12 întrebări despre cărți și autori

Cu o mare întârziere postez leapșa de la Maya, scuze că am executat-o așa de târziu. Tocmai de aceea nu o dau cuiva anume, dar dacă iubitorii cărților o doresc îi rog din suflet să o rezolve și să-mi dea apoi și mie de știre.

1. Numiți cinci titluri de cărți capodopere din literatura romana sau universală.

Într-o ordine pur întâmplătoare și foarte “ce îmi vine fix acum în minte fără să mă gândesc prea mult”.

Numele trandafirului – Umberto Eco

Povestea târfelor mele triste – Gabriel Garcia Marquez

Elogiu mamei vitrege – Mario Vargas Llosa

Să ucizi o pasăre cântătoare – Lee Harper

Pe culmile disperării – Emil Cioran

2. Dintre o carte scrisă de un autor român și una scrisă de un autor străin pe care o alegeți? Presupunerea este că dacă o citiți pe una nu mai puteți s-o citiți și pe cealaltă.

Deși nu mi se pare un criteriu, cred că o aleg pe cea a unui autor străin, deja pe cei români în linii mari îi cam știu pe toți cu opere cu tot.

3. Ce apreciați la o carte: povestea sau emoția?

Emoția nu poate exista fără o poveste.

4. Literatura modernă și contemporană este mai valoroasă decât cea antică?

Asta e din seria “pe cine iubești mai mult, pe mama sau pe tata”…

5. Orientarea politica a autorului influenteaza valoarea unei carti?

Categoric îi dă o altă valență.

6. Pe care scriitor îl considerați mai valoros: Stefan Agopian sau Mircea Cartarescu?

De primul n-am citit nimic, de al doilea am citit o singură carte care mi-a plăcut, dar este insuficient ca să-mi dau seama cât de valoros este.

7. Considerați că trebuie să faceți eforturi pentru citirea unei cărți bine cotate sau o parasiți? In acest  din urma caz, regretați ca ați pierdut ceva?

Citirea prin efort nu e lectură ci muncă patriotică, n-am timp de muncă din aia.

7. Credeți că o carte poate avea un efect terapeutic?

Ooo da, dar poate să nu aibă efectul scontat :)

8. Apreciați valoarea unei cărți pe baza gustului personal sau a recomandărilor criticilor ori a prietenilor?

Cu siguranță valoarea unei cărți o stabilește lectura proprie, o recomandare mi-o aduce în față, dar numai dacă o citesc eu îmi pot da seama “cât face”.

9. V-ați întâlnit cu situația în care să vă placă opera unui scriitor dar să nu vă placă autorul?

În general autorul e cel care dă tonul, dacă nu mă atrage de nicio culoare el, ca scriitor, cu greu o să mă ating de cărțile lui.

10. Dacă ați văzut o ecranizare a unui roman, mai citiți și cartea?

Mi s-a întâplat să văd ecranizarea la Anna Karenina și apoi după câțiva ani să citesc cartea. Am văzut și “Pe aripile vântului” de câteva ori, dar nu am renunțat la ideea de a citi și cartea.

11. Credeți că un scriitor poate să creeze o opera valoroasă dacă nu este patriot?

Uneori poate crea o operă valoroasă chiar în ciuda acestui fapt ;)

12. Dacă ar fi să realizați un clasament valoric al literaturilor lumii(engleza , franceza, italiana, spaniola,japoneza, etc.), de la 1 la 10 ,pe ce loc ati pozitiona literatura romana?

Undeva pe un loc 10 și nu cred că este nevoie de prea multe explicații având în vedere cele 5 “literaturi” menționate mai sus, asta nu pentru că am o părere foarte proastă despre literatura română, chiar nu am, dar pur și simplu nu pot nega existența altora mai bune.

Foto

Bialog Cafe (II)

Bine v-am regăsit și azi, am pregătit pentru voi o cafea fierbinte cu mult lapte (sau nu, depinde cum o beți de obicei). Am mai scos din cuptor și o tavă de cookies cu unt și aromă de migdale, iar pentru cei “învățați” cu un mic dejun franțuzesc am și niște croissante proaspete :)

În rest din meniul de azi mai puteți alege:

Aperitiv: te-ai gândit să-ți cumperi o agendă care să nu fie “doar o agendă”?

