Am plecat vineri dimineața la Oradea să-mi recuperez diploma de la modulul pedagogic și m-am întors seara târziu cu Claudia, Mana, Mădă și Deni. Știam că va urma o sâmbătă plină și chiar a fost având în vedere că pregăteam de multă vreme excursia pe Cheile Turzii. Niciunul din noi nu mai fusesem “pe Chei”, deci nerăbdarea era mare.
Am ajuns relativ rapid până la traseul ce trebuie urmat pe jos. Aici am aflat că dacă vrem să vizităm trebuie să plătim 3 lei de persoană (preț care practic nu includea nimic, nici ghid, nici măcar niște WC-uri ecologice, că deh…sunt pomi destui). Trecând peste acest impediment și mergând mai departe descoperi un peisaj superb, un traseu frumos și accesibil și te întrebi cum naiba de abia acum ai ajuns aici (?!)
Turiștii erau destui, alpiniștii suficienți cât să te facă să privești altfel înălțimile și creste care se cereau fotografiate. Era imposibil să nu-ți placă un astfel de traseu. Munte, apă și vegetație, cadrul perfect de drumeție.
Partea proastă e că am descoperit un alt obiectiv turistic minunat deloc exploatat, în afara de ghereta de unde se luau biletele și unde ai fi găsit o vedere sau ceva pliant cu Cheile, altceva nimic, nu tu un butic cu răcoritoare, nu tu un ceva cu chestii specifice locului. Eu înțeleg că natura e oricum frumoasă și fără astea dar…
Traseul se face cam în două ore, asta dacă nu ai cumva tocuri sau pantofi cu platforma de 10 cm, cum am văzut la o domniță ce tocmai se pregătea să urce ( Doamne ferește!). Când ajungi la capăt te poți odihni în poieniță sau poți face cale întorsă spre mașina parcată în soarele dogoritor (noroc cu clima, că altfel ne sufocam).
Ne-am întors prin Turda unde ne-am oprit să ne mai plimbăm. Apoi am intrat la o cofetărie cu aer de anii ’80 unde le-am dat de lucru doamnelor de acolo care probabil că n-au mai avut atâțea clienți de pe la inaugurare. Oricum, prăjitura a fost foarte bună, nota 10, vă recomand cu căldură o bucată de “Excelent”. Apoi poze în față la fântână, multe ca de obicei :D
Întorși în Cluj, dușați și anormali (având în vedere că abia ne mai mișcam de oboseală), am purces prin centru la vânat clădiri vechi (mulțumim Bogdan pentru detalii). Am vrut să ne mai așezăm și la o terasă, dar nu mai luau comenzi la ora aia. Asta ca să vă faceți o idee cam cât am umblat.
Degeaba ne-am luat o sticlă de Gin să socializăm acasă și să ne uităm la Scary Movie 4, n-a mai avut cine, am adormit lenm.
Cu toate astea nici ziua de azi n-a dus lipsă de activitate, dar despre asta mâine sau când o să fiu mai odihnită.
Zi ce citeşti ca să-ţi zic cine eşti
Am furat o leapşă despre cărţi de la Toamata care la rândul ei a furat-o la Rebel_Yell, care la rândul ei, cine ştie…eh, dacă cineva se supără pentru asta să-mi dea de ştire şi nu se va mai întâmpla :D
Aşadar…
1) Ce autor apare cel mai des la tine în bibliotecã?
În primul rând biblioteca mea se împarte oarecum între Ineu şi Cluj, dar gândindu-mă la ele împreună am mai multe cărţi de un autor de exemplu Marin Preda, Mircea Eliade, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Simone de Beauvoir, Luis Sepulveda, Henry James şi alţii, însă cele mai multe sunt ale lui Lucian Blaga, aproape toată opera şi sunt mândră de ea.
2) Din ce carte ai mai multe exemplare?
Păi nu prea am două exemplare…îmi amintesc că am primit de două ori când eram mică “Tartarin din Tarascon”-Alphonse Daudet, dar cred că am cadorisit pe cineva cu ea.
3) De ce personaj de ficţiune eşti sau ai fost amorezată în secret?
