Trei cărţi sub lupă (datorie morală)

Printre cărţile despre care nu am binevoit să povestesc anul trecut (din lene, lipsa timpului sau a chefului pentru aşa ceva sau alte motive, că doar am avut un an tare încărcat), se numără totuşi 3 cărţi despre care vreau să vă vorbesc. Din păcate, cam pe scurt, pentru nu mă mai simt capabilă ca la un an după ce le-am citit să scriu despre ele ca şi cum mi-aş amintit absolut tot ce m-a marcat la vremea respectivă. De aceea îmi place să scriu la cald despre o carte. Dar pentru că mi-au plăcut mult aceste 3 cărţi, simt că am o datorie morală faţă de ele şi faţă de mine; vreau să vă fac cunoştinţă cu ele:

Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă, este cartea autobiografică a japonezului Haruki Murakami, o carte care m-a uimit prin tehnica atât de diferită faţă de “La sud de granită la vest de soare” (o altă capodoperă a lui Murakami). Romanul acesta este înainte de toate o pledoarei pentru nebunia de scriitor, pentru omul diferit şi complet în care meseria de scriitor te transformă. Este o carte despre meditaţia asupra talentului, valorii şi personalităţii unui scriitor. Titlul poate deruta, marca în sens negativ chiar percepţia asupta cărţii, însă titlul este unul nu foarte metaforic cum te-ai aştepta ci foarte ancorat în realitatea autorului. Oarecum este simplu: omul aleargă ca să poată crea. De ce? Pentru că “Majoritatea lucrurilor pe care le ştiu despre scris le-am învăţat alergând în fiecare dimineaţă!”. La fel ca atunci când trebuie să te trezeşti la 6 dimineaţa să mergi la birou, la fel trebuie să o faci şi dacă trebuie să mergi la alergat, trebuie să fii disciplinat şi să o faci cu o conştiinciozitate religioasă aproape. La fel este şi cu scrisul, dacă nu-l guvernează disciplina, totul va deveni un haos fără margini.

Cartea prezintă perioada de timp 5 august 2005 şi 1 octombrie 2006, perioadă presărată pentru autor cu conferinţe, lansări de carte şi alte nebunii specifice scrisului, mai apoi cursuri, angajamente prin diverse părţi de lume, momente de panică şi de derută, momente de crize existenţiale şi nevoi neîmplinite, toate vindecate prin alergarea constantă şi disciplinată. În definitv atâta timp cât există un stil sportiv pentru aproape orice, de ce nu ar exista unul şi pentru scris? Nu?

Se numea Sarah, este a doua carte despre care TREBUIE să zic ceva cu atât mai mult cu cât am terminat-o de pe o zi pe alta, cu atât cu mai mult cu cât am strâns-o la piept şi am plâns deasupra ei. Este cea mai emoţionantă carte despre holocaust pe care citit-o eu vreodată şi cea mai tristă din păcate în pofida finalului ei optimist şi încurajator. Autoarea Tatiana de Rosnay a creat o carte simplă ca scriere dar complexă ca subiect, nu cred că voi uita niciodată destinul tragic la Sarei, cumplita viaţă care începe odată cu episodul Val d’Hiv. Pe lângă povestea Sarei mai vorbim aici şi de o problemă etică din istoria Franţei, petele nerge din trecut acceptate atât de greu de poporul francez. Cartea devine astfel şi un manifest împotriva acestor aspecte ruşinoase şi împotriva ipocriziei franceze.

Părerile sunt împărţite când vine vorba despre această carte, mulţi o desconsideră datorită stilului jurnalistic fără epitete al scriitoare, dar pe de altă parte mulţi sunt de părere că o astfel de carte nu ar avea nevoie de prea multe epitete, ororile pot fi cuprinse, înţelese şi evident, descrise pe scurt şi la obiect şi să-ţi producă aceaşi reacţie, să stârnească în cititor acelaşi sentiment de oripilare. Dacă ceva este cu adevărat orbil şi este descris întocmai, niciun epitet şi nicio metaforă nu o să-l schimbe. Tocmai de aceea eu am fost încântată de simplitatea şi adevărurile acestei cărţi. Desigur, aştept să fiu contrazisă.

Şi am spus Da, continuarea mult mai celebrei cărţi “Mănâncă, Roagă-te, Iubeşte” de Elizabeth Gilbert a fost iniţial o dezamăgire pentru că aştepam prea multe răspunsuri din cealaltă carte. Mai apoi însă, mi-a căzut cu tronc (mai ales că am citit-o cu o lună înainte de a spune eu, da, ironic, nu?) pentru că am descoperit în esenţă o istorie a ideii de căsătorie, o excursie printre căsătoriile văzute de diferite popoare, culturi sau tradiţii.