Felul principalLia este plecată din țară de ceva vreme, dar nu a uitat de proiectul ei de suflet, prin care mereu ajută oamenii aflați “pe culmile disperării”. Mereu am considerat-o pe Lia o curajoasă, care a pus interesele altora pe primul plan, un om care a vrut și vrea să ajute necondiționat, un om darnic, dar peste toate, un OM BUN.

Cum o putem ajuta și noi pe Lia să ajute? Alăturându-ne campaniei Oameni darnici. O mică listă a familiilor care au nevoie de ajutor imediat se află aici.  Putem face Sărbătorile mai frumoase oamenilor de lângă noi, dar care nu au avut norocul nostru.

Felul doi: la alegere, oamenii de pe facebook, unde te incadrezi? (cât am râs!!!) sau/și o poveste care a început să mă plictisească puțin, bloggeri mari și bloggeri mici, un subiect inepuizabil, însă mereu actual.

Desertul: Royal Wedding, T-Mobile Version (mă tot întreb unde au găsit așa dubluri reușite?) :)

Din partea casei: asculți radio online? dacă da, atunci am pentru tine un radio de milioane, HelloRadio. Mi-am tot propus să scriu despre el mai ales că o prietenă bună îl ascultă de multă vreme și colaborează cu el, dar azi l-am inclus în meniu, prima porție e din partea casei, apoi dacă îi cunoașteți gustul nu va mai avea nevoie de reclamă :)

Cartea de după: o porție interesantă de cărți, niște drăguțe recenzii aici, o frumoasă librărie aici.

Vă mai aștept ;)

Foto

Sushi at Tokyo

Teriyaki – super prezentare

Vas de luptă pe plantațiile de orez

Ritualul supei

Care-i mai tare în bețe după așa un prânz?

 

Locație: Tokyo Japanese Restaurant

Eveniment: Andreea&Călin Birthday Lunch

Când: sâmbătă 16 aprilie 2011

Ce film trebuie să vezi…

… ca să-l iubești pentru totdeauna pe Colin Farell?

… ca să te gânești de două ori dacă ești sau nu de acord cu pedeapsa cu moartea?

… ca să vrei să ajungi mâine dimineață, cu primul avion în Belgia?

Răspuns: In Bruges (in the fucking Bruges) :)

Este cea mai bună comedie neagră pe care am văzut-o, filmată în cel mai frumos decor posibil, cu o distribuție de excepție și o poveste pe cât de tristă pe atât de comică. Un film cu adevărat frumos (să trecem peste scenele sângeroase). Un must see.

Dar ce film trebuie să vezi…

… ca să nu-l mai poți uita pe Colin Firth?

… ca să fii muuuult mai tolerant față de “minoritățile sexuale”?

… ca să te îndrăgostești de doi bărbați în același timp, în același film?

Răspuns: A Single Man

Paradoxal, unul dintre cele mai romantice filme pe care le-am văzut până acum. O poveste de iubire (dar chiar iubire) între doi bărbați foarte frumoși și senzuali. Unul dintre cele mai “artistice” filme ever, care m-au făcut să văd că poate uneori chiar nu înțelegem cum stă treaba cu iubire și purtăm ochelarii de cal cu prea multă mândrie nejustificată. Consider că a fost un rol mai bun pentru Colin Firth decât cel din The King’s Speech.

Sau, ce film trebuie să vezi…

… că să realizezi că atunci când vorbim despre filme cu box, nu vorbim doar despre Rocky?

… ca să îndrăgești foarte mult personajul negativ, să empatizezi cu el și să-ți dorești să aibă câștig de cauză chiar dacă greșește?

… ca să-ți vină să mergi la un meci de box, chiar dacă niciodată în 26 de ani nu te-ai gândit că ți-ar putea plăcea așa ceva?

Răspuns: The Fighter

E simplu: cel mai bun film cu și despre box și cel mai bun rol pentru Christian Bale (l-am îndrăgit foarte tare și mi-a fost milă de el în același timp). Un alt must see, iar pentru fanii acestui sport “sângeros” nu mai zic…

Gaudeamus si anul acesta

După 2009 și 2010, când am așteptat cu sufletul la gură târgul de carte Gaudeamus, anul acesta am uitat de el complet, dar complet. Dacă nu era să trec ieri prin centru, trecea târgul fără mine.