Well…acu 2 săptămâni am terminat “Pânza de paianjen” şi cred că am avut o “questie” pentru Alex Dobrescu, era mult prea uman. Sigur bărbaţii din romanele englezeşti citite în liceu sunt şarmanţi, dar am văzut ecranizările şi îi prea identific cu actorii care i-au jucat.
4) Ce carte ai citit cel mai des?
N-am prea citit de două ori o carte, dar mă gândesc serios să recitesc ce am citit prin liceu pentru că sigur am să văd poveştile cu alţi ochi.
5) Care era cartea ta preferată la 10 ani?
Cred că “Vrăjitorul din OZ”.
6) Care a fost cea mai proastă carte citită anul trecut?
Proastă ar fi prea dur, dar slabă cred că a fost “Delta lui Venus” Anais Nin
7) Care a fost cea mai bună carte citită anul trecut?
Cam de anul trecut m-am axat pe memorii, jurnale aşa că poate “Prin praf şi vise” Roxana Valea dar şi Dorli Blaga cu memorabila “Tatăl meu”, nu pot să aleg deşi sunt din registre total diferite.
8) Dacă ar trebui să obligi pe cineva să citească o carte, care ar fi aceea?
Depinde ce aş vrea să transmit persoanei resprective, dar, hai să zicem că unui licean i-aş spune să nu rateze “Pânza de paianjen”-Cella Serghi (mie îmi pare rău că nu am citit-o în liceu), iar unuia de vârsta mea cred că “Mănâncă, Roagă-te, Iubeşte”-Elizabeth Gilbert şi “Plăcerea de a te povesti ţie însuţi”-Julien Green
9) Cine crezi că ar trebui să câştige premiul Nobel pentru literatură?
Un român n-ar fi rău… :D
10) Ce carte ţi-ar plăcea să vezi ecranizată?
“Mănâncă, Roagă-te, Iubeşte”, şi chiar am auzit că va fi ecranizată.
11) Descrie visul cel mai straniu care să fi inclus un scriitor, o carte, sau un personaj literar?
Nu, personaje nu îmi amintesc să fi visat, dar librării şi scriitori da, acum chiar acţiunea viselor nu o mai ştiu.
12) Care e cartea cea mai puţin cultă pe care ai citit-o ca adult?
“Visătoarele”-Alexandra Ares, dar asta nu înseamnă ca nu mi-a plăcut foarte mult.
13) Care e cartea cea mai dificilă pe care citit-o?
Foarte dificilă mi s-a părut “Procesul de le Nurnberg” scris într-un stil jurnalistic exemplar, în liceu “Roamnul adolescentului miop” pe care nu-l consider lectură de liceu, iar în prezent citesc filosofie…Sistemul lui Blaga nu-i uşor.
14) Preferi autorii francezi său ruşi?
Între francezi şi ruşi cred că-i prefer pe sud-americani şi chiar pe cei români.
15) Shakespeare, Milton, sau Chaucer?
Shakespeare, clar. Milton nu am citit iar Chaucer numai în liceu “The Canterbury Tales”
16) Ce te deranjează cel mai mult în activitatea lecturii?
Că uneori n-am timp de cărţile pe care vreau să le citesc, că pentru anumite cărţi îţi trebuie o stare specifică.
17) Care e romanul tău favorit?
Asta e întrebare gen, pe care iubeşti mai mult dintre părinţi.
18) Joci ceva?
Pe calculator nu, cu prietenii poate Monopoly sau cărţi.
19)Povestiri scurte, schiţe?
Caragiale e foarte bun, în liceu îmi plăcea mult de tot.
20) Non-ficţiune?
Filosofie, pentru şcoală şi nu numai
21) Scriitorul favorit?
Îmi plac scriitorii care nu se pot îndepărta de aspectele vieţii proprii şi le includ sub diverse forme în cărţile lor.
22) Ce scriitor crezi că este supraevaluat?
Paolo Coelho şi Dan Brown cam în egală măsură.
23) Ce carte ţi-ai lua pe o insulă pustie?
O luuuuuuungă autobiografie a unui om interesant, în felul acesta nu m-aş simţi deloc singură.
24) Şi…acum ce citeşti?
