Știu, știu că nu e cea mai potrivită lună de vacanță, prețurile explodează, aglomerația este în toi prin tot locul turistic, căldura mare (prea mare pentru mulți), dar na, de multe ori ține de alți factori plecatul în vacanță.
Și-am fost odată prin Bușteni…
De câteva zile, ne-am tot conturat traseul pentru vacanța (sau cum îi spun eu, pseudovacanța) de anul acesta. Și pentru că o bună bucată din ea, se va desfășura pe drumurile patriei mamă, mi-am amintit de una dintre cele mai reușite ieșiri ale noastre prin România. 2009, doi prieteni din Macedonia au venit în România, iar noi ne-am gândit să le arătăm ceva ce nici noi nu mai văzusem până atunci, Valea Prahovei. Însă timpul a fost scurt și eu am rămas cu regretul că în unele locuri am zăbovit tare puțin.
Inspirații de vacanță (articole ce te trimit în vacanță măcar cu gândul)
Pentru astăzi v-am pregătit un top 10 articole de vacanță, inspirată la rândul meu din articolele pe care le-am scris în acest an pentru prietenii de la Tamicris Tours. S-au strâns o serie de articole, în care am pus foarte mult suflet (ele pot fi găsite toate aici), articole care vin la pachet cu oferte de vacanță asortate. Și pentru că se apropie și vacanța mea cu pași repezi, m-am gândit că este un moment propice să vă las spre citire, ceva mai multe articole, care să vă țină fresh și de ce nu, să vă inspire :)
Impulsul de a pleca, motivul de a rămâne
Au fost impulsuri pe care le-am simțit dintotdeauna. Mă întorc la ele mereu și îmi dau seama că au existat dintotdeauna în mine. Au venit odată cu crearea mea, sunt sigură, căci astfel nu-mi explic sentimentul acela complet și copleșitor, care are aproape și miros… cum că va urma să se întâmple:
Plutind pe un lac sărat la 22 de km de Cluj
Prima dată am fost la Cojocna, pe vremea când lucram la un ziar, care mă trimitea prin satele clujene mai mult decât mi-aș fi dorit vreodată, nu că nu mi-ar fi plăcut :) De data aceasta, am fost cu o țintă clară: lacurile sărate în care să mă bălăcesc până nu mai pot și unde să-mi petrec o călduroasă zi de vară. S-a lasat cu un spate și un abdomen roșii ca focul, să-mi surâdă norocul, vorba cântecului :)
În verile de altădată (“înapoi în viitor”)
A(u) fost odată ca niciodată, mai multe veri… de altădată. Și-a fost frumos și a fost bine, și acum sunt doar o amintire. (hai că are și rimă, zici că scriu într-un oracol, apropo vi le amintiți?) :)
Istanbul: 5 locuri pe care trebuie să le văd
Mi-am promis că nu merg în Turcia, dacă nu pot ajunge la Istanbul, pentru că altfel simt că aș merge degeaba. Mi-am spus deseori și încă vreau să mă țin de cuvânt. Astfel că, un city break în fostul Constantinopol, cred că ar rezolva problema asta a mea și apoi cred că Turcia m-ar primi cu brațele deschise… la mare ;) Adevărul este că Turcia, căreia eu nu i-am acordat cine știe ce atenție până acum (deși 80% dintre români și-au cam făcut concediile pe acolo), începe să mă atragă tot mai tare.