Din lecturile ultimului an part I

M-am gândit să fac o călătorie printre lecturile ultimului an și să scriu câte ceva pe marginea lor. Pentru că nu vreau să scriu despre toate odată împart postarile. Așadar să începem:


J.M. COETZEE-DEZONOARE
J.M.Coetzee primește în 2003 Premiul Nobel pentru Literatură pentru acest roman a cărui principală calitate e povestea mult prea umană a unui tată-profesor universitar care sacrifică totul pentru carieră și viață oarecum frivolă. Momentul în care se întoarce spre fiica sa și aruncă o privirea în lumea acesteia mult prea diferită de lumea lui, e un moment nefast.
Nemorocirea nu rezidă din întâmplările cutremurătore care vor urma ci din optica diferită din care acestea sunt privite de tată și respectiv de fiica.
Romanul nu e impresionant dar suficient căt să te facă să reflectezi asupra lui mai multă vreme.


JANNETTE WINTRESON-SCRIS PE TRUP
Nu aveam habar cine e Jannette Winterson, nici acuma nu știu, dar am cumpărat cartea și am citit-o pentru felul în care ea începe.
Este vorba despre o întrebare: De ce măsura iubirii este pierderea ei?
Oarecum m-am înșelat, crezând că este o carte cu mai mult sentiment, mai sensibilă, dar s-a dovedid a fi o satiră despre dragoste și despre concepția că prietenia și înțelegerea te fac să treci mai ușor prin această viață.
Iar apoi o altă întrebare: Oare chiar așa este?


ALICE HOFFMAN-REGINA DE GHEAȚĂ
Cartea asta am început-o din plictiseală și am terminat-o în 2 zile de curiozitate. E minunată. S-ar putea să fie una din cele mai neașteptat de bune cărți pe care l-am prins până acum.
O tipă e lovită de fulger, deși și-ar fi dorit ca moartea să intervină mai mult decât orice se întâmplă ca fulgerul să-i omoare doar simțirile, omorând-o doar pe jumătate. Ce va trebui ea să facă este să învețe cum să simtă din nou atăt psihic cât mai ales fizic.


GABRIELA VRÂNCEANU FIREA- 3 MOTIVE
Cartea asta am primit-o împreună cu o revistă. Sincer am gândit, că ăsteia nu-i mai ajunge promterul, bla, bla, bla, dar…surpriză. Cărticica m-a prins. Povestea unor femei care-și deapănă amintiri despre iubiri neîmplinite la o terasă în fața unei cafele, poate să devină o lectură reconfortantă. Așa că am citit până la sfârșit făcându-mi propriile șcenarii despre cam cum s-ar putea termina. Interesant.


ROXANA VALEA- PRIN PRAF ȘI VISE
De câte ori nu ne-am gândit să lăsăm tot și să plecăm în căutarea viselor? De câte ori nu am fost aproape de aceste vise și din cauză că ne-a fost frică să le trăim am renunțat la ele? De câte ori nu am realizat că lucrurile bune ni s-au întâmplat atunci când am încetat să le mai așteptăm?
Despre asta vorbește cartea Roxanei. Nu știam cine este autoarea, dar am aflat din acest roman-jurnal de călătorie fabulos. M-a prins atat de tare încât citeam oriunde numai să văd cum se va termina. Oarecum cartea mi s-a părut despre mine, doar că eu am prea puțin curaj să plec în căutarea viselor și atunci m-am mulțumit să citesc despre asta. Călătoria Roxanei mi-am imaginat că este și călătoria mea. Am reevaluat timpul împreună cu ea și am refelectat asupra întâmplărilor ei ca și cum eram și eu într-un colț al bagajului ei cărat prin minunata Africă.
Au fost momente în care îmi doream să nu se mai termine cartea, dar am realizat că dacă nu se va termina visele ei nu mai apucau să devină realitate și astfel nimic nu i-ar fi răsplătit curajul de a crede în ele.
Paradoxal, dar la câteva zile după ce am terminat de citit cartea, nu știu, poate a fost gândirea pozitivă, poate o speranță reinventată, poate destinul, dar mi s-a întâmplat un lucru incredibil de bun. Și chiar încetasem să-l mai aștept.
Recomand cartea cu căldură și cu speranța că cei care o vor citi o vor trăi cel puțin la fel ca mine.


