Am văzut Copenhaga în urmă cu jumătate de an, la aniversarea de 1 an a lui Albert. Desigur, îmi pare că a trecut de atunci mult mai mult de atât și totuși așa de puțin. M-am gândit des la acea mini vacanță și am știut pe undeva că nu va rămâne nepovestită Copenhaga “noastră” chiar dacă am văzut, să zicem, vreo 40% din ce vede un turist obișnuit la un prim city break în capitala Danemarcei. Însă, detaliul ce a făcut notă discordantă a fost chiar aniversatul nostru și programul lui, care NU, nu este o chestie alambicată, iar noi NU suntem până în prezent părinți de genul “ore fixe” și “child friendly“, dar totuși n-ai cum să nu vezi diferențele unei călătorii cu copilul, față de călătoriile în doi (sau grup de prietenii childless). Nu vor urma sfaturi, ci doar păreri personale și povesti extrem de subiective. Dar, DA, categoric vă recomand Copenhaga la orice vârstă.
O poveste condensată cu Micul Prinț și Mica Sirenă
Anul trecut, exact pe 21 septembrie, la finalul astronomic al verii (sau începutul astronomic al toamnei, pentru cei mai apropiați sufletește de acest anotimp) publicam un articol la care am scris… 9 luni, simbolic fiind spus. Atunci, cu 11 zile înainte, începuse povestea noastră în 3. Când și cum a trecut anul cu toate cele 365 de zile ale sale mi se pare imposibil de înțeles, de disecat, de privit lucid, de povestit, căci, deși unele zile au părut cu adevărat lungi și nu chiar floare la ureche (fie vorba între noi), anul a trecut între două bătăi de inimă. Nimic mai mult, nimic mai puțin! Dar, acum, cu un zâmbet mare cât toată fața, nu pot să spun decât că WE MADE IT! Așa că povestea de azi, nu va fi despre acest an de căpătâi al nostru ci despre felul în care l-am sărbătorit (celebrat). Sigur anul trecut în septembrie nu mă gândeam că profitând de această ocazie ne vom pune în cel mai firesc mod posibil într-un avion spre Danemarca, dar îmi place să cred că nici acum nu am habar despre ce o să facem la finalul următorului an ce se așterne fain frumos în fața noastră.