Fotoliu pentru citit. Cum procedăm?

Un domn inteligent spunea că deţine tot ce îi trebuie dacă are o carte de citit şi o femeie de iubit. Noah… deştept bărbat aş zice… Pornind de la averea domnului în cauză, care m-ar aranja şi pe mine, am o nevoie în plus, asta pe lângă înlocuitul unei femei cu un bărbat şi nevoia asta în plus se numeşte fotoliu… de citit în primă fază :)

De fapt şi de drept eu îmi doresc în casă un colţ al meu care să fie fix lângă biroul lui unde el oricum petrece mii de ore, timp în care eu îmi fac de lucru cu o carte în braţe (sau cu laptop-ul, normal) pe canapeaua din living sau pe patul din dormitor, însă de la o vreme (adică nu de ieri de azi) mi-ar fi trebuit un fotoliu pe care să mă pierd în… cărţi. Problemele însă sunt multiple:

  • dispun de un spaţiu foarte limitat 75X70 cm
  • apartamentul nostru este oricum foarte aglomerat
  • El nu agreează ideea fotoliului că i se pare inutil (deh… bine că are el un birou imens care nu se potriveşte cu nimic în casă) :P
  • tot El zice că ce colţ îmi mai trebuie când peste tot sunt chestiile mele, cărţi, suveniruri, haine  (haha, are dreptate omul… in a way)
  • genul pe fotoliu pe care l-aş vrea eu nu pare foarte ieftin, dar nici nu vreau să investesc mult în el
  • de fapt nici nu sunt hotărâtă 100% ce fel de fotoliu vreau
  • am găsit un articol de care m-am îndrăgostit (este despre fotoliu, da)
  • în acelaşi timp am găsit şi un articol despre rafturi, deşi s-ar putea să intru la idei şi NU vreau
  • în plus deasupra acestui fotoliu vreau să-mi agaţ o tablă de plută pe care să-mi etalez visele
  • El nu vrea să găurim pereţii (nici posterul cu Superman nu l-am agăţat şi l-am cărat tocmai de la Paris, de la anticarii de pe Sena)
  • pe un colţ din biroul lui Lui ar trebui aşezată o veioză, sau în cel mai rau caz cumpartă una cu picior lung
  • asta înseamnă că Saturn V ar trebui să zboare în altă parte şi deja prevăd un scandal în familie :))
  • Mami se va oferi să-mi dea unul din fotoliile de care vrea să se scape că şi aşa după noua organizare a casei are în plus
  • dar eu nu vreau un fotoliu venit din comunism că nu-i vintange şi nici chic… deloc
  • cred că trec azi în vizită pe la Praktiker că tot mi-e în drum

(Pentru poze ca cea de mai sus, intraţi aici că tare mi-e că o să doriţi şi voi un fotoliu)

În esenţă, ar trebui să mă potolesc, iar la magazine de mobilă să merg numai aşa for the fun of it, ceea ce mai mult ca sigur o să şi fac… Deocamdată în locul în care ar putea sta fotoliul stă altceva, provizoriu, dar la fel de bine ar putea să nu stea nimic şi camera ar arăta mai aerisită. Nu la fel de aerisită ar arăta şi mintea mea, chiar dacă faza cu fotoliul ar dispărea, oricând altceva cu mult mai năstruşnic decât acest gând l-ar înlocui imediat… Plouă, trebuie să mă ocup cu ceva în weekend, nu? :)

Destinaţia turistică din spatele blocului (nu doar un foto-eseu)

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie îmi place să descopăr şi locurile din imediata mea apropiere. S-au făcut 4 ani, pe 23 august, de când ne-am mutat în Floreşti, lăsând aglomeraţia Clujului la 5 minute distanţă. Dacă la început mi s-a părut rece şi umed la Floreşti, în timp, ori m-am încălzit eu, ori locul s-a încălzit de la mine :) Oricum, văzută prin ochii mei de acum, favela, cum funny dar pe bună dreptate uneori, o numeşte Clau, este scăldată în mult mai multă căldură.

