Cum tratăm sindromul post-concediu

Am zis: e pe bune, există, nu e o fiță, nu e vorbărie. Dar în același timp ne putem apăra de efectele negative, ne putem face viața de zi cu zi cât mai plăcută și uităm de vacanță :) NOT! Dar, hai, ceva, ceva chiar și medicii ne spun că putem face. Știți de manifestări, deci leacul va fi numai și numai în funcție de ele :)

Screen Shot 2013-10-03 at 8.24.45 AM

Citește mai departe

Ghid de inspirație pentru blogging

M-au întrebat câteva persoane în ultima vreme, “cum de poți să scrii așa de mult?” Inițial am crezut că se referă la timpul și disponibilitatea de a scrie, care între noi fie vorba este o problemă de dezbătut, dar nu, oamenii se refereau la, citez: “cum îți vin ideile? atâtea idei? dintr-o vacanță scoți zeci de articole interesante, iar dintr-o clipă câteva postări chiar bune”. M-am simțit flatată, recunosc… deși răspunsul ce-mi stătea pe limbă era: aș putea scrie chiar mai mult, mai mult și mai bine, decât o fac deja, dar aici intervine acea disponibilitate, pe locul doi, după inspirație…

blogging-checklist

Citește mai departe

Depresia post-vacanță chiar există!

Nu mică mi-a fost mirarea zilele trecute, să-mi cadă în mâini niște articole, care tratează cu maximă seriozitate, ceea ce eu numesc de ani buni depresia post-vacanță. Se pare că, dacă eu am crezut că e o dambla de-a mea, născută din prea mult răsfăț, în termeni de specialitate, “boala” se numește sindromul post-concediu și este cât se poate de reală.

woman_hammock_729-420x0

Citește mai departe

Cum să iubești toamna în orașul tău (la tine acasă)

Nu e cu semnul întrebării la final, asta pentru că urmează câteva “sfaturi”, da, de la mine :) Am stat așa și m-am gândit cât de ușor este să iubești toamna în Franța, Italia, Spania, Portugalia, cât de minunat este să ne mirăm la unison: “Vai, dar Roma arată fenomenal pe ploaie!” sau “Parisul în lumina toamnei este fabulos!” (ceea ce este chiar adevărat), dar în același timp, în diminețile în care dăm la o parte draperiile din camera noastră și vedem câțiva stropi de ploaie și un covor de frunze galbene și eventual ude, pe străzile ce le știm pe de rost, gata, ne-am stricat ziua. Cine se recunoaște?

P1340191

Citește mai departe

Cum să vedem Cetățile și Bisericile fortificate din Transilvania

În primul rând nu toate odată, că nu avem cum, trebuie să fim realiști și am vrut să vă spun asta din bun început. După cum știți, acu’ două săptămâni am avut parte de un weekend prelungit în zona Sibiului, ocazie cu care mi-am îndeplinit o dorință mai veche și anume, să ajung prin câteva cetăți medievale fortifcate. Am știut că vom trece pe lângă multe și vom opri în câteva locuri, atât cât îți permite o zi, dar vă spun sincer, că până nu mi-am cumpărat harta cu ele, de le Biertan, chiar nu știam cât de MULTE sunt. Așa s-a născut acest articol, din dorința de a vă trasa câteva idei despre cum le puțeți aborda, căci faptul că merită abordate nu mai trebuie subliniat, asta e clar. A! și trebuie să le mulțumim sașilor pentru asta.

DSCF3360

Citește mai departe

100 de motive să iubești (și tu) Sibiul

(Avertisment: Poveste lungă). L-am văzut, mi-a plăcut… din prima. Dar după 5 vizite abia, cu mintea limpede și inima la locul ei, am putut să strâng 100 de motive pentru care Sibiul chiar este un oraș de iubit până la capăt. Nu sunt dezamăgită să locuiesc la Cluj, Clujul are farmecul său, dar Sibiul are ceva în plus, ceva ce-l face să pară mai “vestic”, mai de la ei, mai puțin de la noi. Sunt sașii “vinovați” pentru asta? Nu știu! Dar nu mai contează cine și de ce face ca Sibiul să fie așa de apreciat, important e că este. Oameni din toate colțurile lumii vin să-l viziteze. Am văzut la Sibiu într-o singură zi, mai mulți turiști străini decât văd la Cluj într-un an. E un oraș “atât” de turistic, dar nicidecum supraevaluat! Nu se poate să nu treci să-l vezi, măcar un ceas, măcar o zi, măcar odată.

DSCF3239

Citește mai departe

Ce faci în vacanță, când n-ai buget de vacanță?

… și nici nu faci parte din categoria celor care își iau vacanță/concediu ca să muncească în acel timp altceva “pe lângă casă” (cunosc cazuri din imediata mea apropiere). Nu, Doamne Ferește, nu desconsider aici o pătură socială, care poate nu-și dorește mai mult,  sau poate niciodată nu și-a permis mai mult, ci doar am vrut să subliniez că mă voi adresa, în special, celor care ar face orice pentru o vacanță, dar bani/buget… ZERO.

budget-travel-piggy-bank

Citește mai departe