Când ți-e dor de MARE…

Partea a doua a vacanței a fost formată din 5 zile la Constanța-Mamaia (cu tot cu drum) și 5 zile la Ineu (iarăși cu tot cu drum).

Am pornit din Cluj pe 14 august la 8 dimineța cu mașina din dotare (pe care o felicit cu acestă ocazie căci cred că s-a comportat mai bine ca mine) pe ruta: Cluj-Turda-Câmpia Turzii-Luduș-Tg. Mureș-Sighișoara-Rupea-Brașov-Teliu-Întorsura Buzăului-Nehoiu -(Barajul Siriu)-Berca-(Vulcanii Noroioși)-Buzău-Mihăilești-Urziceni-Slobozia-Hârșova-Ovidiu-Constanța. Am ajuns la Constanța la ora 23:30 asta după ce am făcut și vreo 4 opriri de masă și tras sufletul, dar și ocolul de cam 25 de Km de la Bârca la Vulcanii Noroioși. De condus fără opriri să tot fi fost vreo 12 ore.
La Constanța am fost cazați la un apartament de 3 camere cam la jumate de oră de mers pe jos de plajă. Proprietarul e un tip de nota 10, ne-a sunat, ne-a așteptat, iar apartamentul arăta exact ca pe site-ul unde l-am găsit. Nu am nimic, dar absolut nimic de reproșat cazării, 750 de lei pe 4 nopți și 3 zile pentru 5 persoane. Recomand călduros cazarea la apartamente în locul hotelurilor sau pensiunilor care la aceleași condiții au prețuri cel puțin duble.
Pe 15 și 16 august am făcut plaja la Constanța pe plaja Modern, care după cum spun localnicii nu e atât de aglomerată ca în stațiuni pentru că turiștii nu știu de ea. Dar eu pot să vă spun că e frumoasă și are de toate. În plus prinzând și 15 august acolo, Ziua Marinei, am văzut multe din demonstarțiile aerine direct de pe plajă, iar seara focul de artificii din port. Apa mi-a plăcut mai mult a doua zi când a fost mult mai caldă și a avut și câteva valuri drăguțe pe care am plutit cu salteaua.
A treia zi pe 17, am plecat la Mamaia cu autobusul descoperit, etajat întocmai ca cele londoneze. Prețul biletului a fost de 3 lei/pers indiferent de locul în care urcai sau coborai. Noi am ales traseul cel mai lung în poate cea mai puțin aglomerată zi din săptămână- lunea. Apa a fost poate puțin mai rece și valurile mult mai mari, dar din păcate și destul de murdară, cu multe alge, scoici la mal și pietricele care îți distugeau tălpile. A compensat însă nisipul extrem de fin și aproape alb. Ne-am încheiat ziua la Mamaia cu o plimbare cu telegondola 10 lei/pers doar dus, iar apoi am luat masa la “Cetate” un local deloc ieftin, dar care măcar avea mâncare bună.
Spre deosebire de zilele din Italia care au fost la “foc continuu” zilele de la mare au fost mai relaxante, mai liniștite, cam așa cum ne-am dorit defapt. Singura treaba eventual obositoare a fost drumul , dar nici el așa de obositor precum ne-am fi așteptat. Oricum dacă nu era Luci și Erika care au venit cu ideea noi săltam bălăceala anul acesta. Dar a fost bine…
Am pornit înapoi marțea și pentru că traseul ales la venire a fost o soluție numai pentru a evita eglomerația exagerată de pe autostradă, la întoarcere am venit prin zonele vizate și am intuit bine căci a fost foarte lejer. Astfel că am ales traseul: Constanța-Cernavodă-București (A2)-aici foarte nașpa am făcut 2 ceasuri pe centura Bucureștiului căutând intrarea pe (A1), apoi am continuat-București-Pitești (A1)-Râmnicu Vâlcea-Călimănești-Căciulata-(Cozia-Valea Oltului)-Sibiu-Sebeș-Orăștie (unde am văzut cel mai frumos apus de soare din ultima vreme)-Deva-Mândruloc (unde ne-am lăsat prietenii)-Arad-Ineu (sosire acasă ora 00:15). La Ineu am stat până ieri și am prins o vreme foarte faină. Nu am făcut altceva decât să mănânc, să dorm și să stau cu ai mei, și cu pritenii. Într-o zi, mai exact vineri m-am simțit foarte rău, dar atrecut, nu mai contează.
Acum chiar e gata vacanța. Clau a început serviciul, eu ar trebui să mă urnesc pe la școală și să mă apuc de lucrările mele. Când ziua scade și răcoarea crește pentru mine edeja toamă. Fain de tine Tomata că iubești toamna, aș vrea și eu, dar uite că nu pot. Aștept iarna cu sărbătorile, perioada aia mă va umple iar cu bucurie.

