii simt o pornire patologică înspre moarte, pe care, deşi îi rezistă conştient, ei no pot totuşi suprima. Viaţa din ei a ajuns la un astfel de dezechilibru, încît nici un motiv de ordin raţional no mai poate consolida. Nu există sinucideri din hotărîri raţionale, rezultate din reflexii asupra inutilităţii lumii sau asupra neantului acestei vieţi. Iar cînd ni se opune cazul acelor înţelepţi antici ce se sinucideau în singurătate, eu voi răspunde că sinuciderea lor era posibilă numai prin faptul că au lichidat viaţa din ei, că au distrus orice pîlpîire de viaţă, orice bucurie a existenţei şi orice fel de tentaţie. A gîndi mult asupra morţii sau asupra altor probleme periculoase este desigur a da o lovitură mai mult sau mai puţin mortală vieţii, dar nu este mai puţin adevărat că acea viaţă, acel corp în care se frămîntă astfel de probleme trebuie să fi fost anterior afectat pentru a permite astfel de gînduri. Nimeni nu se sinucide din cauza unor întîmplări exterioare, ci din cauza dezechilibrului său interior şi organic. Aceleaşi condiţii exterioare defavorabile pe unii îi lasă indiferenţi, pe alţii îi afectează, pentru ca pe alţii săi aducă la sinucidere. Pentru a ajunge la ideea obsedantă a sinuciderii trebuie atîta frămîntare lăuntrică, atît chin şi o spargere atît de puternică a barierelor interioare, încît din viaţă să nu mai rămînă decît o ameţeală catastrofală, un vîrtej dramatic şi o agitaţie stranie. Cum o să fie sinuciderea o afirmaţie a vieţii? Se spune: te sinucizi, fiindcă viaţa ţia provocat decepţii. Ca atare ai dorito, ai aşteptat ceva de la ea, dar ea nu ţia putut da. Ce dialectică falsă! Ca şi cum acel ce se sinucide nar fi trăit înainte de a muri, nar fi avut ambiţii, speranţe, dureri sau deznădejdi. În sinucidere, faptul important este că nu mai poţi trăi, care nu rezultă dintrun capriciu, ci din cea mai groaznică tragedie interioară. Şi a nu mai putea trăi este a afirma viaţa? Orice sinucidere, din moment ce e sinucidere, e impresionantă. Mă mir cum oamenii mai caută motive şi cauze pentru a ierarhiza sinuciderea sau pentru ai căuta diverse feluri de justificări, cînd no depreciază. Nu pot concepe o problemă mai imbecilă decît aceea care sar ocupa cu ierarhia sinuciderilor, care sar referi la sinuciderile din cauză înaltă sau la cele din cauză vulgară etc.… Oare faptul de aţi lua viaţa nu este el atît de impresionant încît orice căutare de motive pare meschină? Am cel mai mare dispreţ pentru acei care rîd de sinuciderile din iubire, deoarece aceştia nu înţeleg că o iubire ce nu se poate realiza este pentru cel ce iubeşte o anulare a fiinţei lui, o pierdere totală de sens, o imposibilitate de fiinţare. Cînd iubeşti cu întreg conţinutul fiinţei tale, cu totalitatea existenţei tale subiective, o nesatisfacere a acestei iubiri nu poate aduce decît prăbuşirea întregii tale fiinţe. Marile pasiuni, cînd nu se pot realiza, duc mai repede la moarte decît marile deficienţe. Căci în marile deficienţe te consumi întro agonie treptată, pe cînd în marile pasiuni contrariate te stingi ca un fulger. Nam admiraţie decît pentru două categorii de oameni: pentru acei care pot oricînd înnebuni şi pentru acei care în fiecare clipă se pot sinucide. Numai aceştia mă impresionează, fiindcă numai în ei clocotesc mari pasiuni şi se dezvoltă mari transfigurări. Acei care trăiesc viaţa pozitiv, cu siguranţa fiecărei clipe, încîntaţi de trecut, prezent şi viitor, nau decît stima mea. Singuri aceia care în fiecare moment iau contact dramatic cu realităţile ultime mă zguduie pînă dincolo de orice rezistenţă.

De ce nu mă sinucid? Fiindcă mie mie scîrbă atît de moarte, cît şi de viaţă. Sînt un om care ar trebui aruncat undeva, întrun cazan cu flăcări. Nu pricep absolut deloc ceo fi cu mine în acest univers. Simt în acest moment o necesitate de a striga, de a scoate un urlet care să îngrozească întreaga lume, să facă pe toţi să tremure, să plesnească întro nebunie de groază.

The Royal Wedding

Am descoperit (via Lumea Mare on FB) site-ul oficial al celei mai așteptate nunți din 2011 (pentru unii) :) Ei… totuși nu am putut rămâne indiferentă, mai ales ca este vorba despre o poveste cu prinți și prințese și am intrat să văd care-i treaba. Ea se prezintă cam așa și pentru cei interesați este un mic deliciu la cafeaua de sâmbătă sau duminică dimineața. Ce ziceți?

Eu zic doar că mi-ar plăcea să fiu în Londra pe 29 aprilie chiar dacă nu aș apuca să văd nimic din oraș ci doar gloata aia mare de oameni. Ar fi inedit, însă prețurile cazărilor au explodat și chiar și în aceste condiții abia mai găsești un loc, aruncă un ochi pe booking și te vei lămuri.

În altă ordine de idei, baftoasă Kate asta, îi doresc să fie fericită, dar să nu pățească ca soacră-sa și mai presus de toate să știe ca la nunta proprie toate vom fi prințese (haha) așa că nu o invidiem prea tare :)

A primit careva invitație? Și dacă da și va merge, cât dă? :)

Foto

De 3 X C: Cluj, Cristina, Cărți

Ieri am cunoscut-o pe Cristina, posesoarea și creatoarea blogului Prelude in E minor, care se afla într-o scurtă vizită de o zi jumate la Cluj. Dacă e să mă întrebe cineva cum a ajuns Bianca de la Cluj să se întâlnească cu Cristina de la Iași, răspunsul ar fi următorul: pentru că într-o zi li s-au întâlnit comentariile despre cărți pe blogul uneia dintre noi.

Pentru necunoscători, Prelude in E minor este unul dintre cele mai inteligente și cochete bloguri pe care le citesc, iar când am auzit că vine Cristina la Cluj am zis că este o șansă deosebită să o întâlnesc. Ceea ce s-a și întâmplat. Și pe unde m-am plimbat cu Cristina? Prin librării… evident: Carturești, Humanaitas, Dacia… a fost o reală plăcere, în plus Cristina este o fată foarte inteligentă și simpatică.

Din păcate Clujul nu e chiar atât de verde și nu am apucat să urcăm la Cetățuie și nici să ne bucurăm de o sesiune foto in Parcul Central, dar la următoarea vizită mă țin de promisiune și recuperăm restanțele.

A! și cu ocazia întâlnirii am primit și cartea pe care o câștigasem pe blogul Cristinei, asta cu ceva vreme înainte ca eu să aflu că ea va veni la Cluj. M-am și pus deja să o citesc, este vorba de Cititorul din peșteră de Rui Zink. Mersi :*

P.S. Tot din păcate nu am poze, dar Cristina care este un artist sper să mi le trimită și mie  pe cele pe care le-a făcut ieri.