Cluj, România, Travel

Din lac în… rac.

5 comentarii
Planurile mele de plecat la Ineu, profitând de ziua liberă de azi s-au năruit când am aflat că eu nu o să fiu liberă azi, ba mai mult că o să am treabă de la 8 dimineața. Așa că fără să ne supărăm (semn de maturizare) am rămas la Cluj și am amânat Ineul până peste două săptămâni (cred).

Dar, fiind sărbătoare și vreme bună (după o săptămâna când a plouat zilnic), ieri am plecat la Coada Lacului (ideea nu ne-a aparținut, dar am aderat la ea rapid). Toate bune și frumoase, iarbă verde, un grătar, dat cu caiacul (super fain!!!), râs până la epuizare, soare, cald și frumos.

Mi s-a părut mie că ardea cam tare soarele, dar de aici și până am ajuns acasă și mi-am văzut fața și decolteul în oglindă a fost cale lungă, atât de lungă încât eu m-am prăjit toată, arat ca un rac eșuat. Cremele și iaurtul nu și-au făcut efectul decât atât că mă simt îmbălsămată la extrem. Azi, printre faze de gen “îți stă bine bronzată” cred că unii s-au gândit că am ceva la bord, că altfel nu găseau o explicație faptului că obrăjorii mei palizi au fost roșcovani de dimineață :))

Pe lângă asta am febră musculară (de la 20 de minute de vâslit, condiție fizică 0, deci), dimineață m-am mișcat mai bine, acum am înțepenit complet, nu există mușchi și os care să nu mă doară. Am dormit o oră după prânz (nu s-a mai întâmplat de anul trecut să dorm în timpul zilei).

Altfel a fost foarte mișto ieșirea de ieri, dovadă cele câteva poze.

Travel, USA

The American Dream cu Andreea și Călin

3 comentarii

Știu că sunt mulți oameni care își urmează visele fără să simtă regretul și frica. Călin și Andreea sunt două dintre aceste persoane, pe care mă bucur că le-am cunoscut. De aceea vreau să-I cunoașteți și voi.

Andreea a îndrăznit să spere încă din 2004 când cu o viză J1 în buzunar a luat calea Americii aterizând exact la New Hampshire. Un an mai tărziu viața l-a adus și pe Călin tocmai acolo. Dar aceștia au fost doar primii pași spre ce avea să urmeze. În toamna anului 2007 îmi amintesc că i-am întâlni la Cluj, iar ei se pregăteau pentru marea plecare în SUA, la scurt timp planul a și ieșit și așa au petrecut mai bine de doi ani în SUA. Au muncit, au călătorit, au trăit o viață mai americană poate decât mulți americani (care mereu se mirau de ei și de poveștile de prin călătoriile lor) și nu în ultimul rând s-au autodepășit.

S-au întors în această primăvară în România și după ce am văzut “o tonă” de poze și am vorbit cu ei despre subiectul inepuizabil, America, m-am gândit să le iau și un scurt interviu.

1. Ziceți-ne ceva despre SUA, care sa ne faca sa luam primul avion încolo numai dus.

Dacă ai merge ca turist (deci round – trip)…atunci merită și numai pentru a vizita chestii de gen New York, San Francisco etc.. dacă mergi one way… nu ai mai fi așa excited…pentru că sigur nu iți permiți să locuiești în Manhattan și odată ce ajungi în suburbii….it’s not pretty.

Ca să revin la ce întrebi tu ….mai degrabă iți dau o tona de cuvinte…ca să pleci din Romania…

2. Ați străbătut foarte multe dintre state de la est la vest și înapoi. Ce ați alege între coasta de vest si cea de est?

Păi……daca ar fi să împart America…ar fi într-adevar Vest vs Est dar și Nord vs Sud. Vestul are 3 state mari și late….pe când Estul e un miriad de state de toate dimensiunile… sunt foarte diferite.

3. Care a fost locul din SUA care v-a rămas lipit de suflet? Sau au fost mai multe?

Palm Desert California, dar ne place și Naples în Florida, acolo sunt niște plaje superbe.

