În 24 martie mi-am lăsat numele să fie dus pe Marte, din câte am înțeles din România nu suntem foarte mulți :D
Cine mai dorește sau mai poftește poate intra pe site-ul NASA site dedicat exlusiv viitoarei misiuni cu ținta Marte și se poate înscrie acolo. Mie mi s-a părut interesant :)
Am fost la Teatrul De Păpuşi
Fără jenă admit că azi am fost pentru a doua oară în viaţă la Teatrul de Păpuşi. Am o colegă actriţă acolo şi azi a jucat în Scufiţa Roşie. A fost o experienţă extraordinară, mi-a plăcut enorm. În primul rând sala era plină de copiluţi de 6-7 ani, care urlau, răspundeau actorilor, se fâstâceau dar emanau atâta veselie ca te molipseai fără să poti riposta. Am ajuns la concluzia că e o metodă de terapie antistres, ceva fantastic. I-am zis colegei mele să nu renunţe nicodată la asta, pentru nimic în lume, pentru că un astfel de job te poate ţine în viaţă fără bani sau alte satisfacţii materiale.
O oră cât a ţinut piesă am zâmbit nonstop, iar felul în care copiii ăia m-au privit uneori speriaţi de lup, alteori amuzaţi de stejărei sau scufiţe m-a umput de afecţiune.
Am mai fost invitată şi la alte piese unde cred că am să merg şi numai pentru simplul fapt că mă întorc de acolo alt om, mai bun. Ce puţin ne trebuie uneori că să redevenim copii, ce putin ne trebuie ca să înţelegem că defapt e mai bine să nu devenim MARI niciodată.
Au scumpit revistele
Criză, criză dar să știm și noi…
Să fiu sinceră tot timpul am considerat că-mi iau cam multe reviste. Ce-i drept le păstrez în formă foarte bună, am o colecție drăguță și interesantă. Poate peste ani când copii mei or să le găsească în podul bunicilor de la Ineu (drăguț, nu?) le vor răsfoi cu plăcere.
Așadar îmi iau Tv Satelitul de pe la 12 ani și am trecut cu el prin toate transformările. Cred că-l voi cumpăra până la adânci bătrâneți dacă le-oi apuca și daca le-o apuca si el :)
Apoi cam de pe la 15 ani îmi iau Unica, la început numai câteva numere pe an, dar din 2004-2005 am toate numerele. Specific faptul ca de la 15-16 ani am început să-mi iau reviste “în prostie” de la Întâmplări adevărate la V.I.P de la Avantaje la Practic în Bucătărie, de la National Geographic la Vacanțe și călătorii, revista Mireasa până la Dilema, de la…chiar nu are rost să continui pentru că le am pe toate în pod, unele nici nu mai există în zilele noastre. Din acest vârtej care mă trăgea mereu pe la tarabe am reușit să ies după vreo 2 ani de colecționat :D
Dar să trecem mai departe. Din 2005 îmi iau constant și Bolero. Îmi place la nebunie că e micuță, încape în poșeta și o pot citi pe mijloacele de transport în comun unde chiar nu se cade să citesc Blaga sau Anais Nin (că se uită lumea ciudat).
A!! mai am și o revistă pe care o cumpăr de la primul număr Clever Travel. E minunată, cred că am mai scris de ea.
Împreună cu Clau mai luăm și Good Food pentru mai multă inspirație în….bucătărie, dar numai de anul trecut.
Toate bune și frumoase numai că din aceasta lună revistuțele s-au scumpit. Azi mi-am luat Bolero cu 5,9 lei de la 4 lei și am văzut că și Unica sare de la 5,4 lei la aproape 7 lei. Probabil și celelalte vor suferi modificări de preț de săptămânile următoare.
În aceste condiții mă văd nevoită să mai renunț și mă tot gândesc la care…poate că încet, încet la mai multe…
Și ce bucurie îmi provocau unele mai ales în urmă cu câțiva ani. O bucurie imensă cân îi ziceam lu tati să-mi ia din oraș Unica și el se întorcea cu încă 2 pe lângă ea. Sau când mergeam să-mi iau Satelitu’ de la Ineu din centru și mă întorceam și cu un Joy proaspăt. Wow sau colecțiile cu cărți sau filme (mai ales la ziare).
Asta e poate criza asta mă va desprinde de un așa zis hobby mâncător de bani :((
De ieri până azi
S-a așternut zăpada, iarna e pe uliță, iar pe gard, neaua e de două palme. Mi-e ciudă că n-am sanie și nici cu cine mă da. A nins ca în povești, cu flugi mari și deși. Apoi peste noapte cu fulgi micuți dar curajoși. E frumos, dar câte drumuri o fi blocat neucica asta numai ea știe. “Autoritățile” sigur nu se așteptau. Bine că am mers acasă săptămâna trecută, că azi sincer nu m-aș fi încumetat fără lanțuri.
