De 3 X C: Cluj, Cristina, Cărți

Ieri am cunoscut-o pe Cristina, posesoarea și creatoarea blogului Prelude in E minor, care se afla într-o scurtă vizită de o zi jumate la Cluj. Dacă e să mă întrebe cineva cum a ajuns Bianca de la Cluj să se întâlnească cu Cristina de la Iași, răspunsul ar fi următorul: pentru că într-o zi li s-au întâlnit comentariile despre cărți pe blogul uneia dintre noi.

Pentru necunoscători, Prelude in E minor este unul dintre cele mai inteligente și cochete bloguri pe care le citesc, iar când am auzit că vine Cristina la Cluj am zis că este o șansă deosebită să o întâlnesc. Ceea ce s-a și întâmplat. Și pe unde m-am plimbat cu Cristina? Prin librării… evident: Carturești, Humanaitas, Dacia… a fost o reală plăcere, în plus Cristina este o fată foarte inteligentă și simpatică.

Din păcate Clujul nu e chiar atât de verde și nu am apucat să urcăm la Cetățuie și nici să ne bucurăm de o sesiune foto in Parcul Central, dar la următoarea vizită mă țin de promisiune și recuperăm restanțele.

A! și cu ocazia întâlnirii am primit și cartea pe care o câștigasem pe blogul Cristinei, asta cu ceva vreme înainte ca eu să aflu că ea va veni la Cluj. M-am și pus deja să o citesc, este vorba de Cititorul din peșteră de Rui Zink. Mersi :*

P.S. Tot din păcate nu am poze, dar Cristina care este un artist sper să mi le trimită și mie  pe cele pe care le-a făcut ieri.

America lui Jean Baudrillard

Cartea filosofului-sociolog francez Jean Baudrillard este prin excelență o biblie urbană destul de puțin cunoscută printre nomazi. Am descoperit-o întâmplător și la fel de întâmplător m-am apucat de ea devorând filă după filă.

Adevărul este că ea devine destul de înșelătoare, pentru că la început te amăgește cu un mic periplu între California și New York, ca mai apoi să se aplece aproape total asupra problemelor, plusurilor și minusurilor societății americane. Dacă pe alocuri, autorul elogiază depărtarea de Europa, pe de altă aprte critică dur aspecte ale decadenței. Mă gândeam că nici nu putea să fie altfel având în vedere că USA este un tărâm al constrastelor naturale și culturale recunoscute.

Nu m-au interesat aspectele sociologice decât în măsura în care au implicat valențe turistice ca să zic așa, însă mi-am format imaginea francezului frustat de anumite incapacități europene în fața mult prea marii libertăți americane.

Să luăm puțin pe rând câteva din descrierile lui Baudrillard și să le dăm puțină culoare:

San Antonio“istoria e plină de vicleșuguri”


Las Vegas“marea târfă din celălalt capăt al deșertului”


Monument Valley“gigantică îngrămădire de semen unde omul nu a avut niciun amestec”


Grand Canyon“sensul s-a născut prin eroziunea cuvintelor, semnificațiile prin eroziunea semnelor”


Deșertul“este o prelungire naturală a liniștii interioare a trupului”


Hotel Commodore – “aici Fitzgerald venea să bea în fiecare seară”

New York“nimic mai intens, mai electrizant, mai plin de viață și mai agitat decât străzile din N.Y.”


Parcurgeți zece mii de mile prin America și veți ști mai multe despre această țară decât toate institutele de sociologie au de științe politice la un loc.

Colțul colecționarului

O lume minunată în care veți găsi… numai cărți.

Ca un cititor împătimit și un iubitor al cărților și a tot ce se învărte în jurul lor am căutat diverse soluții pentru a-mi contrui o bibliotecă cât mai bogată și mai pe gustul meu. În aceste demersuri ale mele, am ajuns la Colțul colecționarului. Întâi mi-am comandat de Biobiliografia lui Lucian Blaga, singura de acest tip scrisă după o muncă asiduă de unul din exegeții săi, Dimitrie Vatamaniuc. Apoi am rămas un obijunuit al acestui anticariat deosebit.