Vara asta, ca în orişicare alta (poate şi pentru că am avut ceva mai mult timp la dispoziţie), am luat satul la picior, de am senzaţia că nu mai are niciun secret. V-am arătat cum am suprins Floreştiul sub soare, nu? Însă de când iarbă a început să nu mai fie chiar aşa de verde şi nici soarele aşa de aproape, plimbările mele s-au rărit, dar cele pe care le-am făcut, am încercat să le fac tot prin alte părţi ca şi cum ar mai fi ceva de descoperit. Şi nu ieri, că ieri a plouat, dar alaltăieri, chiar am ajuns într-un loc în care nu mai fusesem, adică urcasem pe un deal pe care n-am mai urcat şi jur că a fost MINUNAT. Am găsit, nu una, nu două, ci trei poieniţe cu brânduşe, am cules câteva flori uscate pentru a-mi face acasă un aranjament (şi chiar a ieşit fain), am făcut poze Floreştiului văzut din această nouă perspectivă, şi daaa, m-am întins la soare puţin şi am stat acolo în vârf de deal, singură, până când aproape soarele a apus… Mi-a părut rău doar că nu e zi de weekend, în care să fi pornit mai repede de acasă şi să fi apucat să stau mai mult, căci locul pe care îl găsisem părea cu adevărat o destinaţie de weekend, în plus, în zare se vedea un drum care duce el undeva şi la care n-am mai apucat să ajung, dar mă bazez că până în noiembrie vor mai fi ele zile cu soare în care să plec în explorare.

Până să mă pun să alcătuiesc un album cu Floreştiul îmbrăcat de toamnă, vă arat câteva poze de sus din deal şi vă întreb dacă voi aţi încercat să transformaţi împrejurimile blocului sau casei voastre într-o destinaţie turistică de weekend sau mai ales de o simplă după-amiază?

Amintiri din cinematografie

O restanţă aproape de vacanţă aş putea să spun, cu toate că nu de foarte mult timp, Rontziki m-a provocat la o leapşă cu amintiri despre primele filme. Că o fi grea sau o fi uşoară, o să văd la final, acum trebuie doar să mă gândesc bine, bine care au fost primele filme de care îmi amintesc…

***

Nu a trebuit prea mult să mă gândesc, căci primul film care mi-a trecut prin cap este Dallas-ul şi cine nu-şi aminteşte de Dallas? Doamne, cred că aveam vreo 5 ani când am văzut primul episod… Dallas-ul nu este numai un film ci şi o coordonată a democraţiei şi libertăţii în România. N-ai cum să-l uiţi.

Foto

Apoi fără mare greutate îmi amintesc de Păsările lui Hitchcock, uhh, eram destul de mica, dar filmul ăla mi se pare viu de nici nu l-am mai revăzut de atunci. Ştiu că l-am văzut la Telecinemateca (apropo, când aud melodia aia fantastică mă întorc cu 20 de ani în urmă în 5 secunde).

Foto

Şi îmi mai amintesc de Cocktail, cu Tom Cruise şi Elisabeth Shue, Doamne cât am suspinat la filmul ăla, acum dacă l-aş mai vedea nu cred că ar mai avea asemenea impact asupra mea, dar atunci… mi s-a părut wow, mai ales când ei fac baie noaptea în piscina cu cascadă sau ce era :)

Foto

În rest îmi amintesc de multe seriale din perioada copilăriei mele, paradoxal unele bune, foarte bune. Îmi mai amintesc şi frânturi din unele filme, dar nu ştiu cum se numesc. Dacă cineva mi-ar aminti, întrebându-mă ai văzut filmul X sau Y cu siguranţă mi-aş aduce aminte, dar aşa mi se pare foarte greu… Totuşi mi-ar fi plăcut de exemplu să îmi amintesc care a fost primul film văzut la cinema, hmm… dar chiar nu ştiu şi pe cuvânt că au fost multe, vara mergeam aproape în fiecare duminică la cinema, iar uneori şi miercurea… Dar primul? Nu mai ştiu.