Pentru mine personal..și New Hampshire….mai ales toamna. Statul aceasta cred ca 80 la suta e pădure și în octombrie tot ce a fost verde vara se transforma în caramiziu și galben, e superb.

4.. Dacă ar fi să ne ziceți câteva lucruri negative despre SUA care ar fi acelea?

Hmmm….generatia tanară americană….pustanii de 16-19 ani, droguri, alcool….altceva nu au în cap..bine nu pot generaliza…dar foarte multi pe care i-am intalnit au aceste tendințe.

5. Pentru cineva care nu a fost niciodată acolo, dar care planuiește să meargă, ce locuri recomandați? Ce nu trebuie ratat sub nicio formă?

Daca ajungi in America si nu mergi să vezi Grand Canyonul…ai mers degeaba.

6. Ați întalnit o gramadă de oameni prin plimbările voastre. Ce parere v-au lăsat americanii?

Oamenii sunt ca peste tot…buni și răi…..și daca ar fi să caut o diferenta majoră la americani…..nu ar fi neaparat pozitivă…fiindca mi se par de multe ori superficiali. Estul e mult mai populat, pe de altă parte sudiștii sunt mult mai laid-back, mai flegmatici, cum se zice în franceza…”laissez-faire”, pe când “nordicii” sunt parca mai aspri, mai stresați…Parca cei din nord au mai mult “sense of urgency”, ca si exemplu de cate ori am lucrat sus in nord, in New Hampshire…nu aveam voie să fiu prins in timpul serviciul doar stând și nefacând nimic…chiar dacă într-adevar îmi terminasem treaba trebuia conform gândirii lor să mă fac “busy all the time”.

7. Care a fost cel mai frumos moment al sederii voastre în SUA? Dar cel mai nasol? A existat așa ceva?

Cele mai frumoase momente le-am petrecut la Palm Desert California….Momente nasoale, din păcate au fost…au fost cu gramada.

8. Ați vizitat foarte multe și totusi au mai rămas atâtea de văzut. Ce loc nu ați reușit să vedeți și regretați?

San Diego, Dallas, Seattle si mai ales că ajungând în Las Vegas nu am apucat sa vedem fantanile arteziene de la Bellagio.

9. Ce vă place să aduceți din aceste calatorii în afară de poze minunate și amintiri de neuitat?

Sincer…cam pozele fac totul, obiectele de suvenir made in china nu ne încântă foarte tare….pozele ne trezesc cele mai vii amintiri….

10. Cu siguranță multă lume vă pune să povestiti “aventura” voastră în SUA. Ce vă vine în minte să povestiți prima dată?

Ultima noastră calatorie probabil din 2009…o aventură de 8000 de mile….facute cu mașina …traversând America de-a latul de la est la vest și invers..o iau ca și o realizare …faptul că am reușit să calatorim atât ….am văzut aproape tot ce era de văzut și acum suntem aici putând povesti despre asta.

11. Ce i-ați sfatui pe cei care vor să vă urmeze exemplul? Să se încumete spre o aventură americană?

Da, dar să se bucure de fiecare clipă fiindcă oricat de lunga ar fi calatoria…din păcate tot se termină la un moment dat…și atunci tot ce rămâne sunt amintirile…

Concursuri, Travel

Concurs! Știu ce-ai făcut astă-vară.

19 comentarii
Vă provoc la un nou concurs!!!

Ce trebuie să faceți? Să-mi povestiți în câteva rânduri ce planuri aveți pentru vacanța de vară ce se apropie cu pași repezi. Fie că aveți planuri de zburat departe, fie că ați plănuit o escapadă prin apropiere, fie că vara asta ați hotărât să faceți ceva inedit, ce nu ați mai făcut până acum, orice mic plan care v-a trecut prin cap e bine primit.

Premiul constă în numărul de mai jos al revistei National Geographic Traveler România și într-o mică surpriză.

