Este unul din cele mai plăcute locuri de ieșit, în Cluj, pe timp de vară, la umbra teilor, desigur. Clau zice că seamănă perfect cu terasele din Viena, frecventate anul trecut. Eu spun doar că atmosfera este excelentă, pizza foarte gustoasă, tarte tatin cel mai bun din oraș, iar fresh-ul de măr cu morcov, preferatul meu, de-men-ți-al! De încercat aici: str. Iuliu Maniu nr. 34, 400095 Cluj-Napoca…
Am avut aseară o poftă nebună de paste, paste ca și pastele pe care le-am păpat în primăvară la Negresco și nu v-am povestit de ele. Au fost printre cele mai bune spaghetti carbonara pe care le-am mâncat, iar eu trebuie să recunosc faptul că mereu îmi iau carbonara când am ocazia, pentru a-mi îmbunătăți rețeta pe care o fac deja (cu succes cică) acasă… ;)
M-am trezit binedispusă, chiar dacă știu că azi până la 9 seara sunt slabe șanse să ajung acasă. Măcar am avut o dimineață de respiro, că nici nu-mi mai aduc aminte de când n-am mai avut una. Nici nu știu din ce motive și cum, prin ce tehnică de amintire complicată, sau prin ce fel de mușcătură din madlenă, am plecat cu gândul la iunie, la acel iunie din 2007, la acel iunie de dinainte de licență, la acel iunie de dinainte de acel iulie în care am simțit că am pornit-o pe alt drum… Dar, despre acel iulie, în iulie, când se vor face 7 ani din 2007 (știți de ciclul celor 7 ani, nu?), dar gata, dezvoltăm atunci.
Câte două ore (și nimic mai mult), din ultimele mele două weekend-uri acasă, s-au petrecut pe dealul din spatele blocului (aproximativ în spatele blocului, dar așa îmi place mie să-i spun). V-am mai povestit de el și v-am arătat poze și cu alte ocazii. Că n-am mai fost aici din septembrie anul trecut, este numai vina mea, așa că, de data aceasta, cele patru ore însumate s-au transformat într-un pelerinaj de redescoperire a locului meu de suflet din Florești.
Da, uneori se pot întâmpla nasoale, foarte nasoale, dar nu chiar despre alea vreau să vorbesc și să ne deprimăm, ci despre cele, hai să spunem, nu tocmai plăcute întâmplări, care îți strică bucuria călătoriei. Că sunt chestii peste care nu poți trece și te irită cum ar fi nebuniile cauzate de servicii, ori despre cele care te pot duce la urgențe cum ar fi un bolovan care îți sparge capul în coborârea de pe munte… Da, cel din urmă mi s-a întâmplat, nu mie direct (sau capului meu) dar e ca și cum ar fi fost…
A trecut și Noaptea Muzeelor, ediția 2014. Mai multe poze cu poveste sub ele, aici. Acum doar Miercurea fără cuvinte cu detalii la Carmen.
Când am fost la Arcalia, de unde v-am arătat poze chiar ieri, ne-am gândit că dacă tot suntem în zonă, n-ar fi rău să mergem și până la Bistrița, aflată la jumate de oră distanță. Eu nu mai văzusem orașul și în plus aveam nevoie de un loc de pe traseu unde să mâncăm… așa că pe o ploaie torențială (după frumusețea de vreme de la Arcalia) iată-ne la Bistrița!
