Fără dubiu, m-am îndrăgostit de fosta Mănăstire cisterciană de la Cârța, la mijloc de iulie, într-o zi ploioasă ce aducea mai mult cu o zi frumoasă de octombrie decât cu o ciudată zi din luna lui cuptor. Dar cum știu prea bine că nu toți factorii trebuie să fie perfecți (ba dimpotrivă), ca ceva să iasă foarte bine, sentimentele pe care le-am găsit sau poate, regăsit la Cârța au completat cu succes un weekend break ca la carte…
Dacă august înseamnă pentru noi “vacanță” cam dintotdeauna, iulie ar fi acea lună de așteptare, petrecută în oraș, de obicei, undeva la limita lui îmi place și nu-mi place. Nu e vina ei, e vina unui stil de plănuire a vacanțelor de peste an, cu care ne-am obișnuit în timp. Poate este exact luna care îmi doresc să treacă cel mai repede, luna în care sunt cel mai obosită și în care orice gură de aer mă face să simt mai aproape de vacanța mare. Dar anul acesta, iulie a însemnat și un nesperat weekend pe “granița de Est a fostului Imperiu Habsburgic” de care am încercat să ne bucurăm ca de o mini vacanță.
În timp ce îmi făceam curaj să încep acest articol, nori pufoși, dar genul acela prevestitor de ploaie ce va dura, alungau de pe cer ultimele raze cu adevărat calde din această vară nesperat de lungă și de luminoasă. Primele 18 zile din septembrie au fost mai frumoase, mai calde și mai însorite, ca ultimele 18 zile din august. Am mai văzut toamnă lungă și cu soare la Cluj, destul de des chiar (oricum, metafora “toamnă nebun de frumoasă” s-a născut aici), dar parcă vară așa de lungă și de caldă, niciodată…
Am rămas fidelă titlului anterior, chiar dacă mă mâncau degetele să scriu un titlu cu valoare SEO, de genul “5 locuri de neratat în Muntenegru”. Însă, cum articolul nu va fi numai despre asta, iar eu mă țin de ce gândesc inițial cu sufletul, azi vă prezint a doua și ultima parte din povestea țării dintre munte și mare, așa cum am simțit eu că este și trebuie să rămână frumosul Muntenegru…
Două sunt motivele pentru care am grăbit acest articol: primul e acela că este încă vară (mai ales la mal de mare), oamenii încă mai au zile de concediu și dacă nu au ales deja, sunt pe cale să aleagă o vacanță pentru vara lui 2016 și al doilea e că lumea chiar vrea să știe, pentru posibile vacanțe viitoare, cum e la mare în Muntenegru. O să încerc, așadar, în cele ce urmează, să vă povestesc despre cea mai nouă țară europeană (independentă de doar 10 ani, din 2006), plajele ei și cele mai frumoase locuri de vizitat… Haideți cu mine în Muntenegru!
După cei 4000 de km reuniți vara trecută sub numele de Eurotrip, mai aveam în plan, cam de multișor, o altă vacanță cu mașina, care musai trebuia făcută. Desigur, aceasta urma să fie una ceva mai ușoară și croită pe complet altă schemă, dar tot de vară în felul ei, căci numai atunci avem la dispoziție zilele alea libere și adunate mai multe la un loc. Și pentru că planul cuprindea din start țări precum Serbia, Bosnia-Herțegovina, Croația și Muntenegru, i-am zis The Balkans Trip (chiar dacă nu trecurăm de data asta chiar peste toți Balcanii).
Cu toate că am mai beneficiat de o scurtă și nesperată pauză la început de iulie, abia de azi, când am în față “vacanța mare”, mă simt cu adevărat în concediu. Va fi și cel mai lung concediu din ultimii 3 ani, așa că sper să știu ce să fac cu el :)) Glumesc, mereu știu, trăiesc pentru ceea ce se numește vacanță. Nu știu alții cum sunt, dar eu sunt ceva de speriat: “a zis cineva vacanță? I’m IN!” :)