Aștept răspunsurile voastre la comentarii până marți 25 mai când o să desemnez câștigătorul prin tragere la sorți. Rezultatele vor apărea pe blog pe 26 mai.
Baftă și nu uitați: Să vă faceți planuri de vacanță e GRATIS :)

România, Travel

Hermannstadt

13 comentarii
“Știi de ce nu-mi place mie în Ardeal? Pentru că aici te îmbolnăvești de liniște.” Acesta sunt cuvintele unui domn la 50 de ani în Piața mare din Sibiu. După accent, domnul era din sud, nu pot preciza exact de unde, dar din sud și părea să-i placă orașul și piața aceea care nu era chiar moartă ci destul de animată pentru o zi de 1 Mai. M-am amuzat, dar l-am și înțeles, am fost și eu de două ori în București (care îmi place așa aglomerat cum e) :)

În altă oridine de idei, mi-am respectat planul de prin iarnă când mi-am zis că de 1 Mai, Sibiul ar fi soluția, mai ales că anul trecut am ales 1 Mai la Sighișoara și a fost o alegere inspirată. Și anul acesta a fost poate chiar mai inspirată. Am trecut prin Sibiu de câteva ori până acum și nu am oprit niciodată, iar orașul se cerea vizitat. Acum l-am vizitat și mi-a plăcut foarte mult. Cele trei piețe centrale (Piața Mare, Piața Mică și Piața Huet) sunt foarte frumoase, spațioase și creează senzația de oraș austriac. Orașul l-am luat la pas, începând de pe pietonala Nicolae Bălcescu, trecând prin piețe și ajungând la casa în care s-a născut Hermann Oberth, în trei ore de mers fără încetare plus urcarea în Turnul Sfatului din care orașul ne-a zâmbit altfel pe un soare torit de primăvară, ni s-a făcut foame și ne-am oprit la Mara Steak House și am luat hotărârea pentru continuarea zilei.

Astfel că ziua noastră de 1 Mai s-a transformat într-o excursie culturală. Am mers spre Rășinari, acasă la Cioran și la Goga și la Schitul lui Noica de la Păltiniș. Pe un drum destul de bun ce leagă Sibiul de Răsinari și mai apoi de Păltiniș am văzut cred, cei mai mulți oameni din viața mea strânși la un grătar la iarbă verde. Marginile drumurilor erau pline ochi cu oameni, mașini, pături, corturi, grătare și copii alergând frenetic după minge, toți alergând evident după primăvara regăsită.

La întoarcerea spre Sibiu și implicit spre casă am oprit pentru 2 ore și la Grădina Zoologică de la Sibiu din Pădurea Dumbravă, acolo se află și un lac pe care te puteai plimba cu bărcuța sau hidrobicicleta. Și aici foarte multă lume, foarte multă. Copii exaziați de animalele plictisite (eu nu sunt fan nr. one al grănilor Zoo), tineri strânși la bere și mici (am servit și eu doi mici că nu am mai mâcat așa ceva de acu’ doi ani de când am fost de 1 Mai la Moneasa).

Am ajuns în Cluj pe la 22:30, 350 de km cu mașina (oboseala am resimțit-o abia azi, mereu e așa, dar e bine) și 250 de poze din care cele mai OK 30 și-au făcut loc pe Picasa. Voi ce ați făcut de 1 Mai?

Poezii, România, Travel

Am scos capul din bârlog

11 comentarii
Prima dată pe 20 martie la fost la Tarnița, foarte aproape de Cluj, dar noi n-am mai fost niciodată așa că am savurat la maxim locul și am zis că după ce dă colțul ierbii ieșim (nu la păscut) la un grătar și o bălăceală în lac. De data asta nu am stat mult, am luat numai puțin aer și ne-am făcut planuri :)
 