Față de anii anteriori organizarea mi s-a părut mai bună, mult mai bună, atât pe partea de aranjare a standurilor cât și pe partea de lansări de carte. Lume multă a fost încă de la deschidere chiar dacă ea s-a desfășurat pe o ploaie torențială și pe un frig demn de noiembrie, nu de aprilie. Mi-a plăcut faptul că lumea s-a bulucit la cărți. Mi-a plăcut că am avut mai mult spațiu de manevră printre standuri. Mi-a plăcut că am ajuns la o lansare foarte interesantă a unei cărți despre Geopolitică. Mi-a plăcut faptul că a fost prezentă Irina Petraș și mi-a plăcut în general faptul că totul a fost făcut cu mai mult simț de răspundere.

Nu mi-a plăcut că din nou nu am văzut Polirom-ul (se pare că este ceva știut, ei nu vin la acest târg). Nu mi-a plăcut că parcă nu au fost așa de multe promoții ca anii trecuți și nici faptul că Blaga a lipsit cu desăvârșire (sau am eu toate cărțile deja?). A! Și nici lipsa lui Cioran :(

Din păcate (sau din fericire!) eu mi-am luat o singură carte pe care deja am și început să o citesc, căci nu e roman sau ceva de genul acesta, ci o antologie drăguță, o mare poveste în care au pus imagini și întâmplări din Nunțile Regale, asta ca să nu zic că nu mi-am luat chiar nimic.

În rest, cam toate editurile, librăriile din oraș, scriitori și cititori s-au adunat la un loc. Nu se compară cu acest târg, dar este totuși un eveniment cultural anual, serios și merită, dacă sunteți prin zonă, să-l vizitați să să vedeți despre ce este vorba. Cred că va fi deschis până duminică în aceeași locație: Piața Unirii, Cluj.

Trei romane japoneze cu bulină roșie

Un lucru e clar: japonezii au un stil care te dă peste cap. Romanele japoneze, lungi sau scurte (acestea trei sunt de categorie mediu spre scurte), vin mereu cu niște povești despre tot și despre nimic, despre întâmplări care par cu neputință a se întâmpla, dar care te fac să îți spui: “de ce nu, totuși, și poveștile incredibile pot avea veridicitatea lor”.

În plus (nu știu dacă după trei romane pot afirma cu tărie ceea ce o să afirm), romanele japoneze au mereu undeva, central sau periferic, sexul în toată manifestarea lui, și o să vedeți despre ce vorbesc…

La sud de graniță la vest de soare – Haruki Murakami

Am fost la prima întâlnire cu acest autor prin această carte supranumită Casablanca în stil japonez. Cartea mi-a plăcut, povestea de dragoste a fost foarte pe placul meu: o iubire din copilărie se transformă într-o mare aventură după aproape 30 de ani. Romanul este foarte vizual și pur și simplu melodios, totul s-a derulat în note fantastice de jazz. L-am reascultat la propriu la Nat King Cole cu al său Pretend, auzeam muzica descrisă în carte. Deci, un roman minunat din multe puncte de vedere.

Și acum ce nu mi-a plăcut (sunt curioasă dacă face în toate romanele la fel, mai am unul în plan în viitorul apropiat): într-o poveste atât de romantică, acele “sex scenes” mi s-au părut pur și simplu nepotrivite. Acuma, a nu se înțelege că sunt o pudică sau ceva de genul acesta care s-a oripilat instant, nuuu, chiar nu. Dar aceste descrieri cu iz de Sandra Brown (pe care n-am citit-o, dar am auzit că de aia era așa apreciată), pur și simplu m-au scos din sărite. Nu mi-a plăcut faptul că s-a insistat pe asta ca și cum era izbânda personajelor. Celor două personaje centrale, atât de îndrăgostite și atât de spirituale li s-a impregnat latura asta animalică, aproape de mahala. Nu-l judec pe autor, dar chiar cred că se putea aborda altfel această latură a romanului, însă după cum am mai spus, se pare că este o marcă japoneză. Îi dau un 9/10 acestei cărți cu promisiunea că o să reveăd Casablanca văzută prima oară acu’ 8-9 ani)