Cami, Kadia, Andreea, Ana voi ce filme vă amintiţi de pe “vremuri”, sau mai bine zis care au fost primele voastre filme vizionate?

Căutând prin arhive… după mine

În fiecare dimineaţă e destul de mohorât, iar pe la 10-11 un soare pe ducă îşi mai aruncă câte o rază. Timpul pare lăptos şi greu, dar ploaia nu vine. Sau poate vine, noaptea, când nu o aud şi nici nu pot să o miros. Soarele mi-a spus că vrea să păstrăm distanţa o vreme, cam până prin iunie la anu’. Ce să-i faci, toate relaţiile sunt dificile, iar dacă el are nevoie de spaţiu şi vrea să plece să se regăsească în cealaltă emisferă trebuie lăsat…

Acestea sunt momentele în care nu sunt nici inspirată, nici entuziasmată şi nici măcar cu dorinţa de a fi. Sunt însă momentele în care mai mult ca oricând mă întorc spre mine şi spre ceea ce mă interesează cu adevărat. Sunt momentele în care îmi pun mai mult ca oricând ordine în simţiri, căutând armonia şi echilibrul acela. Pun în Balanţă şi mă comport ca atare. Citesc o carte care mă resuscitează, văd un film care mă poartă în altă parte, ies seara la o plimbare mai lungă şi uneori mai alertă, cu aparatul de fotografiat pe umăr, dorind să mai strâng în mine puţin aer de vară amestecată cu plante uscate, căci toamnă colorată încă nu-i.

Mai caut prin arhive, ca şi cum aş răsfoi un jurnal vechi căutându-mă pe mine din alte timpuri. Dacă ar fi un jurnal din urmă cu 11-12 ani ar fi extraordinar, dar nu, sunt doar arhivele de pe blog, de acu’s 2 sau 3 ani. Şi aşa e bine, în 2009 eram cu totul alta şi asta mă ajută să mă proiectez oarecum peste alţi 3 ani de azi înainte. Viaţa merge uneori galopant alteori ai senzaţia că stă pe loc, când de fapt merge în acelaşi rimt mereu, inima e cea care schimbă ritmul, iar mintea percepe cum vrea ea şi când vrea ea şi mai aiurea e că numai ce vrea ea. Gândurile însă nu sunt niciodată fleacuri.

În 2009 septembrie a fost o lună de foc. Ştiam deja la vremea asta că urma să plec în Franţa, dar aventurile birocratice au ştirbit mult din frumosul perioadei. Citeam frenetic printre alergături multe şi nici acum nu-mi dau seama cum de în aşa momente puteam să mă pierd cu o carte de 400 de pagini în braţe o zi întreagă… Era deja jumătatea lui septembrie şi nu aveam de unde să ştiu că, ce era mai bun din anul acela, de atunci urma să vină… Eram în faţa unui nou început pe mai multe planuri…

În 2010 am avut parte de un alt fel de început. Făcusem câteva schimbări de o anumită factură şi parcă pentru a mă putea curăţa definitv de chestii din trecut răcisem zdravăn, de ţinut minte nu altceva, dar poate a ajutat căci mi-am început lista. Nu aveam nici atunci habar că ce era mai bun de atunci urma să vină, nu aveam nici cel mai mic indiciu unde voi ajunge în noiembrie şi ce va aduce finalul de an.

Anul trecut eram foarte stresată pe vremea asta, urma pe 20 să am o prezentare importantă, iar pe 19 mintea mea era ocupată cu total altceva. Ştiam că va urma Toscana şi ştiam, deşi nu am habar cum, că o să-mi placă foarte mult, imaginea din articolul de pe 19 aveam să o văd pe viu o lună mai târziu, deşi nici măcar nu era în plan să ajungem în Chianti.

