Ora de citire


Se spune că toate cărțile au strania calitate de a apărea în viața omului exact când acesta are cea mai mare nevoie de ele. Privind retrospectiv la lecturile mele se pare că zicala ar fi adevărată, dar…de ce ar avea omul nevoie de cărți? Ce dețin ele pentru ca cineva să se îndure să se rupă de cotidian pentru a evada printre rândurile lor? Poate fi un mister…și totuși.
Prin clasele primare noi aveam ceea ce se numea “ora de citire”, faptul că am învățat să citesc era ceva extraordinar, mi se părea de o importanță covărșitoare în existența mea, nu cred că m-aș fi gândit vreodată că acest “citit” poate însemna pentru unii doar manualele școlare sau ziarele. Pentru mine “cititul” echivala cu “a te putea descurca singur în viață”, adică a învăța să citești ți-ar arăta cine esti.
Și ce suntem noi oamenii dacă nu niște personaje, ce e viața noastră daca nu o poveste?!? Uimitor e faptul că noi nu prea conștientizăm că defapt o carte e o altă viață care ți-e dat să o trăiești gratuit. Câți nu ar vrea asta și nu știu unde să o găsească. Pornind de la acea oră de citire, omul intră treptat într-o lume care până atunci i-a fost interziză. Imaginați-vă că nu ați ști să citiți. Ce ați face? Ce v-ați face? Cum ar arăta viața voastră?
Dar cum majoritatea știm să citim, ne comportăm cu acest fapt ca și cu orice alt lucru banal și anume îl ignorăm, îl descalificăm, îl omorâm încet. De aici se naște această rupură între om și carte, de aici se naște tragedia că noi nu realizăm cât de multe putem cunoaște citind, cât de mult ni s-ar putea lărgi orizontul.
Mie personal cărțile mi-au răspuns multor întrebări, simplu și direct, unele m-au învățat să gândesc, altele șă-mi folosesc ideile, altele m-au făcut să nu mai fiu singură, iar altele pur și simplu m-au distrat și mi-au distras atenția de la inutilități care mă măcinau. Dacă aș ști că nu mai am mult de trăit m-aș gândi și la ce cărți bune aș mai putea citi până la finitudine chiar dacă fizic vorbind nu m-ar mai ajuta practic la nimic.
Am auzit că omul e suma lucrurilor care i se întâmplă, a oamenilor pe care-i întâlnește și a cărților pe care le citește, așadar pornind de la acea oră de citire, haideți să nu ne oprim la prima carte citită, nici la a doua, nici la a noua pentru că cine știe ce vom descoperi, cine știe ce ni se va întâmpla, poate ora de citire se va transforma într-o viață dedicată lecturii.

Sursa Pozei

You may also like

3 comentarii

  1. Ferice de tine că citeşti atâta, eu doar pe tren mai apuc să deschid o carte. Noroc că fac drumuri lungi…

  2. Sinceră să fiu, mie nu mi se pare că citesc mult, dar aș putea citi mult mai mult dacă n-aș pierde vremea cu alte nimicuri. Unele cărți însă nu le pot abandona pur și simplu…
    Și defapt ideea e că nu tre să citim kilometrii de cărți pentru că până la urmă contează calitatea nu cantitatea. Important e să descoperim calitatea și ceea ce se ascunde sub veșmântul ei.

  3. Măi, de ce nu mă taxează nimeni când greșesc. Am avut o greșală cât China Medievală în postarea asta.
    Eh…oricum o relansez pentru Tamada. Am trimis-o și în prima săptâmână de concurs dar au zis că nu au primit-o.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.