"Spusul și de nespusul"

Cred că nu poate fi nimic mai elocvent pentru a termina de citit o carte decât faptul de a te regăsi printre rândurile ei. Sau poate ar mai fi, simpul fapt de nu te regăsi şi atunci te întrebi de ce, dar aceasta constitue o altă premisă.
Adevărul este că ar fi aprope imposibil să nu te recunoşti printre aforisme sau simple meditaţii.
Cartea domnului profesor Vasile Muscă, abundă în teme oarecum predilecte filosofiei cum ar fi viaţa, moartea, singurătatea, iubirea, adevărul, umanitatea, nimicul, trecutul, prezentul, timpul, Dumnezeu, ideea, cunoşterea dar şi în simplul motiv etern al profesorului de filosofie şi adevărata sa menire.
Cartea captează atenţia de la început prin intro-ul lămurilor al autorului asupra a ceea ce dă titlul cărţii. „Spusul şi de nespusul” există în fiecare filosofie în parte. Platon a murit la masa sa de lucru deasupra „Legilor”, operă neterminată. Şi atunci intervine întrebarea „ce a rămas nespus în filosofia lui Platon?”. “În cele din urmă, înainte de a pleca din acestă lume, ne închidem cu toţii în ceea ce este nespus, ducând cu noi în cealaltă lume un secret de nedescifrat, sortit să rămână un secret pe veci.”
Pornind de la acesta s-a construit această carte. Meditaţiile, aforismele şi însemnările nu sunt structurate pe teme însă ele pot fi usor catalogate ca aparţinând unui anumit domeniu sau altul.
„Singura relaţie umana în care dai şi primeşti totul grastis este iubirea. De aceea ea constituie şi adevărata măsură a umanităţii din fiecare din noi.
Suntem filosofi cu adevărat numai atunci cînd devenim amanţii adevărurilor pe care le susţinem adică suntem în stare să iubim adevărul cu tot patosul, pe care îl sădim în dragostea nostră pentru o femeie. Pentru aceasta însă trebuie să identificăm în orice adevăr al fiinţei noastre o femeie pe care am iubit-o.”
Sfera iubirii frumos tratată ca în meditaţiile de mai sus face trimiteri clare la împlinirea creţiei prin iubire. Căci aşa cum se spune nu există creaţie bărbătească fără sacrificiul din dragoste al femeii. Pînă la urmă iubirea apare ca gestul suprem al întoarcerii către tine, privind în aceiaşi direcţie cu celălalt.
În carte se precizează: “De câte ori suntem tentaţi să ne exagerăm meritele proprii nu trebuie să uităm că nu suntem singuri în această lume.” Şi că: “În anumite situaţii, o ultimă soluţie poate fi o mare iubire.”
Asta în cazul în care soluţia nu este Dumnezeu:”Dumnezeu nu ne refuză, El ne împlineşte fiecare dorinţă. Numai cu condiţia să fie acesta şi voinţa Lui.”
Dar nu numai despre Dumnezeu este vorba ci şi despre Isus Hristos:”Isus nu a coborât de pe cruce. El stă şi acum răstignit pe ea şi suferă, şi va rămâne acolo până la sfârşitul tututror timpurilor şi al lumii pentru iertarea păcatelor pe care le facem în continuare.”
Orecum atât însemnările despre iubire cât şi cele depre Isus sau Dumnezeu stau sub aceleşi spectru al cunoşterii personale prin sentimentele bune. De asemenea apropierea de Dumnezeu este tratată şi din perspectiva suferinţei, iar suferinţa prin prisma unei lipse. Până la urmă, orice creaţie se naşte dintr-o lipsă a ceva.“Suferinţa ta te apropie mai mult de Dumnezeu decât fericirea, căci în suferinţă îl imităm fiecare într-o oarecare măsură pe Isus Christos, fiul lui Dumnezeu, traversăm o exterientă de viaţă acesemănătoare celei pe care acesta a trăit-o pe cruce.” Toate îndeamnă la faptul că nu este suficient să cunoşti binele ci să-l şi faci. În plus gândind aceste lucruri obtinem ceva în plus nemuririi noastre. “Dacă cineva m-ar întreba cu ce mă ocup, i-aş răspunde fără ezitare că în clipele mele de graţie încerc să găndesc. Ce înseamnă asta? Că mă transform în sediul celei mai mari activităţi de care poate fi în stare omul. Este acea activitateprin care omul devine pentru un moment asemanător zeilor. Gânditul nu doar că transportă divinul în noi, dar ajungem părtaşi la eternitatea gândirii. Instrumentul gândirii noastre, raţiunea, reprezintă scânteia divină aprinsă în noi. A gândi mi se pare un mic exerciţiu de nemurire.”
Această nemurire rezidă si în constituţia profesorului de filosofie şi a istoricului filosofiei.”A face istoria filosofiei nu înseamnă a te plimba prin trecutul mort al gândirii. Sarcina istoricului filosofiei este de a face viu acest trecut, intrând într-un dialog real cu el. Istoria filosofiei este o artă a dialogului, iar pentru ca aceasta să aibe loc, cei doi parteneri, istoricul filosofiei şi trecutul filosofiei terbuie să fie amândoi vii. (…). Facem filosofie azi ca şi cum ar fi ieri.” Pe de alta parte:”Nu cred că te poţi considera filosof întreg fără a fi şi profesor. Condiţia acesta mi se pare obligatorie, cu sau fără catedră, trebuie să strângi în jurul tău nişte discipoli, ascultători. În şcoală sau în afara şcolii.”
Ce este ramarcabil la această carte este tonul ei intransigent. Chiar dacă problema sumbră a morţii planează în multe cazuri, chiar dacă finalitatea se resimte ca ceva care te înfrânge, de unde nu mai poţi scăpa, iar rolul nostru pe pământ ar fi să dăm sens vieţii ca o răsplată a ceea ce ni s-a dat, deasupra tuturor răzbate ceea ce numim indiferenţă:”Mortea reprezintă un pericol pentru noi doar cât trăim. După aceea totul este indiferenţă.”
Dar oare cum putem trăi celelalte valenţe a le noastre ghidăndu-ne după indiferenţă? Sau mai bine spus ce anume ar putea declanşa în noi acestă indiferenţă?
Răspunsurile nu le găsim în acestă carte, dar ea este cu atât mai valoroasă cu cît ne face să ne dorim să le găsim. Cum spunea Lucian Blaga:”Dacă simţim că viaţa nu are un sens trebuie să-i dăm noi unul.”
La final nu spun decât:”Un aforism este ca și creația universală, divină:un microcosmos. De aceea mi se pare el nu are nevoie de a fi justificat, nu poate fi explicat. Pur și simplu îți place sau nu îți place.”