Pozele de pe drum și de la mare AICI.

P.S. Melodia Mădălinei mi-a răsunat în cap toate zilele cât am stat la mare, dar pentru că nu mai știam cum se numește am căuta ceva vreme până am dat de ea :)

Un weekend în Bihor

Claudia La mulți ani”, ne-a plăcut tare mult la tine, ne-am simțit excelent, mai repetăm figura ;)
Bun, deci din seria “Doamne ferește să stam acasă un weekend” zilele trecute le-am petrecut în Bihor, mai exact Remetea-Peștera Meziad-Stâna de Vale și scurte treceri prin Beiuș și Oradea. Dar să le iau pe rând:
Vineri seara am ajuns acasă la Claudia la Remetea (eu am mai fost la ea vreo 3-4 zile în 2007, dar atunci atracțiile au fost altele: Valea Sohodolului-Peștera Urșilor-Beiuș). Acum aveam de sărbătorit ziua ei, care defapt a fost ieri, pe 2 august, dar noi am început de vineri și am terminat ieri, ea continuă și azi.
Sâmbătă tur de forță ca de obicei. Am plecat la prânz spre Meziad cu oprire la Stejarul Secular. De la Remetea la Meziad am făcut cam 30-40 de minute pe un drum de țară, dar nu am putut urca cu mașina până la gura peșterii așa că am continuat vreo 20 de minute pe jos urcând pe Valea Meziadului. Intrarea în Peșteră este spectaculoasă, deschiderea de 10m/16m face să semene cu o gură imensă. Frigul se simte cum te apropii de intrare, iar noi nu prea eram îmbrăcați că afară erau cam 36-37 de grade, resimțite peste 40, deci… Faza e că noi am ajuns pe la 13:30, iar ghidul cică trebuia să fie în pauză până la ora 14 (peștera este neamenajată și nu se poate vizita decât cu ghidul deținător de lumină corespunzătoare), dar ghidul am aflat că era plecat în peșteră cu un grup de copii, iar noi trebuia să-l așteptăm. Acuma ce nu înțeleg eu e cum se poate ca un loc turistic ca acesta să aibă UN SINGUR GHID. Normal că după o oră de așteptare am încercat să vedem cât am putut ghidați de lumina de la telefon, dar am renunțat rapid și am plecat cum ar veni fără să vizităm peștera, eh…lăsăm pe altă dată.
Apoi ne-a venit să mergem la Stâna de Vale. Cu o scurtă oprire pentru înghețată la Terasa Tornado în Beiuș (am zis că era foarte cald) am ajuns cam într-o oră la Stână. Eu am am mai fost cu părinții de câteva ori pe la 9-10 ani și avem o imagine formată, dar cu dezamăgire am constatat că stațiunea este vizibil degradă, înafară de Cascada artificială Izvorul Minunilor (da, exact aia cu apa minerală) și hotelul (foarte scump) Iadolina nu prea aveai ce face și vedea aici. Dezamăgirea a fost și mai cruntă când am văzut că Vila Cerbul (unde m-am cazat ultima dată cu ai mei era părăsită, în paragină). Stațiunea deține și o pârtie ceea ce mă face să cred că poate iarna arată mai bine și e mai animată.
Ne-am întors la Remetea, aveam o petrecere în plan, un Bogracs tare gostos făcut de Alina cu tanti Angela și un foc de artificii pregătit de Zilele Comunei. Toate astea și multe altele (prietenii știu de ce) ne-au adus în pat după ora 2.
Ieri ne-am întors prin Oradea (și pentru că drumul ales la dus nu a fost foarte inspirat, era în lucru, apoi drum de țară, gropi, zonă frumoasă, dar mașinuța plângea), dar și pentru că băieții am vrut să se dea cu carturile în parcarea de la PIC, aproape de vama Borș. Din ce au zis ei carturile nu au mers bine, iar pentru 8 minute au mai și plătit 30 de lei (jaf la drumul mare). În fine… rău cu pasiunile astea :)
Am mai oprit să mâncam la Negreni, dar cât pe ce să nu avem unde parca așa aglomerație a fost, dar asta era doar antrenamentul pentru porțiunea Gilău-Cluj (pe unde va trece autostrada), porțiune pe care o faci în maxim 15 minute noi am stat O ORĂ JUMATE întrebându-ne de unde se întoarce sau unde se îndreapă atâta lume ?!!!?

