Marea mea pasiune, cea de presupune cărți, poate fi lejer descrisă ca Reading on location fie și din simplul motiv că dau gata, de o sută de ori mai repede, o carte care îmi povestește despre un loc (mai ales unul pe care l-am văzut), decât o ficțiune. Azi mi-am amintit că am dat peste 3 cărți despre Paris și Franța de care nu v-am povestit… și cum se apropie Moșii, poate e o idee de a le pune pe wishlist, pasionații nu vor rata așa o ocazie 
…. sau ce am primit în această dimineață de la o prietenă dragă. Să fie deci Miercurea fără cuvinte. Detalii la Carmen.
Miercurea fără cuvinte vine azi la fix căci am cam rămas fără voce… feeling sick, da trece, de obicei trece Vreau ceai, beau ceai și pe cai că se filmează… Carmen, mulțumiri 
Pentru că mi-au plăcut enorm de mult, am pregătit un articol vizual cu ajutorul lor. Să fie pentru Miercurea fără cuvinte. Detalii și mulțumiri la Carmen
Acele dimineți care te prind în altă parte, în deplasare și în fața cărora te așteaptă un fel de aventură, un fel de descoperire, a locului, a timpului și nu în cele din urmă, o descoperire a ta, a unui nou tu… sunt diminețile mele preferate. Mă trezesc devreme, nu pot dormi când știu că afară nu e peisajul obișnuit ci poate un oraș în care mi-am dorit să ajung de foarte multă vreme, ori o mare albastră care îmi ia mințile, ori un munte care mă provoacă…
De ceva vreme am în minte o astfel de postare, numai că a fost nevoie să privesc îndelung la brațul de cărți neterminate (record negativ, nu alta) și să mă amăgesc că le voi termina până la final de an, ca să mă pun să compun un articol așa cum îmi place mie. Pentru că da, cel puțin în ultima vreme, dacă o carte nu mă duce undeva, undeva să văd cu ochii minții locul, atunci nu mă duce niciunde, deci o abandonez fără regrete. Totuși însă, au trecut prin mâinile mele câteva cărți care m-au dus fix acolo unde mi-am dorit, când mi-am dorit…
Dintotdeauna mi s-a spus că primăvara nu este niciunde mai frumoasă ca la Paris. Că Parisul în Mai sau Iunie este unic, că nimic nu îl întrece pe lume și că atunci ar trebui să-l vizitez în special.
Și-am fost, anul trecut în iunie, dar asta e altă poveste. Ce am simțit la întoarcere puteți citi aici, eu am recitit și am retrăit… Dar azi despre un alt fel de Paris vreau să vorbesc, cel pe care nu l-am gustat, cel pentru care aș vrea să mă mut acolo, o lună, două ca și draga mea prietenă cu Parisul în sânge.
Zile cu soare în Jardin de Luxembourg
Anul trecut am vrut să mergem la un picnic în Jardin de Luxembourg. N-am avut soare în acea zi, ba la un moment dat, parcă stătea să plouă. Nu a fost soare deloc, nu a ținut vremea cu noi și cu ideea noastră de a lua masa pe iarba pariziană. Am fost supărată din cauza asta și mi-am promis să revin.