Ieșirea asta a fost suficientă să ne deschidă apetitul pentru drumeție la început de primăvară, așa că de Florii, dacă tot a fost sărbătoare și vreme cât de cât bună (cel puțin sâmbătă) am plecat spre alte locuri relativ apropiate pe care nu le-am vizitat. Astfel că am ajuns în sfârșit la Sarmizegetusa Regia (da, acolo unde probabil ați fost toți prin tabere, mai puțin eu). Prima oprire a fost la Densuș unde ne-am întâlnit cu prietenii de la Timișoara (cam pe la jumatea drumului dintre TM și CJ) și am vizitat una dintre cele mai vechi biserici din România unde se oficiază slujbe. Biserica poartă hramul Sfântului Nicolaie și este construită pe locul unui fost altar roman (inițial dac) cu materiale aduse de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana. Locul este deosebit de frumos și de îngrijit, iar interiorul lăcașului de cult foarte interesant, picturile înfățișându-l pe Iisus în straie populare românești.
 
De aici a început drumul puțin aventuros, căci deși deținători ai unui GPS, ne-am rătăcit pe coclauri și abia după ce am mers pe un drum greșit o jumătate de ceas, după ce am trecut un deal cu serpentine mai ceva ca la Poiana Brașov, după ce am traversat tot cătunul Grădiștea Muncelului și am văzut niște copii care efectiv se jucau cu “curu’n praf”, am ajuns la drumul ce duce spre Sarmizegetusa Regia. Nu detaliez despre cât de puțin pus în valoare e locul pentru că a scris Clau pe Starlog deja, dar oricum dezolante locuri, m-am gândit sincer la oamenii care trăiesc pe acolo.
 
Sarmizegetusa Regia a fost capitala statului dac de la Burebista la Decebal. Înafara zidurilor cetății care încă mai există mai pot fi vizitate sanctuarele și calendarele. Practic acesta este punctul de atracție al cetății, leagănul culturii dace. Mi-a plăcut mult, recunosc chiar faptul că m-a încercat un sentiment reconfortant de liniște și bine. Poate chiar atunci nu am înțeles exact unde mă aflam, dar odată plecată de acolo din creierii munților (foarte bine așezată cetatea, 3 km am mers pe jos urcând muntele) am realizat că era probabil pentru prima dată când călcasem exact în teritoriul sacru al strămoșilor noștrii.
 
Vizita la Sarmizegetusa Regia nu ne-a mai lăsat loc de altceva în ziua de sâmbătă, astfel că am pornit să ne cazăm la Deva, pentru că a doua zi dimineața urma să plecăm spre Hunedoara să vedem Castelul Corvinilor. După un apus absolut minunat pris la Orăstie (am prin unul asemănător vara trecută când ne întorceam de la mare, și tot la Orăsție, pe același drum), am ajuns la Deva. Vă recomand călduros dacă treceți pin zonă cazarea la Motel Maestro, foarte frumos, curat, personal amabil, prețuri decente. Trebuie doar să treceți peste faptul că motelul se află în zona gării, iar noaptea se poate să mai auziți câte un tren. Eu cu antrenamentul de la Ineu, nu am auzit evident niciunul :)
 
Duminică a fost muuuult mai rece decăt sâmbătă, dar aveam în plan Castelul. Vreau să ajung pe aici cam de anul trecut și abia acum i-a venit rândul. Situat în municipiul Hunedoara, Castelul Corvinilor este o construcție impunătoare ridicată de Iancu de Hunedoara. În prezent se află în plină restaurare în exterior, iar în interior a fost deja transformat în mare parte în muzeu. Intrarea este 8 lei/personană și 5 lei taxa foto care chiar merită luată. Deși pe internet pozele prezintă un castel aproape mai frumos decât cel de la Bran, în realitate mie nu mi s-a părut să fie, însă cu siguranță este cel mai mare și frumos castel din zonă.
 
Cam așa am ieșit noi din bârlog, dar nu vreau să închei fără să vă spun că înainte să pornim spre casele noastre am mâncar în Hunedoara o pizza execelentă la Johnny. Chiar nu m-am așteptat să găsim așa ceva mai ales că eram undeva în zona pieței Obor, un loc nu foarte “drăguț” ca să spun așa… însă pizza aia e comporabilă cu cea de la 5 Colțuri din Arad sau cea de la Milanese de la Florești și asta e mare lucru.
 
