Iarna în 5 orașe de vis (să ningă, zic!)

Dacă la noi zici că este cel puțin toamnă blândă, am călătorit cu gândul prin alte părți pentru a descoperi cum arată iarnă în câteva orașe de pe glob. Iarna=zăpadă, asta ca să nu aud apoi că iarna arată altfel pin alte părți ;)

 Reykjavik (Islanda)

Foto

Sankt Petersburg (Rusia)

Foto

Salzburg (Austria)

Foto

Heidelberg (Germania)

Foto

Tallinn (Estonia)

Foto

Și sper că nu credeați că la Cluj nu ninge niciodată… ninge și orașul este de-a dreptul fermecător, însă eu a trebuit că caut poza de net că să pot să vă arat ceva drăguț, căci n-am ieșit niciodată la pozat când a nins ca-n povești :D

Foto

În altă ordine de idei, aștept iarna care a venit doar cu numele. A nu se înțelege că sunt cel mai mare fan, eu sunt fan declarat vară. Însă vine Crăciunul și chiar nu ar strica să vină cu mantia albă după el, așa de senzație ;)

De ce a fost sezonul acesta, Touristica (Cluj) o dezamăgire

Ştiţi bine că nu merg în vacanţe prin agenţii, dar asta nu mă opreşte să merg în fiecare sezon, atunci când se ţine, la târgul de turism, mai ales că el se desfăşoară la Polus Cluj, foarte aprope de unde locuiesc. Aşa am mers şi de data aceasta, cu speranţa că voi vedea măcar cu ce ies în faţa agenţiile şi mă voi inspira din pliantele lor. Dar am găsit doar următoarele:

– foarte puţine agenţii, mai multe pensiuni şi hoteluri care se promovau individual

– unele standuri erau pur şi simplu părăsite (poate şi faptul că am ajuns duminică seara pe la ora 18 a contat, deşi programul târgului trebuia să fie până la ora 22)

– majoritatea oferetelor au fost axate pe partea vacanţelor la ski şi aproape deloc pe oferte generale pe toate gusturile (trebuia anunţat în acest caz ca va fi un târg turistic despre ski)

– oferta pentru Crăciun şi Revelion altfel decât la ski a fost aproape inexistentă

– m-am întors cu mai puţine pliante decât de la orice alt târg

Să zicem că au fost şi nişte părţi bune:

– se promovează intens pârtile din România, pensiunile din România şi am văzut promovându-se un oraş întreg, Piatra Neamţ (nu am fost dar chiar aş vrea să merg)

– promoterii nu au fost agasanţi, nu săreau cu pliante inutile (gen foi volante, trase la xerox, oribil)

– aglomeraţia nu a fosr chiar aşa de mare

Per ansamblu acesta fost târgul Touristica ediţia de Cluj, noiembrie 2011, nimic mai mult.

Foto

Poveștile de la Cluj în imagini

Sâmbătă seara au avut loc Poveștile din Lumea Mare, ediția de Cluj. Despre desfășurarea lor a vorbit Roxana ieri. Eu vreau doar ca prin câteva imagini (foarte puține, căci lumina a fost foarte proastă, iar aparatul meu și mai prost) și câteva cuvinte (că nu mă pot abține) să vă arat cum s-a văzut de la masa mea această ediție de “povești”.

Locația aleasă pentru desfășurarea evenimentului a fost restaurantul Camino, chiar în Piața Muzeului din Cluj, un loc plăcut și destul de primitor. Spun destul pentru că la început a fost cam frig, apoi s-a mai încălzit, și nu doar atmosfera. Localul arată bine, dar cred că vara este chiar frumos căci poți lua masa în minunata curte interioară unde de acestă dată chiar nu am zăbovit, brrr… friguț.

Primul povestitor al serii a fost Daniel Homorodean, pe care din păcate nu l-am cunoscut înainte de eveniment, dar este fără îndoială o persoană interesantă. După ce m-am întors acasă, am căutat pe net informații despre el (cred că ar fi fost propice să o fac înainte) și am găsit câte ceva aici, aici sau aici. În plus pentru cei mai curioși de persoana lui, recomand blogul lui personal.