Continue Reading

Vieți și cărți

Am citit astăzi undeva că viața e ceea ce ți se întâmplă când nu ai nimic plănuit. Recunosc că dacă e adevărat am reale probleme, ori nu trăiesc, ori nu pot trăi făra planuri. Ele mă acompaniază de dimineața de când mă trezesc până tarziu în noapte cănd încerc să adorm.
Ieri am citit ceva foarte adevărat legat de cărți. Cineva zicea despre cărți că au ciudata abiliate de a apărea în viața omului când are mai multă nevoie de ele. Foarte adevărat, cel puțin ultimele mele lecturi spun multe despre acest aspect.
Și în fine, am realizat ce stranie alăturare între viață și cărți, ce important e să nu-ți trăiești viața ca în cărți, dar să trăiești ca și cum ai povesti o carte.

Continue Reading

Lacrimile

Când izgonit din cuibul veșniciei
întâiul om
trecea uimit și-ngândurat prin codrii ori pe câmpuri,
îl chinuiau mustrându-l,
lumina, zarea, norii-și din orice floare
îi săgeta c-o amintire paradisul-
Și omul ce-l dintâi pribeagul nu știa să plângă.
Odată istovit de-albastrul prea senin
al primăverii,
cu suflet de copil întâiul om
căzu cu fața în pulberea pământului:
“Săpâne i-am vederea,
ori dacă-ți stă-n putință împăienjenește-mi ochii
c-un giulgiu să nu mai văd
nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei și nici nori,
căci vezi- lumina lor mă doare.”

Și atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare
îi dete-lacrimile.

(Lucian Balga-‘Poemele Luminii” 1919)

Continue Reading

Primăvara din ianuarie

Încă nu m-am lămurit cum stă treaba cu anotimpurile. Prima săptămână din ianuarie a fost hai să zic în limite normale, a doua a adus un frig de-au crăpat pieterele, iar mie mi-au înghețat degetele de la picioare și mi-am luat în premieră două perechi de ciorapi. Vinerea și duminica trecută a nins foarte frumos în timp ce exact în ziua dintre ele adică sâmbăta a fost un soare de te puteai bronza.
Săpămâna asta vreau să zic că vremea a întrecut orice măsură. A fost pot să zic, cald. Da, cald pentru ianuarie. Nici vorbă să ai nevoie de fular sau mănuși. Te întrebai care geacă mai subțire să o iei. Azi nu știam de ce mi-e cald în casă. Când am deschis ușa de la balcon să aerisesc un aer primăvăratic mi-a dat peste nas. Am ieșit pe balcon așa în papuci de casă fără să simt nici cea mai mică urmă de frig. Clar, e primăvară chiar dacă e doar 22 ianuarie. Nu contează cât ține, dar e primăvară.
Tare mi-e că un val de zăpadă și din astea să ne ia, ca de obicei prin surprindere, mai ales “autoritățile” nu-i așa? Colo peste o lună! Și atunci, atunci chiar ne-o apuca dorul după zilele de răgaz pe care ni le dă “baba Iarna”. Cel puțin la Cluj.