Poze BIHOR 2009
BIHOR 2007

Maramureș plai cu flori

Nici vorbă să-mi revin, ba mai mult oboseala mi-a provocat o reală criză de râs de care abia acu’ 5 minute am scăpat, dar mă doare stomacul de la ea de nu-i adevărat. În fine…
Tabăra din Maramureș-Țara Lăpușului a venit pe neașteptate. Sâmbătă după susținerile tezelor doctorale la care am luat parte, am fost din nou chemați la tabăra de vară de la Lăpuș. Recunosc că dăcă nu era Laura (colega mea de suferință) nu aș fi mers, dar așa cu încă trei colegi care aveau plan de mers încolo am zis “de ce nu?”. Și astfel duminică la prânz am plecat spre Lăpuș. A fost pentru prima dată în ultimul an când am admirat și eu peisajul din dreapta, asta pentru că Laura a decis să mergem cu Nova ei care are portbagajul mai mare decât Kia mea (inspirată alegere recunosc).
Drumul până la Lăpuș se face în mod normal în 2 ore jumate, dar pentru “fumăcioșii” din spate a trebuit să oprim ca pentru copiii mici pe care-i scapă des la WC :)) și astfel am făcut vreo 4 ore, norocul nostru cu ploicica de dimineață care nu a îngăduit totuși 35 de grade.
Deși inițial am zis că o stăm la pensiune, prețul și natura ne-au făcut să alegem cortul. Eu nu am cort (decât la Ineu unul din ăla de prin ’93, mare, de 6 persoane, cu o mulțime de bețe), deci iar am avut noroc cu Laura care are cort de 2 persoane+ sac de dormit pentru moi ca să nu îngheț, oricum și așa am făcut noaptea țurțuri :D
Duminică seara a fost foarte interesantă. Am avut proieție de film și astfel am văzut o super producție “Before the Devil Knows You’re Death” cu Ethan Hawke și Philip Seymour Hoffman, numa bun de văzut la marginea pădurii și la 12 noaptea. Apoi evident discuții și râs de pomană ca în mai toate cazurile de acest fel. Noaptea nu are rost să spun ce am suferit că nu m-a ținut nimeni în brațe :P că mi-a fossst un friiiggg. Dar pe la 8 dimineața s-a pus o căldură că nu se mai putea sta în cort, nu mai aveai aer, deci trebuia să ieși.
Luni am vizitat Tg. Lăpuș un oraș puțin mai mare ca Ineul, dar lăsați-mă să spun că și mai urâțel/murdărel și extrem de aglomerat și valea de la Răzoare care e splendidă, dacă ar fi fost după mine acolo mi-aș fi mutat cortul, dar nu a fost :(
Întorși în tabără am luat-o la pas prin Cheile Lăpușului, o frumusețe unde “mâna omului nu a pus niciodată piciorul” ca să zic așa, în sensul că mediul natural nu e disturs, iar singurii care mai dau pe acolo sunt pescarii înrăiți și turiștii curajoși (nu că ne laud). La un moment dat, râul Lăpuș este îngrădit de niște stânci care intră în apă dând o alură de iceberg înegrit de timp, care în schimb a servit ca trambulină pentru nebunii grupului. Luni nu am intrat în apă pentru că mi s-a părut rece, dar mi-am luat revanșa marți când m-am întors acolo și n-am mai rezistat, era prea frumos locul și apa ca să nu mă bucur de ele. M-am întors cu papucii cam rupți și picioarele cam ferfeliță. Noroc că altă treabă decât statul lângă foc n-am avut în seara aia.
Marți, după o mică conferință de dimineață despre “Formele nebuniei la Platon și “Materia la Plotin”, am jucat badminton până nu mi-am mai simțit mâinile, că deh dacă picioarele îmi erau gata de ce să nu mă doară fiecare oscior? Apoi a urmat cea mai faină parte a excursiei: urcarea spre cascadă. Fără cuvinte, am făcut și poze, dar nu se compară, mi-a plăcut prea mult. La întoarcere eram chiar terminată, cred că m-am prăbușit undeva la soare, nu mi-a mai trebuit, nici să mămânc, nici apă, nici altceva.
Ne-am strâns tabăra și am plecat acasă, cu un oarecare regret, evident. Dar se va ține și la anu’ poate tot aici (unde by the way se ține de 14 ani) ori ne vom gândi la alte locații.