Mirosul de ceai fierbinte de muşeţel îmi inundă simţurile acum. Şi stau şi vă scriu, gândindu-mă că cel mai probabil habar nu am ce va urma în sfertul de an care a mai rămas şi sper doar să fiu surprinsă pozitiv de evenimentele ulterioare, aşa ca în fiecare an. Căci poate nu doar primăvara vine cu o renaştere şi cu noi începuturi. Poate mă va putea face să renasc şi un anotimp care moare.

Un altfel de Bialog Cafe: bloguri pornind de la numele meu

De data aceasta, Kadia (care nu mă uită şi pentru asta o apreciez tare, tare) mi-a trimis o leapşă faină. Nu am uitat nici leapşa cu filme de la Rontziki, e în pregătire, era ea gata dacă nu citeam ca o hămesită în weekend :) Şi poate că o să mă  apuc şi de cea foarte grea de la Cris-Mary, dar… pentru aceea chiar că îmi trebuie timp cu duiumul :)

Despre ce este vorba acum: trebuie să vă recomand câteva bloguri tare dragi mie, pornind de la numele meu. M-am gândit, să pornesc de la Bianca, de la Celina-Bianca sau de la Bialog?? Însă, pentru că eu am tare multe bloguri dragi (ce surpriză!), o să iau Celina-Bianca ca să vă pot recomanda cât mai multe. Din păcate nici aşa nu vor intra în articol toate blogurile dragi mie… dar le regăsiţi în blogroll-ul proaspăt organizat pe categorii (m-am mirat tare să observ la această reorganizare că s-au trâns către 100 de bloguri, însă din păcate nu în toate se scrie zilnic)

În timpul cât eu îmi storc creierii şi mă joc cu literele, voi puneţi de o cafea, că o să aveţi ce să faceţi în timp ce o beţi :D

C    –  http://ciaochristy.blogspot.ro/

E    –  http://www.eroiiromanieichic.ro/

L    –  http://www.lavitaebellablog.com/

I     –  http://www.irule.ro/

N   –  http://nu-sunt-printesa.blogspot.ro/

A   –  http://aliceee-traveler.blogspot.ro/

 

B   –  http://www.blogul-larisei.com/

I    –  http://www.ioanabudeanu.com/

A   –  http://apolloro.blogspot.ro/

N   –  http://nomadic.ro/

C   –  http://carteadingeanta.com/

A   –  http://aroundbyanamaria.blogspot.ro/

Şi pentru că la fiecare Bialog Cafe mai găsim şi câte ceva nou, azi nu pot să nu vă recomand şi:

Vacanţă la Paris cu dedicaţie pentru Vulpitza mea dragă & Jurnalul meu polonez, un blog cât o aventură şi nimic în plus, un blog cu Prima pagină şi Ultima pagină, o poveste…

În rest, o săptămână bună şi nu uitaţi să vă savuraţi în fiecare zi viaţa şi eventual cafeaua ;)

Cum începe o carte de dragoste? Care este diferenţa dintre un râu şi un lac?

Aseara după ora 23, după ce mi-a fost clar că n-am chef să văd niciun film (deşi toată ziua m-am gândit ce bine ar fi să văd unul; aveam de ales între două pe care vreau să le văd de ceva vreme), am luat în mână o carte. Pur şi simplu mi s-a lipit mâna de ea, aşa fără veste, fără să cuget câteva minute bune în faţa raftului, cum fac de obicei. Mai începusem una ieri (cartea călătoare de la Cami), dar aceea e o carte “document”, genul de citit în paralel cu altele, deci se cerea oarecum…

Cartea de care vreau să vă spun o am împrumutată de la Lili (deci nici asta nu-i a mea) alături de alte două cu îndemnul: “uite pe asta să o citeşti prima”. N-am ascultat, că nu-s aşa de ascultătatoare cum pare :D şi am început cu Sega :D Dar aseară, după cum vă spuneam, m-am aşezat în pat sub plapuma groasă, căci am reunţat la pătură, nu se putea altfel şi am ţinut puţin cartea asta la piept să o încălzesc. Nu ştiam nimic despre ea în afară că titlul e atât de siropos încât Clau de cum a văzut-o ne-a zis (mie şi Lilianei) că el n-ar putea citit o cartea care are în titlu “Cele patruzeci de legi ale iubirii” :)

