Rainy Day

Nicio zi de luni nu ar trebui să înceapă cu aşa vreme, la 7 am avut senzaţia că e abia 5, iar acum la 12 am senzaţia că e abia 7. Din fericire nu e 7 :)

După cele 30 de grade de sâmbătă, ziua de ieri a venit cu 15 grade mai puţin şi a fost înseninată numai de aurul câştigat de fete la Europenele de Gimnastică de la Bruxelles (unde mai mereu condiţiile meteo sunt cam aşa ca la noi azi, v-am zis că nu m-aş muta în Belgia niciodată, nu?) :)

Mi-a venit în gând că nu peste tot, oraşele sunt urâte când plouă, sau când e frig şi gri şi natura pare fără speranţă. De exemplu la Ineu nu e urât când plouă, şi tind să cred că acolo când plouă chiar plouă, cu tunete, fulgere, stropi mari şi deşi se aude ploaia de parcă ar prevesti sfârşitul lumii, la scurt timp iese soarele (cam în orice anotimp e la fel). La Cluj când plouă ţine câteva zile, mereu e ploaie din aceea măruntă şi iritantă, totul e aşa de gri zile în şir de parcă soarelui îi şi este frică să iasă. Clujul şi Ineu se comportă aşa de diferit când plouă! La Cluj parcă niciodată nu pare să plouă serios însă nicio grijă, norii stau îmbufnaţi toată ziua de parcă ne-ar spune: “nici în ruptul capului nu plecăm până nu vă posomorâm complet…”

Nu ştiu cum e pe la voi când plouă, dar din curiozitate am căutat pe net “rainy days” prin câteva oraşe ale lumii. Iată ce am găsit ;)

Florenţa când plouă arată cam aşa, am văzut-o şi eu într-o toamnă, a plouat în ultima zi, însă poate nu chiar aşa torenţial Foto

New York-ul vreau să-l strabat şi eu sub o umbrelă respirând în ritm cu aglomeraţia lui colosală, cândva sper să mă plouă şi pe mine în buricul lumii Foto

Cam aşa a arătat Piazza de Spagna şi când am vizitat eu Roma şi jur că nu a deranjat pe nimeni ploaia asta îndrăgostită de umbreluţe colorate Foto

Nu ştiu cât de des plouă la Tokyo dar nu vreau să mă gândesc cam cum ar fi să petreci o zi în trafic pe ploaie acolo, însă eu aş petrece-o ca spectator de la fereastra unui sushi bar Foto

Micul dejun în grădină

Damblalele mele cu micul dejun afară, mai ales atunci când timpul este de la minunat în sus, continuă. Şi totuşi anul acesta n-am avut parte de această activitate. Am ieşit de câteva ori pe balcon de când am iarba în faţa blocului, dar nu se compară.. Speram la aşa ceva de Paşti la Ineu, dar vremea de noiembrie nu a fost de aceeaşi părere…

Aşa că… duminică plăcută!

Foto

Foto

Foto

Foto

Foto

Dacă vreţi vreodată să mă invitaţi la masă, cred că se poate observa care masă a zilei nu voi refuza niciodată… evident, dacă e în aer liber şi e rost de savurat ;)

Un an în Merde, chick lit pentru bărbaţi

Titlu: Un an în merde

Autor: Stephen Clarke

Editura: Rao, 2007

Traducerea: Veronica Tomescu (din engleză)

Nr. pagini: 314

Preţ: 23 de lei pe librarultau.ro

Evident că a fost funny, nimeni nu poate pune la îndoială această caracteristică a cărţii lui Stephen Clarke. Bineînţeles că trebuie citită de fiecare om care a mers sau va merge vreodată la Paris, sau de unul care a avut şansa de a trăi în Franţa, e un must clar, dar cartea nu prea mai are alte atribute.

Să fiu sinceră eu am pornit cu atâta avânt şi atâtea speranţe în citirea ei că am crezut după primele 10 pagini că o voi termina într-o singură zi. Din păcate nu a fost aşa, atâta am cărat-o după bine că am reuşit să îi şi îndoi marginile în poşeta.

Aşadar povestea amuzantă a lui Paul West o pot caracteriza ca pe un fel de chick lit pentru bărbaţi, m-am mai simţit aşa în faţa unei cărţi atunci când am dat gata seria de romane a Federicăi Bosco (cărţile cu Monica care numai nu-şi mai găseşte odată iubirea, pendulându-se între USA, Italia şi Irlanda pentru treaba asta). Diferenţa bună în cartea lui Stephen Clarke fiind evident Parisul şi stilul de viaţă al francezilor, condimentat bine cu o poveste fără nicio noimă despre deschiderea unui lanţ de ceainării şi cu nenumărate partide de sex  (descrise ca pentru bărbaţi, căci o femeie nu le-ar aborda aşa numai de ar fi Anais Nin sau Mari Akasaka).