Cărțile oferite de Colțul colecțioanarului nu sunt noi, dar pe cele mai multe dintre ele nu le vei găsi în librării și nici în anticariatele deja cunoscute. De aceea pentru mine, acest anticariat online a devenit o sursă nouă de bibliotecă/librărie. Pe lângă acest aspect, cărțile oferite nu sunt deloc scumpe, dar arată impecabil, fiind întreținute și “respectate”, un motiv bun pentru a recunoaște seriozitatea echipei.

De azi, Bialog-ul devine partener Colțul colecționarului. Recenziile vor continua, poate se vor înmulți, alte opinii, lepșe sau concursuri cu și despre cărți, autori sau idei filosofico-literare vor fi dezbătute, așa că sperăm să fie de bun augur acestă alăturare.

Sensul vieții

Am vrea să avem importanță pentru noi “din exterior”. Dacă viețile nostre considerate în ansamblu, par fără rost, atunci o părticică din noi e nemulțumită – aceea care veșnic se uită peste umăr să vadă ce facem. Multe eforturi omenești, în special cele puse în slujba marilor ambiții mai degrabă decât în slujba confortului și supraviețuirii, se hrănesc cel puțin în parte, dintr-un sentiment al importanței, sentimentul că ceea ce faci nu este important doar pentru tine, ci e important într-un sens mai larg: important, punct. Dacă am fi nevoiți să renunțăm la el, s-ar putea să ne trezim că ne piere tot elanul.

Dacă viața nu este ceva real și serios, dacă la capătul ei nu ne așteaptă decât mormântul, poate că e ridicol să ne luăm în serios prea tare. Pe de altă parte, dacă nu putem trăi fără a ne lua în serios, poate ar trebui să ne obișnuim cu gândul că suntem ridicoli. Poate că viața nu e numai lipsită de sens ci și absurdă.

(din Thomas Nagel – Oare ce înseamnă toate astea? – o scurtă introducere în filosofie)

Îți vei pune câteva întrebări după ce o vei citi, garantat!

Mihai călare pe Doyle (Un basm modern)

Titlu: Vând Kilometri
Autor: Mihai Barbu
Editura: Art, București, 2010

Nr. pagini: 475, format mare, poze multe, calitate superioară
Preț: 60 de lei (ediție de lux de la lansare) ;)
Recomandare: un mare DA, nu se pune problema să nu vrei sa cunoști povestea

Mihai Barbu, Doyle, Mongolia.ro și una dintre cele mai frumoase povești ale unei călătorii peste mări și țări. O carte album cu fotografiile strânse în 4 luni de un om călare pe o motocicletă, din România până în Mongolia și înapoi. Mi-a plăcut foarte mult cartea, mai ales că nu eram o cititoare fidelă a blogului Mongolia.ro, am aflat multe lucruri în premieră din aceste scrisori către prietenii care practic l-au pus pe Mihai în șa și i-au cumpărat km ca el să ajungă departe.

Cartea este o experiență umană intensă numai bună de sucit mințile celor ca mine care cred în vise de nerealizat și care printre altele nu au curajul să ia taurul de coarne și să plece, deși și-ar dori maxim să o facă, într-un fel sau altul.

Vând Km a apărut dintr-o dorință nebună de a experimenta un stil de viață nomad pentru o perioadă cât de cât determinată, însă pe un anume buget și mai ales pe un anume mijloc de transport, o motoretă transformată peste noapte într-un personaj principal de carte. Doyle devine în acest fel calul lui Făt Frumos din basme, calul care-l ajută să salveze prințesa și să se căsătorească cu ea, aici Făt Frumos însă, dorește să cunoască lumea (prințesa lui) și să se bucure de ea. Similar, aș zice.

