Italia, Travel

Ce ne-a venit cu Toscana

7 comentarii

Ca să fiu sinceră totul a început anul trecut pe vremea asta când ne căutam destinație pentru luna de miere :D Nu aș fi crezut că vom căuta ceva până să ajungem la un numitor comun. Recunosc că eu am vrut Spania (Tenerife sau barem Barcelona), dar din motive de neînțeles pentru mine Clau nu a vrut și pace. Am lăsat-o așa o vreme, apoi mi-a zis că poate Tenerife nu ar fi rău. După ce am căutat de ne-am amețit cazări frumoase pe insulă, ne-am dat seama că e aiurea cu legăturile la avion până acolo și ultimul lucru pe care îl doream era să pierdem nopți prin aeropoarte (apropo, am văzut azi dimineață la Pisa că Ryanair are cursă Pisa-Tenerife, dar anul trecut nu știam). În fine, a cam căzut astfel faza și Spania odată cu ea.

Dar într-o zi când era Clau mai odihnit numai ce-l aud că-mi zice: “dar, ce ai zice de Italia, dacă tot îți place așa de mult?” (deja pe mine mă apucaseră damblalele cu Italia, mai ales că fusesem la Roma între timp). Mi-a căzut cu tronc ideea lui, mai ales că mai existau locuri superbe de descoperit în “cizmă”. “Ok, fie, dar unde în Italia? La Florența, zice Clau fără să clipească, e romantic, e original, e Italia și mai ales o să avem o grămadă de locuri de vizitat”… (știa cu cine pleacă!). Asta se întâmpla pe la începutul acestui an, după o vreme am găsit și un hotel excelent ca preț, locație și review-uri și am făcut rezervare pe 6 nopți la Hotel Caravaggio (cu drept de anulare gratuită), urmând ca imediat după nuntă să ne luam biletele de avion pentru luna august. Era ca și sigură treaba…

La final de aprilie, găsim însă bilete “aproape gratis” spre Pisa și deși nu renunțăm la ideea cu Florența și Toscana, luăm bilete pentru 10 iunie la Pisa, urmând ca mai apoi să ajungem în Cinque Terre (dar povestea asta o știți deja). Ei, întorși acasă, am început să căutăm bilete de avion pentru august, dar piedicile s-au ținut lanț, o serie de probleme apărute de la o săptămână la alta, amânau luarea biletelor ca într-un final apoteotic să ne dăm seama că nu mai putem merge la Florența și că nu are rost să ne mai amăgim. Am suferit când am anulat cazarea, mai să plâng nu alta, mai ales că știam că este un loc dorit de ceva vreme, pentru un scop anume și mai ales știam că și Clau ar fi dorit “vacanța” la Florența la fel de mult ca mine (în general eu sunt cea care își dorește vacanțele de două ori pe lună dacă se poate). Ei, asta este, am acceptat cu mari păreri de rău, dar ce era să fac?!?

Însă, se pare că Cineva, acolo sus (că altfel nu vreau să-mi explic), a dorit ca noi doi să vedem Florența și Toscana anul acesta, căci într-o zi la final de august, intrând pur și simplu “doar așa” pe site la Wizz, am găsit niște bilete spre Pisa (la o oră de Florența) atât de ieftine încât am zis că nu se pot rata, și le-am luat pe loc (pe principiul “și dacă nu mergem”, “dar mergem”)  Și de atunci am numărat zilele până pe 22 octombrie. Întâmplarea a făcut să fie la două zile după ziua mea, deci cadou sigur, garantat… rugăciunile mi-au fost ascultate. Mulțumesc ;)

Italia, Travel

Vinuri, Nurofen si locuri de trait vesnic

5 comentarii

Pentru ca am considerat ca am vazut ieri din Florenta chiar mai mult decat ne propusesem, am schimbat putin planul pe aici si am iesit azi sa vedem adevarata Toscana. Desi am fost sceptica datorita racelii mele din ce in ce mai prezente si pe langa asta Clau dadea si el semne de racela, ca doar impartim totul, ziua de azi a fost una dintre acela zile pe care, stiai ca le vei trai, dar nu prevedeai cand se va intampla. Abia astept sa va povestec despre ea pe larg, sa va spun ce a schimbat aceasta zi in mine. Va spun doar ca am vazut locul in care sper sa locuiesc si eu cand candva, regiunea Chianti, inima Toscanei. Acolo am vazut “via mea din Toscana”, un loc in care trebuie sa traiesti, sa iubesti si sa mori, pentru ca de celelalte s-a ocupat deja natura.

