Da, au trecut 10 zile pline pentru mine în care am abandonat traseul la care m-am înhămat, acela de a vă povesti toată plimbarea noastră prin Cinque Terre. Data trecută rămăsesem la Vernazza, deci o luăm din loc de acolo :)

Vernazza este cel mai cunoscut sat din cele 5 și cel mai fotogenic, dacă o să vedeți poze din Cinque Terre sigur peste tot va apărea imaginea de mai jos, care se obține de pe minunatul traseu cu pornire din Monterosso, traseu despre care v-am vorbit tot data trecută. Dacă este să vă spun strict părerea mea, mie Vernazza nu mi s-a părut cel mai frumos dintre sate, dar se poate ca acea intrare în mare cam din curtea bisericii de pe coasta să atragă foarte mulți turiști; atât de mulți că abia am văzut gelateria unde am păpat o înghețată. Da, Vernazza este cel mai aglomerat sat și îmi pare rău să o spun că pierde din farmec astfel. Însă cum stăteam pe o băncuță și mâncam înghețata am ochit la un butique o rochiță albastră ca apa mării din apropiere, rochiță pe care mi-am și cumpărat-o ca suvenir din honey… ween :) Mai apoi am purtat-o a doua zi la Genova pentru că abia așteptam ;)

Și cu asta cam gata cu Vernazza, am urcat la gară, urcat în adevăratul sens căci gara este undeva mult mai sus ca și satul, spre deosebire de Corniglia unde gara este undeva muuuuult mai jos ca și satul. Interesant relief o să găsiți acolo dacă o să mergeți. Am luat trenul spre Riomaggiore, cum am mai spus, primul și cel mai mare sat cum vii din La Spezia. Am coborât în Riomaggiore și ca să ajungem de la gară în sat am străbătut un tunel luuung. Satul nu este neaparat terasat cât foarte în pantă, faci febră musculară să-l străbați însă de oriunde te-ai uita îl vezi parcă pe tot înconjurându-te.

În Riomaggiore am mâncat pizza și ceva paste cu sos pesto de care acasă nu prea facem căci a făcut Clau odată și eu nu le-am putut mânca pentru că miroseau tare rău a “coroane” (sunt nebună, dar nu pot să asociez gustul și mirosul de pesto decât cu așa ceva). Pizza mea în schimb a fost senzațională. Mi-am  luat în premieră și un espresso machiato, care nu, nu este latte machiato ci o cafea super tare (exact cum eu nu beau) cu o fină spumă de lapte… ospătarul chiar m-a întrebat dacă sigur vreau așa ceva la pizza? :) Cu alte cuvinte, după atâta drum în Riomaggiore ne-am odihnit puțin căci știam că de acolo și până la Manarola vom merge pe jos pe Via del’Amore. Moment în care eu m-am ofuscat rău că am uitat să cumpăr un lacăt să-l agățăm și noi pe “drumul dragostei” așa cum se obișnuiește acolo… grrrr… mi-a fost o ciudă din care evident Clau m-a scos, cum altfel, dacă nu spunându-mi că, exact, ați ghicit, o să-l agățăm data viitoare :))

Altfel acest drum de doar 1 km dintre Riomaggiore și Manarola este superb, însă doar ce ai intrat pe el și ai și ajuns la Manarola, ultimul oraș vizitat de noi și tind să cred că și cel mai fain, deși noi am fost teribil de obosiți după așa o zi. Oricum Manarola se vedea mereu de pe terasa camerei noastre și mai ales noaptea cu luminile arată senzațional, poate de aceea l-am perceput ca fiind cel mai cel. I-am găsit și o piazzetă foarte aproape de dig și niște stânci realmente superbe pe care puteai face plajă. De aici am luat trenul înapoi în Corniglia după aproape 12 ore de “huzureală” (cam cât faci cu mașina de la Ineu la Florența, am calculat azi).

În noaptea de după acest maraton, la o cafenea micuță de sub balconul nostru, un “artist” a ținut un  recital live la chitară (plus voce uneori) și ne-a delectat cu niște cover-uri superbe. Era acompaniat de valurile care loveau țărmul. Așa da, noapte bună ;)