Ni s-a inundat baia. După ce a plecat instalatorul de la noi, care tocmai ne schimbase un cot la WC, am observat că dacă vecini i trăgeau apa, ne ieșea toată la noi prin “sifon”. Și asta nu e tot, nu am putut folosi nici cada căci se pare că scurgerea nu făcea față. Am făcut noi “față” de nervi, mai ales că era seară, afară ningea și era clar că domnu’ “Bebe” nu se mai întoarce. A venit azi la 8 dar a zis că se întoarce mai târziu cu unu care are planul țevilor din bloc și așa poate descoperă ce s-a întâmplat și desfundă unde s-a înfundat. My GOD…
Un avion s-a prăbușit in SUA, statul New York cu 48 de persoane la bord. Toate au murit. Și încă una care se afla în casa peste care s-a prăbușit avionul. Of, și când mă gândesc că peste 2 săptămâni ia și Clau vreo 10 avioane…
Am terminat de citit “În lumea taților”, frumos colaj, idee strălucită.
Am scris pe DVD-uri sezonul 2 din Gray’s Anatomy.
E 9:28, ieri pe vremea asta era încă primăvară, puteam trage apa la baie, iar americanii ăia trăiau încă…
Ce ne aduce nouă 2009?
De o zi m-am întors la Cluj. L-am regăsit așa cum l-am lăsat. Adică tot împodobit de sărbătoare parcă cele 2 săptămâni în care am lipsit au fost 2 secunde. Momentan mă aflu în depresia postSărbători care în general mă ține cam pâna la jumatea lui ianuarie. Deci nici într-un an nu ma pot bucura de început. Ce să fac?
Anul 2008 a fost OK. S-au întâmplat multe mai ales în a doua jumătate, m-am agitat destul, am reușit să mă și odihnesc la final, m-au dezamăgit multe, dar m-am bucurat de și mai multe.
Anul 2009 a început bine, cu mine zbierând într-o hora “..așa beau oamenii buni..” apoi a continuat și mai bine cu o ora de condus binedispusă până acasă, cu un somnic bun la căldurică, iar în 2 ianuarie cu un cont plin datorat bursei care se pare că intrase în ultima zi a lui 2008.
Așteptări am de fiecare dată, dorința de la miezul nopții e nelipsită așa că sunt pregătită pentru tot și toate. Dintre dorințele care se pot spune aș enumera:
1. Să merg la vară în Grecia și să văd Atena
2. Să mearga bine lucrurile la doctorat și să fac față cu brio
3. Să nu mă mai stresez din orice, să nu mă mai cert cu lumea, să fiu mai relaxată, să fiu mai optimistă, bla, bla, bla…
4. Să am speranța că dorințele se vor împlini și înțelepciunea de a înțelege de ce nu se pot împlini unele
5. Să fim fericiți, TOȚI
Așadar, start într-un nou an. Peste 7-8 ore unii merg la serviciu, alții la școală pur și simplu vacanța de iarnă s-a terminat. Eh, nu mai e atât până iarna viitoare…
Despărțirea de Moș Miculaș
Ca în fiecare an seara de 5 decembrie reprezintă lustruirea papucilor și așteptarea moșului. O să recunosc, dar de câtiva ani încoace parcă sărbătoarea asta și-a pierdut din magie, cel puțin pentru mine. Nu știu exact de ce.
Cea mai frumoasă seara de Miculaș am petrecut-o acu’ 8-9 ani. Am primit o grămadă de dulciuri, portocale și alte lucruri. Nu o să uit că Tati a cumpărat atunci de la Benedek (magazin de la noi de la Ineu) un pachet imens de napolitane pe care le-am mâncat uitându-ne toți la “Matilda”, chiar și Mami care nu se prea uită la filme. În casă era cald, eram numai noi, poate pare banal, dar ceva a fost special. Nu știu exact ce sau de ce.
În general de Miculaș mai primeam și câte ceva pentru pomul de Crăciun, ba bomboanele de pom, ba câte o instalație (se mai strica din ele) sau globuri și alte ghirlande trebuitoare pomului. Într-un timp eram moartă după jucăriile de pluș, așa că imi completam anual colecția. Apoi în ultimii ani Mami a început să mă cadorisească cu lucruri “de domnișoară” și tot in ultimii ani am inceput să-i pun și eu câte ceva în papuci.
Vreau să mai spun că ultima mea păpușă am primit-o tot de Miculaș, deși eram deja în clasa a VI (dacă nu cumva chiar a VII, nu mai rețin exact). Din păcate nu o mai am, dar știu că mi-au luat-o de la “Zena” pentru că acolo am vazut-o.
Anul trecut, am făcut un filmuleț pentru pritenele mele pe care nu le-am văzut de mult timp și l-am pus pe youtube, dar l-am încărcat și pe Starlog. Mulți l-au criticat, dar celor cărora le era destinat le-a plăcut enorm de mult. A fost un cadou pentru ei. Din păcate anul acesta am decis că sunt prea mare pentru a-l mai aștepta pe Moș :( dar într-un fel era timpul sa-l las să meargă pe la cei care încă pot crede în el. O să-l mai întâlnesc probabil atunci când și eu la rândul meu o să devin Moș Miculaș pentru cineva. Și sper ca cei de atunci să-l aștepte la fel de veseli și plini de speranță cum îl așteptam eu candva.