Am fost în tabără

De duminică de la prânz și până aseară (am ajuns la 22:30 acasă) am fost plecată în tabara de vară de la Lăpuș (mai exact Tg. Lăpuș-Valea Lăpușului-Cheile Lăpușului) și parcă m-am întors și la propriu și la figurat în urmă cu 10-12 ani. Pentru experiență a meritat, pentru cele 2 nopți petrecute dârdâind în cort nu și nici nu vă doresc. Dar n-am să detaliez acuma pentru că tre să plec iar (deși am jurat că nu ies din casa azi). Oricum mă întorc cu poze (fac ce fac și tot pe la 400 de poze mă învârt oriunde merg) și impresii (multe impresii). Până atunci:
Ce am la activ:
-febră musculară (n-am mai avut una le fel din clasa a XI a de când am făcut karate, da nu râdeți au fost 3 luni de antrenament asiduu) :))
-poze frumoase din niște locuri superbe și destul de sălbatice
-o foame de zile mari, două zile aproape m-am hrănit exclusiv cu aer proaspăt de munte și am venit așadar cu conservele înapoi :(
-o fată roșie de la soarele de care n-am avut cum și nici unde să mă feresc
-dubii în ceea ce privește realele mele talente de turist la cort
-un oarecare regret că n-am mai stat până mâine când se va încheia tabăra (dar vineri tre să plec la o nuntă la Arieșeni și chiar nu puteam să merg acolo ruptă bucăți)
-colegi mai nebuni decât am crezut (mai ales fetele) :))
-o idee vagă despre ceea ce înseamnă scoală/tabără de vară
-unghii rupte (adio french)
-amintiri (câteodată e bine să nu refuzi o drumeție total neplănuită chiar dacă nu ai chef deloc, chiar dacă nu promite nimic pentru că s-ar putea să te prindă)
Gata.
Revin după ce-mi revin :))