Daniel ne-a povestit despre Africa, fotografiile minunate făcute de el au spus chiar mai mult decât ar fi putut-o face el, poveștile sunt incredibile, totul este “o altă lume” pe care nu o poți înțelege decât de la la fața locului. Vreau să-l felicit pe Daniel pentru tot curajul de care dă dovadă, căci nu e puțin lucru să suferi de “mal d”Afrique” și să știi că nu mai este cale de vindecare :)

Apoi am luat masa marca Adi Hădean, un cus-cus marocan foarte sațios. De altfel primul cus-cus pe care le-am servit vreodată. Am fost curioasă de ce mancare poate face Hădean și pot să spun (ca necunoscător) că a fost delicios. Legumele? Yummmy :)

Al doilea povestitor al serii a fost Clau (jur că nu am o poză mai bună cu el de la acest eveniment) care ne-a povestit despre fabuloasa sa aventură la NASA, practic despre cel mai mare vis de călătorie al său, care s-a realizat chiar mai repede decât și-a imaginat. Eu am zis că dacă îi iese încep să cred în vise. Ei, i-a ieșit, iar eu din 2009, cred în vise din ce în ce mai mult, iar unele s-au și împlinit :) Oricum, dacă vă interesează și Clau, ceva mai mult, aveți ocazia să-i cunoașteți pasiunile pe parsec.ro, sau în paginile revistei Știință și Tehnică.

Iar la final, n-am rezistat tentației de a-mi face poze cu o mască adusă de Daniel Homorodean de prin Congo. Deși drept să vă spun mă gândeam că poate o fi încărcată cu ceva valențe magice și cine știe ce transformare se va produce după ce o voi da jos :) Dar m-am gândit că ce s-o fi putând întâmpla… sunt bolnavă deja… după călătorii.

Mai vreau să menționez că la acest eveniment am cunoscut-o și pe Liliana (Plăcerea de a călători), o persoană super cu care sper din suflet să mă mai întâlnesc cât de curând, căci acum nu am avut ocazia să vorbim cât am fi dorit. Din păcate nu am făcut nicio fotografie împreună, eh.. data viitoare, Lili :*

Și-am încălecat pe-o șa. Pa pa ;)

Mâine, Clau în Lumea Mare!

Lume, lume de prin Cluj și nu numai… ne-am gândit să răspundem apelului din Lumea Mare, de a participa la Poveștile care vin în premieră în inima Transilvaniei. Când am citit anunțul, am tot stat și m-am gândit cum să facem să mergem sâmbătă seara la Camino, să o revăd pe Roxana, să gustăm din mâncarea lui Hădean și peste toate să ajungem să și povestim despre “călătoriile” noastre… Pfff… mie îmi place să povestesc, mai ales depre plimbările mele, dar din păcate ale mele nu sunt chiar atât de spectaculoase încât cineva să le asculte un ceas, neclintit, le-aș cataloga drept banale, așa că pentru senzație am trimis vedeta familiei la înaintare :)

Deci mâine seară, la restaurantul Camino, singurul student european invitat la Venus Workshop NASA 2009 și colaboratorul Știință și Tehnică (le-am zis pe toate?), Clau (meu) ne va povesti despre minunata sa experiență la Johnson Space Center Houston (+ o fugă până în Colorado) și așa cum a spus Roxana, poate pentru o seară ne va face să simțim că lumea este chiar și mai mare… Și că o putem avea pe toată cu condiția de a ne urma cu toată inima visele…

Așadar, ne vedem acolo pe la ora 19, nu știu dacă se mai pot face înscrieri, costă 35 de lei pentru “spectatori” cu masa marca Adi Hădean inclusă, tombolă și o seară de povestit la “gura sobei” și așa deja seara la Cluj e taaaare frig ;)

Scorpions @ Cluj Arena

Au venit Scorpions la Cluj și am fost să-i vedem sâmbătă seara acompaniați de primul frig autentic al toamnei (la care, evident nu ne-am așteptat, căci vineri erau 22 de grade), care frig, a fost singurul aspect nașpa al serii. În deschidere,