M-am intors de acolo fascinata complet (ca si cum mai era nevoie sa ma ia Italia pe sus cu ceva). Si cand ma gandesc ca nici nu a fost in plan… uff. Am mai vazut “Manhattan-ul medieval” de la San Gimignano si spendida Siena, asa ca am lasat pe maine sa mai recuperan ce mai avem de recuperat din Florenta.

Printre degustari de vin, ulei de masline, otet balsamic si crema de lavanda, am petrecut o zi perfecta. Noroc cu Nurofenul care m-a readus cu picioarele pe pamant, ca sa zic asa… si totusi ma intreb: de ce nu am putut raci in halul asta macar dupa 25 octombrie de exemplu?

Italia, Travel

Live din Toscana… de la Florenta

10 comentarii

Dragilor, am ajuns la Florenta in aceasta dimineata la ora 9 dupa poate cel mai de rutina si scurt zbor ever. Am zburat pe aceeasi ruta in vara, dar pentru ca de aceasta data am plecat din Cluj la ora 6, am atipit cam un ceas si totul a parut mai scurt. Pentru ca noaptea trecuta nu am dormit deloc, a fost zbor din ala pentru care nu merita sa te culci, ca te trezesti mai obosit, am fost azi un pic ametita, dar cred ca eram oricum la cat de fain e pe aici. Vestea proasta este ca am plecat cu o durere in gat care a persistat si acum cred ca vrea si nasul sa zica ceva de rau, dar vestea buna este ca nu prea imi permit eu acum sa ma vait… in plus am pacalit raceala de trei ori in acest sezon. Sper sa ma linistesc.

Am venit abia dupa masa sa ne luam camera in primire si acum am zis sa ne odihnim putin si daca gatul si nasul imi dau pace sa ne plimbam mai spre seara. Aici sunt cam 16 grade, dar pentru ca bate vantul destul de tare nu le prea simti, este soare si la soare este chiar placut, dar cum treci la umbra iti amintesti ca este totusi toamna… si cand ma gandesc ca unii azi dimineata plecau la Palma de Malorca… hmmm… cica pe acolo se poate face inca baie in mare.

In alta ordine de idei de dimineata si pana acum am reusit sa ne plimbam o gramada. O sa le iau pe rand, dar nu acum, acum am vrut doar sa profit de acest moment de respiro sa va salut si sa va spun ca daaa… asa cum stiam, straniu cumva, inainte de plecare, Toscana are un farmec aparte, un romantism pur si simplu molipsitor si o atmosfera de roman clasic. Cei care prefera aceste ingrediente ma vor intelege. Abia astept sa vad ce mai e de vazut prin zona si abia astept sa vad daca ne iese planul de a vedea ceva si prin imprejurimi.

Va doresc un weekend placut de care sa va bucurati si sa nu raciti asa ca mine.

p.s. scuze pentru aceasta postare dezordonata, dar scriu in premiera de pe iPad si imi lipseste laptopul meu drag…

Italia, Travel

De pe Câmpul Miracolelor în Grădina Raiului

7 comentarii

Mărturisesc că am plecat cu inima îndoită din Pisa, mai ales că îmi alesesem terasa preferată din zecile care împodobeau centrul. Mai vroiam un cappuccino și o gelata italiană demențială, dar știam că trebuia să ajungem să ne cazăm și să ne odihnim picioarele obosite și glezna umflată :)

În gara din Pisa mare coadă mare la bilete, dar era și plin de tonomate foarte deștepte de unde îți puteai lua bilet fără să stai 30 de minute la coadă. Aici era mai liber, căci trag concluzia că nu toată lumea știe să cumpere de la ele. Cu 10 euro pentru amandoi am cumpărat bilete spre La Spezia și am urcat imediat în tren, căci trebuie să vă spun că în Italia sunt mai multe trenuri spre o destinație decât sunt scrise pe panourile de sosiri și plecări. Adică dacă vezi că ai tren la 9 se poate să mai apară unul la 9 fără un sfert. A! și să nu urci niciodată în Italia într-un tren înainte de a valida biletul la aparatele galbene care sunt împrăștiate peste tot prin gări.