A smile from Transylvania Part II

De la Bran am plecat direct spre Sinaia pe ceea ce se numește Valea Prahovei trecând prin Predeal-Bușteni-Azuga. Și pentru că pe unul din noi îl lovise alergia ne uitam disperați după o farmacie și pentru că altora le cam bătea vântul prin buzunare ne uitam cu aceeași disperare și după un bancomat de Transilvania (bine că am avut ce scoate). Am oprit până la urmă la Bușteni căci găsisem o farmacie și chiar nu mai doream să-l auzim pe Clau strănutând de 10 ori pe minut. Până am luat Aleridul am făcut și câteva poze masivului Caraiman la poalele căruia se află și minunatul Bușteni. De aici la Sinaia au fost 5 minute, Peleșul și Pelișorul așteptau cuminți puhoiul de vizitatori. Pentru 10 lei am reușit să urcăm cu mașina aproape până la piațeta de suveniruri iar de acolo am luat-o pe jos spre castele.
Peleșul este absolut încântător, văzut de jos sau de sus, de aproape sau din departare nu poți să nu rămâi impresionat. L-am fotografiat din toate unghiurile, mai puțin interiorul pentru care trebuia să plătim 30 de lei, ceea ce e foarte mult după părerea mea pentru că îți poți cumpăra vederi superbe la ieșire. Prețul unui bilet este de 15 lei de persoană, dar ai ghidul inclus cu toate că nu e ceea ce s-ar numi Grand Tour. Datorită musafirilor am mers pe ghidajul în engleză, dar din păcate deși tare drăguță ghida părea cam “prea deșteapă și înțepată undeva” în rest a fost ok. Clau zice că site-ul Peleșului este super tare, deci intrați de vedeți. La o aruncătură de băț se află Pelișorul și cred că suntem printre norocoșii care mai apucă să-l vadă anul acesta deoarece este foarte probabil ca din 2010 să devină reședință privată și să se închidă vizitatorilor. Aici ghidul, un tip de data aceasta a foarte ok, degajat și glumeț, ofuscat nițel pe grupul de bulgari, dar detaliind cât a putut povestea regelui playboy Carol al II lea.
După un cappuccino frappe cu înghețată la bufetul “de la castel” am pornit înnapoi pe același drum spre Brașov unde ne-am petrecut toată seara. Brașovul mi-a lăsat o impreie bună, oameni veseli, sociabili, mâncare bună la Keller în Piața Sfatului, parcare bună chiar în centru și drumuri impecabile (ceea ce NU pot spune de drumul spre Poiana Brașov care pe lângă faptul că e nasol de tot îl mai și marcau atunci, puteam să-i înjur câteva minute fără să mă repet).
Duminică am plecat din Bran spre Poiană. Trebuia să urc cu telefericul pe Postăvaru, nu vroiam să plec de acolo fără sa urc sus. Așa că duminica am rezervat-o pentru asta (și din cauză că sâmbătă când am ajuns acolo telefericul nu mai circula, au un program de toată jena de la 9 la 16, iar cel de pe Tâmpa de la 11 la 19 cred, dar și pe ăla l-am pirerdut). Nu are rost să spun că urcarea pe Postăvaru a fost cel mai bun lucru pe care l-am făcut în ultimul timp. M-am încărcat cu energie cât pentru două săptămâni cred, am respirat aer curat cât pentru tot anul și cred că am făcut cele mai reușite poze. Apoi Poiana Brașov, unde părinții mei și-au petrecut luna de miere m-a fermecat pur și simplu.
După un mic dejun-prânz la Șura Dacilor, unde ospătarii arătau ca niște daci autentici am pornit spre casă pe alt traseu ca să ajungem și prin Sighișoara. Noi am fost acolo luna trecută, dar pentru musafiri a meritat să mai oprim odată și să descoperim și alte locuri.
A fost un weekend perfect și nu prea mai am nimic de zis despre asta, restul e la mine-n suflet :)