Continue Reading

Roxana, Alexandra, Elizabeth




Am citit 3 cărți care n-au nici o treaba cu ce ar trebui să citesc eu în perioada asta, dar sincer n-am putut să nu le termin atâta timp cand mi se păreau despre mine (nu ca persoană fizică evident). Ciudat, nu?
Roxana Valea e o tipă de famile destul de buna din România cu un super job în Austria care în urma unui safari în Africa, pleacă să traverseze tot continentul negru în regăsirea propriei identităti. Drumul însă e plin de surprize de tot felul.
Alexandra Ares e o fostă actriță și realizatoare tv care dupa 7 ani la New York realizează ca visul american e doar o iluzie și vrea să se întoarcă acasă. Însă în ultinul moment pleacă pentru căteva zile pe coata de vest unde nu mai fusese niciodată. Aici găsește nu doar o pare necunoscută a tărâmului făgăduinței ci și o parte necunoscută a propriei persoane.
Elizabeth Gilbert ar fi întruchiparea femeii fericite. Soție devotată, editoul unei reviste care-i permisese să călătoeacă peste tot în lume, scriitoare și o persoană bine poziționată material, însă angoasele sale o transformaseră într-o epavă. Divorțează, pierde aprope toți banii în urma partajului, dar hotărăște să plece pentru câteva luni în căutarea fericirii. Pașii o duc în Italia, India și Indonzia. Poate nu a găsit fericirea dar e cert că mergea pe drumul cel bun spre ea.

Continue Reading

Evenimente sportive de top

Între o depresie mică și niște lucrări de sesiune vreau să văd, cât oi apuca ceva din evenimentele sportive de top ce deputează chiar în ianuarie. Este vorba despre Australian Open, început încă de săptămâna trecută cu calificările și Campianatul European de patinaj artistic de la Helsinki. La tenis se anuntă o lupată acerba între 2 sportivi care au mai triumfat aici este vorba de Marat Safin și de eternul Roger Federer, dar bețe în roate le pot pune mulți de la sârbul Djokovici pană la americanul Andy Morris. La fete se pare că rusoicele fac legea. Și tot rusoiacele și la patinaj, doar că anul acesta findlandezele care au venit din urmă în ultima vreme s-ar putea să provoace surprize deosebit de plăcute mai ales că sunt la ele acasă. În plus abia aștept să-l văd pe preferatul meu din ultimii 2 ani cehul Thomas Verner. Din păcate anul trecut am urmărit foarte puțin din competiții, serviciul acupându-mi timpul în proporție de 100%, anul asta deși sesiunea and stuff sper să apuc să văd măcar semifinalele și finalele la tenis și reuniunile de seară la patinaj
La anu’ e olimpiada de iarnă de la Vancouver deci concursul de patinaj e cu atât mai important pentru că ultima seiune de calificare pentru olimpiadă va fi Campionatul Mondial din martie de la Los Angeles unde tot europenii sunt favoriți, deci interesant.
A! mai e și Campionatul Mondial de Handbal masculin din Croația pe care recunosc că nu-l urmăresc ca pe cel feminin dar și aici sunt meciuri ce merită văzute

Continue Reading

Bloguri, Bloguri

Da, da știu, citesc multe bloguri (motiv pentru care mi-am facut și eu unul, și iacă am zis de ce l-am facut că tot am promis la început), ocazional, dar unele și zilnic. Pot spune doar că unii oameni scriu fenomenal despre orice, au o creativitate care dă prin lături (nu cred ca e și cazul meu, dar mai sunt bloguri “numa așa” nu?). Sunt unii care scriu delicios și despre faptul că își fac pită prăjită ce să mai zic de posturile cu adevărat lucrate. Genial, ce mai. Recunosc faptul că aș putea sta o zi întreagă numai citind posturile unora dacă nu aș mai avea și altceva de facut/citit (mai ales citit). Cândva, cineva zicea că blogurile cu adevărat faine sunt cele tematice, adică te preocupă o problemă și scrii cam tot despre aia, o întorci pe toate părțile, îti împărtăsești experiențele, cauți soluții, etc. Părerea mea că nu-i chiar așa. Asta poate se potrivește în 5% din cazuri, de exemplu bloguri de călătorii, filme, IT, cărti, dar în marea majoritate oamenii au blog în care scriu cam tot ce-i taie capul, de la questii personale la recenzii. Cu alte cuvinte mulți înțeleg blogul ca pe un jurnal online, ceea ce cred eu ca și e până la urmă.
Așadar la cât mai multe posturi bune pentru blogurile bune. Citesc în continuare ce mi se pare că merită fie aberații, fie divagații. Oricum prefer să cred că mulți și-au făcut blog pentru ei nu pentru alții.

Continue Reading