Blaga- “Trilogia Cunoaşterii” – “Eonul Dogmatic”
Ioan Chirilă- “Mexico 70”
Arşavir Acterian- “Jurnal”
Zări și Etape
În periplul meu “cronologic” prin opera lui Blaga, volumul “Zări și Etape” mi s-a părut esențial și important de citit înainte de a intra în Sistemul său filosofic. Pe deasupra am mai găsit și o grămadă de elemente bune pentru subiectul meu de Filosofia Istoriei, de exemplu în teza lui Blaga “Cultură și Cunoștință” (1920) (care recunosc că la început nu m-a atras deloc, după 10 pagini am fost istovită, dar finalul a meritat efortul de a citi până la capăt).
Apoi “Pietre pentru templul meu” (1919), aforismele, printre primele scrieri ale lui Blaga sunt deosebite, le-aș putea reproduce pe toate aici. Foarte mult mi-a plăcut și eseul “Fenomenul originar” (1925) unde aspectele istorice din operele lui Goethe, Nietzsche, Keyserling, Schelling, Spengler sau ale romanticilor sunt puse într-o lumină inedită urmată de o schemă, un fel de arbore genealogic al înrudirii ideilor. Pentru o mai bună înțelegere a romantismului, naturalismului sau impresionismului ne stă la dispoziție “Fețele unui veac” (1926), iar în “Daimonion” (1930), Blaga descrie acel “de dincolo de conștiință”, partea a doua fiind numită sugestiv “Oameni Demonici” este savuroasă. Tot în carte am mai găsit o super definiție a aforismului, dar și două lucrări mai mult sau mai putin stilistice “Probleme estetice” (1924) și “Ferestre colorate” (1926). Cartea oricum va mai trebui reluată, dar așa la prima citire mi-a lămurit multe lucruri. Pentru o carte filosofică a “mers” foarte repede și consider că poate fi citită și de un ochi neavizat.
Nouă achiziție, azi: Arșavir Acterian – Jurnal (1929/1945 și 1958/1990), din seria de Memorii de la Humanitas.
1 MAI Medieval
Pentru că din diverse motive am aflat că ar fi rost de o excursie doar cu o zi înainte de 1 Mai, ne-am gândit să nu mergem totuși foarte departe de Cluj, că să nu ne mai încurcăm cu găsirea unui loc de cazare și să ne putem întoarce în aceeași zi. Zis și făcut. Ruta Cluj-Mediaș-Sighișoara mi s-a părut excelentă mai ales că nu fusesem la Sighișoara niciodată, iar prin Mediaș am trecut doar în urmă cu mai mulți ani.
Se poate ajunge la Sighișoara mult mai simplu și pe un drum mai bun prin Tg. Mureș, dar noi am făcut ocolul prin județul Sibiu ca să vedem Casa Memorială Hermann Oberth de la Mediaș, dar și cetatea medievală de care auzisem că ar fi drăguță. Casa Hermann Oberth era închisă, că programul e făcut de așa natură să nu o viziteze nimeni, adica de luni până vineri (fără sărbătorile legale) când potențialii vizitatori sunt la serviciu. Oricum am văzut-o din afară și n-am plecat fără câteva poze.
De pe șoseaua Sibiului 15, au luat-o spre centrul orașului. Locuri de parcare cu duiumul, ceea ce era deja o bilă albă. În centru tronează o fântână ca în mai toate orașele românești care se respectă, însă centrul nou pare lipsit de strălucire, e tern și destul de pustiu. Poate și ora amiezii la care am ajuns noi nu era cea mai potrivită pentru oamenii locului să iasă la plimbare. Pe stradă doar câțiva trecători vorbeau germana cam cum se vorbește prin vest maghiara. Atunci mi-am dat seama că sunt cu adevărat prin centrul tării. Am luat-o la pas spre centrul vechi. Deja orașul mi se părea mai frumos, mai colorat, mai viu, chiar dacă pe clădirile care se iveau vedeam deja semnele timpului.