ALICE NĂSTASE ȘI AURORA LIICEANU- DESPRE IUBIRE. DINCOLO DE BINE DINCOACE DE RĂU
Alice Năstase este după cum se știe directorul revistei Tango, dar și cea care a pus pe picioare revista Tabu și a colaborat la Cațavencu.
Alice a lucrat cu psihologul Aurora Liiceanu la aceasta carte, iar ceea ce a ieșit sunt povestiri interesante despre femei, bărbați, iubire, ură, gelozie etc. Toate la un loc formează un tablou inedit pictat în culorile sufletului fiecăruia.
Cel mai mult mi-au plăcut citatele care preced fiecare capitol. Stăteam și mă gandeam la ele, apoi citeam mai departe. E genul de carte din care doar culegi. Celelalte etape dinaintea culesului sunt deja făcute așa că lectura nu poate fi decât una ușoară.

va urma…

Continue Reading

Aproape de ora 00:00

Poate e de la ora târzie care m-a prins cu laptopul în brațe, poate de la durerea de cap care îmi amenință noaptea sau poate doar îmi place la nebunie poezia acesta și vreau de ceva vreme să o postez și aici.
Nu vreau să zic lucruri mari dar s-ar putea să fie cea mai frumoasă poezie pe care am citit-o eu în viața asta.

Lucian Blaga

Vei plânge mult ori vei zâmbi?

Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
“Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?”

Noapte bună…

Continue Reading

Au scumpit revistele

Criză, criză dar să știm și noi…
Să fiu sinceră tot timpul am considerat că-mi iau cam multe reviste. Ce-i drept le păstrez în formă foarte bună, am o colecție drăguță și interesantă. Poate peste ani când copii mei or să le găsească în podul bunicilor de la Ineu (drăguț, nu?) le vor răsfoi cu plăcere.
Așadar îmi iau Tv Satelitul de pe la 12 ani și am trecut cu el prin toate transformările. Cred că-l voi cumpăra până la adânci bătrâneți dacă le-oi apuca și daca le-o apuca si el happy
Apoi cam de pe la 15 ani îmi iau Unica, la început numai câteva numere pe an, dar din 2004-2005 am toate numerele. Specific faptul ca de la 15-16 ani am început să-mi iau reviste “în prostie” de la Întâmplări adevărate la V.I.P de la Avantaje la Practic în Bucătărie, de la National Geographic la Vacanțe și călătorii, revista Mireasa până la Dilema, de la…chiar nu are rost să continui pentru că le am pe toate în pod, unele nici nu mai există în zilele noastre. Din acest vârtej care mă trăgea mereu pe la tarabe am reușit să ies după vreo 2 ani de colecționat big grin
Dar să trecem mai departe. Din 2005 îmi iau constant și Bolero. Îmi place la nebunie că e micuță, încape în poșeta și o pot citi pe mijloacele de transport în comun unde chiar nu se cade să citesc Blaga sau Anais Nin (că se uită lumea ciudat).
A!! mai am și o revistă pe care o cumpăr de la primul număr Clever Travel. E minunată, cred că am mai scris de ea.
Împreună cu Clau mai luăm și Good Food pentru mai multă inspirație în….bucătărie, dar numai de anul trecut.
Toate bune și frumoase numai că din aceasta lună revistuțele s-au scumpit. Azi mi-am luat Bolero cu 5,9 lei de la 4 lei și am văzut că și Unica sare de la 5,4 lei la aproape 7 lei. Probabil și celelalte vor suferi modificări de preț de săptămânile următoare.
În aceste condiții mă văd nevoită să mai renunț și mă tot gândesc la care…poate că încet, încet la mai multe…
Și ce bucurie îmi provocau unele mai ales în urmă cu câțiva ani. O bucurie imensă cân îi ziceam lu tati să-mi ia din oraș Unica și el se întorcea cu încă 2 pe lângă ea. Sau când mergeam să-mi iau Satelitu’ de la Ineu din centru și mă întorceam și cu un Joy proaspăt. Wow sau colecțiile cu cărți sau filme (mai ales la ziare).
Asta e poate criza asta mă va desprinde de un așa zis hobby mâncător de bani crying