La rândul ei şi această carte este o adevărată aventură, puţin mai puţin alertă (pot spune aşa pentru a întări ideea) decât precedenta, însă o aventură în adevăratul sens al cuvântului, o aventură a doi oameni care traumatizaţi de nişte divorţuri anterioare au jurat că nu se vor căsători şi totuşi o fac sau cel puţin intenţionează să o facă, iar nouă ne este descris drumul până la acel Da, simbolic, romantic dar totuşi cu implicaţii legale, morale şi civice. Şi am spus Da, nu este o carte foarte reconfortantă, dar este un fel de document peste timp, al celor care au în sertar mai mult cu un certificat sau celor care şi-l doresc chiar dacă fără nicio problemă pot supravieţui şi pot iubi şi fără el.

Întrebări despre filme şi cărţi

Aliceee, în timp ce tu te plimbi prin Londra, eu am decis să răspund întrebărilor tale despre filme şi cărţi. Şi evident să aştept continuarea poveştilor din capitala Angliei pe picior de Olimpiadă :)

Foto

1.Ce cărţi ai citit anul trecut?
 2. Ce carte/cărţi citesti in acest moment?
 Eseu despre orbire – Jose Saramago şi mi se pare foarte, foarte interesantă…
 3. Ce cărţi vei citi în acest an?
Da, am o listă, dar ea se mai schimbă, nu cred că o să ştiu cu exactitate ce titluri o să citesc săptămâna viitoare sau luna viitoare.
 4. Care este cartea ta preferată?
Aici e greu, căci şi aici se mai schimbă lucrurile. Poate aş putea să dau câteva titluri aşa, că sunt printre cărţile mele preferate:
Să ucizi o pasăre cântătoare
Pânza de paianjen
Ca apa pentru ciocolată
Despre dragoste şi alţi demoni
Prin praf şi vise
Citind Lolita în Teheran
etc

5. Care este cartea care ţi s-a parut cel mai puţin interesantă?

Hmmm… una din cărţile care nu m-au prins este Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet – Gabriel Garcia Marquez, deşi altfel eu îl ador pe Marquez.

6. Care este melodia care îţi creează o atmosferă relaxantă atunci cand citesti?

Nu ascult muzică atunci când citesc, dar poate ceva saxofon nu m-ar deranja ;)

 7. Eşti pasionat de jocurile pe calculator? Daca da, care este jocul tău preferat?
Nu sunt pasionată de jocurile pe calculator, doar Angry Birds m-a ţinut ceva vreme cu iPad-ul în braţe, în rest nu-mi pierd vremea cu ele.
8. Care este filmul tău preferat?
Din nou dau câteva titluri, căci să zic ceva despre unul singur ar fi o tortură:
The Legends of the Fall
Tea With Mussolini
Midnight in Paris
Seven years in Tibet
The Shawshank Redemption
etc

9. Ai da bani pe o carte interesantă sau pe bere ori o trusa de farduri?

Aici e simplu: nu beau bere (ştiu, cum aşa ceva?), de fardat nu prea exagerez şi nu cred am nevoie chiar de o trusă, poate de un dermatograf, un rimel şi un ruj, care nu mă costă o avere şi nu le cumpăr toată-ziua-bună-ziua, aşa că evident aş da toţi banii pe o carte :D

10. Care sunt cele 5 cărţi pe care le-ai recomanda oricui ?

A se vedea răspunsul de la întrebarea numărul 4, căci merge, nu?

Vă plac întrebările acestea? Dacă da, vă rog răspundeţi şi voi la ele şi daţi de ştire!

Iepuraşu’ vă aduce 10 cărţi gratis (giveaway)

E un el de “giveaway” foarte en vogue pe bloguri în ultima vreme, la care m-am tot gândit şi eu până când mi-am făcut timp să ies cu nişte cărţi la înaintare.

Aşadar eu vă ofer, din biblioteca mea proprie, 10 cărţi (10 titluri). Cum? E simplu: îmi spuneţi într-un comentariu care din titlurile de mai jos le doriţi, eu vă notez şi dacă sunteţi mai mulţi pentru un titlu tragem la sorţi prin random.org, dacă avem o singură persoană doritoare/titlu atunci ea va prim cartea… Puteţi să cereţi titlurile până lunea viitoare pe 10 aprilie, asta ca să vă pot trimite şi eu coletele până la Paşte, adică să fac pe iepuraşu’. Puteţi să vă înscrieţi pentru câte titluri doriţi.

