Simt că n-am mai scris despre cărți de un an, dar nu e chiar așa, căci le-am strecurat pe aici prin articole cam în fiecare sezon. Adevărat este și că 2015 a fost un an nu foarte deosebit la capitolul lectură, aproape că a fost sortit eșecului orice demers literar de-al meu. La câte cărți am renunțat anul trecut cred că nici în adolescență n-am renunțat, pe vremea când încă descopeream ce-mi place. Să fie anul acesta diferit e prea devreme să vă spun, însă nu neg că am niște idei…
Am fost sâmbăta trecută la Festivalul Internațional de Carte Transilvania. Știu cât de frumos sună și nu, nu e prima dată când mă duc și nu-mi place, dar e prima dată când scriu despre asta. În ultimii 8 ani am fost la cam toate târgurile de carte care s-au ținut la Cluj, indiferent că se numesc Gaudeamus, Bookfest, Festival International sau altfel. Și sunt lucruri care mă deranjează și mă fac să văd aceste evenimente cu cartea în prim plan, fade și fără viață, pe când ar trebui să fie exact pe dos, căci e multă viață în cărțile acelea și ele nu au nicio vină.
Mereu mă lovește în octombrie pe la început, asta dacă nu mă ia încă din septembrie, dar deja cred că și voi v-ați obișnuit. Trec foarte ușor de la “nu-mi place și pace!”, la “dar stai că totuși îmi place”, de la “ah, fir-ar să fie uite ce vreme!”, la “dar stai puțin că urmează ziua mea” și tot așa. Mă montez și remontez și iată “o altă toamnă trece”… știți poezia?
Chiar nu știu dacă e mult sau puțin, dar știu sigur că e rotund și sună bine. La fel de bine mi-a sunat 1000 și țin minte că am sărbătorit și acel număr tot printr-un concurs. Mulțumesc că citiți Bialog-ul în număr tot mai mare, dar și că-mi sunteți prieteni, oameni de calitate și reveniți numai dacă vă place. Iar asta e atât de important!
Am început luna aceasta nu mai puțin de 4 cărți, pe care le-am abandonat la 20 și ceva de pagini. Nu o fi vremea lor… mi-am spus. Dar, căutând în bibliotecă după acea carte care să mă facă să-mi pierd capul, am dat peste cărți minunate ce mi-au trecut prin mâini cândva. Pe multe le-am atins cu nostalgie, căci din ele am învățat atât de multe… Apoi m-am repezit la caietul meu cu comori din cărți, iar 15 dintre acestea mi-au amintit de adevărurile pe care le-am descoperit în ele…
Dacă anul trecut am fost mai promptă la propunea Chinezului, anul acesta am tot amânat până am primit provocarea și de la Andra, azi dimineață… Teoretic ar fi trebuit să fie mai ușor decât anul trecut ca sistem de notare, practic văd că nu este, mă decid cam greu în privința cărțuliilor care mi-au trecut prin brate, minte și suflet…
Am talentul de a găsi pentru ocaziile cele mai triste, cuvinte care nu pot fi rostite. E categoric frustrant, căci aș avea multe de zis, dar nu găsesc un rost. Nu pot da sfaturi, deși, culmea, am mai fost pe aici sau prin apropiere și am idei despre suferință, pe care le simt profund ale mele, dar care, atunci când doresc să le dau mai departe, nu mai au sens. Cred că în acest context se nasc pentru unii tăcerile, iar pentru alții cărțile…