Și la fel ca în basme, deși mereu ai tendința să zici că nu este posibil tot ce citești și aici ai același feeling, dar pentru că știi că această călătorie chiar a avut loc, că Doyle chiar exită fără a mânca jeratec înainte și că Mihai este un român de-al nostru cu coamă de Făt Frumos, nu-ți rămâne decât să feliciți echipa formată din cei doi și să începi să crezi că se poate.

De-a lungul celor 400 și ceva de pagini mari și late înțesate cu imagini (parcă sunt două povești, una pe care o poți citi și una pe care o poți vedea) călătorești și tu ca cititor. Pleci din România, te răstorini înainte de graniță, te gândești că unii în locul tău ar lăsa totul baltă, dar tu ai mai făcut-o și nu mai vrei rateuri, treci în Ucraina, întâlnești nișt englezi tineri beți mai tot timpul, pleci în Rusia, poliția te jecmănește și nu mai ai încredere în nimeni, apoi cunoști niște ruși care ai zice că ți-au fost prieteni din fragedă pruncie, care îți dau și sufletul și te ajută așa cum poate vecinii sau frații tăi de acasă nu ar face-o niciodată. Ajungi să vezi Lacul Baikal, apoi plângi când ajungi în Mongolia și te îndrăgoștești de cerul lor albastru și de ceaiul băut la gura iurtelor mereu deschise pentru străini. Îl faci pe Doyle vedetă și îl fotografiezi cu toți dorițorii, deși te îngrijorezi pentru el căci azi îi cade una, mâine altele și el este singurul tău sprijin. Apoi călătorești spre toate țările alea cu “stan” la sfârșit și te minunezi de cât de diferit de frumoase pot să fie, treci de granițele lor mereu cu un morcov undeva că s-ar putea ca ceva să nu fie tocmai bine, vezi marea care nu mai are apă, te întristezi și vizitezi apoi Turcia dacă tot ești în trecere și ți se pare că deja ai ajuns acasă când dai de Istambul. Apoi ajungi și acasă, acasă după cea mai tare călătorie din viața ta, călătorie pe care ai tratat-o prin unor cu toată seriozitatea, călătorie care te-a învățat că în viață totul se câștigă atâta timp cât “joci”. Și la final îți spui că ai mai face-o, deși poate nu singur și poate nu la fel de “la noroc”.

Mi se pare maxima satisfacție si maxima reușită să vrei să o iei de la capăt la final, nu cred că cineva își dorește mai mult de la o astfel de experiență. Dacă vrei să o iei de la capăt înseamnă că ai învățat suficient încât să crezi că totul este posibil cu condiția să vrei. Par așa de goale cuvintele astea, dar sunt atât de adevărate că mereu mă cutremur de când le-am înțeles sensul pe deplin și mereu și mereu mă gândesc la ele cu admirație.

Bravo Mihai, bravo Doyle, bravo lume care ai plătit acei Km pentru un vis, bravo lume care i-ai primit pe cei doi cu brațele deschise (sau închise, după caz), bravo pentru ideea plecării și bravo pentru ideea cărții, de mai multe ori bravo…

Contact. Doyle, mergem acasă.

P.S. Puteți citi și voi din poveste pe Mongolia.ro, dar vă sugerez totuși să cumpărați cartea, măcar așa eu una am simțit că într-un fel aparte am cumpărat peste timp, un Km, unul singur, din această călătorie pe care Mihai a ales să o împartă cu noi.

Războaiele sale

Titlu: Războaiele mele

Autor: Adelin Petrișor
Editura: Polirom, București, 2010
Colecția: Ego Publicistica
Nr. pagini: 248
Preț: 25 de lei, Cărturești, București, 2010
Recomandare: un must pentru cei din breasla, o carte deosebit de interesantă pentru restul

Probabil cu toții știm cine este Adelin Petrișor și de vorba aia “de ce?”. Probabil toți știm și ce a făcut Adelin în televiziune, toți știm că a transmis din zone de conflict, știm că avea transmisii în direct cu avioanele survolând deaspura lui și cu focuri de armă în spate, toți l-am văzut pe Adelin cu acei ochelari mici pe ochii mici și toți i-am simțit curajul mare, inima mare și tare care se zbătea în pieptul acestui bărbat fragil la prima vedere. Toți ne-am întrebat: ce îl motivează pe Adelin să își pună așa viața în pericol? Cât de mare poate fi pasiunea pentru ceea ce faci ca să fii capabil de asemenea sacrificii?