A smile from Transylvania Part I


În weekend-ul ce tocmai s-a încheiat cred că am recuperat câteva tabere de pe la 12-14 ani în care din diverse motive nu am fost. Zilele trecute au fost printre cele mai intense din ultimii ani pentru că am vizitat o groază de locuri extraordinar de frumoase, am urcat pe munte, am prins un soare superb la înălțime, am văzut castele și cetăți medievale, am mâncat fripturi gustoase, am cunoscut oameni noi și interesanți, am condus Kia cea mai lungă distanță de până acum fără ca măcar să mă obosească, mi-am cumpărat un fluier și era cât pe ce să-mi iau și o perucă :)) în plus am râs cam mult pentru două, trei zile, dar să existe oare prea mult când vine vorba de bunădispoziție?
Excursia a început vineri la ora două și s-a încheiat aseară la ora nouă. DECI…
Vineri am pornit spre Brașov pe ruta Alba Iulia-Sibiu-Făgăraș însă din păcate nu am coborât să vizităm căci doream să ajungem la Bran înainte să se întunece. Am admirat însă cei mai “înalți munți ai patriei” din mașină. Oricum afară cred că erau cam 30-32 de grade așa că am stat mai bine la “adăpostul” climei. Pentru că era trecut de ora 20 nu am intrat în Brașov ci l-am ocolit luând-o spre Bran (unde aveam cazarea) prin Râșnov. OK, deci eu habar nu aveam că există așa o cetate frumoasă la Râșnov, am văzut-o și pe zi, și pe seară și noaptea și e minunată. Se poate vizita și chiar am căutat azi pe net să văd care-i calea de acces, dar noi nu am mai urcat că aveam alte obiective bine stabilite. Ne-am cazat așadar la Bran (practic Șimon e lângă Bran, acum devenind un fel de stradă datorită foarte multelor vile contruite de-a lungul timpului). Noi am ales la întâmplare cu două zile înainte de a pleca de pe un portal Pensiunea “Casa Negrea”, fără să știm prea multe despre ea, dar am avut noroc pentru că arată bine, e foarte curat și pare nouă. Am primit camere superbe cu balcon din care se vedea muntele, dar și curtea interioară plină cu flori și verdeață. Prețurile sunt acceptabile 80 de lei camera cu pat dublu, baie proprie cu duș, balcon și TV. Camera colegilor noștrii de călătorie avea aceleași facilități doar că era cu 3 paturi și costa 100 de lei pe noapte. Având în vedere că urma să stăm două nopți nu ni s-a părut scump deloc. Am mai luat la ei o cină și un mic dejun pe care le-am plătit separat și care sinceră să fiu mi s-au părut cam scumpe chiar dacă au fost bune și mai ales micul dejun foarte divers. În fine…trebuia să și mâncam ceva, iar proprietarii chiar s-au străduit.
Sâmbătă pe la 10:30 am pornit în turul de forță. Prima oprire Castelul Bran, preț bilet 12 lei, nu aveau reduceri pentru studenți din ce am văzut eu, poate aveau tarife speciale pentru grupuri dar nu ne-am încadrat fiind doar patru. Vizitatori erau cu duiumul, pot să spun că a fost chiar aglomerat. Nu am beneficiat de ghid, dar probabil că pentru grupurile de elevi aveau și ghid, dar noi iar nu ne-am încadrat. A fost bine însa. Fiind cu doi străini “Castelul lui Dracula” l-am vizitat mai mult în spiritul lor. Erau vădit curioși și nu le venea să creadă că practic povestea e inventată de Stoker și astfel un englez a reușit să ne creeze primul brand reușit de țară :) De menționat faptul că dacă ai fi vrut poze în castel trebuia plătită o taxă de 10 lei, însă nu erau foarte stricți, de exemplu noi nu am plătit și am putut să facem lejer poze în curtea interioară, iar unii făceau chiar în încăperile castelului. Remarcabilă piața de suveniruri, mai ales pentru turiștii străini e ceva fantastic. Până și noi ne-am luat tricouri cu Țepeș și Castelul în lună plină, cu dinți de vampir și diverse mesaje din Transilvania.
Cei care doresc să-l viziteze găsesc informații utile pe site-ul oficial care e chiar bun și deși nu mă pricep pare bine făcut.
De reținut că lunea Castelul nu se poate vizita, iar pentru cei care urăsc aglomerația nu recomand nici weekend-urile căci după cum spuneam au fost extrem de mulți turiști, iar dacă pe mine nu m-a deranjat poate unii vor castelul mai “pentru ei” și atunci una din zilele lucrătoare ale săptămânii poate fi mai potrivită.