Şi am început cică să citesc numai primele pagini să văd despre ce vorba şi eventual să intru în atmostefră. Ei bine, am intrat aşa de bine în atmosferă, căci am închis cartea după aproape două ore şi atunci ca să rumeg nu ca să adorm instant. Şi acum vreau să va arat cum trebuie să înceapă o carte care să ţină “în cărţi”.

Fix primul paragraf: “Binişor, ţii între degete o piatră şi o arunci în apa curgătoare. Efectul s-ar putea să nu fie uşor de desluşit. O mică încreţitură unde piatra străpunge luciul apei şi apoi un clipocit înăbuşit de vuietul râului din jur. Aruncă o piatră în lac. Efectul nu va fi doar mai vizibil, dar va fi de asemenea mult mai durabil. Piatra va tulbura apele liniştite. În locul în care va atinge apa se va forma un cerc, şi într-o clipită, cercul acela va da naştere altuia şi altuia. Curând undele stârnite de căderea pietrei se vor întinde până se vor face simţite pe întreaga oglindă a apei. Abia când vor ajunge la maluri cercurile se vor opri şi se vor stinge. Dacă o piatră cade într-un râu, râul o va lua ca pe o tulburare oarecare în curgerea sa deja năvalnică. Nimic neobişnuit. Nimic de neînvins. Dacă o piatră cade însă într-un lac, lacul nu va mai fi niciodată acelaşi”. (Elif Shafak – Cele patruzeci de legi ale iubirii).

Ca un făcut, în dimineaţa aceasta, Lili mi-a scris şi m-a întrebat dacă am început cartea :)

V-am lăsat, plec în carte mai departe!

Pentru mami la… 35 de ani ;) La mulţi şi fericiţi ani!

Dacă ai ghici
Tot ce-ţi pot dori,
Eu ţi-aş prinde-n păr
Cununa de sori,
Stropită cu flori.

Încearcă să zâmbeşti
Făr’să te-amăgeşti
Şi să iţi doreşti
Un lucru usor
Fiindcă-i trecător.

Dacă iei un strop de ploaie
În palma ai să vezi
Că nu-i atât de greu să speri.
Fur-o rază de lumină,
Incearca-n ea sa crezi
Şi ridică-ţi fruntea spre cer.

Dacă ai ghici
Tot ce-ţi pot dori,
Eu ţi-aş prinde-n păr
Cununa de sori,
Stropită cu flori.

Încearcă să zâmbeşti
Făr’să te-amăgeşti
Şi să iţi doreşti
Un lucru usor
Fiindcă-i trecător.

Ia un strop de fericire
Dintr-un colţ de cer,
Ochii oglindeşte-i in el.
Ia un fluture din soare,
Puneţi-l in par,
Langă o cunună de măr.

Dacă ai ghici
Tot ce-ţi pot dori,
Eu ţi-aş prinde-n păr
Cununa de sori,
Stropită cu flori.

Încearcă să zâmbeşti
Făr’să te-amăgeşti
Şi să iţi doreşti
Un lucru usor
Fiindcă-i trecător.

Şi acum, fă rost de boxe, dă-le la maxim şi ascultă melodia (click aici) pe versurile de mai sus!

Te iubesc de 100 de ani! Dar tu ştii asta şi o să-ţi aminteşti şi peste 100 de ani. Aş vrea şi acum să fiu acasă la Ineu cu un buchet de flori pentru tine şi cu o îmbrăţişare caldă, dar sper să o simţi de la distanţă, iar cadoul (până ne vedem) vine pe cale virtuală. Ştiu oricum că orice ţi-aş oferi tot ar fi puţin faţă de ce mi-ai oferit tu mie. Mulţumesc!