Continue Reading

De ieri până azi

S-a așternut zăpada, iarna e pe uliță, iar pe gard, neaua e de două palme. Mi-e ciudă că n-am sanie și nici cu cine mă da. A nins ca în povești, cu flugi mari și deși. Apoi peste noapte cu fulgi micuți dar curajoși. E frumos, dar câte drumuri o fi blocat neucica asta numai ea știe. “Autoritățile” sigur nu se așteptau. Bine că am mers acasă săptămâna trecută, că azi sincer nu m-aș fi încumetat fără lanțuri.
Ni s-a inundat baia. După ce a plecat instalatorul de la noi, care tocmai ne schimbase un cot la WC, am observat că dacă vecini i trăgeau apa, ne ieșea toată la noi prin “sifon”. Și asta nu e tot, nu am putut folosi nici cada căci se pare că scurgerea nu făcea față. Am făcut noi “față” de nervi, mai ales că era seară, afară ningea și era clar că domnu’ “Bebe” nu se mai întoarce. A venit azi la 8 dar a zis că se întoarce mai târziu cu unu care are planul țevilor din bloc și așa poate descoperă ce s-a întâmplat și desfundă unde s-a înfundat. My GOD…
Un avion s-a prăbușit in SUA, statul New York cu 48 de persoane la bord. Toate au murit. Și încă una care se afla în casa peste care s-a prăbușit avionul. Of, și când mă gândesc că peste 2 săptămâni ia și Clau vreo 10 avioane…
Am terminat de citit “În lumea taților”, frumos colaj, idee strălucită.
Am scris pe DVD-uri sezonul 2 din Gray’s Anatomy.
E 9:28, ieri pe vremea asta era încă primăvară, puteam trage apa la baie, iar americanii ăia trăiau încă…

Continue Reading

La conference

Să ne înțelegem: am la activ 11 ani de franceză. Primii 7 fenomenali, următorii 4 au ruinat tot ce acumulasem până atunci. A ști o limbă străină înseamă scris, citit, vorbit cel puțin la nivel conversațional. Deci în concluzie pot spune că nu știu franceza cu toate cele enumerate mai sus.
Astăzi am fost la o conferință unde o profa de la Universiatea din Porto a ținut un discurs la Faculatatea de Litere din Cluj despre: “Á la Recherche de l’Identité Perdue – Essai sur la crise de
l’Identité dans le roman portugais contemporain.”
Ok tipa e portugheză, vorbea franceza excelent, am priceput și eu cam 30 % din ce zicea și poate că aș fi priceput mai mult dacă nu întârziam cam 30 de minute. În fine. Am plecat de la conferință extrem de iritată și am mers drept la centrul de limbi străine unde m-am interesat de un curs de franceză. Aflai că se ține unul din 2 martie, 30 de ore, 300 lei. Încă mă tentează să merg. Și dacă va fi să-mi placă poate că aș mai lua unul mai târziu, altă limbă evident.
Uff…și când mă gândesc ce tare îmi plăcea francez când făceam cu d-na Sasu, ce compuneri ne dădea, ce super era. La naiba de treabă, ce mă irită că nu am aprofundat când era cazul.
Poate că nici acuma nu-i târziu având în vedere că majoritatea conferințelor care se țin pe la noi pe la Universitate sunt în franceză. Cu engleza am exercițiu, plus că am făcut intensiv în liceu, apoi am făcut și-n faculate, am luat testul Alpha, dar nu se poate compara, engelza e pretutindeni. Așa că ce facem cu celelalte limbi?
Franceza ar fi acum în prim plan, dar mă temtează foarte tare și italiana. O altă limbă pe care o știu la nivel de conversație e spaniola, dar nici acolo n-ar strica o aprofundare.
Poate că ar fi 2 limbi pe care nu cred că o să le pot învăța în viața aceasta; germana și rusa.

