Fluturi în farfurie

Îmi plac clătitele dar nu le fac foarte des ca să nu ajungă să mă plictisească :) Dar într-o dimineaţa de duminică cu câteva săptămâni în urmă m-am trezit cu o poftă de nestăvilit. Aşa că m-am pus să fac clătite şi nu oricum ci în formă de fluture. Normal, deţin o formă de silicon, verde şi proaspătă prin definiţie, care mă poate ajuta să fac şi alte chestii prin bucătărie tot sub formă de fluture; de exemplu omletă :)

Călătilele le-am făcut simple: un ou, 100 ml lapte fiert şi răcit, o vanilie, puţină sare, o jumătate de cană apă şi făină până la consistenţa dorită. Pentru jumate din cantitate am adăugat o lingură de cacao şi astfel că am avut atât fluturi galbeni cât şi maronii (unii mai închişi, alţii mai deschişi, depinde cât i-am lăsat în la prăjit).

Apoi i-am aranjat frumos pe farfurie şi am aşezat printre ei îngheţată de vanilie (făcută tot acasă cu o zi  înainte). Au fost tare gustoase clătitele, le-am zis: Fluturi vanilaţi la micul dejun :) Am vrut să scriu despre aceste clătite într-o zi de weekend, căci poate vă fac poftă şi am dorit să şi aveţi timp să le faceţi dacă vă tentează :)

Acestea fiind spuse, articolul participă la concursul organizat de Kadia şi mai puteţi participa şi voi cu o reţetă de clătite frumos ornate, până pe 18 august. Premiile sunt tare drăguţe :) Mulţumim Kadia pentru concursurile frumoase pe care le organizezi!

 

Turul culinar al Bucureştiului

Dacă tot am reintrat azi în hibernarea cauzată de vremea absolut execrabilă de la Cluj (sper să nu fie la fel şi săptămâna viitoare la Ineu, deşi prognozele nu sunt optimiste) mi-am făcut timp să vă spun şi câteva cuvinte despre scurta şi intensă ieşire la Bucureşti de weekendul trecut.

În primul rând vin cu scuzele adresate prietenilor mei din Bucureşti, acelora care ştiu că îşi doresc să mă cunoască şi care din păcate nu au apucat să mă întâlnească până acum, exclusiv din vina mea şi a faptului că practic mereu ajung la Bucureşti cu treabă MULTĂ şi timp ZERO de alte întâlniri. La drept vorbind n-am vrut să anunţ că ajung în capitală pentru nu vreau să vă cunosc în grabă, în mare grabă şi să nu apuc să schimb cu voi două vorbe normale. Acum am fost într-o vizită de multă vreme plănuită şi care nu mai putea fi amânată şi timpul a fost dedicat exclusiv acestei vizite. Sper să mă înţelegi şi să nu vă supăraţi pe mine, promit că odată şi odată tot vom ajunge să ne şi vedem pe viu feţele :)

Ieşirea a fost de data asta foarte pe placul lui Clau, evident că şi al meu, dar o să vedeţi imediat de ce el a fost cel favorizat. În primul rând că în vizitele trecute I was the main character (sau cel puţin aşa am avut impresia) :)) şi pentru că trebuiau odată încercate nişte localuri savuroase, numai  bune de “gustat” când afară bate vântul sau când plouă, sau când îţi plouă în gură ;)

Din fericire sâmbăta trecută am prins vreme frumoasă, am dat o fugă la IKEA şi ajungând pe la prânz ne-am pus să le încercăm cantina, ne-am băut cappuccino-ul la Paul, în Băneasa şi după o scurtă şi alertă plimbare prin centrul vechi pe care îl ador şi de nu mă mai satur, ne-am oprit pentru… câteva ore la Chocolat :) Eu am savurat Apoteoza mea şi când spun savurat mă refer la faptul că am tot mâncat pe ea un ceas, iar Clau şi-a satisfăcut curiozitatea cu trufele, încercând la îndemnul Naşei un piure cu trufe (gustos vă asigur, căci l-am ajutat cu el). Atmosferă mai mult decât plăcută de la Chocolat (unde am mai mers odată în vară, cu Naşa, dar doar noi două) a făcut să ne simţit pentru câteva momente cei mai răsfăţaţi oameni de pe planetă, preţurile sunt mari, evident că doar e buricul târgului, dar având în vedere că nu mergem decât… probabil o singură dată anul acesta, ce să zic? A meritat! Şi mai e şi un loc romantic, zic eu :D A! şi oricât de leşinată aş fi eu după Apoteoza aia, data viitoare tot îmi iau ce şi-a luat Naşa, cum se numea asta mai exact?

