10 locuri superbe pentru lectură

De-a lungul vremii, când mai căutam câte o imagine deosebită pentru a ilustra diferite articole, mai dădeam peste imagini care îmi furau peisajul, imagini pe care le respiram ca pe aer şi la care mă ducea gândul obsesiv atunci când nu-mi găseam locul într-un anumit spaţiu. Curios sau nu aceste locuri le-am găsit perfecte pentru a savura o carte, sau pentru a călătorii cu mintea foarte, foarte departe.

Cum în seara asta sunt extrem de obosită, am deschis “dosarul” cu ele ca să-mi relaxez simţurile pentru câteva minute şi pentru că nu am rezistat am decis să vi le arat şi vouă. Crează dependenţă, vă jur!

Bineînţeles că nu mai am link-urile de la ele, căci doar le-am luat pe apucate. Dacă cineva se va sesiza că le-am folosit fără permisiune, mă susţineţi să-i explicăm că le-am luat cu scop nobil şi singurul câştig din ele este unul afectiv, nemăsurat? :D

 

 

Mă tem că boala-i fără leac

Atunci când eram foarte tânăr şi mă năpădea dorul de ducă, vârstnicii din jurul meu mă asigurau că, odată ajuns la maturitate, mă voi vindeca de această poftă nebună. Când am mai crescut remediul prescris era vârsta mijlocie. La vârsta mijlocie, că o vârsta şi mai înaintată îmi va calma febra de a călători şi, acum, când am împlinit 58 de ani, mă gândesc că poate numai senilitatea îmi va aduce vindecarea. Nimic n-a funcţionat. Patru semnale răguşite de sirenă trase de un vapor sunt suficiente să simt cum mi se zârlesc firele de păr pe ceafă şi încep să zdupăi din picioare. Huruitul unui avion, al unui motor care se ambalează , chiar şi numai tropotul copitelor unui cal  pe pavaj îmi trezesc acel vechi fior , simt cum mi se usucă gura, încep să privesc în gol, palmele mi se înfierbântă şi stomacul mi se frământă sus sub coaste. Într-un cuvânt lucrurile nu se schimbă deloc în bine; în şi mai multe cuvinte, odată hoinar, pe veci hoinar. Mă tem că boala-i fără leac. Am scris toate astea nu pentru a-i sfătui pe alţii, ci ca să mă dumiresc eu însumi.

Când virusul neastâmpărului pune stăpânire pe un om îndărătnic şi drumul care i se deschide în faţă apare lat, şi drept, şi atrăgător, victima trebuie să descopere mai întâi un motiv suficient de pertinent ca s-o ia la picior. Asta nu-i o problemă pentru un hoinar adevărat, are deja pregătite nenumărate argumente din care să aleagă, apoi trebuie să-şi pună la cale călătoria în timp şi spaţiu, să aleagă o direcţie şi o destinaţie. Ultimul lucru pe care îl mai are de făcut este călătoria însăşi…

Aşa începe cartea lui John Steinbeck, Călătorii cu Charley, considerată a fi una dintre cele mai bune cărţi de călătorie scrie vreodată. Am început-o dar nu am avut timp de ea, aştept un moment prielnic în care să mă aşez într-un loc ca cel de mai jos şi să evadez prin… America.

Foto

Anii de la Bangkok Hilton – Povestea Sandrei Gregory

Titlu: Uitaţi că aţi avut o fiică

Autor: Sandra Gregory cu Michael Tierney

Editura: Allfa, 2006

Colecţia: Cărţile adevărate

Nr. pag: 316

Preţ: 24.90 pe all.ro

Poveștile adevărate de la Editura Allfa mă țin cu sufletul la gură de fiecare dată. Odată cu pachetul sosit de la editură, am primit de acestă dată una din cărțile pe care nu le aveam (pentru că am aproape toată colecția, și chiar vreau să îmi mai achiziționez tot ce nu am încă), carte apărută printre primele în această colecție “Uitați că ați avut o fiică” (Anii de închisoare de la Bangkok Hilton – Povestea Sandrei Gregory).

Cred că este una dintre cele mai tulburătoare poveşti adevărate dintre toate poveștile din colecție citite până acum și una despre care voi scrie poate cel mai greu pentru că dincolo de destinul tragic oarecum al unei copile, stă destinul cu adevărat trist al unor părinți.