Ce mi-a plăcut tare a fost comicul de limbaj impus de bariera anglo-saxonă dar şi de antitalentul cras al francezilor pentru limbi străine. Asta m-a amuzat cel mai tare şi dacă am zâmbit pe parcursul cărţii a fost clar datorită cuvintelor stâlcite şi a frazelor cu înţeles schimbător.

Din câte am auzit există două continuări, pe care nu ştiu dacă le voi citi, nu ştiu dacă o să mai am răbdarea necesară. Cred că aş fi preferat să nu amestece Parisul în povestea asta de merde, însă poate că există şi părţi bune, una dintre ele fiind aceea că după ce citeşti cartea lui Stephen Clarke cred că eşti capabil să cunoşti un parizian chiar şi de pe Staţia Spaţială Internaţională :)

Cartea abundă în citate comice se scris pe wall-ul de la facebook, dar se termină într-o notă care poare rezuma întreaga carte fără să mai aberez eu în plus: “Când îşi urează noroc înaintea unei încercări, cum ar fi un examen, un spectacol de teatru sau (am presupus eu) nişte alegeri, francezii îşi spun unul altuia merde. Merde e inevitabil, vedeţi, şi poate chiar să vă aducă noroc. Atâta vreme cât nu calcă altcineva în el.”

8 Biblioteci cu stil

Cât de ciudat o părea nu prea îmi pasă, dar pentru mine bibliotecă nu e cea mare din centru sau aia de la şcoală/liceu/facultate ci camera aia de la mine de acasă unde am avut grija să strâng cărţile de-a lungul vremii, unde mai ales iarna pot sta tolănită într-un fotoliu, cufundată într-o pătură groasă cu un ceai aburind pe o măsuţă de lemn şi cu o carte în mână…. Bineînţeles că doar în visele mele există acest spaţiu, căci în două camere la bloc aşa ceva n-are cum să existe… şi nici la casă, foarte rar găseşti o cameră pe care o sacrifci doar pentru cărţi şi plăcerea lecturii.

Dar ştiu că mai sunt din ăştia ca mine. Adică cei care, puţinul spaţiu pe care îl au l-au împânzit cu volume preţioase, adică cei care au tot rearanjat rafturile cu carţi precum un programator instalează şi reinstalează sistemul de operare de la calculator sau face curăţenie pe hard (des şi foarte des), adică cei care tânjesc după un loc pentru cărţile lor şi pentru ei ca cititori pătimaşi, un loc al lor şi numai al lor.

Şi mereu când mă lovea damblaua şi îmi doream chipurile să reamenajez “biblioteca” mă puneam la căutat fotografii cu spaţii stilate şi utile. Astfel că am strâns la mine pe hard, vreo 8 fotografii, pe semne, cu cele mai mişto biblioteci de care am dat… Vouă care vă plac?

Foto

Foto

Foto

Foto

Foto

Foto

Foto

Foto

10 cărţi MARI de citit până la finalul lui 2012

M-am pierdut printre atâtea cărţi în ultima vreme, am abandonat atâtea cărţi bune încât le-am pierdut numărul şi pe lângă asta am tot amânat citirea unora pe considerente de genul “am timp” sau “nu e încă momentul”. Şi astfel că, m-am trezit în bibliotecă cu 10 cărţi care mă tot aşteaptă, cu 10 cărţi pe care praful s-a tot aşternut în aşteptarea momentului perfect. Şi dacă ar fi numai astea 10…

Azi m-am gândit că a venit momentul perfect (de fapt cred că a fost mereu aici) şi mi-am propus să le citesc pe acestea 10 până la final de an (evident printre altele, dar astea neaparat). Ce să mai tot amânăm?

Ei, mulţi dintre voi le-aţi citit aşa că vin şi vă întreb ce părere aveţi despre ele? (nu mi le povestiţi ci mi le recomandaţi eventual în câteva idei dacă se poate). Cu care mi-aţi sugera să încep? Aşa cum v-am zis le am pe toate la o lungime de braţ  (nu neaparat în varianta spre care am dat link).

1. Shogun – James Clavell

2. Cu caiacele pe Nil – Andre Davy

3. Agonie şi extaz – Irving Stone

4. A trăi pentru a-ţi povesti viaţa – Gabriel Garcia Marquez

5. Mă numesc Roşu – Orhan Pamuk

6. Seducătoarea din Florenţa – Salman Rushdie

7. Raţiune şi Simţire – Jane Austen

8. Arta conversaţiei – Ileana Vulpescu

9. Scrisoare de dragoste – Mihail Drumes

10. Convorbiri cu Octavian Paler – Daniel Cristea Enache 

 

Foto

Trăim într-un curcubeu de haos*

*Cuvintele din titlu aparţin lui Paul Cezanne, iar fotografiile îmi aparţin mie şi unei naturi, care doreşte să demonstreze doar că timpul şi viaţa pot fi mistuire şi lacrimi, dar şi curcubeu… (Floreşti, mai 2012)