Şi… am vrut să spun că am încheiat seara la o piesă de teatru, dar de fapt nu a fost aşa, căci după ce am văzut Avarul îndrăgostit la Teatrul de Comedie, am încheiat seara acasă cu un pahar de vin şi ceva senzaţional ce eu n-am mai trăit până acum, mulţumesc pentru asta, draga mea :*

Duminică dimineaţa am luat micul dejun la Rue de Pain, altă atmosferă superbă, altă mâncare foarte, foarte bună şi exceptând vedetele din jur (pe unele, deşi mari… nume, nu le-am recunoscut, să zicem că nu sunt chiar interesată de nişte imagini publice), totul a fost de un calm firesc. La plecare ne-am luat două croissante pentru drum (care până la urmă au fost păpate la Cluj, în cea mai cruntă dimineaţă de luni, de anul ăsta) şi apoi fuga, fuguţa la Madame Lucie, pentru macarons. Am luat 9 de culori diferite şi evident că nu le-a mai prins trenul spre Cluj, au fost devorate instant :)

Acasă, am beneficiat de stafurile unei profesioniste în materie de Paris (numai cu 3 ghiduri noi m-am întors) şi ne-am mai delectat papilele gustative cu plăcinta cu brânză a Naşului, verdictul tuturor fiind, până la ora la care am luat trenul “groazei” spre casă, că tot ce am făcut 2 zile a fost… să mâncăm :) Clau încă mai zice din când în când: “mamă, da ce bunătăţi am mâncat la Bucureşti!!”

Acum ştiu că n-am fost în cele mai populare sau mai ştiu eu ce fiţoase locuri, în unele poate am ajuns cu alte sau alte ocazii, dar ideea este că niciodată până acum n-a mai ajuns într-un oraş pe care să-l luăm la puricat după plăcerea gustului, însă a fost şi asta o experienţă, ce sincer, parcă aş mai repeta-o :)

Cultura cafenelelor

Săptămâna asta, aproape că nu a fost dimineaţă în care să nu mă inspire o imagine cu o cafenea din Paris. Recunosc, foarte reconfortantă a fost această inspiraţie. Totul a pornit de la o discuţie avută sâmbăta trecută în timp ce ne plimbam cu musafirii prin oraş. Concluzia la care am ajuns este că până în prezent românii nu au aşa numita “cultură” a cafenelelor şi a teraselor (deşi a teraselor o mai dregem cumva pe timp de vară), însă cea a cafenelelor este departe, foarte departe de mentalitatea noastră.

Nu are sens să vă povestec eu acum cât de ataşaţi sunt francezii şi italienii de cafenelele lor, dintre ei ştiind că francezii le divinizează chiar, fac parte din viaţa lor de zic cu zi fără excepţie, în Franţa şi cu precădere în Paris, cafenelele au devenit în timp adevărate obiective turistice, nu ai văzut Parisul dacă nu ai intrat în barem câteva cafenele.

Eu recunoscc că data trecută în Paris am intrat de nevoie (gen cappuccio sau croissant) în două cafenele mai puţin celebre pentru că la acea vreme nu ştiam de fapt care este treaba cu ele. Mi se păreau drăguţe şi cochete şi mi se păreau asaltate şi fotografiate mai ceva ca podurile peste Sena, dar odată întoarsă de acolo am realizat că am făcut o gafă în programul meu de turist avid după nou în oraşul luminilor şi am uitat de marea dragoste locală: cafenelele pariziene aşa cum există ele din vremea marilor creaţii. Tocmai de aceea, cu frustrarea că românii nu le au cu acest gen de localuri şi tocmai că nu am apreciat valoarea lor atunci când am avut şansa, data viitoare în Paris, cafenelele se vor afla printre principalele puncte de atracţie, nu le voi rata, aşa că mă documentez din cele mai bune articole de acest gen scrise pe la noi.

1. Vulpitza, îndrăgostită de Paris, ne-a scris 3 articole despre cafenelele pe care le adoră ca o adevărată localnică ;) Cafe de Flore, Cafe Des Deux Moulins şi Laduree.

2. Fetele de la Viajoa ne propun un slalom prin Parisul cu miros de cafea proaspătă…

3. În ghidul unei vacanţe romantice la Paris, turistul prin Europa ne propune un tur prin cafenelele intime ale Parisului.

Citiţi, savuraţi şi nu uitaţi unde trebuie să vă opriţi atunci când ajungeţi în oraşul luminilor şi al… cafenelelor ;)

Foto

Sushi at Tokyo

Teriyaki – super prezentare

Vas de luptă pe plantațiile de orez

Ritualul supei

Care-i mai tare în bețe după așa un prânz?

 

Locație: Tokyo Japanese Restaurant

Eveniment: Andreea&Călin Birthday Lunch

Când: sâmbătă 16 aprilie 2011

Paste negre cu cerneală de sepie în sos alb cu somon

Azi am servit ceva “exotic”. Am avut cumpărate de la Bologna niște paste cu cerneală de sepie și ne tot gândeam cum să le preparăm ca iasă ceva comestibil. Sincer am fost nițel îngrijorați că o să le aruncăm (cu ce naiba să le fi pregătit?). Ieri însă i-a venit lui Clau ideea să facem un sos de smântână cu somon afumat (s-a gândit el că trebuie să meargă).