Sandra Gregory s-a născut în Marea Britanie și nu a fost niciodată ceea ce se poate numi un copil cuminte. Fratele ei mai mare era mândria familiei în timp ce ea era “oița neagră”. Familia bună din care făcea parte nu a putut să o cumințească, dar mai cred că nici nu a înțeles-o. Ai ei s-au mutat în USA pe când ea era adolescentă, rupând-o de prieteni şi de tot ce trăise în Anglia, mai apoi au decis să mute înpoi provocând în ea o altă ruptură. În Anglia, s-au mutat de câteva ori din cauza job-ului tatălui ei şi uite aşa avem tabloul complet al unei fete care nu şi-a găsit niciunde locul. Nu este de mirare că atunci când avea 27 de ani şi niciun rost pe lume a decis să plece în Thailanda just for fun şi mai apoi să decidă să rămână acolo în ţara pe care a iubit-o atât de mult.

Nefiind uşă de biserică niciodată şi încercând toate senzaţiile tari pe care ţi le pot oferii băutura, narcoticele şi bărbaţii, nu de puţine ori s-a aflat în mijlocul unor evenimente care spune ea nu o caracterizau, dar măcar o făceau mai inconştientă de realitatea dură. Realitatea dură care se caracteriza prin faptul că de fapt Sandra era un om singur. Pe când a realizat cu adevărat că este singură şi tristă şi-a dorit cu tot sufletul să se întoarcă în Anglia la părinţii săi (deşi deja în Bangkok ajunsese profesoară de engleză, ajunsese să predea până şi la Universitate) şi-a dat seama că nu are bani şi nici la tatăl ei nu dorea să apeleze, căci relaţia lor nu a fost niciodată una grozavă.

Prostia şi naivitatea, pe care le va invoca de multe ori mai târziu, o împing pe Sandra să accepte să transporte câteva grame de heroină din Thailanda în Japonia, pentru un interesant necunoscut (Robert). Evident că este prinsă şi arestată (şi Robert odată cu ea). Aşa începe povestea ei. Pentru a încerca să scoţi droguri din Thailanda, poţi primi condamnarea la moarte sau închisoare pe viaţă. Sandra ştia cât de periculos fusese ceea ce făcuse, dar credea că cei 1000 de dolari promişi pentru transportul de heroină aveau să o aducă înapoi acasă. Tot ce s-a întâmplat în schimb a fost să o trimită în cea mai renumită închisoare pentru femei din Thailanda, supranumită şi Bangkok Hilton. Aici petrece Sandra 4 ani, timp în care este judecată şi condamnată la 25 de ani de închisoare. Tot ce se întâmplă în aceşti 4 ani este chiar demn de un roman, dar ce pare cu adevărat ireal este faptul că după aceşti ani ea este transferată în Anglia unde petrece următorii 4 sau 5 ani în alte 3 închisori poate chiar mai cumplite decât Bangkok Hilton şi de unde până la urmă printr-un ordin de graţiere al regelui Thailandei va reuşi să iasă reîntorcându-se acasă la aproape 10 ani de la arestarea ei pe aeroportul din Bangkok.

Toată transformarea prin care Sandra trece, tot ce fac părinţii ei ca să reuşească să-i reducă pedeapsa, toate ororile din închisoare, toată trauma şi toată tragedia se împletesc minunat cu felul în care este ea redată, cu tristeţe, cu regret, cu speranţă dat şi cu umor (negru). Este fără îndoială o carte interesantă.

Sandra spune că “am scris această carte pentru a găsi un răspuns referitor la motivele pentru care luasem acea teribilă decizie din viaţa mea… există şi întotdeauna va exista acea parte din mine care în secret e fericită ca a fost prinsă şi că mi s-a dat in mod curios, spaţiul şi timpul să reflectez asupra vieţii mele şi a celor din jurul meu”.

* articolul face parte din campania vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial ALL

Cele mai frumoase vorbe de iubire (din cărți)

Vă provoc la ceva interesant (și nu că este V’Day, dar dacă vreți și pentru asta, pentru cei care sărbătoresc, eu nu servesc), dar vreau să aflu de la voi care au fost cele mai frumoase vorbe/idei/momente de iubire găsite în cărțile pe care le-ați citit. Pot să fie triste sau foarte vesele, sensibile sau provocatoare, rebele sau clasice, sunt curioasă de care dintre ele vă aminți cu drag…

O să încep eu cu unele care mi-a plăcut atât de mult încât le-am notat, ele au fost găsite de-a lungul timpului prin diverse cărți:

“În afară de iubire, nu există nimic mai important decât încrederea, iar unul din avantajele vieții de cuplu este însăși posibilitatea de a te bucura din plin de ea. Încrederea de a-ți dezgoli sufletul, de a-ți dezvălui corpul în fața partenerului, fără nici cel mai mic semn de pudoare, de a te dărui cu dezinvoltură, de a te deschide, de a te abandona fără nerușinare în brațele altcuiva, fără teama de a fi rănit”. (Laura Esquivel – La fel de iute ca dorința)

“Ce fericire teribilă trebuie să copleșească inima când buzele se ating pentru întâia oară, când strângerea a patru brațe fac o singură ființă din două nebune una după alta, o ființă pe deplin fericită”. (Guy de Maupassant – Fetele doamnei Rondeli)

“O iubire înseamnă să nu poți gândi contrariul ei… o iubire care nu este eternă, nu este nimic”. (Camil Petrescu – Jocul ielelor)

“Atât de mult am și sentimentul făță de tine înghite tot, atât de mult am și fără tine totul mi se pare nimic”. (J.W. Goethe – Suferințele tânărului Werther)

“Singura dragoste care contează e cea pentru care ești gata să mori”. (E. Robles – Veneția iarna)

“În ciuda gravitației care nu se oprește niciodată, zburăm cu avioanele și lansăm rachete. În dragoste este același lucru: în ciuda dorinței care se transformă, poți face ca o dragoste să dureze”. (Alice Ferney – Cea mai frumoasă istorie a iubirii)

“Acesta este destinul înfricoșător al unirii și revelația unirii desăvârșite: te regăsești pe tine în clipa în care te pierzi”. (Mircea Eliade – Nuntă în cer)

“Fă tot ce poți și nu mă mai iubi, căci mi-e mai drag să te văd trăind fără să mă iubești, decât murind fiindcă m-ai iubit prea mult”. (G. Casanova – Memorii)

Nu există nicio garanție că iubirea va supreviețui până mâine. Să fii iubit măcar o clipă, asta mi se părea extraordinar. Clipa iubirii echivala cu o veșnicie aparte”. (Gabriela Melinescu – Ghetele fericirii)

“… dar ce tragedie că nu putem trăi decât o viață, pentru că dacă am fi avut două vieți, una mi-aș fi petrecut-o cu ea”. (J.Safran Foer – Extrem de tare și incredibil de aproape)

“Iubirea asemenea ploii, poate hrăni de sus, stropind cuplurile și înecându-le în bucurie. Dar uneori, sub căldura furioasă a vieții dragostea se usucă la suprafață și trebuie să se hrănească din interior, întorcându-se la rădăcinele ei, ca să supraviețuiască”. (Mich Albon – Cei cinci oameni pe care îi întâlnești în rai)

“-O, te-am iubit dintotdeauna și tu n-ai prețuit cum se cuvine dragostea mea, dar vei îmbătrâni, toate farmecele tale se vor duce și atunci vei găsi, părăsită de toți, pe acela care te-a iubit și te va iubi până la moarte”. (Camil Petrescu – Patul lui Procust)

“Da, sufetința se stinge, piere. Dar întreabă glandele lacrimare dacă au uitat cum să plângâ”. (William Faulkner – Absalom, Absalom)

“Iubirea e tot ce ne dorim, iar la final e tot ce am avut.” (Octavian Paler – nu mi-am notat cartea, nici nu cred ar mai conta)

Ca să nu prelungesc la nesfârșit aceasta postare, căci este deja o oră târzie (cea la care scriu) vă las pe voi să continuați si să mă inspirați cu vorbe de iubire, din cărți pe care, poate eu, nu le-am citit)

Foto

Pablo Neruda (poezii care îți sucesc mințile)

Îmi place atât de mult Pablo Neruda, încât mă mir cum de până acum nu am o carte de-a lui în casă, dar cartea de la Vellant trebuie să vină și abia o aștept. În plus îmi face cu ochiul și cartea lui de memorii Mărturisesc că am trăit, deși poeziile lui extraordinare și pur și simplu sublime, nu au cum să fie întrecute de o carte de memorii.

Și acum poezia care, mie una mi-a sucit mințile :)

ABSENŢA

Abia te-am părăsit
şi umbli în mine, cristalină
sau tremurând,
neliniştită
rănită de mine însumi
sau copleşită de dragoste,
ca atunci când ochii tăi se închid
peste harul vieţii
pe care ţi-l dărui fără încetare.
Dragostea mea,
ne-am întâlnit
însetoşaţi
şi ne-am băut toată apa
şi tot sângele;
ne-am întâlnit înfometaţi
şi ne-am muşcat
aşa cum muşcă focul,
lăsându-ne unul pe altul răniţi.
Dar aşteaptă-mă,
Păstrează pentru mine dulceaţa ta…
Eu îţi voi dărui, de asemenea,
Un trandafir frumos.