Cele 10 titluri sunt (le găsiţi şi în fotografia de mai jos):

  1. Fotografia digitală: tehnică şi compoziţie
  2. Viaţa mea la New Orleans – Louis Armstrong
  3. Contele de Monte Cristo (atenţie! doar volumul 1) – Alexandre Dumas
  4. Bula demnitarului (de la Academia Caţavencu)
  5. Toate dimineţile lumii – Pascal Quignard
  6. Dincolo de scor – Cătălin Geambaşu
  7. Necăsătoriţii – Tudor Lavric
  8. Anticiclopedia filmului
  9. Memorii – Benvenuto Cellini
  10. Schimbarea la fată a României – Emil Cioran

Din nou în Provence sau cum îl citim pe Peter Mayle

Odată cu această recenzie iau o mică pauză de Provence, deşi mă aşteaptă cuminţi Provence pentru totdeauna şi Hotel Pastis, însă mi-am făcut o strategie pentru programul de lectură al verii ce va urma şi aceste cărţi merită citite din iunie încolo. Aşa că azi, vă mai servesc o porţie de Provence asezonată cu felul în care Peter Mayle ar trebui citit, ca imaginea Provence-ului să răsară cât mai clară şi concisă în mintea fiecăruia. Probabil mi se trage din timpul în care lucram pentru teză şi când mi s-a inoculat ideea că pentru o înţelegere mai profundă a ideilor cuiva e bine să-l citeşti cronologic.

Aşadar, britanicul Peter Mayle a devenit cunoscut datorită cărţilor sale despre regiunea Provence din sudul Franţei, unde chiar şi la ora actuală trăieşte împreună cu soţia, în Luberon, mai exact în Lourmarin, din momentul în care a dat ploaia londoneză pe zilele însorite din idilica Provence. În primul rând, aprecierea imensă de care se bucură cred că se datorează în mare parte tocmai faptului că un englez autentic, născut, crescut şi format pe meleaguri stricte şi deloc boeme din Anglia conservatoare, devine localnic în patria lui La vie en rose şi a prânzurilor care durează două ore. Contrastul imens dintre cele două culturi dă savoarea cărţilor sale, iar pe el îl transformă în cel mai adulat scriitor când vine vorba despre această regiune.

Eu una mi-a dorit să citesc cărţile plasate în Franţa de sud în ordinea în care au fost scrise, dar nu ştiu din ce motiv m-am apucat să le citesc din auzite şi astfel că m-am trezit citind întâi Un an bun, apoi Un an în Provence şi acum tocmai am terminat Din nou în Provence, când de fapt ordinea era cu totul alta. Aşa că, via Wikipedia, vă arat şi vouă cum trebuia să mă apuc de ele corect, deşi unele nu sunt traduse la noi… încă.

  • A Year in Provence (1990)
  • Toujours Provence (1991)
  • Hotel Pastis (1993)
  • A Dog’s Life (1995)
  • Anything Considered (1996)
  • Postcards from Summer (1996)
  • Chasing Cezanne (1997)
  • Encore Provence: New Adventures in the South of France (2000)
  • Bon Appetit: Travels Through France With Knife, Fork and Corkscrew, also published as French Lessons: Adventures with Knife, Fork, and Corkscrew (2002)
  • A Good Year (2004)
  • Confessions of a French Baker (2005)
  • Provence A-Z (2006)
  • A Good Year: Portrait of the Film based on the Novel by Peter Mayle (2006)
  • The Vintage Caper (2009)
  • The Marseille Caper (2012)
  • The Corsican Caper (2014)
  • The Diamond Caper (2015)

Şi acum câteva cuvinte despre cartea Din nou în Provence.

Vă pot spune că în primul rând este extrem de asemănătoare cu Un an în Provence, însă după părerea mea este mult mai bună şi chiar mai savuroasă. Cel puţin eu am râs cu mai multă poftă acum la a doua decât la prima, poate şi pentru că deja m-am familiarizat cu stilul şi pentru că am trecut oarecum de mica dezamăgire provocată de faptul că eu am crezut că Un an în Provence este o carte mult mai “despre Provence şi ce poţi vizita pe acolo” şi mai puţin “despre cât de mult mănâncă francezii” :)

Ei, acum am ştiu cum stă treaba, am ştiut la ce să mă aştept şi a fost mult mai bine. Poate şi autorul trecând deja prin filtrul primelor cărţi despre Provence şi-a mai şlefuit stilul şi a oferit ceva şi mai bun şi mai încântător. În plus, aceasta este cartea în care se pare că autorul îşi pune şi întrebări referitoare la meseria sa de scriitor şi la cât din ceea ce trăieşte acolo în sud, poate oferi cititorului. Nu pot să nu menţionez şi cât de simpatice mi se par descrierile sale referitoare la asaltul fanilor în urma scrierii primei sale cărţi.

Astfel că despre meseria de scriitor află că: ceea ce face ca viaţa de scriitor să fie demnă de trăit este satisfacţia de a descoperi că ai reuşit să oferi câteva ore agreabile unor oameni pe care nu-i cunoşti :) Mi se pare fabuloasă şi totodată simplă concluzia lui Peter Mayle şi această afirmaţie m-a adus prin puţine cuvinte mai aproape de el ca scriitor. M-am contopit cu această carte mult mai mult, am simţit-o mult mai a mea, de parcă trăiam o experienţă personală, în fond şi la urma urmei tocmai această caracteristică face ca o carte să îţi placă de 10 ori mai mult decât în mod normal.