 

India, Travel

La olimpiadă în India

5 comentarii

V-am promis și povestea lui Costi, sper că nu v-am făcut să așteptați prea mult, povestea e interesantă, cu siguranță trăită ea a devenit pentru câștigătorul nostru o experiență de neuitat.

În octombrie 2007, am trăit una dintre cele mai frumoase experienţe din viaţa mea: călătoria în India, la Hyderabad. Ca ziarist, m-am alăturat delegaţiei române la Jocurile Mondiale Militare, o competiţie similară Jocurilor Olimpice, numai că participanţii sunt membri ai forţelor armate din lume. Am făcut escală în Amsterdam, unde am stat vreo cinci ore, aşa că am apucat să văd cât de cât oraşul, să mă plimb prin Red District şi să-mi fac o părere despre olandezi, despre stilul lor de viaţă şi civilizaţia atât de diferită faţă de ce e „la modă” în România. În fine, după Amsterdam, am avut zbor direct către Hyderabad, un oraş din centrul Indiei, cam al şaptelea din ţară ca număr de locuitori, vreo opt milioane. Am zburat aproximativ nouă ore, în avionul KLM ni s-a servit mâncare cu specific indian (brr, din start am zis că o să mor de foame), am mers de nu mai ştiu câte ori la toaletă (de altfel, se făcuse coadă) şi, după ce am aterizat, am avut impresia că am plonjat pe o altă planetă: feţele mi se păreau dubioase, hainele învechite, aeroportul îmbâcsit şi aglomerat, aerul irespirabil…

Ţi-aş putea povesti două zile despre sentimentul de pustietate pe care l-am trăit câteva minute bune, până când mi-am văzut geamantanul pe bandă. Am cam avut de aşteptat în aeroport, era o harababură de nedescris, lipsa de organizare mi se părea evidentă… În fine, am fost luaţi de un autobuz şi transportaţi către aşa-zisul „parc olimpic”. Am traversat oraşul, din câte am reuşit să disting în beznă, că era ora 3 noaptea. Am văzut clădiri prăbuşite şi cocioabe imediat lângă malluri şi complexe de birouri din sticlă şi oţel, oameni dormind în mijlocul străzii, maşinuţe ciudate, vaci şi tot tacâmul de specific indian. Au urmat vreo 10 zile incredibile, cu plimbări prin vecinătăţi, târguieli cu perle şi senzaţii pe care nu cred că o să le mai am vreodată (inclusiv nebunia de a lua un „tuc-tuc”, o ricşă, pe post de taxi, şi a mă plimba alături de un coleg prin oraş, fără să cunoaştem străzi sau locaţii. Ştiam doar că vrem la City Center, ăsta era un mall, iar indianul, care nu prea le bunghea pe engleză sau făcea pe prostul, ne-a dus prima dată în centrul oraşului.

Oricum, călătoria a fost super-ieftină pentru buzunarele noastre, adică de vreo patru dolari ne-a plimbat mai bine de jumătate de oră). Şi, ca să ajung şi la finalul grăbit al poveştii, ne-am întors tot prin Amsterdam, dar n-am mai avut timp să-l vizitez. Când am ajuns la Bucureşti, mă simţeam atât de special, de parcă făcusem ceva deosebit, înghiţisem viermi sau ceva de genul ăsta. Luând taxiul de la aeroport, mi-am amintit plimbările din Hyderabad şi m-a cuprins dorul de mizeria aceea din India. Interesant, nu? Trebuie să mergi acolo ca să simţi efectiv viaţa. La scurtă vreme, a început să mă doară ficatul şi n-am putut să nu mă gândesc că s-ar putea să fie ceva de la vaccinurile de dinaintea călătoriei sau de la vreun virus contractat în India. În timp, problemele acelea au dispărut şi acum trăiesc nostagia acelui drum. Şi mâine aş pleca din nou, chiar dacă zborul pare infinit de lung.

Le reamintesc celor doi câștigători să mă anunțe când primesc cărțile !!!

Close Menu