Drumul spre La Spezia durează cam o oră și te transportă printr-o multitudine de orășele simpatice în care te-ai muta mâine, liniștite, înverzite și extrem de cochete. Și am și ajuns deja în La Spezia. Aici știam că nu vom mai putea ieși la vizitat că era târziu și trebuia să mai luăm un tren până la Corneglia, unde trebuia să ne cazăm. Aceeași poveste, coadă la bilete, luăm de la tonomat două bilete pentru 3 euro și ceva ambele, urcăm în primul tren care pare să meargă în direcția noastră, întrebăm de 7 ori ca să fim siguri și în 10 minute suntem în Parcul Național Cinque Terre, în gara din Corniglia și privim muți marea chiar de acolo din gară.

Am ajuuuuuns!!!! Dar stai că avem de urcat din gară până în sat și satul pare destul de sus. Știam ceva despre niște scări dar cu toate astea o luăm pe drumul pe care merg mașinile și înconjurăm satul ca să ajungem în el. E greu, dar priveliștea face toți banii și tot efortul. Când ajungem sus, vedem și cele 382 de trepte ce puteau fi urcate oarecum mai ușor decât drumul nostru, dar măcar știm pe zilele următoare (și chiar le-am urcat și coborât de două ori în fiecare zi mai apoi).

Affitacamere La Torre știam că trebuie să fie pe Via Solferini, știa și GPS-ul asta, dar să-l înțelegem și pe el, era buimac de atâta frumusețe. Ne ajută un senior de treabă care făcea curat în curtea unei bisericuțe și ajungem în fața “hotelului” (impropriu spus pentru că în satele astea exista clădiri cu camere, nu hoteluri, condițiile sunt de hotel, dar practic hotel nu există). Ușa era închisă, sunăm la nr. de telefon scris cu acuarelă pe tăblița cu numele locației. Răspunde o fată care ne spune că ajunge în două minute ca să ne predea camera. Fix în două minute apar Alison și Cristian, ea știe engleză, el nu, sunt foarte tineri și foarte frumosi, căsătoriți îmi dau seama după verighetă (mai nou remarc acest aspect) :) simpatici foc și foarte profi, au venit la ei cu facturi și aparat de încasat cu cardul. Plătim atunci și gata, camera va fi a noastră pentru 3 nopți. Merg pe balcon (e singura cameră cu balcon), se vede marea… ah.. nu putea fi mai bine…

Un duș scurt și fuga prin sat, nu de alta dar îmi dădusem bandajul jos de pe gleznă și am văzut că nu mai era umflată. Yeeeey… Corniglia ești superbă, ne plimbăm de amețim, ne place absolut totul și ne simțin ca în paradis, mai ales eu. După o pizza Napoli cu vedere spre apus, era în paradis și Clau. Nu se putea termina mai bine o asemenea zi. Am adormit duși. Totuși pe la 5 în dimineața următoare, eu m-am trezit și am ieșit pe balcon să văd dacă marea era tot acolo. Era, am mai putut dormi liniștită până la 8 jumate.

Italia, Travel

The road to Riviera di Levante via Pisa

9 comentarii

Deși avem ceva plănuit pentru luna august a acestui an, ne-am hotărât să plecam și imediat după nuntă undeva cu foarte puțin timp înainte de eveniment, atunci când prin desele mele vizite pe site-ul Wizzair.com, într-o duminică plictisită, am găsit niște bilete de avion la prețul derizoriu de 80 de lei/persoană (toate taxele incluse) pentru zborul Cluj-Pisa din data de 10 iunie dus și retur pe 13 iunie. La un calcul rapid veneau 160 de lei dus/intors pentru amandoi la o săptămâna de la nuntă, către un oraș în care nu mai fusesem, Pisa, și către o țară pe care o iubim, Italia. Dar, imediat după cumpărarea impulsivă a biletelor am știut că nu Pisa va fi punctul central al vacanței noastre ci Riviera italiană (Riviera italiană se întinde de o parte și de alta a orașului Genova; Riviera di Levante de la granița cu Toscana până la Genova și Riviera di Ponente de la Genvoa la granița cu Franța) aflată în imediata apropiere. În plus îmi doream enorm să ajung în Cinque Terre încă de când văzusem niște poze pe un blog toamna trecută. Totul părea ok, eu eram extaziată, însă au apărut două probleme: prima era buletinul. Eu nu am pașaport și aflasem că buletin în regim de urgență nu se poate face (îmi schimbam numele, avem nevoie de buletin nou ca să pot ieși din țară). Aproape că am plâns de nervi, dar din fericire aflasem din timp de problema asta și aveam vreme să mă interesez cum se poate rezolva. După numeroase întrebări pe forumuri și la Evidența populației am aflat că se poate elibera buletin nou într-un timp mai scurt în caz de “honeymoon”, căci lumea e mai îngăduitoare. Cu toate astea, pe 6 iunie eram în Cluj la ghișeu să-mi depun actele dacă vroiam să plec. În condițiile în care dormisem numai câteva ore de la nuntă, dansasem non stop o noapte întreagă și am condus de la Ineu la Cluj luni dimineața ca să ajung pe 12 la primărie la Cluj, poza de buletin este puțin adormită, dar nu primim plângeri :) Miercuri eram deja fericita posesoare a noii cărți de identitate. Și am promis solemn ca pentru evitatea unor alte stresuri provocate de actele făcute la urgență, să-mi fac din timp și un pașaport, cât mai repede ;)

