S-a scris frumos acest capitol al patinajului, așa de frumos cum numai în Italia s-ar fi putut scrie (a trebuit cumva să vă anunț încă de la început cât de puțin obiectiv va fi acest articol și cred că mi-a ieșit). “Milano e Cortina”, o ediție a Olimpiadei Albe pe care am urmărit-o în competițiile care m-au marcat încă din copilărie, dar la care am descoperit noi valori și mentalități, care nu se aseamănă deloc cu ce știam din copilărie. Însă ce am remarcat de la început trebuie menționat la început – a fost mai puțin scandalos ca la Beijing, mai puțin dramatic ca la PyeongChang așadar, probabil că a fost cel mai echilibrat concurs de patinaj, per total, din ultimii 8 ani. Ca să nu mai spun ca a fost prima dată după 20 de ani când ne-am bucurat de o prezentă BUNĂ a României pe gheața olimpică, indiferent ce spun acum vitejii, care mereu se arată după ce au trecut războaiele. Vă las mai jos câteva din momentele cele mai intense din lumea patinajului olimpic, așa cum am le-am văzut eu în aceste două săptămâni și cum vor rămâne multă vreme cu mine…
Proba de dans nu ar fi fost niciodată la fel pentru mine, dacă nu vedeam înainte cu câteva zile de finală, miniseria Netflix, Glitter & Gold: Ice Dancing, unde au fost prezentate cu bune și cu rele chiar poveștile celor 3 perechi candidate la aurul olimpic. La Milano au câștigat francezii Laurence Fournier Beaudry/Guillaume Cizeron în detrimentul americanilor (care erau extrem de siguri pe medalia de aur după cele 3 campionate mondiale câștigate) Madison Chock/Evan Bates.
Guillaume Cizeron este la al doilea aur olimpic consecutiv, după cel din urmă cu 4 ani, câștigat alături de fosta lui parteneră, Gabriella Papadakis. După ce aceasta a decis să se retragă din competiții, perechea s-a despărțit (zice-se că nu foarte amiabil), însă Guillaume simțea că nu a spus tot ce a avut de spus în patinaj și ANUL TRECUT s-a întors pe gheață alături de prietena sa din copilărie, Laurence Fournier Beaudry. Acesta reprezenta Canada, la acea vreme, altături de partenerul său de viață și de dans de multă vreme. Nu voi comenta motivele pentru care partenerul ei Nikolaj Sørensen a fost suspendat pe termen nelimitat din competiții, pentru că nu dețin destule informații în acest sens, dar se pare că este o acuzație de hărțuire sexuală la mijloc, ceea ce este foarte grav. Dar aici și acum nu este vorba despre asta ci despre cum Laurence s-a reinventat alături de Guillaume și cum în mai puțin de un an, chimia dintre ei, un fel de potrivire ireală, le-a adus cele mai mari performațe posibile. Programul lor liber a fost de o sensibilitate ieșită din comun, în mare parte datorită ei, care deține o expresivitate notabilă, dar și Guillaume știm deja că este unul din ce mai lirici patinatori din istorie. Nu pot avea o părere extrem de bine poziționată despre ei ca și oameni, ea îmi este destul de necunoscută, însă ACEL program a fost bun, i-a prins foarte bine în legătura asta pur și simplu de vis și pe cuvânt, dacă nu ar fi binecunoscută apartenența lui Guillaume comunității LGBT, aș fi putut să jur că este mai mult decât un parteneriat profesional.
Pe de altă parte, americanii Madison Chock/Evan Bates nu s-au numărat printre favoriții mei, în marte parte pentru că am văzut în Glitter & Gold: Ice Dancing o față a ei cu care n-am putut rezona deloc. Eu am numit-o direct aroganță (dar poate nu e, poate o fi o oglindire de-a mea, ce să mai zic?), însă poate fi la fel de bine și o autosuficiență cu care eu nu-s obișnuită. Totul în filmările despre ei a părut că trebuie să fie despre EA: ea hotărăște tot în acel cuplu pe gheață și în afara lui, ea decide muzica, costumele (chiar dacă uneori, cum a fost cazul rochiei olimpice cu trenă, nu sunt cele mai bune decizii), programele lor sunt în funcție cum vrea SĂ ARATE EA. El, din miniserie cel puțin, pare că doar execută totul după cum vrea ea și chiar spunea un fost patinator american că “nu vrei să ieși pe gheață cu Maddi Chock și să nu arati și tu impecabil”. Adevărul este că ea arată fenomenal mereu, este extrem de frumoasă, nu poți trece asta ușor cu vederea. Căsătoriți în viața din afara gheții, Evan Bates are cu siguranță o relație de cuplu extraordinară (happy wife, happy life, zic americanii, iar cu asta sunt în asentiment, haha), însă ca sportiv nu-s sigură că n-am detectat câteva frustrări din partea lui. Dacă decideți să vedeți miniseria, observați vă rog, “episodul” cu accidentarea lui la spate și cum ea este supărată în mod vizibil că el nu poate da totul pe gheață ÎN ACEL MOMENT. Cu toate acestea în minte, programul lor nu a fost pe sufletul meu și mai și aveam senzația că din clipă în clipă se va produce un dezastru cu trena rochiei ei, ce mi-a dat de-a dreptul o stare de anxietate. Din fericire nu s-a produs, dar tot se pare că nu a fost suficient pentru a câștiga aurul olimpic, iar dezamăgirea ei a fost de-a dreptul dureroasă.