Zis și făcut, am fiert 9 minute pastele, timp în care am pus la marinat somonul cu zeama de la o lămâie, cu ierburi italiene și usturoi. L-am pus câteva minute la frigider.
Apoi am călit într-o tigaie o jumătate de ceapă și 3 câței de usturoi peste care am adăugat marinata de la frigider fără a o lăsa prea mult să se prăjască. Peste toată compoziția din tigaie am răsturnat 500 de gr. de smântână și am omogenizat amestecul.

Nu ne-a luat mai mult de 30 de minute toată prepararea și uite ce a ieșit:

Deși poate nu pare, dar să știți că e o mâncare destul de ușoară, nu mă simt exagerat de plină, dar în același timp pot spune că sunt sătulă :)

Vă invit la masă. Azi o salată.

Bun, azi am scos-o la capăt cu o Salată de paste cu sfeclă roșie (eu mor după sfecla roșie) și pentru că mi-a ieșit așa cum am vrut am dat-o spre publicare pe StarloGastronomic. Și pentru că în ultima vreme mi-am făcut de lucru prin bucătărie, că doar orice mai bine numai să nu scriu la ce am de scris și de făcut nu… urmează și zilele viitoare să găsiți tot pe StarloGastronomic rețete de-ale mele (că nu doar Clau gătește în familia asta) :)))

Astfel că iacă meniul pe azi și zilele următoare ;)

JOI: Salată de paste cu sfeclă roșie

VINERI: Orez cu legume

SÂMBĂTĂ: Ciorbă de pui a la grec

Duminică: Cartofi Provence

Atenție!!! Rețetele pentru zilele următoare apar pe StarloGastronomic evident Vineri, Sâmbătă și respectiv Duminică.

Poftă bună să aveți :)

Ce aș mânca zilnic.

Fiecare din noi trece prin perioada “aș mânca ceva”, acel ceva pe care de obicei nu-l ai în frigider, pe care de obicei nu mergi să-l cumperi, pe care de obicei nu te pui să-l faci pentru că nici nu ai avea cum. Eu am o groază de astfel de perioade, dar de cele mai multe ori rămân cu dorința de a mânca și nu cu actul în sine.
Mai jos am compus o listă cu 5 lucruri pe care le-aș mânca zilnic, ele se încadrează atât la categoria “aș mânca ceva” cât și la categoria “chiar de sunt sătulă tot ar mai încăpea”.

ÎNGHEȚATA DE PEPENE GALBEN
Este preferata mea. Vara aceasta am consumat multă de la Betty Ice, este delicioasă și o recomand mai ales celor care s-au săturat de cea de fructe de pădure ca mine de altfel. Și ca un bonus nu îngrașă la fel ca cele de vanilie și ciocolată (sau cel puțin așa prefer să cred). Oricum fie iarnă fie vară o înghețată la “casterolă”, vorba lui Luci, ar merge ;)

CĂPȘUNI
Cred că n-am să-i uit toată viața pe cei de la Clau din grădină. Dacă îmi aducea o cutiuță cu căpușuni mă bucuram de parcă ar fi fost poleiți cu aur, aveau un gust deosebit, erau micuți dar foarte aromați. Acum nu s-au mai făcut de multă vreme la el în grădină așa că mai cumpăram, sau mă mai aștepta mami când mergeam la Ineu cu niște căpșuni cumpărați de la piață. Cei mari și frumos lustruiți din marile magazine nu-s buni de nimic.

CHEESECAKE
Wow…cea de la Starbucks e “mama” lor. E cea mai bună prăjitură ever și ca să înțelegeți ce sentiment mă încearcă când mănânc așa ceva mai zic doar că dacă se poate muri mâncând prea mult ceva probabil eu aș putea muri de la asta. Singura chestie care mă scapă este prețul ridicat :) 15 lei/bucată. Dar odată pe lună merge, mai bine zis trebuie :D

GOMBOȚI CU PRUNE
Pe vremuri făcea maica, mami încă mai face dar rar, eu nu fac deloc deși îmi plac la nebunie. Probabil cu timul nu va mai face nimeni și astfel această foarte bună gustarea va dispărea și nu ne vom mai bucura de ea :( Noroc cu oameni ca Amalia, care gătesc nu se joacă și uite ce bunătate de poză am luat tot de la ea.

BRÂNZA BRIE
Până mai acu 2 ani nu mă omoram după brânză , ba mai mult făceam mofturi când venea vorba de mâncat cam orice fel de brânză. Bine, nici acum nu am gustat toate sortimentele (oricum sunt multe), iar din cele din care am apucat nu-mi plac chiar toate, dar Brânza Brie se remarcă dintre ele. Conținutul ei cremos te îndeamnă să tot mai iei, astfel că un triunghi din acela cum găsești în comerț trece într-o zi. Din nefericire și această este destul de scumpă motiv pentru care de-o vreme n-am mai mâncat.

Mi-e o poftăăăă…