Londra “mea” de la A la Z (I)

Am trecut și peste cele câteva zile de somnolență date de zborul târziu și turbulent, oboseala acumulată în deplasare, ziua domnului C. și nu o să vă vină să credeți, diferența de două ceasuri dintre Anglia și România. Mda, mă trezeam la 5 jumate la Londra și ba să mai pot dormi, iar aici sunt arici pe la 7 jumate când teoretic ar fi ora mea de trezire :) Dar, după toate astea, iată-mă face to face cu amintirea Londrei, așa cum am descoperit-o eu.

london 1

Citește mai departe

Pentru că orice titlu care să explice prima întâlnire cu Londra…

… îmi pare nepotrivit :) După 7 zile de Londra, că 2 au fost pe lângă ea, stau și mă gândesc ce impresie mi-a lăsat acest oraș extrem de diferit față de ce îmi place mie în general, acest oraș pur și simplu colosal, care a venit aproape de niciunde în peisajul lunii februarie. Sigur, aș putea la repezeală să spun “Mi-a plăcut!” și apoi să vin cu argumentele, dar în acest moment încă mă gândesc la argumente, încă mai procesez și tocmai de asta, primele impresii vin ca un fel de încălzire, până îmi dau eu seama ce a vrut Londra de la mine ;)

london baby

Citește mai departe

London atmosphere: 6 imagini de primăvară & 4 bloguri superbe

Documentându-mă pentru un alt articol, am găsit zilele trecute niște imagini de la Londra, care mi-au tulburat gândurile. Și pentru că după exemplul de aici, doream să vă mai prezint câteva bloguri (coincidență sau nu, tot despre Londra), deja se contura în mintea mea un articol cu Londra ca vedetă. Am vrut să vă scriu ieri, dar m-am ocupat cu ziua fratelui mai mic al Bialogului, așa că îmi cer iertare și vă trimit la Londra abia azi ;)

spring-in-london_kulor_nc

Citește mai departe

London baby, doar în plan! Sau cum să urci Londra în wishlist

Cum ieri, de ziua lui Clau, am revăzut episodul The one when all turn thirty, azi am revăzut partea funny din episodul în care Joey și Chandler merg la Londra pentru nunta lui Ross (inutil să vă spun cât de mult mi-au plăcut cele două episoade din Friends). De prima dată când am văzut episodul mă gândeam că voi fi la fel ca Joey de entuziasmată de o vizită la Londra (deși cei care locuiesc acolo parcă ar zice că nu e chiar așa de fun la fața locului). Dar eu, de la manualul de engleză din clasa a noua, începând, cam visez la Londra cu ale ei Trafalgar Square, Buckingham Palace, Piccadilly Circus, Big Ben, London Bridge, Tower of London etc. Dar nu am ajuns încă, din simplul motiv că pe mine Marea Britanie nu m-a atras cu adevărat niciodată, ba chiar m-a deprimat uneori. Când îmi zici Anglia, de exemplu, văd o vreme mohorâtă de toamnă (chiar și vara) și îmi piere orice chef de a ajunge acolo, deși sunt multe locuri de văzut  prin și pe England’s greenest hills, vorba lui Elton John.

Cum am zis că aș vedea două capitale europene anul acesta (sper!) tare mi-ar place ca Londra să fie una din ele. Tare mi-ar place ca într-o dimineață gata de plecare să mă amuz și eu cu “London Baby!” și mai apoi cu “Goooo into the map!” :)

Până atunci însă, mă inspir și eu de unde pot, fac trasee, dau ture pe bloguri și forumuri, aflu informații și uite așa Londra urcă în Wishlist fără să-mi dau seama, apoi mai vorbesc cu cineva care cică merge pe acolo în mai, nu?

5 cărți cu povești întâmplate la Londra

  • Poveste despre două orașe – Charles Dikens
  • Sherlock Holmes – Arthur Conan Doyle
  • Plăcerile bărbaților – Kate Williams
  • Harta timpului – Felix J. Palma
  • Bridget Jones – Helen Fielding

5 pelicule filmate la Londra (pe care trebuie să le vezi înainte de a merge în vizită)

5 ghiduri turistice care îți pun Londra în Față

5 locuri în care ajung toți turiștii la Londra

  • Palatul Buckingham – reședința familei regale.
  • Catedrala Saint Paul – centrul spiritual al orașului, a doua cea mai mare catedrală din lume (după San Pietro de la Vatican)
  • London ‘s Eye – cel mai mare carusel din lume. Situat pe malul Tamisei
  • Turnul Londrei (London’s Tower) – care a fost pe rând fortoreață, palat, închisoare.
  • Big Ben – cel mai mare ceas cu clopot și patru fețe, și al treilea turn cu ceas ca înălțime din lume.

O ofertă foarte bună pentru Londra, gândită de prietenii de la Tamicris Tours!

london2

Cine a câștigat ghidul Londrei oferit de BookMag

Știți de concursul de săptămâna trecută? Așa cum am promis, azi anunțăm câștigătorul care, în urma tragerii la sorți prin Random.org s-a dovedit a fi Aliceee, tocmai o călătoare împătimită. Ea a avut comentariul cu numărul 1, iar numărul 1 a ieșit câștigător.

Felicitări Aliceee, draga mea, o să te rog să-mi trimiți pe email (îl găsești la contact) adresa ta de acasă, pentru ca cei de la BookMag să-ți trimită cartea direct ție.

Vă mulțumesc tuturor pentru participarea la concurs și vă aștept și cu altă ocazie!

Foto