Din poartă în poartă prin Europa

Nu mai știu exact care a fost prima fotografie pe care am făcut-o, în călătorii, în fața unei porți, dar știu care a fost prima de care m-am îndrăgostit iremediabil, cea de la Cisnădioara din poza de mai jos. Începând din acel moment, mi-am ales cu mare grijă porțile, chiar dacă, la fel ca-n viață, cele care mi-au plăcut cel mai mult erau, desigur, închise ;) Acesta, însă, a fost tot farmecul…

porti 2

Citește mai departe

Vederi din Munții Tatra

Munții Tatra reprezintă sectorul cel mai înalt al lanțului montan carpatic. Se întind la granița dintre Slovacia și Polonia, cea mai mare parte a masei montane revenindu-i primei. Cel mai înalt punct este vârful Gerlachovský, cu o altitudine de 2.655 m din partea slovacă. Mai multe vârfuri depășesc 2.600 m, toate în Slovacia. În Polonia altitudinea maximă este atinsă în unul din vârfurile muntelui Rysy de 2.499 m, pe granița cu Slovacia. (via wiki)

DSCF6388

Citește mai departe

Cracovia pe nepusă masă

Frumusețea călătoriilor cu mașina constă și în faptul că îți pot oferi uneori șansa unor vacanțe/excursii fără un plan bine definit, fără cumpărat bilete din timp, în general genul de “schimbare de decor” care nu necesită atât de multă pregătire. Cam așa a fost și minivacanța noastră de 1 mai la Cracovia!

krak

Citește mai departe