Ani de-a rândul, cu Adelin trecut de la un post TV la altul, cu Adelin transmitând din Iugoslavia, Irak, Israel sau Afganistan, în toți acești ani nu am știut exact ce se află în spatele acelor minute de direct sau în spatele înregistrărilor cu proiectile pe fundal.

Dar am aflat din acestă carte, în care Adelin cu un altfel de curaj de data aceasta, vorbește despre războiale sale și este perfect îndreptățit să le numească ale sale, pentru că de la ideea plecării, la soluția finanțării, la deplasare și la documentarea propriu-zisă, aceste războaie au fost pe drept ale sale. Iar să triești un război nu poate fi decât o experiență pur personală, dacă nu e personală, atunci e istorie.

Cartea cuprinde 10 povestiri de pe front, de pe cel de dinaintea plecării și despre fontul de luptă cunoscut. Ai tendința să le simți la fel de periculoase, dacă bătălia de pe frontul din fața șefului sau a finanțatorului nu a fost câștigată, frontul propriu al transmisiei nu ar mai fi existat. Pentu că, da, din păcate aproape niciodată nu a fost ideea televiziunii sau a departamentului de a-l trimite pe Adelin la război ci a fost mai mereu ideea sa. Ei mereu nu-i dădeau bani, el mereu căuta soluții și oameni dispuși să-I plătească deplasarea. Acum stand și gândindu-mă la ipocrita expresie “trimisul nostru special în Irak/Afagnistan/etc… Adelin Petrișor” o văd ca pe o chestie pompoasă și mitocană.

Cu Adelin la război toate aceste posturi TV au avut rating-uri uriașe, iar oameni au văzut și auzit o știre “bună”, de calitate, de la un “corespondent de război” nu de la un cvazi reporter care se dă mare în apă mica. Cu Adelin la război lumea uita de propriile nenorociri și asculta cu respirația tăiată relatările de pe câmpul de luptă. Cu aceeași respirație tăiată am citit și eu cartea, nu poate să nu te impresioneze, nu te poate lăsa indiferent nici dacă ai fi de piatră, probabil că dacă aș fuma, aș fi fumat și eu alături de Adelin toate acele pachete de țigări de care amintește, toate acele țigări fumate cu patimă și poate mereu acea țigară care putea fi ultima.

M-a impresionat cartea și mi-a dat de gândit, nu literar (căci este evident că această carte este scrisă într-un desăvârșit stil jurnalistic și atât) ci uman, calitatea poveștilor de viața este una ridicată, nu ai ce să reproșezi poveștii, redării ei, este perfecta și foarte adevărată. Felul în care Adelin spune povestea războiului te face pe tine ca dintre pagini să te transporți direct acolo, să simți sudoarea rece la tâmple, iar inima să o ia razna, într-un mod nebunesc.

Semeni cu mașina ta?

Fiinţele umane seamănă frapant de mult cu automobilele lor. Unii au o viaţă fără opţiuni, care doar merge, nu prinde viteză prea mare, clachează şi are deseori nevoie de reparaţii; este o viaţă în partea de jos a gamei, puţin solidă, care nu-şi protejează ocupanţii în caz de accident. Alte vieţi au toate opţiunile posibile: banii, dragostea, frumuseţea, sănătatea, prietenia, succesul, precum airbag-ul, A.B.S.-ul, scaunele tapisate cu piele, servodirecţia, motorul cu 16 supape şi aerul condiţionat.

(Martin Page – M-am hotărât să devin prost) – o carte Ge-ni-a-lă :)