Yazuka Moon – Shoko Tendo

Știu că am fost răcită și am stat în pat un weekend, vreme în care mi-am făcut timp după această carte. Cu subtitlul “Memoriile unei fiice de gangster”, știam că nu are cum să nu-mi placă și chiar mi-a plăcut, până la un punct la și asta, adică exact până acolo unde toate descriile minunate și aventurile extraordinare prin care trece Yazuka Moon s-au întâlnit cu scenele crunte de sex sălbatic care au trasnformat romanul în unul “cam porno”. Poate nu oi fi citit eu romane porno, nu zic, că întradevăr nu am citit, dar simt așa că asta se apropie de acel gen. Din nou, nu m-am simțit deloc oripilată, dar nu m-am așteptat… e ca și cum stai și citești ceva liniștit și dintr-o data… “wow, stai puțin că nu e manual, nu trebuie să-mi explici chiar tot, serios, îmi iau un Hustler și am și poze, sau pe cuvânt, sunt pe net destule filme și nu trebuie să-mi stric ochii citind, nu?” ;) Dau cărții un 8,50/10, evident pentru că nu avea și poze :))

Vibrator – Mari Akasaka

În ciuda titlului, nu prea a fost nimic vibrator în acestă carte și ca să fiu sarcastică cred că nici nu ai avea nevoie. Până să citesc celelalte două romane de mai sus, am crezut că acesta este un roman japonez destul de bun, ba chiar l-am recomandat, nu mai citisem japonezi până la el și asta se întâmpla în 2006. Acum m-aș gândi de două ori. Are foarte puține pagini, cam 100, semn că autoarea a reușit să spună în mai puține cuvinte ce au spus, ceilalți în mai multe, dar chiar și așa în acele puține cuvinte din acele puține pagini a înghesuit niște… scene cu bulină roșie. Nici nu știu ce să descriu. Mai bine vă întreb: ați avut curiozitatea să vă întrebați ce se întâmplă (exact) când opresc tirurile pe centruă și niște domnișoare strident îmbrăcate urcă în cabină? Ei… o să aflati din acest roman, destul de în detaliu… deci, have fun, între pagini :) De la mine primește un 8/10 :P

Cărțile pot fi cumpărate de pe librarultău.ro sau librăriaonline.ro.

O altă poveste de pe Camino

Exact anul trecut pe vremea asta citeam de zor tot ce a apărut în limba română despre Camino. Am început cu cartea Veronicăi Drăgoi și apoi am continuat cu alte două experiențe inedite în timp ce căutam ahtiată pe net din ce mai multe informații despre acest traseu pe care mii de oameni îl fac anual.

Practic, Camino este un pelerinaj la Santiago de Compostela, un drum de bătut pe jos de la Pirinei la Atlantic, o adevărată provocare pentru orice călător, dar mai presus de toate, după cum spun cei care l-au parcurs, Camino este o revitalizare a spiritului. Nu prea cred eu în călătoriile de unde te întorci o persoană complet nouă, (deși am gustat Eat, Pray, Love, nu am rezonat nu știu cât cu Elizabeth), dar în același timp Camino mă atrage extrem de tare, mai tare decăt orice altă călătorie de acest gen.

După mintea mea l-aș face chiar anul ăsta (mâine aș pleca) deși știu că în principiu nu am cum și nici cu cine și parcă singurică, singurică n-aș vrea (aș vrea bineînțeles cu Clau, dar nici nu vrea să audă, pe Lună mai repede ca pe Camino), în plus mi-aș pune familionul în cap (mi-o și imaginez pe mami). N-am discutat oricum la modul cel mai serios despre asta, dar trecând de această fază, cred că ceea ce mă face să stau încă în picioare pentru Camino este faptul că se poate parcurge cu costuri mici, te cazezi în adăposturile pentru pelerini, mănânci mai mult fructe, bei multă apă, slăbești câteva kile probabil (dar nu strică nimănui) și peste asta nu știu din ce motive “preaslăvite” mi se pare că AȘ PUTEA! Unii ar zice că ăsta e motiv suficient… și totuși, nu e :(

Dar, continui aiurea să mă gândesc la Camino și ca și cum asta nu ar fi suficient, ieri pur și simplu întâmplător am mai descoperit o poveste pe care am citit-o pe nerăsuflate. Oana a câștigat toată simpatia mea și dacă cumva, cândva, pe undeva o să fac totuși acest drum, o parte i se va datora și ei.

Mai știu pe cineva care ar pleca mâine dimineață :D

Foto