Sensor și Grigore Leșe (n-am înțeles, nu am fost entuziasmată, n-am nimic cu proiectul lor, dar sincer preferam Cargo în loc, nu că-s rockeritză, dar noh…)

Semnal M (super, după mine ei au deschis seara cu Fereastra lor)

Leo Iorga & Pacifica (minunat, mie îmi place Compact, căci ei pentru mine Compact rămân, mi-a plăcut reacția publicului la prima apariție a lui Leo Iorga, după operație și alte probleme de sănătate)

Voltaj (un show la care nu cred că se aștepta nimeni, chiar mai bun ca al celor de la Scorpions, dacă permiteți o părere neavizată, de un non-fan)

Pe la ora 21 Scorpions au intrat în Arenă și au cântat cam două ceasuri (astea au fost și așteptările). Dacă e să mă întrebați numai pe mine, adică o singură persoană din cele aproximativ 40.000 de persoane de pe stadion, concertul lor a fost cam prea Rock pentru una ca mine, adică pentru una care iubește mai mult baladele lor decât Rock You Like a Hurricane, să zicem. Dar… totuși a fost bine, căci nu am mai asistat la un concert pe stadion, iar în aceste condiții aș zice că a fost peste așteptări… Ce mi-a plăcut cel mai și cel mai mult a fost pe la final când s-au gândit și ei să cânte Still Loving You și Wind of Change, iar noi toți ne-am ridicat solemn în picioare și ne legănam, fiecare în brațele cui putea :) Ei, pentru că am avut bilete la tribuna 2 și pentru că la ora 17 când am ajuns noi pe Arenă, n-am mai găsit locuri decât undeva foarte sus, cam la peste 30 de m de la gazon, pe melodiile alea și cu legănatul ăla am simțit un autentic sentiment de zbor, parcă pluteam peste toată Arena, a fost SENZAȚIONAL, parcă nici nu mi-a mai fost așa de frig…

Dacă e să regret ceva, regret că nu au cântat și cea mai frumoasă melodie de dragoste a lor, You and I :(

În rest, poze și o experiență frumoasă, la care mă bucur că am luat parte. Mai aștept alte evenimente de genul acestuia…

Cluj Arena (categoria “Elite” de Transilvania) ;)

Am fost sâmbătă seara să o vedem și ar fost ceva din seria, venit, văzut, plecat, dar totuși… aflând că la ora 22 va avea loc un mare foc/joc de artificii am hotărât să rămânem și să vedem și artificiile care mie îmi plac mult, mult, mult (cu condiția să nu fac poze) :D N-am făcut, la artificii :)

În linii mari Arena arată bine (n-am termen de comparație, deci arată bine!), mi-a plăcut că am intrat pe ea când se însera și am făcut niște poze bune (de amator, dar culorile zic tot), mi-a plăcut și pista interioară (n-am mai văzut așa ceva și nici nu știu la ce o vor folosi, pare o pistă de viteză, poate o fi pentru antrenamente) și mi-a mai plăcut bineînțeles focul de artificii, cele 15 minute senzaționale în care pirotehniștii și-au făcut treaba și mulțimea a fost extaziată. A! și U (Universitatea Cluj, echipa mamă a Arenei) a mai și câștigat sâmbătă în deplasare (nu că aș fi ceva microbistă, dar anunțau ăia pe Arenă scorul din 10 în 10 minute).

Abia aștept marile evenimente care se anunță pe Arenă, însă până atunci abia aștept concertul Scorpions de sâmbătă (mă aștept să fie senzațional, sper să nu mă aștept degeaba că văd pe net că acum o apucă pe toamnă să aducă ploile). Oricum avem bilete la tribuna 2, care e semiacoperită, deci nu-mi fac multe probleme, oricum mergem. Yeeeey ;)

Senzația serii a fost reporterul TVR, de care m-am distrat tare bine. Un reporter mai cu “morcov” n-am văzut :)