Poza e luată de aici, dar mi-am luat și eu un tricou la fel doar că e roșu, pentru fetițe :)

Sper să revin chiar azi mai pe seară cu partea a II a și evident cu poze din toată excursia.

Lancrăm-Locul natal al lui Blaga

Joia trecută în drum spre Timișoara, urmând ruta Cluj-Turda-Alba Iulia-Deva, am trecut prin Lancrăm, locul unde s-a născut și a copilărit Lucian Blaga, locul unde există Muzeul Blaga (casa natală) și locul unde este înmormântat.
La intrarea în sat dinspre Alba Iulia lângă cimitirul “nou” se află statuia lui Blaga, dar mormântul propriu zis al filosofului se află în curtea Bisericii din centru. Aici există o poveste interesantă lăsată cu un proces cusut cu ață. Blaga și-a manifestat în timpul vieții dorința de a fi înmormântat în Lancrăm astfel încăt din locul unde își doarme somnul de veci să “vadă” Râpele Roșii, o formațiune muntoasă unică la noi în țară, evocată în multe din scrierile blagiene. Dorința i-a fost îndeplinită de familie în ciuda contextului politic, dar…la n ani după moartea scriitorului odată cu proiectul sălilor de sport care au apărut instant sub mandatul lui Năstase o astfel de sală și-a găsit locul exact în spatele Bisericii din Lancrăm (lipită practic de cimitir). Astfel că nu doar priveliștea spre râpe este imposibilă, dar și cadrul natural a fost distrus. Toate petițiile semnate de intelectualii români care au înțeles ce mizerie se petrecuse, de familia consternată, de ministerul culturii și cultelor, totul, dar absolut totul a fost în zadar. Sala nu s-a mutat e acolo și continuă să oripileze vizitatorii. Măcar de ar fi folosită, de ar fi justificat oarecum construirea ei tocmai acolo. Să nu mai menționez faptul că Biserica din Lancrăm se află printre monumentele protejate deci se încalcă fragrant o altă lege, dar mă rog…Mormântul e curat și îngrijit ceea ce e bine, nu e pompos ceea ce iarăși e de bine.


De la Biserică dacă o luăm pe strada din dreapta ajungem la Casa Natală Lucian Blaga (str. Veche, nr 243). Deși era ora 18 și am crezut că nu o să mai găsim deschis, domnul amabil care mi-am dat eu seama că e un fel de ghid al Muzeului (deși nu ne-a explicat nimic), ne-a spus că pe timpul verii Casa e deschisă până se lasă întunericul. Practic sunt de vizitat 5 încăperi. Un fel de birou al lui Blaga, cu o masă de lucru, cu un cuier care îi ține paltonul și pălăria, dulap, iar de jur împrejur măsuțe cu manuscrise sau copii ale lucrărilor sale (pe care n-am avut voie să le fotografiez). Altă cameră deține un raft întreg de ediții princeps ale operelor blagiene, colaje cu fotografii de familie și alte lucrușoare. Există mai în spate și 2 cămăruțe cu iz de “copilăria scriitorului” primitoare și aranjate.
Mi-am cumpărat vedere și insignă și chiar am rămas surprinsă că existau suveniruri, pentru că prin România e greu cu turimul ăsta cultural. Nu m-am putut abține și am întrebat dacă sunt vizitatori, iar domnul de acolo mi-a spus că sunt, mai ales în această perioadă. Biletul este 1 leu pentru elevi și studenți și 2 lei pentru restul lumii. Ieftin și merită.