La fel ca şi sora mai mare, Din nou în Provence, nu propune o acţiune şi nici măcar o poveste în sine ci frânturi din viaţa autorului şi a soţiei sale: de la Concertul lui Pavarotti în Orange, până la adoptarea unui nou căţel sau noi “lecţii” despre gastronomia franceză, adulată până la obscen de toţi ai zonei. Toate acestea fac ca tabloul perfect al celei mai fotografiate zone a Frantei, după Paris, să constituie o lectură lejeră, dar foarte educativă, la limita dintre ghid turistic şi cartea de bucate, să fie pe buzele tuturor celor care adoră cartea de călătorie, sau adoră pur şi simplu să citească despre un anumit stil de viaţă.

Deci aşa cum vă spuneam, cred că iau o pauză de la Peter Mayle, până pe la vară, las să se sedimenteze cele două cărţi, muntele de informaţii, toate noi, despre Provence şi las numai mirosul de levănţică să mă poarte şi pe alte meleaguri… literare.

Ce am (re)învăţat eu în maşină, azi la 9:45…

Mergeam alene pe şosea şi ca de obicei în ultima vreme, ascultam Radio România Actualităţi, care la acea oră difuza rubrica”‘O vorbă bună”. Şi azi cred că s-a vrut a fi o pildă, sau ceva de genul acesta, căci suna cam aşa:

“Un împărat se afla la vânătoare cu prietenul său cel mai bun, iar prietenul din neatenţie îl împuşcă pe împărat într-un deget de la o mână. Marea tragedie, împăratul nu-şi va mai putea folosi degetul respectiv niciodată. Mâhnit el porunceşte ca prietenul său să fie înţemniţat.

În acest timp, prin diversele sale alte sesiuni de vânătoare, la care nu renunţase, împăratul este prins de canibali, luat prizonier şi aştepta să fie ucis şi mâncat de aceştia, când unul din ei observă că prizonierul lor nu are un deget. După tradiţie şi din superstiţie, canibalii nu se puteau atinge şi nici înfrupta dintr-un corp care nu era întreg. Aşa că îl eliberează pe împărat.

Acesta bucuros, aleargă să-şi elibereze prietenul din închisoare, pentru că gestul accidental al acestuia i-a salvat viaţa. 

– Prietene, te rog să mă ierţi, îi spune împăratul, te-am întemniţat fără să ştiu că accidentul provocat de tine îmi va salva cândva viaţa. Mă vei putea ierta vreodată?

– Sigur că da prieten drag, faptul că tu m-ai întemniţat pentru accidentul de vânătoare ce a dus la vătămarea ta, mi-a salvat şi mie viaţa.

– Cum aşa, întreabă împăratul nedumerit?

– Gândeşte-te, dacă nu eram închis, cel mai probabil că eram la vânătoare cu tine când te-au prins canibalii, iar eu nu aveam nimic lipsă. 

Morala: Nu te încrâncena prea tare pentru un moment nefast care se iveşte în calea ta, pentru că se prea poate ca acela să fie cel mai mic rău care ţi se poate întâmpla.

În traducere liberă: În tot răul; şi-un bine ;)

Ceaiul de la ora… 9 seara…

Momentul de relaxare maximă al zilei (din timpul săptămânii de muncă, a se înţelege) este acela în care cu o cană de ceai fierbinte în mână mă aşez frumos în pat (da, acel pat după care tânjesc uneori de la 7 dimineaţa de când mă ridic din el), îmi iau laptop-ul în brate, sau cartea de pe noptieră, sau îmi pun filmul pe care doream să-l văd de câteva săptămăni şi am tot amânat şi… îmi permit să visez cu ochii încă deschişi. Pentru momentul ăla de la 9 sau 10 seara, merită să alerg toată ziua.

Acum să nu credeţi că în fiecare seară e la fel, uneori îmi beau ceaiul de seară muncind ceva, alteori îl beau în oraş dacă se întâmplă să ies, alteori poate chiar nu-l beau că am altceva de făcut şi uit să-l prepar, dar atunci când dau de serile acelea liniştite, ritualul ceaiului de la ora 9 (să zicem) nu poate lipsi. Şi ca totul să fie cât mai perfect mă mai inspir de pe la alţii, de pe la cei care fac din servirea ceaiului la pat un fel de “operă de artă modernă”… Ce ziceţi de o mică inspiraţie pentru seara aceasta? ;)

Foto

Foto

Foto

Foto

Noapte bună, pentru cei care şi-au băut ceaiul deja :)