Stiu cine e Dan Chișu de televizor. Parcă avea o emisiune culinară pe Realiatatea, dar cred că este și promotorul fesivalului de film Dakino. Ei bine, Dan Chișu mai este și autorul unui hai să zicem roman autobiografic, intitulat sugestiv “Singur sub duș”. De carte știu de ceva vreme, dar doar acum mi-am facut timp și am citit-o. Aș zice că e un tratament antodepresiv să citești despre un reprezentant al “sexului tare” aflat la limita depresiei din cauza relațiilor eșuate și alegerilor proaste făcute în viață vis a vis de femei. Ce e interesant e conținutul extrem de deschis al relatărilor, limbajulul destul de colorat, dar peste toate notorieatea femeilor despre care “DonJuandeRomânia” se laudă ca i-au încălzit patul și nu doar patul. Astfel că fără a fi cărcotaș, fără a ști multe despre viața mondenă te prinzi rapid de ce cucoane vorbește dânsul, chiar dacă a avut decența de a nu le folosi numele real.
O fată care citește cartea s-ar putea să înțeleagă mai bine anumite cotloane ale sufletului masculin, dar un băiat care va lectura ar putea fi dezamăgit de unele lamentări ale cuceritorului nostru.
Una peste alta, cartea nu e mare valoare literară, dar poate avea valențe de împrospătare a spiritului de aventură, sau chiar poate avea efectul invers și te pune pe tine ca barbat să stai cumine-n banca ta dacă nu vrei să rămâi singur…și nu doar sub duș…
“E cumplit să nu ai cu cine să împarți bucuriile vieții. Asta nu înseamnă că viața pe care o duc eu acum, în momentul ăsta e vreo bucurie, mă refer la seara asta din care încerc să -ți povestesc câte ceva, că sunt trist și că nu am cu cine să împart viața asta de doi lei, NU, mă refer la momentele frumoase ale vieții, în care te bucuri cu adevărat.”

Cartea olandezului P.F. Thomese ar putea fi şi chiar este inclusă de Humanitas în colecţia “Memorii şi Jurnale”. Se poate citi într-o zi, însă de scris despre ea e destul de greu.
Rezum doar adevărul: “O mamă şi un tată îşi pierd copilul născut de cîteva săptămâni…pe Isa, fiica lui Thomese”.
Ce se povesteşte nu e cum a murit copila, nu ce boală a avut, nu cum au reacţionat părinţii la asta ci mai degrabă cum tatăl a încercat prin nişte scrieri poetico-eseistice să răspundă la banala întrebare “De ce?”
El nu oferă soluţii de depăşire a unei asemenea tragedii ci face o sumă a trăirilor care pot încerca (la modul strict general) un părinte care îşi pierde copilul pe care nici nu a apucat să-l cunoască.
Cartea este tristă, nu recomand citirea ei nimănui care se află într-o “pasă proastă”, dar poate din curiozitate cineva va dori sa afle “cu ce preţ a luat naştere acestă splendidă carte” (Vrij Nederland).

Cărticica despre care vorbesc mi-a atras atenţia din cauza autorului, cunoscut din emisiunile extrem de feminste ale Mihaelei Tatu. Odată devenit cunoscut Bebe a scos 2 cărticele la Humanitas care au avut un succes nesperat. La 5 ani după acest succes a ajuns una din ele şi la mine. Se numeşte “Cuplul Conjugal, ori la bal, ori la spital”. Pentru foarte mulţi cartea şi peronajul în sine pot fi considerate adevărate prostioare, dar…există un dar.
Poate mulţi ar trebui totuşi să citească cartea asta. Dincolo de situaţiile tragi-comice şi expunerea lor plină de umor se ascund multe înţelesuri, sau mai bine zis neînţelesuri legate de convieţuirea alături de cineva. Până la urmă tipul e psiholog, deci ştie ce vorbeşte, evident pentru alţii pentru că lui se pare nu i-au folosit având în vedere că are 2 sau 3 căsnicii ratate.
În fine asta nu e problema mea.
Am să închei cu cu un citat care poate va trezi în cineva interesul asupra cărţii.
“Unii reuşesc în dragoste, alţii nu. Unii au parte de perechea pe care o merită, alţii acceptă orice. Unii visează jumătatea ideală, alţii se trezesc cu certificatul de căsătorie sub pernă. Unii, alţii. Orice om cu scaun la cap se întreabă de ce unora le ies toate şi altora nu. Inclusiv în iubire. Răspunsul e simplu: au încredre în ei sau nu.”