Pe la ora 14:00 reușim să plecăm spre Sighișoara, iar din estimările GPS-ului trebuia să ajungem în 40 de minute ceea ce s-a și întâmplat. După un mic tur reușesc să parchez exact la poalele cetății, iar asta chiar a fost o realizare căci orașul era realmente plin, mai ales că urmau să se desfășoare și zilele orașului cu ceva concerte seara. Nu stăm pe gânduri și urcăm în cetate. Doream să văd tot ce se poate vedea: de la Turnul cu ceas la Biserica din deal, de la bastioane la casele medievale. Atmosfera a fost foarte frumoasă. Am urcat în turn, am urcat scara acoperită până la Biserica din deal, am făcut un tur pe la bastioane și am văzut primăria care se află chiar sus în Cetate și seamănă izbitor de bine cu Palatul Prezidențial din Cetatea Buda de la Budapesta. Până și aranjamentele florale din parcuri îmi aminteau de capitala Ungariei. Îmi imaginam cum pe vremuri domnițele își asteptau prinții privind din turnuri spre dealurile îndepărtate. Și da recunosc, m-am simțit și eu o domniță din vremurile alea, însă una cu panasonicul în mănă și mobilul în poșetă.
Era cald, văzusem multe și ne-a luat foamea. Ne-am gândit să mâncam și apoi să coborâm din cetate și să căutăm casa în care a locuit Hermann Oberth în Sighișoara. Din nefericire a venit ploaia, așa că masa s-a prelungit pâna aceasta s-a oprit. Apoi chiar am mers să găsim casa. Deși plouase, turiștii nu plecaseră, semn că prin ei Sighișoara chiar a avut de câștigat zilele astea. Nu știu dacă tot timpul sunt atât de mulți turiști, dar eu am fost impresionată de numărul lor.
Ne-am întors prin Tg. Mureș pe un drum fenomenal. Dacă toate drumurile din România ar arăta așa n-am mai simți chiar acut lipsa autostrăzilor. De pe șosea am văzut, ca în melodia lui Elton John (puțin modificată) :D “Romania’s greenest hills” și nu exegarez cu nimic.
Nu mi-a venit să cred, dar se pare că momentul culminant al excursiei a fost cel când la întoarcere, pe la ora 22, am văzut Clujul de pe Feleac. N-am poză că nu aveam unde să opresc, dar jur că dacă aș fi văzut o poză cu el în lumina nopții n-aș fi știut că e Clujul…m-aș fi gândit la orice mare metropolă a lumii. E supeeeeeerb, n-am cuvinte să descriu…Clau mi-a zi: “Învată să apreciezi anumite imagini vizuale și fără să le imortalizezi…”. Uneori merită.
Mai multe poze din aventura noastră medievală aici.
Frumuseţe pe muchie de lamă de ras
Cred că am copt postul acesta de la prima emisiune, dar nu vedeam un titlu potrivit pentru el până azi când am avut revelaţia. Aşadar versiunea românească a celebrei “Extreme Makeover”, numită sugestiv “Frumuseţe pe muchie de cuţit” sau în traducere liberă “6 săptămâni de operaţii estetice”, a debutat cam de vreo lună. Am văzut doar o emisiune cap-coadă, însă suficient căt să mă scoată din pepeni (asta nu înseamă că n-am să mă mai uit, da noh). Ideea este că nişte dame care vor să fie frumoase, pleacă 6 săptămâni de acasă ca să se transforme cu ajutorul bisturiului şi al stiliştilor în dame de copertă. Ce e cu adevărat frustrant e că majoritatea n-au ajuns la emisiune din iniţiativa lor ci din cea a bărbatului de lângă ele, sau mă rog, a bărbabtului care ar trebui să fie lângă ele.
O doamnă pe la 30 de ani s-a trezit la emisiune pentru că soţul ei nu mai era mulţumit de nasul, sânii şi burta soţiei. Ceea ce domnul uitase este că femeia îi dăruise doi copii, nasul probabil că-l avea coroiat din tinereţe, pieptul se lăsase de la alăptat, iar burta nu era decât maltrată de vergeturile din urma sarcinilor.
O altă domnişoară de data aceasta, venise la remodelat după ce un tip care ajunse să o debaraseze de sutien rămăsese uluit că sânii ei sunt inegali, iar când a privit-o în ochi să-i spună asta a văzut că şi nasul e cam lung. Pentru informaţia domnului consternat trebuie să spun că toate femeile au sânii inegali numai că la unele acest lucru este mai vizibil. În acest caz îi recomand o păpuşă gonflabilă perfectă, sau o Barbie roz cu piciorele desfăcute (pentru că păpuşile aşa stau), pe bordul maşinii pe care cu siguranţă o deţine.
