Amintiri din cinematografie

O restanţă aproape de vacanţă aş putea să spun, cu toate că nu de foarte mult timp, Rontziki m-a provocat la o leapşă cu amintiri despre primele filme. Că o fi grea sau o fi uşoară, o să văd la final, acum trebuie doar să mă gândesc bine, bine care au fost primele filme de care îmi amintesc…

***

Nu a trebuit prea mult să mă gândesc, căci primul film care mi-a trecut prin cap este Dallas-ul şi cine nu-şi aminteşte de Dallas? Doamne, cred că aveam vreo 5 ani când am văzut primul episod… Dallas-ul nu este numai un film ci şi o coordonată a democraţiei şi libertăţii în România. N-ai cum să-l uiţi.

Foto

Apoi fără mare greutate îmi amintesc de Păsările lui Hitchcock, uhh, eram destul de mica, dar filmul ăla mi se pare viu de nici nu l-am mai revăzut de atunci. Ştiu că l-am văzut la Telecinemateca (apropo, când aud melodia aia fantastică mă întorc cu 20 de ani în urmă în 5 secunde).

Foto

Şi îmi mai amintesc de Cocktail, cu Tom Cruise şi Elisabeth Shue, Doamne cât am suspinat la filmul ăla, acum dacă l-aş mai vedea nu cred că ar mai avea asemenea impact asupra mea, dar atunci… mi s-a părut wow, mai ales când ei fac baie noaptea în piscina cu cascadă sau ce era happy

Foto

În rest îmi amintesc de multe seriale din perioada copilăriei mele, paradoxal unele bune, foarte bune. Îmi mai amintesc şi frânturi din unele filme, dar nu ştiu cum se numesc. Dacă cineva mi-ar aminti, întrebându-mă ai văzut filmul X sau Y cu siguranţă mi-aş aduce aminte, dar aşa mi se pare foarte greu… Totuşi mi-ar fi plăcut de exemplu să îmi amintesc care a fost primul film văzut la cinema, hmm… dar chiar nu ştiu şi pe cuvânt că au fost multe, vara mergeam aproape în fiecare duminică la cinema, iar uneori şi miercurea… Dar primul? Nu mai ştiu.

Cami, Kadia, Andreea, Ana voi ce filme vă amintiţi de pe “vremuri”, sau mai bine zis care au fost primele voastre filme vizionate?

You may also like

18 comentarii

  1. @Oana: da, asta este melodia lui James Last, am căutat-o şi eu vreme îndelungată happy Exista pe you tube şi genericul dar nu prea imi place cum se aude melodia pe el, de aceea nu l-am pus pe acela happy

  2. Pfff, Dallas este si pentru mine primul care imi vine in minte, care mi-a marcat copilaria…Imi amintesc ca eram micuta si nu puteam inca sa urmaresc subtitrarea si imi citea tatal meu … Apoi alte seriale ca Beverly Hills 90210, Merlose Place etc…Filme intregi nu prea mai stiu exact…Dar stiu ca la vremea aceea urmaream cu ai mei multe seriale la TV..ce vremuri!!!

  3. @Larisa: da, chiar ce vremuri, pe atunci trebuia sa asteptam sa putem vedea un film, acum nu stim din ce sa alegem… si se aplica tare bine zicala cu cantitatea si calitatea, pe atunci indubitabil erau filme (si seriale) mult mai bune happy

  4. Ioiii , tu Bia , pai tu fata draga , eu amushi fac 44 de ani , crezi tu , oare , ca mai stiu eu ce-am vazut in copilarie si care o fo’ primul meu film? laughingIoiiii…pacatele mele! big grin
    Dar nah , o sa imi storc creierul , picatura cu picatura si promit sa scriu cam ce-mi amintesc….bine? Te ztcu! kiss

  5. Mama Doamne! Dallas! Pai da! Pai da!! Pamela! Prima femeie de care m-am indragostit si am avut si curajul sa oftez dupa ea! Am ajuns ciuca mistoului in tot cartierul, dar ce conta, era atat de FRUMOASA! Inca nu ma iarta nimeni, cum apare actrita pe undeva cum se urla dupa mine sa vin sa o vad pe PamIela (deh…nu ma invatase nimeni la momentul ala ca numele saxone nu trebuie pronuntate sovietic). Dar Dallas, da! Absolut! Of Doamne…Pamela. Gata..acum am la ce ma gandi!

  6. @Ana-Maria: Iacă ţi-ai adus aminte o gramada, ca am aruncat acuma un ochi la tine, mă bucur că şi Dallas-ul e la locul lui, nu avea cum să nu fie kiss

    @Vladimir: laughing daaa, toti baietii/barbatii erau indragostiti de Pamela tongue Acuma sa nu te superi pe mine, dar eu niciodata nu m-am omorat dupa ea, mi se parea putin searbada si mironosita big grin Sue Ellen mi se parea mai femeie asa… Dar stiu ca voi barbatii le preferati pe astea mai fara aparare si finute pana in varful unghiutei de la piciorul stang (glumesc exagerand putin, imi plac mult femeile frumoase, recunosc, însă gusturile nu se discuta). Sorry happy

  7. Iufffff , ce amintiri !!! Eu eram innebunita dupa Tom , plangeam la fiecare film si eram topita dupa fiecare zambet de-al lui !!! :laughing)) … ca sa nu mai zic ca toti peretii camerei erau imbracati in postere cu el !! laughing)

  8. @Vladimir: nu judec, nu judec sunt toleranta in general cu toti hormonii laughing

    @Cami: haha, ce bine isi mai aminteste cineva de filmul asta kiss

    @Magda: la cum arata atunci era si greu sa nu iti ia ochii, si apropo de ochi, are niste ochi, WOOOOW big grin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.