A doua problemă a apărut cu două zile înainte de plecare: o entorsă :) Normal că o făcusem la nuntă, dar cine să o simtă atunci? Eu cu doza de adrenalină injectată drept în inimă nu am simit nimic nici la nuntă și nici două zile după, până marți seara când mi s-a umflat glezna cât o buturugă, iar eu mi-am amintit instant momentul în care mi-am sucit piciorul pe ringul de dans, dar nu am acordat nicio importanță evenimentului. Miercuri luam antiinflamatoare și îmi frecam glezna cu Voltaren. La fel și joi, la fel și vineri în dimineața plecării. Din fericire nu mă durea, dar arata de cerea o radiografie nu alta. Grrrr… nuuu, nu îmi ratam eu vacanța din cauza unei glezne, fie ea chiar și a mea :)

Avionul a decolat din Cluj cu o întârziere de peste o oră, la Cluj ploua de rupea și cică nici la Pisa nu era mai mișto. Totuși când am aterizat pe Galileo Galilei în Pisa, era soare, bătea un vânt plăcut și era călduț. De la aeroport până la Pisa Centrale se merge cu un tren care face 5-6 minute și costă 1.10 euro/persoană.  Când am ieșit din gară am știut că nici glezna și nici vremea nu o să ne strice zilele frumoase ce se arătau. Așa că am pornit să îndreptăm turnul din Pisa. Am luat-o pe jos pe centru spre Campo dei Miracoli. Din start am zis că nu va fi suficientă acea jumate de zi pentru a vedea orașul, Pisa nu este mare dar este un oraș fabulos, așezat pe râul Arno, plin de istorie și de culoare, cu puncte turistice arhicunoscute, Pisa merită câteva zile să-i străbați străduțele și să te bucuri de mirosul proaspăt al ierbii de pe Câmpul Miracolelor.

Tot ce am reușit noi să facem a fost să mâncăm niște paste autentice și să bem un cappuccino la o terasă de pe centru, să intrâm în câteva magazine cu suveniruri, să ne cumpăram un Moleskine de la o librărie cochetă, să strabatem centrul istoric per pedes, să bem un Duff și evident să petrecem o oră la umbra turnului înclinat. A! și să-l răsturnăm sau după caz îndreptăm, cum dă mai bine în poze :) Regret că nu am urcat în turn, dar era coadă la bilete și la intrare, iar noi nu mai puteam zăbovi prea mult. Cu ocazia asta am descoperit o chestie interesantă la noi doi ;) eu regret mereu dacă nu apuc să văd tot ce se poate vedea într-un loc pentru că merg pe principiul “dacă nu mai ajung niciodată aici”, în schimb Clau e foarte flexat, le ia pe toate ușor, iar dacă nu reușim să vedem ceva spune “lăsăm pe data viitoate că singur ne mai întoacem aici, ce vrei să nu mai ai ce vedea atunci?’ :) Yin/Yang, right?

Cu un deget îl țin și nu cade :)

Apoi a trebuit să ne întorcem la gară căci mai aveam până la destinație. Trebuia să luăm un tren spre La Spezia, să părăsim Toscana și să ajungem în Liguria, de unde un alt tren avea să ne aducă în Corneglia, în Parcul Național Cinque Terre, dar despre asta în episodul următor.

Până atunci: pozele de la Pisa :)

Close Menu