Vreau să văd emisiunea în care un domn va veni la sculptat după ce iubita îi va reproşa că are chelie, urechi clăpăuge, burtă care nu-i permite să-şi vadă părţile anatomice de sub şi paranteză în care poţi scrie un roman între picioarele de găină.
Până atunci alte doamne dornice de schimbare mai mult sau mai puţin forţată puteţi vedea sămbătă seara pe Pro Tv.
Cum stau lucrurile: Platon.
„Căci cel puțin un lucru este de făcut: sau învăţăm de la alţii cum este adevărul, sau îl găsim noi înşine. Dacă aşa ceva nu-i cu putinţă, să ne alegem cea mai bună și cea mai greu de răsturnat dintre explicaţiile omeneşti şi să ne lăsăm purtaţi de ea ca de o luntre, cu care să răzbatem prin furtunile vieții de aici; bineînţeles, aceasta în cazul când nu vom putea străbate valurile vieţii mai sigur, mai la adăpost de primejdii, pe un vas mai puternic avand drept călăuză o cugetare divină” (Phaidon, 85c-d).
“Viaţa este, în fond ca o călătorie în care ai de trecut de pe un mal pe celălalt. Pentru ca omul să poată ajunge cu succes pe celălalt mal în marea călătorie pe oceanul frământat de atâtea valuri periculoase ale vieţii, el trebuie să se lase călăuzit în navigaţia sa de un criteriu valoric precis. El trebuie de fiecare dată, să aprecieze toate cele cu care intră în legătură în cursul vieţii, prin prisma unei anumite unităţi de măsură. Pentru reușita acestei întreprinderi, omul trebuie să găsească un criteriu absolut și nu unul relativ, fie acesta din urmă reprezentat de lucruri sau chiar de oameni. Singurul criteriu valabil care se oferă este Divinitatea.” (Introducere în Filosofia lui Platon, V. Muscă, editura Polirom)
Pentru că lunea nu crește iarba, i-am pus apă…
Azi am avut o zi care nu a semănat deloc cu precedentele, e una din zilele alea de care te tot miri. Și când mă gândesc la faptul că azi dimineață abia m-am târât la baie, ofuscată de faptul că-i luni, surmenată că trebuia să ies din casă, deprimată din cauze iluzorii, ca de obicei, unde mai pui că dormisem cam 4 ore noaptea trecută…
Și apoi se face că am trecut atât de repede peste toate astea…în timp ce stăteam la curs, gândindu-mă la câte am de făcut după…am decis să fac exact ce nu-mi propusem când am ieșit pe ușă, și anume să mă duc la fostul loc de muncă, de unde mai aveam de recuperat o hârtie. Atata curaj mi-a trebuit să ma urnesc încât era cât pe ce să nu merg. Și totuși iată-mă în fața ușii. Intru…am revăzut persoane dragi, oameni de care eram atașată pe vremea când lucram acolo, m-au primit bine, iar mie se pare că-mi lipsea revederea cu ei, sau poate îmi lipsea doar o revedere în general, cine știe? Oricum am împușcat 2 iepuri de-o dată: mi-am luat hârtia importantă și mi-am revigorat spiritul. N-aș fi crezut niciodată că s-ar putea întâmpla asta în locul acela, pe care recunosc că nu-l iubesc prea mult.
Și ca și cum asta n-ar fi fost tot, m-am gândit să trec pe la Anticariatul Academic, că tot era prin apropiere. Intru fără speranță, dar când colo găsesc exact ce caut de jumate de an și anume volumele lipsă din Opere Blaga, Minerva’74. Incredibil. Îmi iau 3, dar mai erau două pe care nu le am, însă cum zic să nu-mi las toți banii acolo, am hotărât că o să vin după alea altădată (oricum nu cred că cineva mai caută în disperare Blaga :D, sper).
Așadar, în plină depresie post sărbători, care mai nou se manifestă și după cele Pascale, am reușit să transform o zi de luni în ceva suportabil. Mai reușam asta prin generală și liceu cănd se întâmpla ca ziua mea să cadă într-o zi de luni, sau să cadă 8 martie lunea :)
Dar azi a fost doar 27 aprilie, și nu-i chiar rău că-i doar luni…să mai zică cineva că doar mă plâng :))