Foto

Povesti-v-aș dar n-am… timp

Azi nu, e din categoria nu am timp pentru că timpul îmi definește toate acțiunile numai ca eu să îmi revărs toate acțiunile în timp și timpul să se dea peste cap și mai apoi eu să mă dau peste cap ca să rezolv multe, multe task-uri într-un anumit interval de, ați ghicit… timp.

Însă, pentru că de multă vreme doream să arat un articol frumos, despre o carte interesantă pe care nu am citit-o încă și pe lângă asta și o imagine frumoasă care reușește să oprească parcă timpul în loc chiar și atunci când ai impresia că l-a închițit pe tot gaură neagră, mi-a spus că acum e momentul…

Așadar, gustați cea mai frumoasă poveste despre timp în varianta Julio Cortazar, iar apoi priviți (contemplați) măcar pentru 1 (un) minut imaginea de mai jos. Să fie acesta momentul vostru de relaxare al zilei…

Invitație Dickens 2012 – Ecranizări celebre ale romanelor scriitorului englez

Pentru că tot primesc diverse invitații la evenimentele organizate de British Council și pentru că mor de ciudă că nu le pot onora, ele având loc la București, m-am gândit ca de această dată să împărtășesc cu voi ultimul eveniment despre care am fost înștiințată. Citiți mai jos comunicatul primit de la British Council și poate o să vă faca cu ochiul și o să mergeți voi, cei de prin București, intrarea este liberă și cred că merită din plin. Și uite așa, alți nervi pe mine că nu sunt prin București, și de-ar fi numai pentru aceste evenimente și tot ar fi interesant să trăiesc prin zonă :)

Dickens 2012 este o celebrare internaţională a vieţii şi operei lui Charles Dickens, cu ocazia bicentenarului naşterii sale. British Council susţine un program în 50 de ţări din întreaga lume pentru a coordona o serie de evenimente culturale şi educaţionale celebrând bicentenarul unuia dintre cei mai prolifici şi influenţi romancieri britanici: Charles Dickens.

Vineri, 3 februarie, sâmbătă, 4 februarie, şi marţi, 7 februarie 2012, British Council vă propune o călătorie în fascinanta lume a personajelor lui Dickens, aducând pentru publicul român ecranizări celebre din anii `20 pana in 2002, considerate a fi printre cele mai reuşite adaptări cinematografice după opera scriitorului.

Proiecţiile au loc la Studiul Horia Bernea din cadrul Muzeului Naţional al Taranului Roman si la sediul British Council, în incinta bibliotecii @British.

O prezenţă inedită în cadrul programului, filmul mut „Oliver Twist” din 1922 a fost considerat pierdut până în anii `70, când o copie a acestuia a reapărut in Iugoslavia, fiind restaurată de British Film Institute prin programul „Dickens înainte de sunet”.

Programul propune şi o ecranizare recentă a lui „Nicholas Nickelby” în regia lui Douglas McGrath (2002), clasica poveste a avarului Scrooge – „Poveste de Crăciun”(1951), versiunea din 1958 a „Poveste despre doua oraşe”,considerată a fi cea mai fidelă romanului, precum şi spectaculoasa regie a „Marilor Speranţe” realizată de David Lean.

Programul proiecţiilor

Vineri, 3 februarie 2012, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Studioul Horia Bernea, Intrarea Monetăriei, nr. 3

   18:00    Oliver Twist (Frank Lloyd, 1922 – film mut)

   20:00    Nicholas Nickelby (Douglas McGrath, 2002)

Sâmbată, 4 februarie 2012, Muzeului Naţional al Ţăranului Român, Studioul Horia Bernea, Intrarea Monetăriei, nr. 3

   15:00     Scrooge: A Christmas Carol (Brian Desmond Hurst, 1951)

   17:30    A Tale of Two Cities (Ralph Thomas, 1958)

   20:00    Great Expectations (David Lean, 1946)

Marţi, 7 februarie 2012, British Council (biblioteca @British), Calea Dorobanţilor, nr. 14

   20:00    Scrooge: A Christmas Carol (Brian Desmond Hurst, 1951)

Intrarea este liberă.

Mai multe informaţii pe: http://www.britishcouncil.org/ro/romania-projects-dickens2012.htm