Dar, din cele 3 perechi favorite eu am rezonat cel mai bine cu canadienii Piper Gilles/Paul Poirier, programul lor liber pe “The Starry Night” interpretat de Don McLean și inspirat de capodopera cu același nume a lui Vincent van Gogh mi se pare unul din acele momente memoraile ce vor rămăne mereu în mintea și sufletul meu. Era clar că nu e vorba de bătălia pentru aur, dar m-am bucurat enorm pentru bronzul câștigat de ei, de parcă ar fi fost aur. Lăsând în spate povestea lor de viață (mai ales a ei), mi-au plăcut ENORM ca întregul concurs de dans, despre care pot zice că e favoritul meu din toată competiția, deși nu știu dacă doar cu această ocazie mi-am dat seama sau așa fost mereu. Bianca de la 10 ani nu știu dacă mă poate lămuri! :)
În ordinea preferințelor mele (dar și în ordinea decisă de CIO), acum despre câteva momente iconice din proba masculină, unde toată planetă avea un singur favorit (banuiesc că și japonezii, sincer). Aceala a fost, este și vă asigur că va fi Ilia Malinin (normal ca îl ajută și fața, ca nu suntem ipocriți, dar numai picioarele și mentalul îi vor aduce medalia într-un final, iar acum se pare că s-a prins și el). Toată lumea știe că s-a ratat ca la amatori în finala masculină din acest an, dar oare după toată tevatura, a bagat cineva de seamă ce program a adus Ilia la Gala Laureaților, unde a fost invitat pentru că 80% din spectactori și-au luat bilet pentru a-l vedea pe el? Dacă am simțit tristețe pentru el în finală, la Gală mi s-a rupt inima și nu cred că performanța trebuie să-ți distrugă sufletul în așa hal. Știu că orice creație se naște din lipsă, știu că lumea sportului ne învață multe lucruri bune la disperare, că reziliența face parte din felul de a fi al sportivilor, că Ilia are 21 de ani și o viață și-o carieră înainte, dar acest tânăr blondin (cand mă uit la el îl văd pe Albert cu freza de vara trecută) are sufletul franjuri după această olimpiada și mă tot întreb dacă el bănuește măcar că NU merită. Cu hanoracul gri pe care scria invers FEAR, Ilia a patinat de parcă tocmai scrisese el versurile piesei despre griul și ceața mentală prin care trece. Dacă aș fi cineva din preajma lui cred că l-aș încuraja și i-aș spune “nu te învinui de ceva ce numai timpul te poate învâța, copilule!”
Îmbrățișarea dintre Ilia Malinin și Mikhail Shaidorov, adevăratul campion olimpic din acest an, campion până la capat, consecvent și impecabil tehnic în concurs, a fost un alt moment memorabil din patinaj. M-am bucurat sincer pentru Shaidorov, pentru candoarea lui, pentru cât de natural este și pentru cât de neașteptat a fost acest triumf (și el are tot 21 de ani, ca Malinin). Ador pe undeva aceste surprize, underdog victory este o minunăție în sport, poate din acest motiv (mai ales) la sporturile de echipă mereu țin cu cei care pleacă cu șansa a doua, dar și când câștigă… Oh, și cât vom mai auzi de Shaidorov și cât de mult aș vrea să văd ani de rivalitate intre Ilia și Mikhail, care îmi plac mult mai mult decât japonezii. Altă subiectivitate… eu nu știu de ce în patinaj nu-s mare fan al japonezilor. Este puțin supărător pentru mine să nu înțeleg ce din felul lor de a fi și din felul lor de patina, de a interacționa, de a exista, nu-mi e pe plac, nu-mi e familiar în niciun sens… dacă cineva din cei ce citesc aceste rânduri are o explicație pentru mine, aș fi fericită să o aud.
