Azi scriu amestecat despre cateva carti, scurte, dar suficient de complexe cat sa va facă să le citiți cu mare atenție, într-un timp relativ scurt și care s-ar putea dovedi niște recomandări pentru vacanța de Paște ce va să vină. Pentru mine acestă vacanță a fost mereu cea mai scurtă, așadar:

Cititorul din peșteră – Rui Zink (90 de pagini)

Am primit-o de la Cristina, după ce a dat norocul peste mine și am câșțigat-o la concursul organizat la ea pe blog. Cele 90 de pagini ale cărții se pot citit cu mare patimă cam în două ore, dar eu am tras de ea două zile, am carat-o după mine la bibliotecă, am citit în mașină și toate astea pentru că nu am avut suficient timp sa-i acord, dar doream foarte tare să o citesc. E frumoasă cartea, despre un personaj fantastic care descoperă plăcerea lecturii în cel mai inedit mod cu putință. E o carte de nota 9 aș zice din simplul motiv că parcă se termină prea repede totul, nu se dezvoltă nimic și nici nu te pune pe tine ca cititor la mare treabă ca zic așa, dar are un puternic impact asupra ta.

Sonata Kreutzer – Lev Tolstoi (117 pagini)

La recomandarea mai multor persoane am citit-o chiar în noiembrie trecut, când am fost plecată la Roma. Cum nu aveam internet in camera, seara citeam câteva pagini si uite așa avea să rămână cartea asta, lectura mea din cetatea eterna. Este o foarte frumoasă poveste de dragoste, tipic rusească, tipică secolului în care este povestită, intrigantă, iritantă chiar, dar foarte artistică, în stilul lui Tolstoi, este o nuvelă cu iz de roman, m-am tot gândit cum de nu a transformat-o maestrul rus intr-un ditamai romanul, așa cum ne-a obișnuit până acum. Este o sonata de nota 10, fără dubiu, cred că o poți găsi mereu diferită, la fiecare citire.

Pobby și Dingan – Ben Rice (110 pagini)

Am citit-o într-o zi în mașină în timp ce-l așteptam pe Clau să iasă de la dentist, nu mi-a luat mai mult de o oră jumate, jur, au zburat paginile de nici nu simțit. În plus mi-a plăcut foarte mult povestea lui Pobby și a lui Dingan, cei doi prieteni imaginari. Din păcate a fost o poveste tristă, mi-a venit să plâng la final, dar din fericire a fost o frumoasă lecție despre ce cât de mult ne pot ajuta visele și despre cât de mult ne poate salva imaginația și cât de departe o putem duce. O altă carte care primește o notă mare, un 9,50 pentru o carticiă frumoasă, despre copilărie și inocența ei, despre sentimentele unor copii față în față cu tragedia. Minunat.

Indemn la simplitate – Ernest Bernea (112 pagini)

O carte emoționantă la care m-am gândit multă vreme după ce am terminat-o. Mi-a fost efectiv rău că am citit-o in bibliotecă și nu undeva în aer liber pe o câmpie verde, pentru acestă carte nu se citește într-o camera întunecată și închisă ci se respiră în natură încărcat de toate emoții unei ființe perene. Cartea lui Ernest Bernea m-a destins, m-a făcut să mă gândesc la faptul că poate nici  eu nu fac parte din cei care se mai bucură de lucrurile simple, că poate nici eu nu îmi fac timp pentru ele și uite așa las frumusețea simplă să treacă pe lângă mine în fiecare zi fără să mă obosesc să o ating. Și e așa păcat… Nu pot să-i dau doar 10, așa că o las fără notă, e în firea lucrurilor.

Sper că aceste cărți să ajungă și la sufletele celor care nu sunt fani ai lecturilor lungi și ai cărților gen cărămidă, cărora trebuie să le dedici o mare parte din timpul liber și cu care trebuie efectiv să te lupți. Există și acest gen de cărți ca cele pe care le-am recomandat mai sus, păcerea lecturii în doze mici, dar parfumate. Iar despre esențele tari, știm cu toții ce se spune ;)

Titlu: Soni
Autor: Andrei Ruse
Editura: Tritonic, București, 2009
Nr. pagini: 256
Nota: 7.50/10 (pentru talent, nu pentru poveste)
Preț: 32 de lei pe librariileonline.ro

Recunosc că am citit cartea lui Andrei Ruse la foc automat (am fost flodată cu informații despre ea și despre cât de minunat scrie un roman de 23 de ani). Și tot la foc automat vă spun că m-a dezamăgit într-un mare hal (nu m-am lecuit de pomul lăudat). S-a terminat execrabil, dacă i-am dat o șansă până la final a fost pentru că povestea promitea, dar finalul a stricat totul… Ah, Andrei de ce a trebuit să strici totul, mi-e așa de ciudă pe tine…

Cred că Andrei Ruse (care are ce-i drept talent de a învârti cuvintele, are mare potențial) s-a gândit: “de ce să nu transform totul în ceva, care să semene cu filmul meu preferat: Vanilla Sky? În plus poate ignoranții nu l-au văzut încă… haha”.  Andrei, nu-i așa că ți-a plăcut filmul ăla?

Aș zice că îmi pare rău că am dat banii pe carte asta, puteam cumpăra altceva mult mai valoros de 32 de lei, dar nu e așa, îmi pare bine că am citit-o, că am gustat-o, că m-am întristat și mai apoi enervat, chiar dacă nu-i prea mare lucru de zis înafară de faptul că această scriere poate fi ecranizată bine. Eu aș distribui-o pe Maria Dinulescu în rolul lui Soni, de fapt la ea m-am gândit tot timpul cât am citit cartea. Se prea poate ca transformat în subiect de film, această carte să fie salvată cumva în ochii mei. Dar nu sunt ochii mei avizați spre astfel de remarci. Dacă se va turna un film după această carte aș fi extrem de curioasă să-l văd.

Altfel spus, povestea  “cu litere mici” (n-am prins ideea), poate să placă multora. Soni, o tânără în floarea vârstei află că are cancer și toate planurile ei se duc dracului. Dar… pentru că mai nou ni se varsă pe gât în cantități, de nu le putem înghiți, rețete despre cum să trăim la maxim, căci într-o zi am putea muri, ea adoptă un stil de viață bazat de ideea: oricum mor, deci hai sa-mi bat joc de tot ce nu am avut tupeul a-mi bate pe când încă credeam că o să trăiesc veșnic. În plus o să-mi bat chiar joc de viața mea de rahat. Cum? Păi… o să o fac și mai de rahat… Logic, nu?

Dar, ca în mai toate filmele americane (stai, că nu era film american, în fine) Soni se îndrăgostește de unul care are SIDA, doar că ea fiind pe moarte își permite să nu-i pese și să…. și să, știți voi… Așa că, avem brusc în carte, doi care au SIDA… și acum vă las pe voi să judecați dacă finalul este previzibil… sunt curioasă…

Ideea ar fi că nimic din ce pare nu e așa cum pare deși după ce citești ultima linie îți dorești ca totul să pară așa cum ai crezut de la început. Era mult mai bine și mai puțin artificial. Luați de cititi și dați de știre dacă autorul v-a plăcut. Eu simt așa (în aer) că acestă carte va plăcea multora, chiar dacă eu nu am vorbit-o tocmai de bine.