Continue Reading

Nu toți putem muri EROI

De două săptămâni două cazuri nu-mi dau pace. Mor oameni nevinovați care au sărit în ajutorul altora. Primul e brașoveanul care s-a luat după “tipu’ cu pistolu'” care a “găurit” doi oameni în plină stradă, iar al doilea e handbalistul Marian Cozma care a îndrăznit să ceară socoteală unor rebuturi care dădeau o chelneriță cu capul de tejghea după ce aceasta le ceruse nota de plată.
Ambii au primit drept răsplată câte o “questie” în inimă, unul un glonț, celălalt lama unui cuțit.
Cu părere de rău spun că nu am urmărit CM de handbal din Croația, deci Cozma îmi era cvasinecunoscut, dar imaginile din ultimele zile mi l-au imprimat pe veci pe retină, era oricum o prezență. Apoi am citit pe hotnews că ăștia îi găsiseră contul de hi5 unde cu foarte puțin timp Marian scrisese; “Deși lumea toată e plină de ură, inimile încă mai sunt pline de iubire.”
N-am plâns de ceva vreme, aș fi putut să o fac acum.
Apoi poate că am câteodată remușcări. De multe ori pot face fapte bune, minore ce-i drept, dar nu le fac. Poate de frică, cine știe?!? Numai de câte ori trec cu mașina pe lângă accidente, mașini răsturnate în șanț, lume în jur căutând oameni, sau cadavre. Dar nu am oprit niciodată. Mă gândesc uneori că dacă nu ar opri nimeni, cum ar fi? Îmi pare rău dar nu fac nimic și câți ca mine, oho.
Și atunci cei care chiar fac ceva, cei pentru care “spiritul civic” invocat de Mircea Badea în ultimele seri până la iritare, înseamnă să sari în ajutor, cei care mor cu curaj, dar extrem de nedrept, oare cum gândesc ei? Probabil au sistemul lor care nu include frica și nici gândul la moarte.
Nu știi ce se întâmplă cu tine nici un moment, acum ai planuri, vise, peste câteva secunde nu mai ai nimic, nu mai ești nimic. Nu realizăm că atâta timp cât suntem vii și sănătoși putem face multe, ni se pare că simplul fapt că existăm e de foarte multe ori greu și nu avem chef de el. Dar în fața morții oare ce simțim? Ne gândim la visele care s-au spulberat sau încercam să ne agățăm de ultima frântură de lumină?
Îmi pare rău dat nu pot fi altfel decât tristă…

Continue Reading

Weekend la Ineu

Am ajuns la Ineu mai devreme decât am crezut după vacanța de iarnă. Am prins la plecare o vreme absolut minunată cu soare strălucitor, 15 grade de februarie și un drum uscat pe care l-am făcut în 4 ore jumate. Paradoxal dar la întoarcere deși a plouat tot drumul am făcut doar 4 ore dar, noh…
Ce am făcut la Ineu:
-am stat la povești cu mami până la 2 jumate noaptea
-evident sâmbătă abia m-am trezit la 10 jumate să merg la pensat
-am mâncat tocăniță de pui și spanac cu ficăței, ceea ce la Cluj nu gătesc
-am ascultat Vonda Shepard, asta după ce a plecat Clau de la mine
-mi-am complectat colecția de poze de pe calculatorul de la Ineu
-am fost la Chilian
-am ieșit sâmbătă seara la River la suc cu felete și Cristi și am aflat că a murit Mâneran și d-na Bocșa
-am făcut popcorn la micro și am stat cu ai mei la bucătărie până la miezul nopții
-l-am vazut pe Dulhaz la volan
-am văzut mașinuța lu Adina, dar l-am întâlnit și pe Tibi chiar înainte de plecare
-mi-am depășit recordul de viteză la întoarcere, nu zic cât, dar E
Ce am făcut după ce am ajuns la Cluj:
-am despachetat
-și am așteptat 2 ore să vină curentul să pot intra pe net, că deh la Ineu n-am.

Continue Reading