Dacă august înseamnă pentru noi “vacanță” cam dintotdeauna, iulie ar fi acea lună de așteptare, petrecută în oraș, de obicei, undeva la limita lui îmi place și nu-mi place. Nu e vina ei, e vina unui stil de plănuire a vacanțelor de peste an, cu care ne-am obișnuit în timp. Poate este exact luna care îmi doresc să treacă cel mai repede, luna în care sunt cel mai obosită și în care orice gură de aer mă face să simt mai aproape de vacanța mare. Dar anul acesta, iulie a însemnat și un nesperat weekend pe “granița de Est a fostului Imperiu Habsburgic” de care am încercat să ne bucurăm ca de o mini vacanță.