Și iată, în proba de perechi au câștigat japonezii Miura/Kihara și au câștigat cu un program bun, n-am ce spune, dar eu mă aștept să văd la perechi evoluții de genul Aliona Savchenko/Bruno Massot la PyeongChang 2018 și iată cum îmi fac probleme singură și nu mă pot bucura de un alt fel de concurs de perechi după 8 ani de zile. E nedrept să scriu doar 3 rânduri despre proba de perechi, dar cred că era singura pe care, dacă o ratam, nu-mi părea chiar rău. N-am avut niciun favorit, m-am bucurat pentru toti, dar nu m-am emoționat pentru nimeni.
Proba feminină a fost până la urmă cireașa de pe tort, unde a câștigat Alysa Liu, probabil cea mai relaxată patinatoare pe care văzut-o în viața mea. Îm place de ea ca om, se pare că nu pot separa asta de latura sportivă în cazul niciunui patinator. Fata asta este toată o bucurie și o dragoste de viață, după ce a decis să facă patinaj așa cum dorește ea și nu CUM SE dorește de la ea. Poate fi un studiu de caz Alysa Liu vs. Ilia Malinin, relaxare vs. presiune, bucurie vs. strictețe, siguranță vs. îndoială. Americani cu rădăcini diferite amândoi, două povești de viață atât de asemănătoare și totuși atât de diferite. N-am ce zice mai mult decât că a fost minunată pe gheață și în afara ei, dragostea afișată atât de șarmant pentru micuța ei competitoare din Japonia, Ami Nakai m-a topit de tot, mai apoi empatia pentru Kaori Sakamoto cu care se știe de multă vreme și pentru care a înțeles cât de grea a fost această înfrângere, la probabil la ultima ei participare olimpică, toate acestea m-au dus cu gândul la genul de om pe care mi-ar fi plăcut să-l am în preajmă – o fată atât de tânără și în același timp un om atât de frumos. Felicitări tatălui, înțeleg că este un tată singur, prin decizia lui, dar cu siguranță a luat și alte decizii bune care au condus aici.
Alte momente care mi-au plăcut, dar care nu au în prin plan favoriți sau medalii:
Julia Sauter din România (să nu aud altceva) a avut două programe remarcabile la această Olimpiadă, iar bucuria ei contagioasă de a fi acolo, de a face cât mai bine ce știe ea să facă pentru România nu poate fi dat la spate. Da, locul 17, dar locul 17 pentru România la patinaj este ceva foarte bun și asta doar pentru că ea nu se antrenează în România, că are resurse financiare să se pregătească pe unde poate, cu cine poate și să ajungă în competiții pentru România și să facă lucruri pe care nimeni de la Roxana Luca (antrenoarea ei btw) nu le-a mai făcut pentru patinajul românesc. Bravo Julia, suntem mulți cei la care ne place de tine! Felicitări!
Amber Glenn din USA, una din patinatoarele mele favorite, care a ratat grav la programul scurt și apoi a reușit unul din cele mai bune libere terminând pe 5 (fiind la menstruație și încercând să normalizeze acest aspect, care a speriat jumate de internet, wow, femeile au menstruație LUNAR, “and that is brand new informatin my fellow americans” ce să mai spun!?) a fost unul din momentele de vis din concurs. Mai apoi, s-a așezat în fața unui cameraman care o filma insistent pe Kaori Sakamoto plângând că a pierdut aurul și având evident nevoie de puțin spațiu înaintea Festivității de premiere, iar asta le-a făcut pe amândouă atât de umane, încât până și cameramanul a priceput că nu e de glumă când o femeie apără intimitatea unei alte femei în fața întregii lumi.
Deanna Stellato-Dudek, patinatoarea canadiană, mai în vârstă decât mine (serios, acuma), care și-a trăit visiul olimpic în rochitele ei Oscar de la Renta și a luptat până la ultima picătură cu accidentări nenumărate și mentaltăți depășite, pentru a ajunge la Milano, a scrie istorie în patinaj și a încerca să schimbe ideea că vârsta poate dicta cât de bun poți fi în a face ceea ce iubești cu adevărat. O admir din sufet!
A fost o bucurie să o revăd pe Carolina Kostner la Gala Laureaților, fiind una din patinatoarele mele favorite all time, cu grația ei diafană pe care n-am mai întâlnit-o la nimeni, cu fluiditatea pe care încă o deține la 39 de ani, de parcă deloc nu s-a schimbat în ultimii 20, iar asta face din patinaj, cu siguranță, sportul meu de iarnă preferat pentru totdeauna.
Ați urmărit competiția? Ce părere aveți despre tot ce s-a întâmplat în concursul olimpic de patinaj artistic de la Milano e Cortina?